Anulare hotarare aga Spete. Decizia 25/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIE Nr. 25/

Ședința publică de la 24 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -

JUDECĂTOR 2: Gina Ignat

Grefier - - -

.-.-.-.-.-.-.-.-.

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de către reclamanta SOCIETATEA DE INVESTIȚII FINANCIARE M -, cu sediul în B,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 17/22.10.2007 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC - G, având ca obiect acțiune în anulare a hotărârii AGA

La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde intimata pârâtă reprezentată prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar, lipsă fiind apelanta reclamantă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul este motivat și timbrat corespunzător, cu 73,2 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, iar prin motivele de apel, apelanta reclamantă a solicitat în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă judecarea cauzei în lipsă.

Întrebat fiind apărătorul intimatei precizează că a luat cunoștință de conținutul motivelor de apel și nu are cereri de formulat în cauză.

Verificând actele dosarului, având în vedere și precizarea făcută de apărătorul intimatei, Curtea constată taxa de timbru legal satisfăcută și cauza în stare de judecată.

Apărătorul intimatei consideră hotărârea instanței de fond ca fiind în deplină concordanță cu probele administrate în cauză și corect a primit motivarea de autoritate de lucru judecat. Nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra apelului de față;

Din conținutul actelor și lucrărilor dosarului rezultă:

Prin cererea înregistrată sub nr. 654/com/2005 reclamanta M - B, în contradictoriu cu pârâta SC - Gas olicitat să se dispună anularea hotărârii generale extraordinare de la SC - nr. 30 din 31.03.2005, suspendarea aplicării hotărârii atacate și radierea de la. a mențiunilor înregistrate în baza hotărârii atacate în conformitate cu art. 7 din Legea nr. 26/1990.

A mai solicitat să se dispună în conformitate cu dispozițiile art. 131 alin. 7 din legea nr. 31/1990, obligarea pârâtei să efectueze și să suporte costurile menționării hotărârii de anulare în registrul comerțului și să o publice în Monitorul Oficial al României, partea a IV - a, cu cheltuieli de judecată.

În motivare s-a arătat că la data de 30.03.2005 la sediul pârâtei a avut loc care a avut ordinea de zi astfel cum a fost publicat în Monitorul Oficial partea a IV-

În ceea ce privește cererea de suspendare a hotărârilor adoptate de către Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor de la SC - din data de 30.03.2005, aceasta are ca temei faptul că, prin punerea în practică a acestei hotărâri se încalcă în mod flagrant dispozițiile legale în vigoare iar punerea ei în executare va conduce la crearea unei situații de fapt gravă atât pentru societate cât și pentru ceilalți acționari care vor rămâne practic la mâna unui acționar sau a unei persoane fizice - administrator unic, care are putere discreționară asupra întregului patrimoniu al societății și în același timp puterea și mijloacele de a folosi acest patrimoniu după bunul său plac și de a-și realiza propriile interese fără a mai trebui să dea cont de acțiunile sale celorlalți acționari.

Suspendarea efectelor acestei hotărâri și implicit imposibilitatea conducerii societății de aom ai pune în practica este necesară și pentru faptul că odată pusă în practica, chiar dacă în final această hotărâre va fi anulată, anularea ei nu va mai produse nici un efect deoarece va fi practic imposibilă repunerea în situația anterioară.

Mai mult, modalitatea prin care a fost adoptată această hotărâre, face ca interesele acționarului majoritar să fie protejate în mod direct și în disprețul total al legii urmărind trecerea în legalitate a unor hotărâri anterioare ale aceluiași acționar majoritar, care au fost anulate de instanță.

Având în vedere consecințele deosebit de grave pe care această hotărâre le poate produce pentru societate, consideră că, este absolut necesar ca aceasta să fie suspendată până la momentul soluționării definitive și irevocabile a acestui litigiu.

Referitor la motivele de anulare Hotărârilor Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din data de 30.03.2005, precizează că aceste hotărâri încalcă în mod flagrant dispozițiile statuare și legale în vigoare și în special cele privitoare la: convocarea adunării generale, principiul transparenței și dreptului la informare a acționarilor, normele referitoare la egalitatea în drepturi și de tratament a acționarilor societății, competențele adunării generale extraordinare, modul în care se pot delega aceste competențe, de natura să aducă grave prejudicii societății și acționarului reclamant.

În primul rând arată că principalele motive de nulitate privesc aspectele formale ale adunării generale a acționarilor din data de 30.03.2005 care atrag nulitatea tuturor hotărârilor adoptate.

Pârâta a încălcat prevederile art.117 alin.7 din legea nr.31/1990 republicată, care prevede ca, "Convocarea va cuprinde locul și data ținerii adunării, precum și ordinea de zi, cu menționarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterii adunării".

Societatea pârâtă nu a pus la dispoziția societății reclamante nici un fel de material informativ privitor la problemele supuse dezbaterilor.

Sub acest aspect se arată că M - a solicitat în mod expres de la societatea pârâtă materialele informative prin adresa nr.49 din 3.03.2005 înregistrată la SC sub nr.1519 din 4.03.2005 - anexa 3, dar conducerea acestei societăți a refuzat să pună la dispoziție materialele solicitate. Consideră că materialele solicitate de societatea reclamantă prin adresele arătate erau absolut necesare pentru respectarea dreptului la informare a acționarilor.

Principala hotărâre nelegală și prejudiciabilă atât pentru societatea pârâtă cât și pentru acționarul reclamant este Hotărârea nr.13 din 30.03.2005.

Astfel la pct.5 al ședinței A, se aprobă modificarea statutului în sensul că: administratorul unic al societății poate să încheie contracte de credite bancare și contracte accesorii de garanții cu bunuri aflate în patrimoniul societății". Consideră că acestea sunt atribuții ale și A, după caz, atribuții ce nu pot fi delegate discreționar administratorului unic.

Sub acest aspect arată că în ceea ce privește împuternicirea generală și permanentă a administratorului unic, și limita patrimonială a acestei împuterniciri.

A arătat că votul împotriva a reprezentantului societății noastre a fost motivat și de faptul că societatea pârâtă nu a pus la dispoziția acționarilor materialele informative privitoare la problemele supuse dezbaterilor, iar conducerea M - a fost în imposibilitate să acorde reprezentantului său un mandat special în deplină cunoștință de cauză.

Privitor la pct. 5 de pe ordinea de zi a considerat că nu se poate face o mandatare permanentă și generală a administratorului unic în sensul arătat prin hotărâre, fără a se indica în mod corect operațiunea precum și valoarea patrimonială a acesteia, deoarece aceasta contravine dispozițiilor legale privitoare la competențele imperative ale adunărilor generale extraordinare sau extraextraordinare (art.111 și 113 din Legea nr.31/1990, republicată), competențe ce nu pot fi transmise către o persoană fizică în speță administratorului unic.

Mai mult decât atât consideră că în cazul în care valoarea actelor juridice încheiate de administratorul unic depășește J din valoarea contabilă a activelor societății atunci competența în vederea adoptării unui asemenea act aparține în exclusivitate adunării generale extraordinare și nu poate fi delegată având în vedere dispozițiile art.114 alin.1 care prevede în mod expres competențele care pot fi delegate. Acest fapt rezultă din textul art.146 din Legea nr.31 /1990, republicată care prevede că "Administratorii vor putea să încheie acte juridice prin care să dobândească, să înstrăineze, să închirieze, să schimbe sau să constituie în garanție bunuri aflate în patrimoniul societății, a căror valoare depășește J din valoarea contabilă a activelor societății la data încheierii actului juridic, numai cu aprobarea adunării generale extraextraordinare a acționarilor, dată în condițiile prevăzute la art.115.

O asemenea delegare ca în cazul de față pentru a încheia contractele de credit, contracte de gaj și ipotecă, este lovită de nulitate absolută deoarece acordarea acestui mandat este de competența adunării generale extraordinare astfel cum impun dispozițiile art.114 din Legea nr.3/1990 republicată.

Chiar dacă la respectiva adunare au participat acționari deținând 99,96% și chiar dacă propunerea a fost adoptată cu votul acționarilor deținând 79,85% din capitalul social, aceste împrejurări prin ele însele nu sunt de natură, să confere legitimitate mandatului încredințat administratorului unic întrucât deși semantic hotărârea este rezultatul voinței sociale a majorității acționarilor, din punct de vedere juridic Adunarea extraordinară este diferită prin mod de formare și efecte, de adunarea extraordinară, neputându-se face confuzie între voința exprimată în cadrul adunării generale extraordinare cu voința ce ar fi trebuit exprimată în adunarea generală extraextraordinară.

În concluzie a solicitat anularea Hotărârilor Adunării Generală Extraordinare nr.6,7,810,11 și 12 (publicate în Monitorul Oficial al României Partea a IV a nr. 1308/22.04.2005) deoarece acestea nu au figurat pe ordinea de zi a adunării generale extraordinare a acționarilor din data de 30.03.2005 încălcându-se astfel dispozițiile imperative ale art.117 din Legea nr.31/1990, republicată.

În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosarul cauzei convocatorul de ședință, raportul reprezentantului I, procesul-verbal de ședință, hotărârile adoptate, hotărârile publicate în Monitorul Oficial partea a IV-

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția insuficientei timbrări și excepția tardivității introducerii acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea atât a cererii de suspendare a executării hotărârilor atacate cât și cu privire la anularea acestora.

Prin încheierea don 25.07.2005, dată în Camera de consiliu, instanța a respins ca nefondată excepția insuficientei timbrări, reținând că cererea a fost legal timbrată, a respinsa ca nefondată excepția tardivității introducerii acțiunii, văzând dispozițiile art. 132 alin. 2 din Legea nr. 31/1990.

Prin precizările formulate de pârâtă (fila 72) s-a invocat excepția autorității de lucru judecat întrucât instanța s-a mai pronunțat asupra acelorași hotărâri în dosarul nr. 653/COM/2005.

Prin încheierea din 06.09.2005, Tribunalul a dispus suspendarea judecării cauzei conform art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, până la data comunicării sentinței comerciale nr. 15/2005, pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr. 653/COM/2005.

Ca urmare a cererii de repunere pe rol formulată de M, prin încheierea din 11.04.2006, s-a dispus suspendarea judecării cauzei, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii de mai sus.

Reclamanta a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei la data de 08.08.2007, întrucât motivul suspendării nu mai subzistă.

Prin sentința civilă nr. 17/2007 Tribunalul Galația respins cererea formulată de către reclamanta M - B, cu sediul în B,-, județul B, în contradictoriu cu pârâta SC - G, cu sediul în-, județul G având ca obiect anularea hotărârii AGA pentru autoritate de lucru judecat.

Prin aceeași sentință reclamanta a fost obligată către pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2000 RON.

S-a reținut că excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă operează în cauză întrucât cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta M - în contradictoriu cu pârâta SC - G, are același obiect cu cererea formulată de aceeași reclamantă în contradictoriu cu aceeași pârâtă, în dosarul nr. 653/com/2005, atașat la dosarul cauzei, respectiv anularea hotărârii adunării generale ordinare a SC - G nr. 30 din 31.03.2005, suspendarea executării acestei hotărâri, radierea de la ORC a mențiunilor înregistrate în baza acestei hotărâri și obligarea pârâtei să suporte costurile menționării hotărârii de anulare în registrul comerțului și publicării în Monitorul Oficial al României.

S-a subliniat că în dosarul nr. 653/com/2005 Tribunalul a pronunțat hotărârea nr. 15/2008 rămasă irevocabilă (fila 126 din dosarul cauzei).

În consecință, existând identitate între cauze, obiect și părți, cu aceeași calitate, între dosarul cauzei și dosarul nr. 653/com/2005, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta M - pentru autoritate de lucru judecat.

Cheltuielile de judecată au fost menționate în drept invocându-se dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă.

Împotriva menționatei sentințe civile a declarat recurs Societatea de Investiții Funciare M -, criticând soluția ca netemeinică și nelegală din următoarele considerente:

Instanța a reținut greșit și soluționat cauza pe excepția autorității de lucru judecat fără a fi îndeplinite condițiile art. 1201 Cod civil.

La data de 30.03.2005 la sediul SC - Gaa vut loc adunarea generală ordinară.

În aceeași zi a avut loc la sediul societății pârâte și adunarea generală extraordinară a acționarilor dar la altă oră și cu altă ordine de zi.

Cele două adunări generale a acționarilor au avut supuse spre dezbatere probleme distincte și au adoptat hotărâri diferite.

Prin acțiunea care a făcut obiectul dosarului nr- s-a solicitat anularea hotărârilor adunării generale ordinare din 30.03.2005 așa cum a fost adoptate și unărilolor au legătură cu l al adunării generale ordinare. Aceste olicitat anularea.te și au.or dar la altă oră și cu al consemnate în procesul verbal al adunării generale ordinare.

Aceste hotărâri nu au legătură cu hotărârile adunării generale extraordinare care sunt acte juridice distincte și cu efecte diferite de hotărârile adunării generale ordinare atacate în prezenta cauză.

Pe fondul cauzei a precizat că hotărârile adunării generale ordinare din 30.03.2005 sunt nelegale fiind încălcate dispozițiile art. 117 alin. 7 din Legea 31/1990, care stabilesc că convocarea va cuprinde și data ținerii adunării, ordinea de zi, cu menționarea explicită a tuturor problemelor care fac obiectul dezbaterii adunării.

Intimata nu a pus la dispoziția societății apelante nici un fel de material informativ referitor la problemele care se dezbăteau.

Prin adresa nr. 49 din 3.03.2005 înregistrată la SC sub nr. 1519 din 4.03.2005s-au solicitat expres materialele informative dar conducerea societății a refuzat să le pună la dispoziție.

Principalele hotărâri prejudiciabile atât pentru societatea pârâtă cât și pentru acționarul reclamant sunt cele înscrise la punctele 7-13 de pe ordinea de zi și în raport de care pârâta nu a pus la dispoziția acționarilor nici un fel de document informativ.

La punctele 7-10 din ordinea de zi, acționarul majoritar dorește să confirme efectuarea unor investiții în valoare de 466.170 euro fără raport detaliat privind aceste investiții, respectiv în ce constau, valoarea lor, data intrării în societate, starea în care se află și dacă valoarea este cea reală.

Aceste probleme erau de competența adunării generale extraordinare.

Acționarul majoritar trebuia să se abțină de la deliberări în conformitate cu art. 127 din Legea 31/1990.

Referitor la punctul (11) de pe ordinea de zi prin care se solicita aprobarea schimbului de proprietăți între SC - și Primăria G în care societatea oferă la schimb blocurile și terenurile aferente din zona Bazinul și comuna și împuternicirea administratorului unic în vederea încheierii contractului, fără a se prezenta un material privind oportunitatea, valoarea, nu se poate mandata administratorul unic pentru această operațiune.

La punctul 13 de pe ordinea de zi: Diverse - a fost aprobată mandatarea administratorului unic să contracteze o linie de credit și să semneze contracte de garanție mobiliară/imobiliară accesorii la contract fără a se preciza în ce constau acestea.

Au fost încălcate dispozițiile art. 117 alin. 7 din Legea 31/1990, convocarea făcându-se fără a se menționa problemele supuse dezbaterilor.

Consideră că, referitor la ordinea 13 de pe ordinea de zi nu se poate face o mandatare permanent și generală a administratorului unic în sensul arătat prin hotărâre, fără a se indica în mod concret operațiunea cât și valoarea patrimonială a acesteia, deoarece contravine dispozițiilor legale referitor la competențele imperative ale adunărilor generale ordinare sau extraordinare (art. 111 și 113 din Legea 31/1990), competențe care nu pot fi transmise către o persoană fizică - administratorul unic.

Delegarea în cazul de față pentru a încheia contracte de credit, contracte de gaj și ipotecă este lovită de nulitate absolută, deoarece acordarea acestui mandat este de competența adunării generale extraordinare conform art. 114 din Legea 31/1990.

Apelul de față este nefondat.

Instanța de fond printr-o temeinică și legală administrare a probelor și interpretare a dispozițiilor art. 1201 cod civil a pronunțat în cauză o soluție corectă.

Este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți promovată de către acestea și în contra lor în aceeași calitate.

Cererea din dosarul de față are același obiect cu cererea formulată de aceeași reclamantă în contradictoriu cu aceeași pârâtă, în dosarul nr. 653/com/2005, atașat la dosarul cauzei, respectiv anularea hotărârii adunării generale ordinare a SC - nr. 30 din 31.03.2005, suspendarea executării acestor hotărâri, radierea de la ORC a mențiunilor înregistrate în baza acestor hotărâri și obligația pârâtei să suporte costurile menționării hotărârii de anulare în registrul comerțului și publicarea în Monitorul Oficial al României.

Corect s-a reținut în cauză că în dosarul nr. 653/com/2005 Tribunalul a pronunțat hotărârea nr. 15/2005 care este irevocabilă (fila 126 dosar).

Ca urmare, constatându-se îndeplinite condițiile art. 1201 Cod civil, identitate între părți, obiect și cauză, cât și aceeași poziție procesuală între dosarul cauzei de față și dosarul nr. 653/com/2005, în care există o soluție irevocabilă s-a reținut corect existența autorității de lucru judecat ceea ce a determinat respingerea cererii formulate de către reclamanta M -

Motivele de apel formulate în cauză nu sunt confirmate prin conținutul probelor analizate de către instanța de fond, urmând a fi respinse conform art. 298 Cod procedură civilă, ca nefondate.

Reținându-se corect existența autorității de lucru judecat, în speță nu mai este necesară analiza și a motivelor de apel referitoare la fondul cauzei de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca fiind nefondat, apelul declarat de către reclamanta SOCIETATEA DE INVESTIȚII FINANCIARE M -, cu sediul în B,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 17/22.10.2007 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC - G, având ca obiect acțiune în anulare a hotărârii AGA.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 24 martie 2008.

Președinte,

dr.- -

Judecător,

- -

Grefier

-

Red.

Tehno: 4 ex./22.05.2008

Fond:

Președinte:Sarmisegetuza Tulbure
Judecători:Sarmisegetuza Tulbure, Gina Ignat

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Anulare hotarare aga Spete. Decizia 25/2008. Curtea de Apel Galati