Anulare hotarare aga Spete. Sentința 2/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2/COM
Ședința publică de la 27 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Davidencu Șerban
Grefier - - -
Pe rol judecarea acțiunii în anulare formulată de reclamanta - CANAL SRL, cu sediul în C, Port, Clădirea Bursa Veche,.1, camera 34-36, în contradictoriu cu pârâta - INTERNATIONAL SA, cu sediul în C, Port C Clădirea Poarta nr.2, -.1, camera 127-128.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru reclamantă av. - în baza împuternicirii avocațiale nr. 20038/2009 depusă la dosar, pentru pârâtă a răspuns av. în baza împuternicirii avocațiale nr. 17273/2009 depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
În referatul oral făcut asupra cauzei grefierul de ședință învederează că la data de 24.03.2009, s-a depus la dosarul cauzei tranzacție.
Pentru reclamantă av. -, arată că părțile au înțeles să litigiul ce face obiectul prezentei acțiuni în anulare conform tranzacției depusă la dosar.
Prezent fiind în instanță reprezentantul legal al societății - SRL, dl., depune la dosar certificat de înregistrare mențiuni, Încheierea nr. 14390/07.03.2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța, act constitutiv actualizat al societății SRL. Arată că tranzacția depusă la dosar exprimă voința societății.
Pentru pârâtă av. solicită ca instanța să ia act de tranzacția astfel cum a fost încheiată de părți.
Prezent în instanță reprezentantul legal al societății - Internațional SA, dl se legitimează cu seria - nr. - eliberată de SPCLEP C la data de 03.03.2006, având CNP -, care depune la dosar împuternicire. Arată că tranzacția depusă la dosar exprimă voința societății.
CURTEA
Asupra acțiunii în anulare de față:
Prin cererea înregistrată sub nr. 6/04.04.2008 la Tribunalul Arbitral, reclamanta - Internațional SA în contradictoriu cu pârâta - SA a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 304.953,79 lei, compusă din 254.968,61 lei reprezentând c/val. factură nr. 0014/06.12.2007; 15.668,50 lei penalități de întârziere la factura nr. 0014/6.12.2007 calculate pârâtă la data de 27.03.2008 și în continuare până la achitarea debitului; 13.034,38 lei diferența de curs valutar calculată la factura nr. 0014/6.12.2007; 21.012,30 lei penalități de întârziere la factura nr. - calculate de la data scadenței până la data achitării efective; 270 lei penalități de întârziere la factura nr. -/20.09.2007 calculate de la data scadenței până la achitarea efectivă, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că la data de 12.02.2007 între părți a intervenit contractul de prestări servicii nr. 192 prin care, în calitate de executant s-a obligat să efectueze lucrări de modernizare și remodernizare a remorcherului împingător " 2" în favoarea societății pârâte, în calitate de beneficiar al lucrărilor. Potrivit situației de lucrări nr. 880/6.12.2007, însușită de societatea pârâtă, reclamanta a emis factura nr. 0014/6.12.2007, pentru suma de 284.968,61 lei, părțile convenind de comun acord ca plata să fie efectuată în patru tranșe. Pârâta a efectuat o plată parțială în sumă de 30.000 lei la data de 04.02.2008, rămânând de achitat o diferență de 254.968,61 lei. Întrucât nu au fost respectate termenele de plată prevăzute pentru plata eșalonată, reclamanta a procedat la aplicarea prevederilor art. 8.3 din contract, în sensul calculării de penalități de întârziere de la data scadenței, în cuantum de 0,1%/zi de întârziere.
Având în vedere că valoarea contractului era exprimată în Euro, în conformitate cu dispozițiile prevederilor art. 3.4 din contract, reclamanta a calculat și diferența de curs valutar.
În virtutea aceluiași contract, reclamanta a emis și factura nr. -/01.03.2007, pe care pârâta a achitat-o cu întârziere, motiv pentru care reclamanta a procedat la calcularea penalităților de întârziere aferente acestei facturi. În mod similar, reclamanta a calculat penalitățile de întârziere și în ceea ce privește factura nr. -/20.09.2007, pe care pârâta a achitat-o cu întârziere.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 969 Cod civil, prevederile cuprinse în contractul nr. 192/12.02.2007, art. 340 și următoarele din pr.civ.
În susținerea acțiunii reclamanta a solicitat administrarea probei constând în înscrisuri și expertiză contabilă.
La termenul din data de 02.09.2008, reclamanta și-a precizat pretențiile, în sensul reducerii primului capăt de cerere la suma de 224.968,61 lei, având în vedere o plată parțială efectuată de pârâtă, ulterior introducerii acțiunii și majorarea celui de-al doilea capăt de cerere privind penalitățile de întârziere, la suma de 65.301,62 lei.
La data de 20.10.2008, reclamanta și-a modificat câtimea penalităților de întârziere la factura nr. 0014/6.12.2007, prin calcularea la zi a acestora, la suma de 72.951 lei și respectiv la capătul al treilea al cererii privind diferența de curs valutar, la suma de 31.716,75 lei.
Pârâta - la data de 20.05.2008 a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei pârâte - Internațional SA la plata sumei de 107.099,50 lei reprezentând penalități de întârziere pentru perioada 19.06.2007 - 6.12.2007; 10.000 lei daune interese și cheltuieli de judecată. Pârâta reconvenientă a susținut că reclamanta pârâtă nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate prin contract în sensul finalizării lucrărilor în termenul de 120 de zile stabilit, fapt ce a dus la calcularea de penalități de întârziere conform art. 8 alin.3 din contract. De asemenea pârâta a solicitat daune interese precizate la suma de 10.000 lei, pentru prejudiciile materiale echivalente cu beneficiul nerealizat prin neexploatarea remorcherului și pierderea de contracte comerciale.
La data de 17.11.2008 pârâta reconvenientă și-a majorat pretențiile cu suma de 570.000 lei, echivalentul a 150.000 Euro.
Pârâta reconvenientă a invocat prevederile art. 969 și 1084 Cod civil, art.4 și 8 din contractul nr. 192/12.02.2007.
În probațiune, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriu și expertiză tehnică maritimă.
Prin Hotărârea nr. 28/27.11.2008, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial și Maritim a fost respinsă excepția de neexecutare invocată de pârâta reconvenientă - SRL ca nefondată.
A fost admisă în parte acțiunea arbitrală formulată de reclamanta pârâtă reconvențional - Internațional SA așa cum a fost precizată și completată și obligată pârâta reconvenientă - SRL la plata următoarelor sume: - 224.969,61 lei reprezentând c/valoarea facturii nr. 0014/06.12.2007;
- 72.951 lei reprezentând penalități de întârziere aferente facturii nr. 0014/6.12.2007 calculate până la data de 06.10.2008 și în continuare până la achitarea debitului;
- 31.716,75 lei reprezentând diferența de curs valutar aferentă facturii nr. 0014/6.12.2007, calculată la data de 6.10.2008;
- 21.012 lei reprezentând penalități de întârzierea aferente facturii nr. -/1.03.2007;
- 270 lei reprezentând penalități de întârziere aferente facturii nr. -/20.09.2007.
A respins cererea reclamantei pârâte - Internațional SA privind suma de 12.738,10 lei reprezentând diferența sumei actualizate a facturii nr. 0014/6.12.2007 ca fiind nefondată.
A obligat pârâta reconvenientă - SRL la plata următoarelor sume, reprezentând cheltuielile de judecată: 7.239,17 lei onorariu avocat; 10.731 lei taxă arbitrală aferentă pretențiilor admise.
A admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta reconvenientă - SRL, obligând reclamanta pârâtă - Internațional SA la plata sumei de 12.361,58 lei reprezentând penalități de întârziere calculate pentru perioada de 63 de zile de întârziere în efectuarea lucrărilor.
A respins capătul de cerere privind daunele interese ca fiind nefondată.
A obligat reclamanta pârâtă - Internațional SA la plata sumei de 826 lei, reprezentând taxa arbitrală aferentă pretențiilor admise.
A compensat cheltuielile reprezentând onorariile experților - tehnic maritim și contabil - efectuate de părți.
Pentru a pronunța această hotărâre Curtea de arbitraj a reținut că între părți s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. 192/12.02.2007 prin care reclamanta pârâtă reconvențional, în calitate de executant s-a obligat să efectueze diverse lucrări de modernizare și remodernizare a remorcherului împingător " 2" în favoarea societății pârâte reconveniente, în calitate de beneficiar al lucrărilor. Părțile nu și-au executat integral obligațiile contractuale reciproce, așa cum a rezultat din administrarea probelor, astfel că Tribunalul Arbitral a admis în parte atât acțiunea principală cât și cererea reconvențională.
Referitor la acțiunea principală au fost reținute de Tribunalul Arbitral următoarele:
În ce privește suma de 224.968,61 lei reprezentând debit neachitat potrivit dispozițiilor contractului, analizând factura nr. 0014/6.12.2007, acceptată la plată de pârâta reconvenientă și neachitată la scadențele convenite, a constatat întemeiată cererea introdusă de reclamanta pârâtă privind obligarea pârâtei reconveniente la plata acestei sume, confirmată și de concluziile raportului de expertiză.
Suma de 72.951 reprezentând penalități de întârziere pentru neachitarea facturii nr. 0014/6.12.2007, potrivit prevederilor art. 3.3 și art. 8.3 din contractul nr. 192/12.02.2007 a fost acordată întrucât atât debitul principal cât și penalitățile de întârziere care au fost calculate potrivit clauzei penale din contract, au fost confirmate de înscrisurile depuse de părți și de raportul de expertiză complex.
Cu privire la suma de 31.716,75 lei reprezentând diferența de curs valutar aferentă facturii nr. 0014/6.12.2007, s-a reținut că potrivit art. 3 alin.3.1 și 3.4, valoarea contractului a fost stabilită în valută, respectiv Euro, urmând a fi achitată în lei la cursul BNR din ziua efectuării plății, astfel că, părțile și-au asumat riscul variabilității cursului și a plății unei diferențe de curs valutar în timpul derulării contractului.
Suma de 12.738,10 lei reprezentând diferența contravalorii actualizată a facturii nr. 0014/6.12.2007, formulată în subsidiar de reclamanta pârâtă nu a fost acordată întrucât eventualul prejudiciu generat de neîncasarea la termen a sumelor datorate, este acoperit prin contract de clauză penală și diferența de curs valutar.
A fost considerată justificată cererea reclamantei pârâte de obligare a pârâtei reconveniente la plata sumelor reprezentând penalități de întârziere în valoare de 21.012 lei, pentru factura nr. -/01.03.2007 și suma de 270 lei penalități pentru factura nr. -/20.09.2007, conform art. 3.3 și art. 8.3 din contract, calculate prin raportul de expertiză complex.
Cu privire la cererea reconvențională au fost reținute de Tribunalul Arbitral următoarele:
Penalitățile de întârziere în sumă de 107.099,5 lei au fost acordate în parte, respectiv suma de 12.361,58 lei, pentru perioada de 63 lei (din data de 3.10.2007 până la data de 04.12.2007) sumă pe care reclamanta a fost de acord să o plătească, pentru întârziere în perioada lucrărilor.
În ce privește daunele interese solicitate de pârâta reconvenientă, inițial în cuantum de 10.000 lei, majorate la termenul din data de 17.11.2008 cu suma de 570.000 lei, au fost respinse motivat de faptul că pârâta reconvenientă nu a dovedit un prejudiciu cert pe care l-a suportat. Mai exact, pârâta reconvenientă nu a depus înscrisuri - acte, facturi, oferte, chitanțe care să dovedească suportarea taxelor andocare, înscrisuri care să demonstreze imposibilitatea de a încheia contracte cu alte firme sau alte dovezi ale cheltuielilor ocazionate de nefolosirea remorcherului, în perioada celor 63 de zile întârziere.
Excepția de neexecutare a contractului invocată de pârâta reconvenientă, a fost respinsă de instanța arbitrală întrucât această excepție poate fi invocată numai de către partea care și-a executat integral obligațiile ce derivau din contract, situație în care pârâta reconvenientă nu se regăsește.
În temeiul art. 274 Cod pr. Civilă, Tribunalul arbitral a obligat părțile la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat acțiune în anulare reclamanta pârâtă - SRL, solicitând anularea Hotărârii arbitrale nr. 28/27.11.2008 pentru motivele prevăzute de art. 364 lit."i" Cod pr. Civilă, întrucât hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică și dispozițiile imperative ale legii.
Consideră reclamanta că hotărârea arbitrală a fost pronunțată cu încălcarea principiilor contradictorialității și a egalității de tratament, ce fac parte din noțiunea de ordine publică internă și a dreptului la un proces echitabil.
Determinarea cuantumului c/valorii prejudiciului care face obiectul cererii reconvenționale formulate de - SRL raportat la criteriile indicate, reprezintă o împrejurare de fapt ( și nu o problemă de drept cum susține expertul), ce necesita cunoștințele de specialitate ale unui expert, aceasta fiind unica modalitate prin care se poate proba pretenția dedusă judecății.
Or, în cauză expertul a refuzat să răspundă la acest obiectiv, iar instanța fără temei a respins proba cu contraexpertiză.
Prin aceasta, în opinia reclamantei s-a încălcat dreptul părților la un proces echitabil și principiul "egalității de șanse în proces".
În acest sens reclamanta a făcut trimitere la dispozițiile art. 6(1) din Convenția Europeană a drepturilor Omului și la practica CEDO.
În ce privește temeiul de anulare prevăzut de art. 364 lit."i" Cod pr. Civilă a făcut trimitere la doctrină și practica judiciară în materie.
Pârâta - Internațional SA prin apărătorul ales a depus la dosar concluzii scrise solicitând respingerea acțiunii în anulare cu consecința menținerii hotărârii arbitrale ca fiind legală și temeinică.
În ședința publică din 18.03.2009, părțile au pus concluzii pe fondul cauzei, iar instanța a amânat pronunțarea pentru data de 25.03.2009.
În termenul de amânare a pronunțării la data de 24.03.2009, părțile au depus la dosar tranzacție.
Prin încheierea de ședința din 25.03.2009 a fost repusă cauza pe rol pentru ca reprezentanții legali să se prezinte în instanță și să confirme tranzacția.
La termenul de judecată stabilit la data de 27.03.2009, reclamanta prin reprezentantul legal și apărătorul ales și pârâta prin reprezentantul legal și apărătorul ales au solicitat instanței să se ia act de înțelegerea intervenită între societăți privind stingerea litigiului ce face obiectul dosarului nr- al Curții de Apel Constanța, urmând a se pronunța o hotărâre care să consfințească învoiala părților, cu următorul conținut:
"TRANZACȚIE:
Încheiată la data de 23.03.2009 între:
- SRL, cu sediul în C, Port, Clădirea Bursa Veche,.1, camera 34-36, reprezentată legal prin dl și,
- Internațional SA, cu sediul în C, Portul C, Clădirea, Poarta nr. 2,.B,.1, camera 127-128, reprezentată legal prin dl,
1. În vederea stingerii litigiului, - SRL se obligă să plătească - Internațional SA suma de 200.000 lei (la care se adaugă TVA).
Plata se va face în termen de 3 zile de la data încheierii prezentei tranzacții în contul nr. -V- deschis la Bank
La data încasării sumei sus menționate - Internațional SA va renunța la cererea de executare silită față de - SRL și va instrucționa executorul judecătoresc în vederea deblocării conturilor.
2. La data încheierii tranzacției, părțile declară că nu mai au nicio pretenție reciprocă izvorâtă din contractul de prestări servicii nr. 192/12.02.2007."
Potrivit art. 271 alin.1 pr.civ, părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății, chiar fără să fi fost citate, pentru a cere să se dea hotărâre care să consfințească învoiala lor.
Art. 272.pr.civ. prevede că învoiala va fi înfățișată în scris și va alcătui dispozitivul hotărârii.
Având în vedere că părțile au înțeles să pună capăt litigiului în mod amiabil, prin încheierea unei tranzacții, Curtea, va admite acțiunea în anulare formulată de - SRL, va anula Hotărârea arbitrală nr. 28/27.11.2008 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial și Maritim de pe lângă Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură C în dosarul nr. 6/2008 și, în temeiul dispozițiilor 271 și 272.pr.civ. va lua act de învoiala părților, pe care o validează.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea în anulare formulată de reclamanta - CANAL SRL, cu sediul în C, Port, Clădirea Bursa Veche,.1, camera 34-36, în contradictoriu cu pârâta - INTERNATIONAL SA, cu sediul în C, Port C Clădirea Poarta nr.2, -.1, camera 127-128.
Anulează Hotărârea nr. 28/27.11.2008 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial și Maritim de pe lângă Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură C în dosarul nr. 6/2008.
În temeiul dispozițiilor art. 271 și 272 Cod pr. Civilă ia act de învoiala părților, pe care o validează, aceasta urmând să alcătuiască dispozitivul hotărârii:
"1. În vederea stingerii litigiului, - SRL se obligă să plătească - Internațional SA suma de 200.000 lei (la care se adaugă TVA).
Plata se va face în termen de 3 zile de la data încheierii prezentei tranzacții în contul nr. -V- deschis la Bank
La data încasării sumei sus menționate - Internațional SA va renunța la cererea de executare silită față de - SRL și va instrucționa executorul judecătoresc în vederea deblocării conturilor.
2. La data încheierii tranzacției, părțile declară că nu mai au nicio pretenție reciprocă izvorâtă din contractul de prestări servicii nr. 192/12.02.2007.
Încheiată astăzi la 23.03.2009 la C".
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 27 martie 2009.
Președinte, - - - |
Grefier, - - |
hot. jud. - - -
4 ex./06 aprilie 2009
Președinte:Mihaela Davidencu ȘerbanJudecători:Mihaela Davidencu Șerban