Anulare hotarare aga Spete. Decizia 260/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 260/R-
Ședința publică din 13 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Constantina Duțescu judecător
- -, judecător
- -, judecător
- -, grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta, domiciliată în -. str. -, -.30,.A,.3, județul V, împotriva sentinței nr. 1475 din 3 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanta - -. și pârâta - SRL RM V prin administrator.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Recursul este timbrat legal.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 06 martie 2009, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pronunțarea asupra recursului s-a amânat pentru astăzi, când în urma deliberării s-a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA
Asupra recursului de față,
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 28 mai 2008, precizată ulterior, reclamanta -.V, lichidator judiciar al -.V a chemat în judecată pe pârâtele și -.V prin administrator special și a solicitat anularea transferului fraudulos materializat în contractul de vânzare-cumpărare nr.3236/5 septembrie 2007.
În motivarea acțiunii a susținut că prin contractul de mai sus pârâta -.V, reprezentată prin asociatul unic și administrator a înstrăinat pârâtei un apartament situat în -.V,-, -.30,.A, parter, cu prețul de 105.074 lei inclusiv TVA.
Prin sentința nr.291/20 februarie 2008, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea -.V, fiind desemnat ca administrator judiciar care prin sentința nr.649/7 mai 2008 pronunțată ulterior a fost desemnat ca lichidator judiciar.
Potrivit art.79 și 80 alin.1 lit.b din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar sau după caz lichidatorul poate introduce la judecătorul sindic, acțiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea către aceștia a bunurilor transmise și a valorii altor prestații executate, realizate de debitor prin operațiuni comerciale în care prestația acestuia depășește vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.
Față de cele de mai sus, reclamanta a apreciat că prin actul evocat debitoarea-vânzătoare a executat o prestație de o valoare disproporționat de mare față de valoarea primită, înstrăinând un bun la un preț sub valoarea stabilită pe piața imobiliară și în acest mod prejudiciind grav pe creditori.
În acest context a arătat că apartamentul ce face obiectul contractului are o valoare reală, de circulație de 70.000 euro pe piața imobiliară față de care prețul cu care s-a vândut, de 105.074 lei echivalent a 31.612 euro care este disproporționat de mic.
Tribunalul Vâlcea, Secția comercială contencios administrativ și fiscal prin sentința nr.1475/3 decembrie 2008 a admis acțiunea și a anulat transferul fraudulos ce a operat prin contractul de vânzare-cumpărare nr.3236/5 septembrie 2007 dispunând restituirea apartamentului ce a constituit obiectul acestuia la masa credală a debitoarei.
Ca să pronunțe această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr.3236/5 septembrie 2007, debitoarea -.V, prin administrator a vândut pârâtei un apartament compus din 3 camere situat în municipiul -.V,-, -.30, parter cu prețul de 105.074 lei.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că pârâta-cumpărătoare a luat cunoștință de intenția debitoarei-vânzătoare de a înstrăina bunul prin intermediul rubricii publicitare a unui ziar, după care a contactat-o telefonic pe aceasta și s-a prezentat împreună cu tatăl ei pentru a vedea apartamentul și a negocia prețul.
La data încheierii contractului, apartamentul se afla într-o stare de deteriorare avansată și nu prezenta nici un fel de îmbunătățiri, fiind practic de nelocuit, astfel că după achiziționarea acestuia cumpărătoarea a efectuat numeroase lucrări pentru refacerea și îmbunătățirea lui, precum și pentru crearea confortului necesar.
Ulterior, prin sentința nr.291/C/20 februarie 2008 s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea -.V, situație față de care în considerarea prețurilor practicate pe piața imobiliară în momentul realizării acestuia s-a apreciat că transferul patrimonial analizat este fraudulos.
În acest sens, s-au depus la dosar anunțuri publicitare cu privire la prețurile practicate în perioada în care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, din conținutul cărora rezultă că un apartament obișnuit, neamenajat, compus din 3 camere situat în municipiul -.V valora între 49.000 și 120.000 euro.
În raport de cele prezentate instanța a reținut că sunt întrunite cerințele art.80 alin.1 lit.b din Legea nr.85/2006, deoarece în ultimii 3 ani anteriori deschiderii procedurii insolvenței, s-a efectuat o operațiune comercială în care prestația debitoarei depășește vădit pe cea primită, înstrăinându-se un apartament cu o valoare reală între 49.000 și 120.000 euro la prețul de cca.30.000 euro.
În această ordine de idei a motivat că chiar dacă apartamentul era degradat, având în vedere că era compus din 3 camere decomandate prevăzut cu două balcoane dintre care unul de 5,30 metri și celălalt de 3,62 metri și era situat la parter, într-un bloc cu 4 etaje, având o suprafață utilă de 68,23 mp. prețul obținut de 30.000 euro este vădit disproporționat față de cel real.
Așa fiind, instanța a considerat că debitoarea a acceptat sau a urmărit posibilitatea vătămării intereselor creditorilor săi în favoarea celui cu care a contractat, căruia i-a transmis o valoare patrimonială, fiind lipsită de relevanță bună-credință a acestuia.
Tot astfel a motivat că reținerea eventualei bune credințe a cumpărătoarei care a acceptat transferul fără intenția de a împiedica, întârzia ori înșela pe creditorii debitoarei este importantă doar dacă pârâta va înțelege să se înscrie împotriva averii debitoarei cu valoarea bunului transferat, la masa credală.
De asemenea, în condițiile în care prin îmbunătățirile aduse valoarea bunului a sporit, pârâta are posibilitatea să solicite despăgubiri potrivit principiului îmbogățirii fără justă cauză, în condițiile art.83 din Legea nr.85/2006.
Pârâta a declarat recurs împotriva sentinței de mai sus, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie invocând motivele prevăzute de art.304 pct.5 și 9 Cod procedură civilă, precum și art.3041Cod procedură civilă.
Dezvoltând motivele de recurs, pârâta a susținut că instanța a încălcat principiul disponibilității părților ce guvernează procesul civil, deoarece deși a fost investită cu o acțiune formulată de reclamanta -.V, societate în faliment, reprezentată legal de lichidator judiciar împotriva pârâtei, nu a respectat acest cadru procesual.
Potrivit încheierilor de ședință pronunțate la termenele din 11 iunie 2008 și 10 septembrie 2008, din oficiu instanța a pus în vedere reclamantei să precizeze cadrul procesual în raport de dispozițiile art.85 din Legea nr.85/2006, în sensul de a introduce în cauză societatea debitoare în calitate de pârâtă prin administrator judiciar.
Așa fiind, a apreciat că este incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.5 Cod procedură civilă și a solicitat ca prin admiterea recursului să fie modificată sentința și respinsă acțiunea formulată de reclamantă, persoană lipsită de capacitate procesuală activă.
Deosebit, pârâta a considerat că sentința a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, în sensul motivului prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, calificând contractul de vânzare-cumpărare ca fiind o operațiune comercială și consfințind faptul că prestația debitorului depășește vădit pe cea primită, în sensul art.80 alin.1 lit.b din Legea nr.85/2006.
Concluzia instanței s-a întemeiat pe aprecierea greșită a actelor și lucrărilor dosarului, cu referire la anunțurile publicitare care nu pot reprezenta probe concludente în privința prețurilor reale de vânzare, fiind ignorate datele furnizate de Primăria Municipiului -.V cu privire la patrimoniul societății debitoare, în care valoarea imobilului a fost înregistrată la prețul de 105.074 lei cu care s-a înstrăinat.
Prin urmare, instanța trebuia să aibă în vedere că prețul este unul sincer și serios, nefiind vorba despre o disproporție vădită pentru a se putea face aplicațiunea art.80 alin.1 lit.b din Legea nr.85/2006.
În altă ordine de idei, pârâta a apreciat pe de o parte că operațiunea de vânzare-cumpărare intervenită în cauză a fost calificată greșit ca una comercială, iar pe de altă parte a fost ignorată buna sa credință, care trebuie să sufere prejudiciul pierderii sumei plătită cu titlu de preț.
Recursul este nefondat.
În privința primului motiv de recurs prin care s-a susținut că judecătorul sindic a încălcat principiul disponibilității, nerespectând cadrul procesual inițial, urmează a se observa că susținerile pârâtei sunt nefondate.
În virtutea rolului său activ prevăzut de art.129 și urm. din Codul d e procedură civilă, în vederea calificării juridice corecte a acțiunii, în raport de susținerile făcute, instanța a pus în vedere reclamantei să precizeze cadrul procesual.
Potrivit art.85 alin.6 din Legea nr.85/2006, în acțiunile în anulare la care se referă art.79 și art.80, au calitate procesuală pasivă debitorul prin administrator special și după caz cocontractantul său, care trebuie citați în cauză.
Față de aceste dispoziții legale, care prevăd în mod expres persoanele ce urmează să stea în proces, în acțiunile având ca obiect anularea transferurilor patrimoniale, instanța a suplinit omisiunea ori neștiința reclamantei, îndeplinind obligația legală de a pune în vedere părților drepturile și obligațiile ce le revin în proces și stăruind prin toate mijloacele pentru aplicarea corectă a legii.
În consecință, primul motiv de recurs este nefondat.
În același mod se privește și motivul de recurs prin care pârâta a susținut că instanța a pronunțat o hotărâre cu încălcarea greșită a legii.
Potrivit art.79 din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar sau după caz lichidatorul, poate introduce la judecătorul sindic acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii.
Deosebit, potrivit art.80 alin.1 lit.b din același act normativ, administratorul judiciar sau după caz lichidatorul poate introduce la judecătorul sindic acțiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și a valorii altor prestații executate, realizate de debitor prin operațiuni comerciale în care prestația debitorului depășește vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anterior deschiderii procedurii.
Legea insolvenței instituie o acțiune în anulare a actelor juridice încheiate de debitor în "perioada suspectă" menită a reîntregi patrimoniul debitorului și de a-i pune pe creditori în poziție egală față de masa bunurilor de împărțit.
Această acțiune este la îndemâna administratorului judiciar sau a lichidatorului, persoană terță față de actul respectiv, îndrituită de lege să se judece cu debitorul și cu cocontractantul său, în reprezentarea intereselor tuturor creditorilor.
În cadrul unei asemenea acțiuni, frauda nu trebuie dovedită, ci doar afirmată, revenind debitorului sau cocontractantului său obligația să răstoarne prezumția pentru a păstra intactă tranzacția făcută în perioada suspectă.
În consecință, persoanele îndreptățite să introducă această acțiune pot cere anularea actelor încheiate de debitor în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, fără a fi obligate să dovedească intenția de fraudă a intereselor creditorilor, ce se prezumă în acest caz.
Ceea ce interesează este starea financiară a societății la momentul pregătirii încheierii actului, aflată într-o stare iminentă de intervenire a insolvenței.
Deosebit, condițiile pe care trebuie să le îndeplinească operațiunea pentru a putea fi anulată, potrivit art.80 alin.1 lit.b, sunt existența unui act comutativ și nu aleatoriu și un dezechilibru vădit între cele două prestații în detrimentul creditorilor.
Sub acest aspect, instanța a reținut corect pe baza probelor administrate că un apartament, situat într-o zonă centrală a orașului, la parterul imobilului, compus din 3 camere și prevăzut cu 2 balcoane, a fost înstrăinat la un preț nereal.
Din analiza anunțurilor publicitare prezentate care indiscutabil constituie mijloace de probă concludente și pertinente, se desprinde că valoarea de circulație a unui asemenea apartament, vândut cu prețul de cca. 31.000 euro, era la data actului între 50.000 și 120.000 euro.
Susținerea pârâtei în sensul că instanța trebuia să țină cont de prețul evidențiat în documentele contabile ale societății de 105.074 lei, reprezentând echivalentul a 31.612 euro, nu poate fi primită, deoarece evaluarea bunului se face în raport de valoarea lui reală, de circulație, în momentul tranzacției.
Or, așa fiind, se desprinde dezechilibrul vădit dintre cele două prestații, apreciat ca atare de prima instanță, cu consecința anulării operațiunii comerciale efectuate, deoarece au fost fraudate interesele creditorilor care se află în imposibilitate de a-și mai recupera creanțele.
Este nefondată și critica formulată de pârâtă sub aspectul calificării actului cercetat ca fiind o operațiune de comerț, în considerarea dispozițiilor art.56 din Codul comercial, care statuează că faptele de comerț sunt guvernate de legea comercială pentru ambele părți, chiar dacă numai una din ele este o societate comercială.
Prin operațiuni comerciale se înțeleg și operațiunile privind imobilele cuprinse în fondul de comerț, iar sediul societății în discuție face parte din acest fond, fiind utilizat în vederea desfășurării activității sale, de către comerciant.
Și în fine, din perspectiva finalității acțiunii în anulare, aceea de reîntregire a patrimoniului debitorului în folosul comun al creditorilor, buna sau reaua credință a cocontractantului debitorului nu au relevanță.
În concluzie, prin hotărârea pronunțată tribunalul a aplicat corect legea și a dat o apreciere justă probelor administrate, urmând a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta, împotriva sentinței nr.1475 din 3 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanta -. și pârâta RM V prin administrator.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 martie 2009, la Curtea de Apel Pitești, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
,
Grefier,
Red./19.03.2009
GM/2 ex.
Jud.fond:
OPINIE SEPARATĂ
de JUDECĂTOR 2: Gina Achim în ceea ce privește fondul pricinii deduse judecății, respectiv aplicarea art. 80 alin. 1 lit. b) din nr. 85/2006.
Textul menționat se referă la operațiuni comerciale în care prestația debitorului depășește vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.
Cu privire la calificarea operațiunii ca fiind comercială, nu se poate înlătura integral apărarea făcută de către recurentă, în sensul că acesta este un act civil. Tradițional, doctrina dreptului comercial a exclus, pe temeiul dispozițiilor Codului comercial, bunurile imobile din categoria obiectelor operațiunilor comerciale. Într-adevăr, bunurile imobile fac parte din fondul de comerț atunci când sunt destinate activității comerciale sau servesc la desfășurarea activității ce reprezintă obiect de activitate. Din contractul atacat ( 25) rezultă că apartamentul în litigiu aparținea societății, a fost dobândit prin cumpărare de aceasta, vânzarea efectuându-se de către reprezentantul societății comerciale, certificatul de la Registrul Comerțului (38) menționând că acesta este sediul societății, susținerea recurentei conform căreia imobilul reprezenta domiciliul administratorului, neputând fi reținută în cauză.
Însă, față de natura bunului nu se poate pretinde ca actul cu privire la imobilul ce face parte din fondul de comerț, reprezentând sediul debitoarei, să fie un act speculativ, deoarece el nu reprezenta obiectul comerțului debitoarei.
Se consideră astfel, că nu este incidentă cea de-a doua condiție a textului art. 80 alin. 1 lit. b) din nr. 85/2006, respectiv aceea ca prestația debitorului să depășească vădit pe cea primită.
Tocmai datorită naturii sale contradictorii, vânzarea de imobile situându-se la limita actelor de comerț cu cele civile, nu se poate pretinde că un asemenea act trebuie să aibă caracter speculativ.
Valoarea achitată la încheierea contractului de vânzare cumpărare nu este cea rezultată din anunțurile publicitare din ziare, însă nu se poate pretinde o asemenea raportare la prețul pieței, atâta vreme cât prețul este lăsat de lege la latitudinea părților art. 1303.civ. Vânzarea în pierdere, permisă în anumite condiții, se raportează la mărfurile sau serviciile care fac obiectul comerțului iar nu la imobile, caracterul speculativ cu privire la acestea fiind exclus tocmai de natura bunului în discuție.
Pe de altă parte, nu se poate considera că valoarea este vădit disproporționată, în primul rând pentru că în cauză nu s-a relevat cu certitudine care era starea bunului anterior vânzării, pentru a se raporta la prețurile menționate în anunțurile publicitare iar pe de altă parte deoarece părțile s-au referit la un criteriu obiectiv, respectiv valoarea contabilă a bunului. Astfel, bunul a fost vândut la valoarea de inventar rezultată din înscrisul de la fila 55, ultima reevaluare a acestuia fiind realizată la 28.02.2006.
Cu privire la starea imobilului la vânzare se va reține că martorii au arătat că în imobil nu se putea locui (38, 39), că s-au făcut o serie de investiții după cumpărare, fiind puse gresie, faianță, materialele fiind de aproape un miliard. S-a arătat că au fost schimbate toate instalațiile în băi, cada baterii, toalete, s-a zugrăvit, s-au făcut scurgeri pentru apă la subsol și afară pentru că ploua înăuntru.
Martorul arată că valoarea pe care ar fi achitat-o pentru apartament ar fi fost de 70.000 euro deoarece s-au efectuat multe îmbunătățiri, astfel că valoarea la data cumpărării era cert mult mai redusă.
Pe lângă starea de gravă degradare a imobilului înstrăinat se va reține că și recurenta a depus în sprijinul susținerii sale anunțuri publicitare din care rezultă că un apartament de aceeași suprafață putea fi dobândit în 02.10.2008, în condiții de creștere a pieței, cu 45000 euro (30).
Pentru aceste considerente, apreciez că se impunea admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea cererii formulate de către lichidator.
JUDECĂTOR 3: Andreea Tabacu
- -
Red.
20.03.2009
Președinte:Constantina DuțescuJudecători:Constantina Duțescu, Gina Achim, Andreea Tabacu
