Anulare hotarare aga Spete. Decizia 170/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 170

Ședința publică din 3 noiembrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu

JUDECĂTOR 2: Csaba Bela Nasz

GREFIER: -

S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței comerciale nr. 2154 din 25 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâtele intimate și Reșița.

La apelul nominal nu se prezintă părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează faptul că la data de 2 noiembrie 2009, s-au depus prin registratura instanței concluzii scrise din partea reclamantei apelante, la care a anexat în copie xerox 9 înscrisuri.

Se constată că dezbaterea recursului a avut loc în ședința publică din 27 octombrie 2009, când cele declarate au fost consemnate în încheierea de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru astăzi, când,

CURTEA

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 2154 din 25 noiembrie 2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul C-S a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de către reclamanta împotriva pârâtelor și, pentru anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâta 1 în calitate de vânzător și pârâta 2 în calitate de cumpărător, având ca obiect imobile-terenuri, autentificat sub nr. 514 din data de 25 martie 2004 la., din C, județ C-S; restabilirea situației financiare de Carte Funciară, în sensul reintabulării dreptului de proprietate al pârâtei 1 asupra imobilelor vândute; constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare atestat de avocat sub nr. 1 din data de 24 martie 2004, încheiat între pârâta 1 în calitate de vânzător și pârâta 2 în calitate de cumpărător, având ca obiect imobile-terenuri. Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin precizarea de acțiune, reclamanta a învederat instanței de judecată că solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: 1-anularea contractului de vânzare - cumpărare încheiat între intimata 1, în calitate de vânzător și intimata 2, în calitate de cumpărător, având ca obiect imobile - terenuri, autentificat sub nr. 514 din 25 martie 2004 la BNP din C; 2 - restabilirea situației anterioare de carte funciară, în sensul reintabulării dreptului de proprietate al intimatei 1 asupra imobilelor vândute și 3 - constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare atestat de Cabinet de avocat sub nr. 1 din 24 martie 2004, încheiat între intimata 1, în calitate de vânzător, și intimata 2, în calitate de cumpărător, având ca obiect imobile terenuri.

S-a constatat că în susținerea precizării de acțiune de către reclamanta societate comercială au fost reiterate, în parte, motivele ce au fost invocate prin cererea de apel ce a făcut obiectul examinării prin decizia civilă nr. 251/A/COM din data de 15 noiembrie 2007 pronunțată de CAT - Secția Comercială, în dosarul nr. -.

Astfel cum s-a mai reținut, de către instanța de apel s-a dispus desființarea sentinței civile nr. 1489 din data de 19 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, pentru considerentul că motivele apelantei au vizat contractul nr. 1/24.03.2004, cu privire la care s-a solicitat constatarea nulității absolute, contract asupra căruia judecătorul fondului nu s-a pronunțat, fapt pentru care s- constatat că sunt motive temeinice în sensul dispozițiilor art. 297 alin.(1) din codul d e procedură civilă, motiv pentru care a fost admis apelul și desființată sentința atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași primă instanță.

S-a menționat că așa cum rezultă din materialul probator administrat în dosarul cauzei, încheierea contractului de vânzare - cumpărare între intimata 1 -, în calitate de vânzător și intimata 2, în calitate de cumpărător, autentificat la Biroul Notarului Public -, din C, sub nr. 514 din data de 25 martie 2004, s-a făcut urmare a licitației publice ce s-a desfășurat la data de 09 martie 2004, licitație publică de vânzare - cumpărare la care a participat alături de intimata 2 societate comercială și reclamanta societate comercială, în calitate de licitator și căreia i s-a acordat și un termen pentru achitarea unui avans din prețul de vânzare a imobilelor supuse spre vânzare rezultat în urma licitației, termen în care aceasta din urmă nu și-a exprimat opțiunea cu privire la cumpărarea respectivelor imobile.

Într-o atare situație s-a constatat că în fapt cu prilejul desfășurării licitației publice din data de 9 martie 2004, reclamantei societate comercială i s-a respectat dreptul de preemțiune la cumpărarea imobilelor în litigiu, astfel cum a fost el acordat prin contractul de vânzare - cumpărare încheiat între intimata 2 -, în calitate de vânzător, și reclamanta, în calitate de cumpărător, autentificat la Biroul Notarului Public din C, județul C-S sub nr. 1224 din 25 noiembrie 2003, având ca obiect vânzarea - cumpărarea altor active din patrimoniul intimatei 1 societate comercială decât cele în litigiu din pricina comercială de față.

Prin urmare, s-a constatat de către instanța de judecată că nu se impune anularea contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 514 din data de 25 martie 2004 de Biroul Notarului Public - din

Cu privire la petitul din precizarea de acțiune referitor la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare atestat de Cabinet de avocat sub nr. 1 din 24 martie 2004, încheiat între intimata 1 societate comercială, în calitate de vânzător, și intimata 2 societate comercială, în calitate de cumpărător, instanța a constatat că este nefondat.

În raport de clauzele stipulate în contractul de vânzare - cumpărare nr. 1 din 24 martie 2004, s-a constatat că acesta era un antecontract de vânzare cumpărare, pentru care nu este necesară întocmirea în formă autentică.

De altfel, voința părților manifestată prin acest antecontract a fost materializată prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 514 din data de 25 martie 2004 de Biroul Notarului Public - din C, județul C-S, județul C-S, după ce, în prealabil, s-a procedat la dezmembrarea imobilului evidențiat în nr. 739, nr. top. 1/1/1/2 - în Câmpu M, cu grajd de 2610. și nr. top. 1/1/4/4 - în Câmpu M, cu silozuri de 2.771.

Așa fiind, având în vedere și art. 969 și art. 970 Cod civil, instanța a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de către reclamanta societate comercială împotriva intimatelor pârâta societăți comerciale.

S-a constatat că în rejudecarea cauzei, după desființare cu trimitere spre rejudecare, nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către intimatele pârâte societăți comerciale.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel în termen legal, reclamanta. solicitând anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâta 1, în calitate de vânzător și pârâta 2, în calitate de cumpărător, având ca obiect imobile-terenuri, autentificat sub nr. 514 din data de 25 martie 2004 la., din C, județ C-S; restabilirea situației anterioare de Carte Funciară, în sensul reintabulării dreptului de proprietate al pârâtei 1 asupra imobilelor vândute; constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare atestat de avocat sub nr. 1 din data de 24 martie 2004, încheiat între pârâta 1, în calitate de vânzător și pârâta 2. în calitate de cumpărător, având ca obiect imobile-terenuri, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea apelului, reclamanta apelantă a susținut că este nul absolut contractul de vânzare cumpărare atestat de avocat sub nr. 1 din 24 martie 2004, deoarece este un act sub semnătură privată ce are ca obiect un teren, iar înstrăinarea terenurilor prin acte între vii se face prin act autentic, forma autentică fiind cerută ad validitatem.

S-a menționat că instanța de fond a apreciat faptul că în această fază procesuală, încheierea contractelor de vânzare-cumpărare s-a realizat în urma licitației publice desfășurate în data de 9 martie 2004, la care a participat și apelanta, cu respectarea dreptului său de preemțiune. Ceea ce nu are instanța în vedere este faptul că dreptul de preemțiune poate fi exercitat în condițiile cunoașterii, de către titularul dreptului de preemțiune, a prețului real de vânzare. Or, în cazul său, prețul contractului autentificat este doar de 100.000.000 ROL, deși imobilele au fost adjudecate pentru suma de 1.500.000.000 ROL.

S-a arătat că în mod eronat instanța a calificat contractul de vânzare-cumpărare atestat sub nr. 1 din 24 martie 2004, antecontract de vânzare-cumpărare.

În primul rând, contractul de vânzare-cumpărare atestat de avocat sub nr. 1 din 24 martie 2004, s-a dorit a fi un veritabil contract de vânzare-cumpărare, în condițiile în care, pe de o parte părțile l-au denumit astfel și s-au adresat unui avocat pentru redactarea și atestarea acestuia și, pe de altă parte, își asumă în mod clar precizat obligația să vândă și respectiv să primească și să achite prețul imobilelor. Nici din cuprinsul contractului și nici din apărările pârâților formulate în proces nu a rezultat că părțile contractante au înțeles doar să-și promită una alteia vânzarea și respectiv cumpărarea în viitor a imobilelor în cauză. Părțile contractului de vânzare-cumpărare au înțeles să vândă și respectiv să cumpere imobilele, urmărind efectul translativ de proprietate să se producă de la data încheierii contractului.

S-a specificat în al doilea rând că obiectul contractului de vânzare-cumpărare atestat de avocat sub nr. 1 din 24 martie 2004 cuprinde teren în suprafață de 1.363 mp și în suprafață de 812 mp, dobândite, prin cumpărare, înscrise în nr. 739, nr. top nou 1/1/4/4/1, 1/1/4/4/2, 1/1/4/4/4 și 1/1/4/4/6, iar obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 514 din 25 martie 2004 la Biroul Notarului Public - îl formează terenul înscris în nr. 739 nr. top. 1/1/4/4/1, alături de alte imobile, celelalte parcele cuprinse în contractul atestat de avocat nefăcând obiectul actului autentificat. Așadar, fiind eronată motivarea reținută de instanță că intenția părților a fost până la urmă materializată printr-un act autentificat.

În al treilea rând s-a susținut că dreptul său de preemțiune a fost încălcat, contractul veritabil fiind cel autentificat.

Dată fiind modalitatea de vânzare, prin licitație, dreptul său de preemțiune se putea exercita prin oferirea unui preț egal prețului maxim oferit la licitație, înainte de adjudecarea definitivă. Or, contractul autentic "în care voința părților cuprinsă în antecontract a fost materializată" s-a încheiat la prețul de 100.000.000 ROL, și nu de 1.500.000.000 ROL.

S-a considerat că urmare a constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare atestat de avocat sub nr. 1 din 24 martie 2004 se impune și anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 514 din 25 martie 2004 la Biroul Notarului Public - din C pentru nerespectarea clauzelor cuprinse în contractul de vânzare-cumpărare nr. 1224 din 25 noiembrie 2003 autentificat la Biroul Notarului Public - și, pe cale de consecință, restabilirea situației anterioare de Cartea Funciară în sensul reintabulării dreptului de proprietate al intimatei 1 asupra imobilelor vândute.

Prin Concluziile scrise formulate, pârâta intimată a solicitat respingerea apelului. Cu cheltuieli de judecată.

Prin Concluziile scrise formulate, reclamanta apelantă a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat și să se dispună desființarea sentinței civile nr. 2154 din 25 noiembrie 2008 pronunțată de către Tribunalul C- Cu cheltuieli de judecată.

Pârâta intimată deși a fost legal citată nu a depus la dosar întâmpinare.

Examinând apelul declarat de reclamanta, prin prisma motivelor de apel invocate, a dispozițiilor art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța reține că acesta este neîntemeiat, urmând să fie respins, pentru următoarele considerente:

În mod corect prima instanță a apreciat că în fapt, cu ocazia desfășurării licitației publice din data de 9 martie 2004, reclamantei apelante i s-a respectat dreptul de preemțiune la cumpărarea imobilelor din litigiu, astfel cum a fost stipulat dreptul respectiv prin contractul de vânzare cumpărare încheiat între intimata pârâtă și reclamanta apelantă autentificat sub nr. 1224 din 25 noiembrie 2003 de Biroul Notarial Public, contract ce a avut ca obiect vânzarea-cumpărarea altor imobile decât cele din litigiul de față.

Din înscrisurile de la dosar rezultă că la licitația organizată în data de 9 martie 2004 fost prezent reprezentantul pârâtei apelante, iar acesta urma ca până în data de 11 martie 2004 să achite avansul de 600.000.000 lei (ROL) din suma totală a imobilelor.

Deoarece reclamanta apelantă nu și-a exprimat opțiunea prin achitarea avansului cu privire la cumpărarea imobilelor pentru care s-a organizat licitația, acestea au fost vândute pârâtei.

Referitor la petitul prin care s-a solicitat de către reclamanta apelantă constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare atestat de avocat sub nr. 1/24.03.2004 având ca obiect imobile terenuri, cu motivarea că înscrisul respectiv este act sub semnătură privată, ce are ca obiect un teren, iar înstrăinarea terenurilor prin acte între vii se face prin acte autentice, forma autentică fiind cerută ad validitatem, se reține că este neîntemeiat.

Astfel, se constată că potrivit art. 15 din Contractul nr. 1/24.03.2004 încheiat între, în calitate de vânzător și în calitate de cumpărător, prin art. 15 s-a înserat mențiunea că " prezentului contract se va face în momentul achitării prețului de către cumpărător".

În mod corect prima instanță a reținut că în raport de clauzele stipulate în acest înscris, acesta a fost un antecontract de vânzare-cumpărare pentru care nu a fost necesară întocmirea în formă autentică.

Voința părților exprimată în înscrisul cu nr. 1/24.03.2004 a fost materializată prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 514 din 25 martie 2004 de Biroul Notarial Public din

Față de cele reținute, în baza dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței comerciale nr. 2154 din 25 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâtele intimate și Reșița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de reclamanta cu sediul social în comuna, localitatea, nr. 91, județul T împotriva sentinței comerciale nr. 2154 din 25 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâtele intimate, cu sediul în loc., nr. 11, jud. C-S și, cu sediul în Reșița, str. - -, Bl. 25,. 2, jud. C-

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi 3 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

-

Red. /04.12.2009

Dact. /09.12.2009 - 5 ex.

Emis 3 com.

Primă instanță - Tribunalul C-

Judecător -

Președinte:Maria Ofelia Gavrilescu
Judecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Csaba Bela Nasz

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Anulare hotarare aga Spete. Decizia 170/2009. Curtea de Apel Timisoara