Anulare hotarare aga Spete. Decizia 17/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția Comercială

DECIZIA NR. 17/Ap DOSAR NR-

Ședința publică din 31 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Gabriela Comșa președinte de secție

- - - - JUDECĂTOR 2: Doina Grigoraș

- - - - grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de reclamanta "TURISM " împotriva sentinței civile nr.42/CC din 28 septembrie 2007, pronunțate de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 24 ianuarie 2008, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta.

Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 31 ianuarie 2008.

CURTEA,

Asupra apelului de față:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Brașov reclamanta "Turism " a solicitat, în contradictoriu cu pârâta "" să se dispună anularea Hotărârii nr. 3/157/09.093.2007 și radierea menționării acestei hotărâri în registrul comerțului.

Tribunalul Brașov - Secția Comercială și de contencios Administrativ, prin sentința nr. 42/CC/28.09.2007, a respins acțiunea, pentru următoarele considerente:

Prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor nr.3/09.02.2007 adoptată de societatea pârâtă "" (fila 14- dosar fond) s-a dispus și restituirea în natură a terenului înscris în nr.14112, nr. top. 13412/1/a/2/29/2, în suprafață de 825,49 mp. teren asupra căruia reclamanta "Turism " are un drept de superficie.

Dreptul de superficie al reclamantei asupra terenului mai sus menționat s-a stabilit ca aparținând acesteia prin decizia civilă nr.502/Ap/2005 a Curții de Apel Brașov (hotărâre rămasă irevocabilă, prin decizia nr.2031/1006 a J, filele 15 și 17, dosar fond), hotărâre care de asemenea a stabilit în mod irevocabil obligația pârâtei "" de restituire în natură a terenului mai sus menționat.

Dreptul de superficie este un drept real principal, dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra unui teren, superficiarul având un drept de proprietate asupra construcțiilor (plantațiilor sau alte lucrări) ce se află pe un teren proprietatea altuia, teren asupra căruia superficiarul are un drept de folosință pe durata existenței construcției (plantației sau altei lucrări aflate pe teren).

Deci în cadrul dreptului de superficie se suprapun două drepturi de proprietate: dreptul de proprietate al superficiarului asupra construcțiilor (plantațiilor sau alte lucrări) și dreptul de proprietate asupra terenului al cărei titular este o altă persoană.

În cauză prin decizia civilă nr.502/Ap/2005 a Curții de Apel Brașov (rămasă irevocabilă) s-a dispus în mod irevocabil (cu putere de lucru judecat) restituirea în natură a terenului în litigiu către reclamanta - și s-a constatat că intervenienta "Turism " este titulara dreptului de superficie asupra terenului în litigiu, care dă intervenientei doar un drept de folosință asupra terenului în litigiu, drept care va ființa pe durata existenței construcțiilor proprietate a intervenientei.

În aceste condiții întemeiat pârâta "" a emis Hotărârea nr.3/2007 prin care a dispus restituirea în natură a terenului în litigiu, potrivit obligației ce-i revenea prin hotărâre definitivă și irevocabilă, respectiv decizia civilă nr.502/Ap/2005 a Curții de Apel Brașov, care intrând în puterea lucrului judecat, fac fără obiect (caduce) celelalte motive din cererea de chemare în judecată privind fraudarea unor legi prin restituirea în natură a terenului în litigiu.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta, solicitând schimbarea în tot a acesteia, în sensul admiterii acțiunii.

Apelanta consideră că sentința atacată este netemeinică și nelegală, pentru următoarele considerente:

Soluția instanței de fond a fost dată fără interpretarea corectă a probelor administrate și fără analizarea motivelor de nulitate absolută invocate.

Astfel, în mod greșit instanța de fond a considerat că hotărârea de restituire adoptată prin a ținut seama de decizia civilă nr. 502/2005 a Curții de Apel Brașov. În realitate, prin această decizie s-a dispus realizarea motivată a dreptului notificatoarei asupra terenului prin dispoziție și nu restituirea în natură.

Hotărârea atacată a anulat un act juridic care a desființat dreptul real validat prin decizia civilă nr. 505/2005, prin fraudarea următoarelor legi:

-legile speciale în materia privatizării societăților comerciale din turism (OG nr. 32/1998, OUG nr. 450/1999) în baza cărora s-a născut dreptul real - drept de superficie validat de instanță;

-a dispozițiilor din legea nr. 10/2001, modificată prin legea nr. 247/2005, în conformitate cu care când imobilul a fost înstrăinat valabil măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent;

-Art. 55 din legea nr. 31/1990, prin depășirea de către a puterii conferite de legiuitor.

Examinând sentința atacată în limita motivelor de apel, în raport de probele administrate și de dispozițiile legale în materie, Curtea reține următoarele:

Dispozitivul deciziei nr. 502/26.05.2005 a Curții de Apel Brașov - Secția Civilă, a fost interpretat în mod corect de către instanța de fond. Chiar dacă nu se menționează expres că restituirea către reclamanta - a dreptului de proprietate asupra imobilului aflat în proprietate se va face în natură, este evident că dispunându-se "restituirea dreptului de proprietate" și nu măsuri reparatorii, aceasta nu se poate face decât în natură. De altfel, în considerentele deciziei se menționează expres că "unitatea deținătoare căreia i s-a adresat notificareava fi obligată să restituie înnaturănumai partea de imobil pe care o mai deține cu titlu de proprietar".

Această decizie rămasă irevocabilă beneficiind de prezumția absolută a puterii de lucru judecat, pârâta nu mai era îndreptățită să dea o altă interpretare dispozițiilor legale referitoare la restituirea proprietăților sau la societățile comerciale, având obligația legală, conform art. 371 alin. 1 din Codul d e procedură civilă de a executa de bunăvoie obligația stabilită prin dispozitiv.

În raport de aceste considerente, în baza art. 296 Cod procedură civilă, urmează a se respinge apelul și a se păstra hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de reclamanta Turism împotriva sentinței civile nr.42/CC/28.09.2007 a Tribunalului Brașov - Secția Comercială, pe care o păstrează.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 31 ianuarie 2008.

Președinte, JUDECĂTOR 3: Lucica Gogiu

- - - -

Grefier,

- -

Red:./01.02.2008

Dact: /05.02.2008

- 4 ex. -

Judecător fond:

Președinte:Gabriela Comșa
Judecători:Gabriela Comșa, Doina Grigoraș, Lucica Gogiu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Anulare hotarare aga Spete. Decizia 17/2008. Curtea de Apel Brasov