Anulare hotarare aga Spete. Decizia 138/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1833/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 138
Ședința din Camera de Consiliu de la 12 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Eugenia Voicheci
JUDECĂTOR 2: Adriana Bucur
Grefier - -
*****************
Pe rol pronunțarea asupra apelului formulat de apelantul reclamant împotriva sentințelor comerciale nr.559/18.03.2008 și nr.1059/24.06.2008 pronunțate de Tribunalul Călărași în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă COMPANIA NAȚIONALA ADMINISTRAȚIA FLUVIALE SA, intimata OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI și intimații pârâți și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 26 februarie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea pentru data 05 martie 2009 și 12 martie 2009, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra apelului comercial d e față.
Prin sentința comercială nr. 559 din 18 martie 2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Călărași - Secția Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților STATUL ROMÂN reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Călărași și, pe cale de consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantul împotriva acestor pârâți. A respins excepția lipsei de interes a acțiunilor reclamantului, invocată de pârâta SA A respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR FLUVIALE SA- G ȘI.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin încheierea de la 15 noiembrie 2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Călărașis -a dispus disjungerea capetelor de cerere ale acțiunii formulate de reclamantul referitoare la constatarea nulității absolute a hotărârii nr.6 din 27 iulie 2000 acționarilor Companiei Naționale Administrația Porturilor Fluviale SA G, la constatarea nulității absolute a transformării Sucursalei Caa cestei companii în agenție, la constatarea nulității absolute a executării silite efectuate în baza sus-menționatei hotărâri, la nulitatea absolută a radierii sucursalei din registrul comerțului, la nulitatea absolută a înregistrării pârâtei ca agenție, precum și la restabilirea situației anterioare emiterii hotărârii
A reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Călărași este întemeiată, întrucât această instituție nu are vocație de parte implicată în litigiu, întrucât asigură opozabilitatea actelor și faptelor comercianților enumerate în articolului 6 din legea nr.26/1990 prin efectuarea înregistrărilor corespunzătoare.
A reținut ca întemeiată și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Statul Român, întrucât nu există identitate între persoana acestui pârât și subiectul pasiv al raportului obligațional dedus judecății de către reclamant, în condițiile în care nu s-a făcut nici o dovadă a calității sale de acționar al companiei pârâte și nici a calității de acționar a reprezentantului legal Ministerul Economiei și Finanțelor Publice.
Privitor la excepția lipsei de interes, invocată de pârâta AA. SA G, prima instanță a apreciat-o ca neîntemeiată în raport de împrejurarea dovedită cu memoriile de la dosar că reclamantul a solicitat să se constate și nulitatea demisiei sale de la 9 octombrie 2000, situație în care este evident folosul practic pe care reclamantul l-ar obține prin admiterea acțiunii, folos dat de menținerea calității sale de salariat al companiei pârâte.
Pe fondul acțiunii disjunse, prima instanță a reținut în esență că postul reclamantului a fost restructurat, urmare a hotărârii contestată în prezenta cauză, ca urmare a cererii sale, în postul de inginer al Serviciului Hidrotehnic, unde și-a încetat activitatea la 9 octombrie 2000 prin demisie.
A mai reținut că prin cererea de față se contestă atât hotărârea AGA,dar mai ales măsurile de aducere a acesteia la îndeplinire, invocându-se în esență executarea acestei hotărâri înainte de menționarea ei în registrul comerțului și de publicarea în Monitorul Oficial al României, cu încălcarea dispozițiilor articolului 130 alineatele 4 și 5 din legea nr.31/1990, în forma în vigoare la data respectivă. Raportat la aceste dispoziții legale, prima instanță a reținut că hotărârile aE. generale nu sunt executorii până la îndeplinirea precitatelor formalități, dar că sunt valabile câtă vreme nu s-a constatat nulitatea lor sau nu au fost anulate, întrucât înregistrarea mențiunii are doar caracter de opozabilitate față de terți, nu caracter constitutiv precum înmatricularea pentru constituirea societății.
A apreciat că o hotărâre adoptată în adunarea generală are două categorii de efecte, unele imediate, independente de înregistrarea mențiunii în registrul comerțului (printre care aducerea la îndeplinire a măsurilor, în speță restructurarea personalului sau obligația administratorului de a îndeplini formalitățile la registrul comerțului sau dreptul creditorilor sociali ori al oricărei persoane interesate de a ataca hotărârea), altele presupunând modificarea propriu-zisă a actelor constitutive, care se realizează în momentul îndeplinirii formalităților. În ce privește această din urmă categorie de efecte, prima instanță a reținut și că neefectuarea publicității cerute de lege nu presupune că efectele imediate nu se produc, întrucât lipsirea totală de efecte a unei hotărâri are loc doar în ipoteza anulării ei conform articolului 131 sau a constatării nulității acesteia, ori în ipoteza admiterii opoziției formulate în temeiul articolelor 61-62 din legea nr.31/1990.
Privitor la hotărârea atacată, prima instanță a apreciat că nu conține dispoziții derogatorii de la normele legale imperative - onerative sau prohibitive-care ocrotesc interese publice și că reclamantul nici nu a indicat în concret în ce constau astfel de încălcări, prin urmare capătul de cerere referitor la nulitatea absolută a hotărârii AGA nr.6/2000, precum și celelalte capete care sunt accesorii acestuia au fost apreciate ca neîntemeiate și au fost respinse.
Prin sentința comercială nr. 1059 din 25 iunie 2008, pronunțată în același dosar, Tribunalul Călărașia respins cererea de completare a sentinței comerciale nr. 559/2008, pronunțată de reclamant.
A reținut, în motivarea soluției,existența mai multor capete de cerere în cererea disjunsă și soluționată prin sentința comercială nr. 559/2008, însă a constatat că principalele capete de cerere erau cele privitoare la nulitatea absolută a hotărârii nr.6/2000 și la măsurile de executare a acesteia, că restul capetelor de cerere erau accesorii ale celor principale și că, apreciindu-se că principalul era neîntemeiat, accesoriul urma soarta principalului, fără a mai fi nevoie ca în dispozitiv să se menționeze distinct respingerea fiecărui capăt de cerere.
Împotriva acestor sentințe, în termen legal a declarat apel motivat reclamantul, cauza fiind înregistrată sub același număr unic la 2 octombrie 2008 pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială.
În motivarea apelului s-a arătat că hotărârile sunt criticate pentru nelegalitate și netemeinicie și a fost prezentată în detaliu situația litigioasă dintre părți, cu o amplă expunere cronologică a derulării raporturilor juridice de drept al muncii în care s-au aflat apelantul-reclamant și intimata-pârâtă Compania Națională Administrația Porturilor Fluviale SA Apelantul - reclamant a arătat că ultimul contract de muncă a fost cel înregistrat sub nr. 426 din 22 februarie 2001 pentru funcția de șef birou mecano-energetic, că la acest contract nu s-a încheiat nici un act adițional și că intimata-pârâtă nu i-a comunicat niciodată vreo somație sau vreun titlu executoriu privind desființarea acestui post de muncă, după cum nu i-a comunicat niciodată redistribuirea sa în alt post de muncă, cu consecința micșorării salariului său lunar, desfăcându-i unilateral contractul de muncă.
Apelantul - reclamant a arătat că, prin adresa nr. 1492 din 28 iulie 2000, intimatul-pârât -director al companiei - i-a adus la cunoștință directorului sucursalei Cac ompaniei hotărârea luată la 27 iulie 2000 de acționarii companiei privind programul de reorganizare a companiei, care prevedea, printre altele, și desființarea biroului mecano-energetic din sucursala C și transformarea sucursalei în agenție. Prin aceeași adresă -a arătat apelantul-reclamant- s-a comunicat și faptul că hotărârea AGA din 27 iulie 2000 se va finaliza la 1 august 2000 și că personalul care până la această dată nu va fi solicitat ocuparea unui post vacant din companie va fi trecut în șomaj.
Privitor la hotărârea din 27 iulie 2000, apelantul-reclamant a susținut că nu i-a fost comunicată niciodată, că nu a fost publicată niciodată în Monitorul Oficial al României și că a fost executată silit la patru zile de la adoptare, fiind astfel încălcate, sub sancțiunea nulității absolute a întregii executări silite, prevederile articolului 130 (actualul articolul 131) alineatele 4 și 5 din legea nr.31/1990 republicată și prevederile HG nr. 520/1998 privind înființarea companiei intimate. În aceeași ordine de idei, apelantul - reclamant a arătat și că hotărârea AGA nr. 6 din 27 iulie 2000 fost înaintată Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Călărași pentru înregistrarea și publicarea în Monitorul Oficial abia la 9 ianuarie 2001, în condițiile în care aceasta fusese deja executată silit în întregime.
Apelantul - reclamant a mai prezentat și parcursul judiciar al cererii în constatare a nulității absolute a acestor acte juridice cu care a sesizat inițial Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția de contencios Administrativ, instanța declinându-și competența în favoarea Tribunalului Giurgiu prin sentința civilă nr. 1678 din 22 octombrie 2003, formulând în cadrul acestei prezentări critici la adresa sentinței comerciale nr. 559 din 18 martie 2008 Tribunalului Călărași.
Aceste critici pot fi sintetizate astfel:
Privitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român și a pârâtului Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Călărași,apelantul - reclamant a susținut că instanța de fond nu a pus niciodată în discuția părților aceste excepții. Criticile au fost completate la punctul 17 din secțiunea "Motive" (fila 23 dosar pagina 43 apelului).
Privitor la soluția de respingere a tuturor capetelor de cerere, apelantul - reclamant a reiterat, în secțiunea "Motive" (fila 16 dosarului, respectiv pagina 29 apelului olograf), argumentele aduse în susținerea cererii introductive de instanță privitoare la situația de fapt pe care s-a grefat litigiul părților, la nepublicarea hotărârii nr.6 din 27 iulie 2000 în Monitorul Oficial al României, la punerea acestei hotărâri în executare cu încălcarea dispozițiilor articolului 130 alineatele 4 și 5 din legea nr.31/1990 și ale nr.HG 520/1998 și la sancțiunea nulității absolute a întregii executări silite (!) astfel efectuate.
A susținut că nu a avut și nu are cunoștință de conținutul acestei hotărâri, față de care este terț, dar care îi vătămă în esență dreptul la muncă, prin desfacerea unilaterală a contractului de muncă, că a fost supus executării silite a acestei hotărâri în condițiile în care nu i s-a comunicat nici un act în modalitatea prevăzută de codul d e procedură civilă, respectiv prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire și că atât executarea silită, cât și hotărârea AGA nr.6/2000 sunt acte juridice lovite de nulitate absolută pentru neefectuarea publicității impuse de articolul 130 alineatele 4 și 5 din legea nr.31/1990.
În raport de argumentele sus-menționate, a susținut că principalul capăt de cerere cu care a învestit instanța îl constituie constatarea nulității absolute a executării silite (!) a hotărârii AGA, iar celelalte, printre care și constatarea nulității hotărârii AGA, sunt accesorii.
La punctul 14 din secțiunea "Motive" (fila 22 dosarului, pagina 41 apelului), apelantul - reclamant critică hotărârea instanței pentru nelegalitate, susținând că aceasta este contradictorie întrucât, deși reține inopozabilitatea față de terți a hotărârii AGA pentru care nu au fost respectate formalitățile de publicitate, apreciază totuși că executarea acesteia față de un terț desăvârșit este legală.
La punctul 15 din această secțiune se critică dispozitivul sentinței comerciale nr. 559 din 18 martie 2008, susținându-se că instanța de fond nu a specificat ce obiect are acțiunea respinsă, deși acest lucru este strict necesar întrucât numai dispozitivul sentinței intră în puterea lucrului judecat.
La punctul 17 din "Motive" (fila 23 dosarului, paragraf 43 apelului) a fost reluată critica privitoare la modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, susținându-se că au fost încălcate principiul contradictorialității procesului civil și dreptul la apărare al reclamantului, cu motivarea de esență că instanța de fond nu i-a comunicat întâmpinarea formulată de această parte, nu a pus excepția în dezbaterea părților și nici nu a analizat răspunsurile date de reclamant la excepțiile invocate de Statul Român.
A arătat apelantul - reclamant, subsumat aceleiași critici, că soluția instanței de fond este greșită și prin prisma faptului că Statul Român este unicul acționar al companiei intimate, conform articolului 2 alineatele 2 și 3 din HG nr.520/1998 și că este răspunzător direct, conform articolelor 998, 999 și 1000 alineat 3 Cod civil, și pentru faptele prepușilor săi, cauzatoare de prejudicii reclamantului.
La punctul 18 din "Motive" (fila 23 dosarului, respectiv pagina 43 motivelor de apel),apelantu-reclamant a criticat încheierea de la 15 ianuarie 2008, pronunțată în aceeași cauză, susținând că la pronunțarea ei instanța de fond a încălcat principiul contradictorialității procesului civil și dreptul la apărare al reclamantului, întrucât nu a pus niciodată în dezbaterea părților admisibilitatea cererii de chemare în garanție formulată de reclamant.
Privitor la modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatului - pârât Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Călărași, apelantul - reclamant a reluat critica inițială de la punctul 19 din "Motive" (fila 23 verso, respectiv pagina 44 apelului), susținând, pe lângă încălcarea principiului contradictorialității procesului civil și a dreptului reclamantului la apărare, încălcare constând în lipsa dezbaterii contradictorii a acestei excepții, și faptul că instanța de fond a greșit atunci când nu i-a soluționat cererea de obligare a Oficiului Registrului Comerțului de a depune la dosarul cauzei încheierea prin care judecătorul delegat a dispus la 9 ianuarie 2001 înregistrarea în registrul comerțului a hotărârii AGA nr.6/2000. Sub acest aspect, a invocat și prevederile articolului 8 din legea nr.26/1990 privitoare la răspunderea personalului registrului comerțului pentru conformitatea operațiunilor cu legea.
A criticat hotărârea primei instanțe și pentru că a fost pronunțată cu nesocotirea dispozițiilor deciziei de casare nr. 522/2006 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI a Comercială, întrucât trimiterea cauzei spre rejudecare s-a făcut special pentru soluționarea capătului de cerere principal privind constatarea nulității absolute a executării silite a hotărârii AGA nr.6/2000 împotriva apelantului - reclamant, iar instanța de rejudecare a calificat drept principal capătul de cerere privind anularea hotărârii AGA.
A solicitat ca instanța de apel să oblige,până la primul termen de judecată din apel,în conformitate cu dispozițiile articolului 129, articolelor 172-174, articolului 387 raportat la articolul 391, articolului 295 Cod procedură civilă, în conformitate cu dispozițiile articolului 131 alineatele 4 și 5 din legea nr.31/1990, republicată, cu dispozițiile articolului 18 alineatele 4 și 5 din HG nr.520/1998,odată cu citația,pe pârâții - director general al. SA și Statul Român să prezinte o serie de înscrisuri și să facă o serie de dovezi. Aceeași solicitare, în aceleași condiții, a fost făcută și în legătură cu Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Călărași.
Apelul este întemeiat în drept și pe dispozițiile articolelor 295-298 Cod procedură civilă.
La 13 noiembrie 2008 au fost depuse la dosar prin serviciul registratură note de ședință în care apelantul - reclamant invocă excepția nulității absolute a calificării date de către Curtea de APEL BUCUREȘTI materiei deduse judecății, excepție reinvocată prin notele de ședință de la 7 ianuarie 2009 și de la 23 februarie 2009. La termenul din 15 ianuarie 2009, Curtea și-a exprimat poziția privitor la excepția invocată, conform comunicării făcute apelantului - reclamant (filele 120 și 123 ale dosarului), iar pentru că excepția a fost reiterată ulterior, Ia termenul din 26 februarie 2009, astfel cum reiese din încheierea de dezbateri, a apreciat că aspectul invocat nu îmbracă forma juridică a unei excepții procesuale care să întârzie sau să facă de prisos soluționarea apelului.
Văzând și poziția exprimată de apelantul-reclamant în notele de ședință de la 23 februarie 2009, 4 martie 2009 și 11 martie 2009, Curtea a apreciat drept caducă cererea apelantului - reclamant de suspendare a judecății până la soluționarea cererii de asigurare a dovezilor (filele 114 - 118 ale dosarului), astfel că nu a mai luat-o în analiză și față de termenul din 12 ianuarie 2009 sorocit pentru judecata acestei cereri (fila 112).
De asemenea, privitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de intimatul pârât Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Călărași prin întâmpinarea depusă la 20 noiembrie 2008, având în vedere că din argumentarea acestei excepții nu reiese că ar viza stadiul procesual al apelului, ci fondul litigiului, Curtea a apreciat că aceasta este o reiterare a excepției invocată în fața primei instanțe, care va fi analizată implicit odată cu motivele de apel.
În fine, față de cererea formulată de apelantul - reclamant prin notele de ședință de la 4 martie 2009 și de la 11 martie 2009, Curtea a apreciat că se solicită implicit repunerea pe rol a cauzei pentru suplimentarea probei cu înscrisuri. Cererea este apreciată de C ca neîntemeiată, întrucât dispozițiile articolului 151 Cod procedură civilă conferă instanței,nu părților, facultatea, nu obligațiade a repune cauza pe rol, dacă socotește necesare noi lămuriri. Or, față de probele administrate raportat la capetele de cerere cu care apelantul - reclamant a învestit instanța și cu care,prin disjungerea necontestată, a fost învestită instanța comercială, Curtea a apreciat că nu se impune administrarea de noi probe, cele invocate nefiind pertinente, considerente pentru care va respinge cererea de repunere pe rol a cauzei.
Față de actele și lucrările dosarului, de probele administrate în cauză, Curtea apreciază apelul ca nefondat și îl va respinge pentru următoarele considerente:
Înainte de abordarea criticilor propriu-zise formulate de apelantul - reclamant în legătură cu hotărârea atacată, se impune precizarea că solicitării formulate în finalul apelului, de obligare a pârâțilorprin citație înainte de primul termen de judecată,să depună la dosar înscrisuri și să facă dovezi nu i s-a dat curs, în respectarea principiului contradictorialității și a principiului dreptului la apărare, clamate ferm chiar de apelantul - reclamant, întrucât încuviințarea și administrarea probelor este o măsură jurisdicțională care nu se poate lua în mod administrativ prin rezoluție prin care judecătorul confirmă termenul stabilit aleatoriu și dispune măsuri precum citarea, comunicarea actelor de procedură și fixează taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar,(ăsuri care izvorăsc din lege.)Așadar, cererea formulată de apelantul - reclamant trebuia discutată în contradictoriu, iar instanța trebuia să decidă asupra ei prin vot deliberativ, în raport de admisibilitatea, pertinența, concludența și utilitatea fiecărei probe solicitate,trebuia să aprecieze asupra posibilității legale a apelantului - reclamant de a accedela producerea fiecărei probe, ceea ce exclude luarea măsurii prin rezoluție administrativă, înainte de primul termen de judecată.
Se remarcă, de altfel, că în notele de ședință depuse pentru fiecare termen de judecată, apelantul - reclamant a avut a se preocupa doar asupra așa-zisei excepții de nulitate absolută a calificării materiei juridice deduse judecății și asupra reiterării criticilor și argumentelor expuse în motivele de apel, fără a formula cereri de probatorii în sensul celor invocate în finalul motivelor de apel și administrând după propria apreciere și fără încuviințarea prealabilă acele probe apreciate ca necesare. Ca urmare, Curtea apreciază că nu a fost legal sesizată și în condiții de contradictorialitate cu o cerere de probe.
În legătură cu criticile amplu argumentate de apelantul - reclamant și a căror sinteză s-a realizat în precedent, Curtea reține următoarele:
Pentru logica expunerii, reținând că în motivele de apel se critică și o încheiere premergătoare, respectiv cea de la 15 ianuarie 2008, Curtea o va lua în analiză cu precădere pe aceasta și o apreciază ca nefondată, înlăturând-
Examinând încheierea apelantă, Curtea constată că la termenul din 15 ianuarie 2008, sesizată cu cererea de chemare în garanție a Statului Român, formulată de apelantul - reclamant, prima instanță a respins-o ca inadmisibilă. Sigur că, strict formal, apare că prima instanță a luat această măsură fără aop une în discuția părților, numai că aspectul formal nu poate prevala asupra legalității soluției, pentru următoarele considerente:
Pe de o parte se remarcă faptul că prima instanță a respins cererea ca inadmisibilă, însă nici dispozițiile legale, nici doctrina și nici jurisprudența nu conferă inadmisibilității un statut incontestabil de excepție, pentru ca judecătorul să aibă obligația să o pună în discuția părților în condițiile articolului 137 Cod procedură civilă.
Pe de altă parte, chiar în considerarea dispozițiilor articolului 129 alineat 4 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că judecătorul fondului avea dreptul (nu obligația) de a pune problema admisibilității cererii de chemare în garanție în dezbaterea părțilordacă la termenul din 15 ianuarie 2008 cel puțin una din părțile litigante ar fi fost prezentă.Numai că la acel termen părțile au fost lipsă, iar judecătorul fondului a procedat în mod legal la soluționarea problemei de drept a admisibilității cererii de chemare în garanție în lipsa părților, câtă vreme apelantul - reclamant însuși a solicitat ca judecata să se desfășoare în lipsa sa, asumându-și, astfel, riscul de a nu putea combate în fapt și în drept chestiunea litigioasă.
Din acest punct de vedere, Curtea apreciază critica apelantului - reclamant ca neîntemeiată și prin raportare la dispozițiile articolului 129 alineat 1 Cod procedură civilă, careobligăpărțile ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. Apelantul -reclamant a uzat de dreptul său de a solicita judecata în lipsă, dar nu a justificat pentru ce nu s-a prezentat în instanță, în exercitarea obligației prevăzută de articolul 129 alineat 1 Cod procedură civilă, pentru a răspunde acelor chestiuni pe care instanța era în drept să le invoce, fără să fie și obligată să poarte corespondență pe seama lor cu părțile. Curtea apreciază că apelantul-reclamant ar fi fost îndrituit să invoce încălcarea dreptului său la apărare numai în situația în care, apărat de facultatea conferită de articolul 242 punctul 2 Cod procedură civilă, ar fi putut invoca nerespectarea de către instanță a unei obligații legale (cum ar fi, de exemplu, cea de a comunica părților actele de procedură și, în condițiile articolului 96 Cod procedură civilă, înscrisurile depuse în ședință publică), numai că în spețănici o dispoziție legală nu obligă instanțasă amâne judecata și să solicite părților să-și formuleze apărări, nici chiar în condițiile în care se invocă excepția din oficiu sau din partea părților litigante, ca atare modul în care a fost soluționată problema admisibilității cererii de chemare în garanție este apreciată de C ca respectând dispozițiile procedurale, în condițiile în care apelantul - reclamant a solicitat judecata în lipsă. Altfel spus, dreptul apelantului-reclamant la apărare nu este absolut, el încetează acolo unde începe obligația aceleiași părți de a urmăridesfășurareași finalizarea procesului.
De altfel, Curtea apreciază critica drept esențialmente formală și prin prisma faptului că apelantul - reclamant nu a combătut în fapt și în drept soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanție, deși avea această posibilitate în considerarea caracterului devolutiv al căii de atac a apelului, ceea ce dovedește inexistența contraargumentelor sale la soluția primei instanțe și confirmă legalitatea și temeinicia acesteia.
Tot în considerarea logicii expunerii și făcând aplicarea dispozițiilor articolului 137 Cod procedură civilă, Curtea va lua în analiză cu prioritate criticile relative la modul de soluționare a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a intimaților - pârâți.
Critica relativă la modul de soluționare a celor două excepții întemeiată pe încălcarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare este nefondată și a fost înlăturată. Așa cum reiese din încheierea de dezbateri din camera de consiliu de la 18 martie 2008, tribunalul a unit cu fondul excepțiile lipsei calității procesuale active invocate prin întâmpinări de intimata - pârâtă Statul R9omân și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Călărași și a dat cuvântulpărților prezente, respectiv intimata - pârâtă, pe excepții și pe fond. Împrejurarea că intimata - pârâtă prezentă în instanță a pus concluzii, în apărarea interesului propriu, doar pe excepția lipsei de interes-pe care o invocase - și pe fondul cauzei, nu este de natură a conchide că instanța a nesocotit obligația de a pune în discuție toate excepțiile invocate, câtă vreme instanța nu este în drept a impune părții concluziile pe care aceasta le consideră adecvate.
Sub același aspect, Curtea reiterează argumentele expuse la cadrul analizei primei critici, referitoare la faptul că apelantul reclamant a solicitat judecata în lipsă, că nu a justificat respectarea îndeaproape a obligației de a urmări desfășurarea și finalizarea procesului și că dreptul său la apărare nu trebuie avut în vedere în valoare absolută, ci venind în concurs cu obligația instituită de articolul 129 alineat 1 Cod procedură civilă.
Critica relativă la necomunicarea întâmpinării formulată de Statul Român este neîntemeiată, întrucât nici o dispoziție legală nu obligă instanța să comunice reclamantului întâmpinarea, doar dispozițiile articolului 96 Cod procedură civilă conferă instanțeiposibilitateade a încuviința un termen,la cerere,pentru partea căreia i s-au comunicat în ședință acte de procedură și înscrisuri, să ia cunoștință de acestea.
Privitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului - pârât Statul Român, critica de fond adusă soluționării acestei excepții este neîntemeiată, având în vedere că acțiunea în constatare a nulității unei hotărâri AGA, cât și cea a nulității executării acestei hotărâri se soluționează în contradictoriu cu societatea a cărei hotărâre se contestă, care este subiect de drept distinct de acționarii săi. De asemenea, capetele de cerere accesorii relative la nulitatea măsurilor subsecvente punerii în executare a hotărârii AGA se soluționează în contradictoriu cu societatea comercială a cărei hotărâre s-a contestat, fiind fără relevanță structura acționariatului.
Curtea apreciază ca neîntemeiată și susținerea relativă la răspunderea instituită de articolele 998, 999 și 1000 alineat 3 Cod civil, care ar conferi calitatea procesuală pasivă a Statului Român ca unic acționar, pe de o parte în considerarea faptului că societatea comercială pe acțiuni și fiecare acționar al săusunt subiecte de drept distincte,iar pe de altă parte în considerarea faptului că apelantul - reclamant nu a sesizat instanța cu o cerere în repararea prejudiciului, întemeiată pe răspunderea pentru fapta proprie sau pentru fapta altuia, ci cu o acțiune în constatare a nulității absolute întemeiată pe încălcarea dispozițiilor articolului 130 alineatele 4 și 5 din legea nr.31/1990 și a dispozițiilor HG nr.520/1998.
În ce privește critica relativă la modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatului - pârât Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Călărași, întemeiată pe susținerea că prima instanță nu l-a obligat pe intimat să depună la dosar încheierea judecătorului delegat de la 9 ianuarie 2001, Curtea a apreciat-o ca neîntemeiată, pe de o parte în considerarea faptului că această probă, chiar și dacă ar fi fost admisă, nu era de natură a schimba soluția privitoare la legitimarea procesuală pasivă a Oficiului Registrului Comerțului, iar pe de altă parte în considerarea faptului că apelantul - reclamant avea acces liber la proba solicitată, în condițiile articolului 2 alineat 2 din legea nr.26/1990, registrul comerțului fiind public.
În ce privește criticile aduse soluției de respingere a cererii în ansamblul ei, Curtea le apreciază drept argumente pe care le va grupa și cărora le va răspunde prin considerente comune.
Deși apelantul - reclamant nu invocă expressis verbis încălcarea de către instanța de fond, de rejudecare, a dispozițiilor articolului 315 Cod procedură civilă, această critică se deduce implicit din modul de redactare a punctului 13 din "Motive". Critica este nefondată, întrucât prin decizia comercială nr. 522 din 31 octombrie 2006, pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a a Comercială nu a stabilit care anume capete de cerere sunt principale și care accesorii,ci a obligat instanța de rejudecare să facă acest lucru, iar Tribunalul Călărașis -a conformat întocmai, fiind pe deplin respectate dispozițiile articolului 315 Cod procedură civilă.
Curtea constată că apelantul - reclamant a susținut în mod recurent critica relativă la greșita calificare a capătului principal de cerere, care - în opinia sa- ar fi reprezentat de constatarea nulității absolute a executării hotărârii AGA nr.6/2000, nulitate având drept consecință nulitatea absolută a hotărârii însăși
Mai multe aspecte se impun a fi precizate. Primul dintre ele vizează faptul că apelantul - reclamant uzează în mod nejustificat de instituția juridică a "executării silite" a hotărârii AGA. Apelantul - reclamant confundă și tinde a induce confuzia între "executarea silită", care este o procedură jurisdicțională vizând executarea nebenevolă prin intermediul forței coercitive a statului contra unui debitor a obligațiilor sale stabilite printr-un titlu executoriu șipunerea în executare a unei hotărâri AGA, care reprezintă acele măsuri de aducere la îndeplinire a dispozițiilor din hotărâre. Nu se poate vorbi despre executare silită, în accepțiunea articolului 371 și următoarele Cod procedură civilă și pentru că hotărârea AGA nu reprezintă titlu executoriu, acest caracter nefiindu-i conferit de dispozițiile legii nr. 31/1990, iar executarea silită se efectuează, potrivit dispozițiilor articolului 372 Cod procedură civilă, numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executorii.
Din această perspectivă, Curtea apreciază ca nefondată critica relativă la necomunicarea hotărârii AGA și a altor înscrisuri în condițiile codului d e procedură civilă, întrucât aceste dispoziții legale nu își găsesc incidența.
Prin prisma acestor considerente, Curtea apreciază că instanța de fond, deși nu a precizat in terminis, în mod corect a procedat prioritar la analiza motivelor de nulitate absolută a hotărârii, ca act juridic și abia în al doilea rând la analiza motivelor de nulitate a măsurilor prin care hotărârea a fost adusă la îndeplinire, pe care le-a calificat corect drept efecte în considerarea raportului cauză-efect, în cadrul căruia hotărârea reprezintă cauza,
Un alt aspect care se impune a fi precizat vizează dreptul părții reclamante de a califica ea însăși capetele de cerere principale și accesorii. că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, care conferă reclamantului libertatea deplină de a stabili cadrul procesual și de a arăta pretenția dedusă judecății. Numai că acest drept nu trebuie privit în mod absolut, judecătorul având dreptul suveran, în raport de situația de fapt prezentată și de pretențiile deduse judecății, de a da calificarea juridică corespunzătoare naturii cauzei, ceea ce implică, desigur, și aprecierea asupra caracterului principal sau accesoriu al fiecărui petit al cererii de chemare în judecată.
Față de aceste argumente, Curtea apreciază că logica analizei impune analiza cu precădere a cauzelor de nulitate a hotărârii AGA și abia după aceea a cauzelor de nulitate a măsurilor de punere în aplicare (executare) a acestei hotărâri. Împrejurarea că apelantul - reclamant invocă nulitatea executării drept motiv de nulitate a hotărârii AGA însăși nu este de natură a inversa ordinea analizei, acest motiv urmând a fi cenzurat în cadrul petitului principal.
În ce privește nulitatea absolută a hotărârii AGA nr.6/2000, Curtea apreciază că prima instanță a dezlegat în mod corect problema de drept, reținând că nulitatea unui astfel de act juridic se analizează în funcție de contrarietatea sa cu legea sau cu actul constitutiv al societății comerciale, astfel cum dispun prevederile articolului 131 alineat 2 (actualul articolul 132 alineat 2 ) din legea nr.31/1990. Or, în legătură cu acest aspect se constată că nici chiar apelantul - reclamant nu a invocat vreun motiv de nulitate, susținând că nulitatea hotărârii este antrenată de modul nelegal în care aceasta a fost pusă în executare.
Această din urmă susținere nu poate fi primită. Doctrina și jurisprudența sunt unanime în a afirma că nulitatea unui act juridic se cenzurează în raport de aspecte anterioare, cel mult concomitente cu momentul încheierii actului respectiv, nicidecum ulterioare. Nu numai că executarea sau efectele ulterioare ale hotărârii AGA nu pot afecta validitatea hotărârii, ci dimpotrivă, nulitatea hotărârii afectează efectele acesteia în conformitate cu principiul general de drept quad nullum est, nullum producit effectum.
În ce privește nulitatea executării hotărârii AGA nr. 6/2000, Curtea, fără a se ralia argumentelor aduse de prima instanță, pe care le consideră strict teoretice, fără confirmare legală sau măcar jurisdicțională, apreciază că soluția primei instanțe este, totuși, legală, prin prisma următoarelor considerente:
Aducerea la îndeplinire a măsurilor adoptate prin hotărârea AGA contestată sau, sintetic spus, executarea acestei hotărâri s-a materializat într-o serie de demersuri care vizează pe de o parte efectuarea formalităților la registrul comerțului în legătură cu înregistrarea hotărârii, cu publicarea acesteia în Monitorul oficial (indiferent dacă acest demers a fost sau nu finalizat), precum și cu radierea sucursalei, respectiv înregistrarea agenției de la Cai ntimatei - pârâte SA Pe de altă parte, executarea hotărârii s-a regăsit în toate acele măsuri de restructurare a posturilor de muncă și a modificărilor subsecvente privitoare la încadrări, reîncadrări, treceri în șomaj, modificări ale contractului de muncă, schimbări la nivelul salariilor lunare etc. deci în măsuri cu impact în sfera raporturilor de muncă.
Curtea apreciază că apelantul-reclamant nu avea la îndemână calea de drept comun a prezentei cereri de nulitate absolută a ceea ce a numit generic "executarea" hotărârii AGA, câtă vreme dispozițiile legale ce reglementează fiecare din cele două domenii (activitatea de publicitate la registrul comerțului, respectiv raporturile de drept al muncii) îi conferă alte remedii procedurale, respectiv recursul împotriva încheierilor judecătorului delegat la registrul comerțului - articolul 60 alineatele 1 și 2 din legea nr.31/1990 și articolul 6 din legea nr.26/1990, precum și căile de atac prevăzute de legea nr.10/1972 (în vigoare la momentul adoptării acestor măsuri, până la abrogarea ei prin articolul 298 din legea nr.53/2003). Nu numai că nimic nu îl împiedica pe apelantul reclamant să uzeze de aceste căi de atac specifice, dar acesta avea posibilitatea neîngrădită de a invoca în cadrul acestora nerespectarea obligației instituită de articolul 130 alineatele 4 și 5 din legea nr.31/1990.
A admite că apelantul - reclamant are acces la prezenta acțiune în constatare a nulității absolute a hotărârii AGA, acțiune de drept comun, echivalează cu nesocotirea principiului legalității căilor de atac, după cum și cu acreditarea ideii că, prin promovarea unei acțiuni imprescriptibile extinctiv, se pot eluda dispoziții legale imperative relative la termenele înăuntrul cărora se poate uza de căile de atac anume prevăzute în diverse materii.
Toate aceste considerente au fost avute în vedere de C și în legătură cu restul capetelor de cerere din cererea disjunsă, iar sub acest aspect Curtea apreciază ca neîntemeiată și critica apelantului - reclamant adusă hotărârii inițiale și hotărârii de completare, întrucît nici o dispoziție legală nu îl obligă pe judecător să se pronunțe în dispozitiv în mod distinct pe fiecare capăt de cerere atunci când soluția este aceeași pentru toate capetele de cerere, acestea fiind tratate ca un tot.
Critica este cu atât mai neîntemeiată cu cât în considerente instanța de fond a făcut referire la faptul că toate capetele de cerere accesorii - detaliate în mod corect în partea inițială a considerentelor - primesc aceeași soluție ca și cel principal, fiind în mod judicios aplicat principiul accesorium sequitur principale.
Este nefondat și a fost înlăturat și argumentul relativ la faptul că numai dispozitivul unei hotărâri cade în puterea lucrului judecat, întrucât puterea lucrului judecat se extinde și asupra considerentelor atunci când acestea fac corp comun cu dispozitivul pe care îl lămuresc.
Toate aceste considerente, care, astfel cum s-a arătat, vin în complinirea celor prezentate de instanța de fond, au format convingerea Curții că soluțiile atacate sunt legale și temeinice, fiind corect stabilită situația de fapt și judicios aplicate dispozițiile legale în materie, de aceea apelul declarat împotriva sentinței comerciale nr. 559/2008 și sentinței comerciale nr. 1059/2008, ambele pronunțate de Tribunalul Călărași, va fi respins ca nefondat în conformitate cu dispozițiile articolele 295 și 296 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei.
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant, domiciliat în C, str. -, -. E,. 3,. 11, Județ C, împotriva sentințelor comerciale nr.559/18.03.2008 și nr.1059/24.06.2008 pronunțate de Tribunalul Călărași în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă COMPANIA NAȚIONALA ADMINISTRAȚIA FLUVIALE SA, cu sediul în G,-, Județ G, intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI, cu sediul în C, și intimații pârâți, domiciliat în G, str. T,. 2.. B,. 4,. 29, Județ G și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,- sector 5.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile libere de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
7 ex./10.04.2009
Tribunalul Călărași
Judecător fond:
Președinte:Eugenia VoicheciJudecători:Eugenia Voicheci, Adriana Bucur
