Anulare hotarare aga Spete. Decizia 13/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. -
DECIZIA nr. 13/2008 - A/
Camera de consiliu din 16 decembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Blaga Gabriela
JUDECĂTOR 2: Rițiu Roxana
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea apelului comercial d eclarat de apelantul reclamant cu domiciliul în O- în contradictoriu cu intimații pârâți cu domiciliul în O--8 județul B, - SRL cu sediul în O--2 județul B și - COMPLEX SA cu sediul în O-- 2 județul B împotriva sentinței nr. 119/COM/2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul -, având ca obiectanulare hotărâre AGA.
La apelul nominal făcut în camera de consiliu se prezintă reprezentanții apelantului reclamant avocat în baza împuternicirii FN din 21.10.2008 și avocat în baza împuternicirii nr. -/20.10.2008, reprezentanta intimatului avocat în baza împuternicirii FN din 23.09.2008, reprezentanta intimatei pârâte - COMPLEX SA d-na în baza delegației nr. 63/17.10.2008.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că apelul este legal timbrat cu 9,5 lei taxă de timbru - chitanțele - și - din 23.09.2008 - plus 0,15 lei timbru judiciar, după care:
Instanța,nefiind alte cereri, acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentantul apelantului reclamant avocat solicită admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii. Consiliul de administrație a primit puteri mai mari decât i se puteau acorda potrivit legii, fiindu-i delegate atribuții ale adunării generale. Votul secret a fost nelegal. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Domnul avocat, reprezentându-l tot pe apelant, subscrie la concluziile d-lui avocat, arătând că au fost încălcate norme imperative din Legea 31/1990, după cum a arătat în motivele de apel. Nu solicită cheltuieli de judecată, rezervându-și dreptul de a le solicita pe cale separată.
Reprezentanta intimatului avocat solicită respingerea apelului și menținerea sentinței, pentru motivele arătate în întâmpinare. Consideră că nu s-a încălcat nicio dispoziție legală imperativă. Contestă faptul că ar fi fost delegate atribuții ale AGA către Consiliul de administrație. Cu ocazia adoptării hotărârii AGA s-au respectat dispozițiile legale privind alegerea secretariatului, fiind consemnate toate aspectele în procesul verbal. AGA s-a întrunit legal la a doua convocare. Consideră că modul de deliberare poate fi secret.
Reprezentanta intimatei pârâte - COMPLEX SA d-na solicită respingerea apelului pentru motivele arătate în întâmpinare. Alegerea directorului general intră în atribuțiile Adunării generale iar votul secret nu este interzis de lege.
CURTEA D APEL
DELIBERÂND
Asupra apelului comercial d e față, constată următoarele:
Prin sentința nr. 119/COM/2008 Tribunalul Bihora respins excepția lipsei de interes invocată de pârâții, - SRL O și - COMPLEX SRL A respins acțiunea comercială exercitată de reclamantul, cu domiciliul ales în O-, județul B, în contradictoriu cu pârâții, cu domiciliul în O--8, județul B și - SRL cu sediul în O--2, județul B și - COMPLEX SA cu sediul în O--2, județul B, în dos. comerciale nr.4415/COM/111/2007 al Tribunalului Bihor și în dosarul conex nr.4559/COM/111/2007 al Tribunalului Bihor, împotriva hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acționarilor - Complex SA nr. 69 din data de 10.09.2007, pe care a menținut-o în totalitate. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În fapt, prin hotărârea adunării generale - Complex SA nr.69/10.09.2007 s-a aprobat revocarea din funcție a membrilor consiliului de administrație și alegerea unui nou consiliu de administrație al - Complex SA precum și al președintelui acestuia, s-a aprobat includerea unei noi clauze în contractele încheiate și în contractele care urmează a se încheia pentru folosința spațiilor deținute de - Complex SA, s-a aprobat grila de închiriere a acestor spații începând cu 1.10.2007, rezilierea contractelor de închiriere unde clauzele contractuale o permit pentru societățile care nu respectă grila de închiriere, anexată la pr.verbal de ședință, și încheierea de contracte noi cu societățile ce folosesc suprafețe mai mari decât cele prevăzute în contractele actuale și s-au aprobat toate sumele necesare pentru realizarea investițiilor - Complex SA precum și delegarea competențelor către consiliul de administrație pentru încheierea și rezilierea contractelor de orice fel pentru activitatea curentă a societății inclusiv pentru rezilierea contractelor de închiriere care sunt defavorabile societății, în funcție de clauzele contractuale și care sunt sub grila de închiriere aprobată de adunarea generală a acționarilor.
Referitor la excepția lipsei de interes procesual al reclamantului, invocată de către pârâți, prima instanță a găsit-o neîntemeiată și a respins-o ca atare, reținând că afirmarea unui drept și existența unui interes legitim direct și personal, născut și actual, precum și calitatea procesuală și capacitatea procesuală constituie condițiile de exercitare a acțiunii în justiție, iar reclamantul în cauză a invocat calitatea sa de acționar al societății - Complex SRL
Ori, calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care se pretinde titularului dreptului afirmat precum și între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în cadrul raportului juridic dedus judecății, reține prima instanță.
Pe fond, criticile formulate de reclamant au fost găsite neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Potrivit pr.verbal al Adunării Generale Ordinare a acționarilor Complex SA O nr.69 din data de 10.09.2007 se reține că desemnarea secretarului de ședință, în persoana doamnei, a fost făcută prin supunere la vot, reprezentantul acționarului - SRL fiind aprobată cu majoritate de voturi pentru, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 129 al. 2 din Legii 31/1990, iar reclamantul nu a contestat pr.verbal al adunării generale și nici îndeplinirea de către secretarul de ședință a atribuțiilor ce îi reveneau.
Referitor la condițiile de cvorum și majoritate pentru validitatea deliberărilor adunării generale în cazul în care aceasta este întrunită la a doua convocare este suficientă luarea hotărârii cu majoritatea voturilor exprimate, deoarece în conf. cu prev. art. 122 al.2. teza finală din Legea 31/1990 "Pentru adunarea generală întrunită la a doua convocare, actul constitutiv nu poate prevederea un cvorum minim sau o majoritate mai ridicată."
Referitor la hotărârea privind rezilierea contractelor de închiriere prima instanță a reținut că potrivit art. 4.3 din hotărâre s-a aprobat rezilierea contractelor de închiriere "unde clauzele contractuale o permit" pentru societățile care nu respectă grila de închiriere a spațiilor deținute de - Complex SA anexate la pr.verbal de ședință, astfel încât această dispoziție a fost adoptată în deplină concordanță cu principiul forței obligatorii a efectelor convențiilor legal făcute între părțile contractante, consacrat de art. 969, 970 Cod Civil.
În ceea ce privește alegerea directorului general în persoana președintelui consiliului de administrație al societății, prima instanță a reținut că în conf. cu prev. art. 143 al.3. din L 31/1990 actualizată: "dacă prin actul constitutiv sau printr-o hotărâre a adunării generale a acționarilor se prevede acest lucru, președintele consiliului de administrație al societății, poate fi numit și director general".
Ori, potrivit art. 12 lit. c din Statutul societății - Complex SA, adunarea generală a acționarilor are printre atribuții și aceea de alegere a directorului general, care este și președintele consiliului de administrație, stabilirea remunerației, descărcarea de activitate și revocarea acestuia.
Referitor la posibilitatea numirii consiliului de administrație de către adunarea generală prima instanță a reținut că în conf. cu prev. art. 140/1 al.3. teza II: "dacă președintele a fost numit de adunarea generală, va putea fi revocat numai de aceasta."
Posibilitatea numiri președintelui consiliului de administrație de către adunarea generală a fost statuată prin modificarea art. 140/1 introdus prin pct. 88 al art. I din L 441/2006.
Referitor la alegerea prin vot secret al consiliului de administrație, din interpretarea "per a contrario" a disp. art. 130 al.2. din Legea 31/1990 privind obligativitatea votului secret pentru numirea sau revocarea membrilor consiliului de administrație rezultă că în absența unei interdicții legale exprese, este admisibilă alegerea și a președintelui consiliului de administrație prin metoda votului secret.
Delegarea de competențe ale adunării generale către consiliul de administrație, în conf. cu prev. art. 114 al. 1 din L 31/1990 actualizată, exercițiul atribuțiilor prev. la art. 113 lit. b,c,e,f,g, și j este permis numai cu aprobarea adunării generale extraordinare, respectiv în cazul mutării sediului societății, schimbării obiectului de activitate al acesteia, majorării capitalului social, reducerii capitalului social sau reîntregirii acestuia, precum și în cazul conversiei acțiunilor dintr-o categorie în cealaltă, iar în cauză nici una dintre aceste situații pentru care ar fi necesară hotărârea adunării generale extraordinare nu este incidentă.
Prin urmare, atribuțiile delegate prin hotărârea atacată consiliului de administrație nu fac parte din categoria celor pentru a căror delegare era necesară aprobarea adunării generale extraordinare în condițiile art. 114 al.1 din Legea 31/1990 republicată.
Referitor la aprobarea efectuării de cheltuieli pentru investiții nu s-a dovedit faptul că valoarea acestora ar depăși plafonul de 10% din activul contabil al societății și pentru care mărirea plafonului valorii contractelor de investiții se poate face numai pe baza hotărârii adunării generale extraordinare în conformitate cu art. 150 al.1. din Legea 31/1990.
Față de considerentele ce preced, în cauză nefiind incidente condițiile de admisibilitate ale acțiunii de anulare a hotărârii adunării generale a acționarilor prev. de art. 130 din Legea 31/1990 actualizată privind societățile comerciale, prima instanță a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul.
În temeiul art. 274 Cod de Procedură Civilă, prima instanță a reținut culpa procesuală a reclamantului și faptul că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel în termen, legal timbrat, reclamantul, solicitând instanței admiterea acestuia și schimbarea în totalitate a sentinței în sensul admiterii acțiunii în anulare și în consecință anularea hotărârii AGA nr. 69/10.09.2007 a - COMPLEX SA.
În dezvoltarea motivelor de apel apelantul a arătat că hotărârea atacată este lovită de nulitate absolută.
Astfel, apelantul a precizat că la adoptarea hotărârii AGA contestate au fost încălcate prevederile imperative ale art. 129 alin. 2 din Legea 31/1990, având în vedere că secretarul de ședință ales cu majoritate de voturi nu a realizat nici una dintre atribuțiile reglementate de lege, că numărul de voturi exprimate pentru luarea hotărârilor din cadrul acestei adunări generale s-a calculat la numărul de voturi al acționarilor prezenți și nu la numărul total de voturi și că la punctul 4.3 din procesul verbal al adunării generale ordinare a acționarilor și la punctul 4.3 din hotărârea nr. 69/10.09.2007 s-a hotărât rezilierea contractelor de închiriere cu societățile care nu respectă grila spațiilor de închiriere deținute de - COMPLEX SA, or rezilierea contractelor nu se poate realiza decât pe baza acordului de voință al ambelor părți contractante sau în conformitate cu prevederile speciale din cadrul contractelor.
De asemenea, apelanta a mai învederat instanței că rezilierea contractelor de asociere nr. 1578/20.12.1993 și a contractului de locație de gestiune nr. 3166/14.08.1991 hotărâtă la punctul 4.7 din cadrul procesului verbal al adunării generale a acționarilor din 10.09.2007 și la punctul 4.7 din cadrul hotărârii nr. 69/10.09.2007 nu se poate face în această modalitate decât în conformitate cu dispozițiile contractuale, că potrivit art. 143 alin. 1 din Legea 31/1990 din Legea 31/1990 alegerea directorului general al societății este de competența consiliului de administrație și nu a adunării generale ordinare, iar potrivit art. 1401alin. 1 din Legea 31/1990 alegerea președintelui consiliului de administrație este atribuția consiliului de administrație și nu a adunării generale ordinare, că în baza art. 130 alin. 1 și 2 din Legea societăților comerciale alegerea președintelui consiliului de administrație se face prin vot deschis și nu prin vot secret cum s-a făcut în cadrul adunării generale a acționarilor, că la punctul 4.9 al procesului verbal al hotărârii AGA și la punctul 4.9 al hotărârii AGA criticate s-a aprobat efectuarea de cheltuieli pentru investiții în cuantum nelimitat ceea ce contravine art. 150 alin. 1 din Legea 31/1990, precum și că delegarea atribuțiilor AGA către consiliul de administrație - astfel cum s-a stabilit în cadrul punctului 5 din procesul verbal al ședinței AGA și la punctul 5 din hotărâre - se poate realiza numai în cazuri limitativ prevăzute de lege și doar de către adunarea AGA extraordinară.
În drept au fost invocate prevederile art. 282 și 287 Cod de Procedură Civilă.
Intimații, - COMPLEX SA și - SRL prin întâmpinările formulate au solicitat respingerea apelului subliniind în esență că la adoptarea hotărârii AGA nr. 69/10.09.2007 au fost respectate prevederile art. 129 alin. 2 din Legea 31/1990 referitoare la atribuțiile secretarului de ședință, ale art. 112 alin. 1 și 2 din lege privind condițiile de convocare și cvorum necesare adoptării hotărârilor AGA, că s-a hotărât rezilierea doar în cazul acelor contracte care permit acest lucru, că potrivit art. 143 alin. 3 din lege și în baza actului constitutiv al - COMPLEX SA printre atribuțiile adunării generale la art. 12 lit. c se stabilește că adunarea generală alege directorul general care este și președintele consiliului de administrație, că din interpretarea art. 130 alin. 2 din Legea 31/1990 reiese că și pentru alegerea președintelui consiliului de administrație este necesar votul secret în condițiile în care votul secret este cerut pentru numirea sau revocarea membrilor consiliului de administrație și, nu în ultimul rând, că atribuțiile delegate prin hotărârea atacată consiliului de administrație nu fac parte din categoria celor pentru a căror delegare era necesară aprobarea adunării generale extraordinare în condițiile art. 114 alin. 1 din Legea societăților comerciale.
Referitor la aprobarea efectuării de cheltuieli pentru investiții nu s-a dovedit faptul că valoarea acestora ar depăși 10% din activul contabil al societății și pentru care mărirea plafonului valorii contractelor de investiții se poate face numai în baza hotărârii adunării generale extraordinare în conformitate cu art. 150 alin. 1 din Legea 31/1990.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 115 Cod de Procedură Civilă.
Examinând hotărârea apelată atât prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu, instanța consideră că apelul este nefondat, motiv pentru care îl va respinge potrivit art. 296 Cod de Procedură Civilă.
Astfel se apreciază că Tribunalul în mod corect a stabilit că hotărârea adunării generale a acționarilor COMPLEX SA nr. 69 din 10.09.2007 a fost adoptată în mod legal.
În sensul celor expuse, nu vor putea fi primite criticile apelantului referitoare la nesocotirea art. 129 alin. 2 și a art. 112 alin. 2 din Legea 31/1990 în adoptarea hotărârii AGA atacate. Din procesul verbal al adunării generale ordinare a acționarilor - COMPLEX SA rezultă că secretarul de ședință a îndeplinit cerințele art. 129 alin. 2.
De asemenea, fiind vorba de a doua convocare a adunării generale ordinare, hotărârea poate fi adoptată în mod valabil potrivit art. 112 alin. 2 din Legea 31/1990 cu majoritatea simplă a voturilor exprimate, indiferent de cvorum, și nu cu majoritate din totalul numărului de voturi așa cum susține apelantul.
Într-adevăr la punctul 4.3 din hotărârea AGA și din procesul verbal al adunării generale a acționarilor s-a aprobat rezilierea unor contracte care nu respectă grila de închiriere a spațiilor deținute de - COMPLEX SA, dar s-a precizat clar că este vorba de acele contracte a căror clauze contractuale o permit.
În același context se impune a se arăta că prin hotărârea AGA nu s-a dispus rezilierea contractelor ci doar efectuarea unor demersuri în acest sens, acolo unde acest lucru este posibil.
Aceeași argumentație justifică înlăturarea observațiilor apelantei legate de nelegalitatea punctelor 4.7 din procesul verbal al adunării generale a acționarilor și din hotărârea AGA, prin care s-a hotărât rezilierea contractelor de asociere nr. 1578/20.12.1993 și a contractului de locație de gestiune nr. 3166/14.08.1991.
În privința alegerii directorului general al societății conform art. 12 lit. c din statutul societății - COMPLEX SA, această atribuție revine adunării generale a acționarilor și este permisă prin art. 143 alin. 3 din Legea 31/1990.
Referitor la alegerea președintelui consiliului de administrație art. 1401teza a 2-a reglementează că prin actul constitutiv se poate stipula că președintele consiliului de administrație este numit de adunarea generală ordinară, care numește consiliul, or în statutul societății o asemenea atribuție este stabilită în sarcina adunării generale în baza art. 12 lit. c din Statut, așa încât hotărârea AGA contestată este conformă legii și din acest punct de vedere.
Potrivit art. 130 alin. 2 din Legea 31/1990 și art. 15 din Statutul - COMPLEX SA alegerea membrilor consiliului de administrație se face prin vot secret și ca atare și președintele consiliului de administrație, care este membru al consiliului de administrație, se alege tot prin vot secret.
Așadar susținerile apelantului sunt inexacte și din acest punct de vedere.
Este de menționat că art. 150 alin. 1 din Legea 31/1990 reglementează că administratorul va putea în nume propriu să înstrăineze respectiv să dobândească bunuri către sau de la societate, având o valoare de peste 10% din valoarea activelor nete ale societății, numai după obținerea aprobării adunării generale extraordinare în condițiile prevăzute la art. 115 iar această dispoziție legală nu poate constitui un temei juridic în stabilirea nelegalității punctului 4.9 din procesul verbal al hotărârii AGA și din hotărârea AGA ce vizează aprobarea efectuării de cheltuieli pentru investiții în cuantum nelimitat.
Nu în ultimul rând trebuie subliniat că atribuțiile AGA delegate prin hotărârea atacată către Consiliul de administrație nu fac parte din categoria celor pentru a căror delegare este necesară aprobarea adunării generale extraordinare prevăzute de art. 114 alin. 1 din Legea 31/1990, astfel cum justificat susține și instanța de fond.
Răspunzând observațiilor apelantului care s-au dovedit a fi nefondate, apelul va fi respins.
Instanța va lua act de faptul că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul comercial d eclarat de cu domiciliul în O- județul în contradictoriu cu intimații cu domiciliul în O--8 județul B, - SRL cu sediul în O--2 județul B și - COMPLEX SA cu sediul în O-- 2 județul B împotriva sentinței nr. 119/COM din 13.03.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor - O, pe care o menține în totalitate.
Fără cheltuieli de judecată în apel.
DEFINITIVĂ.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică, azi 16 decembrie 2008.
Președinte Judecător Grefier
- - - - - -
/24.12.2008
Judecător fond
6 ex./05.01.2009
Emis/exp. 4 comunicări:
apelantul reclamant cu domiciliul în O- intimații pârâți cu domiciliul în O--8 județul B, - SRL cu sediul în O--2 județul B - COMPLEX SA cu sediul în O-- 2 județulAstăzi, ___01.2009
Președinte:Blaga GabrielaJudecători:Blaga Gabriela, Rițiu Roxana