Anulare hotarare aga Spete. Decizia 292/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr intern 887/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 292
Ședința publică de la 17 iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tatiana Gabriela Năstase
JUDECĂTOR 2: Ruxandra Monica Duță
Grefier ---
***********
Pe rol soluționarea cauzei comerciale de față, având ca obiect apelul formulat de pârâta SC SA B în contradictoriu cu intimata reclamantă SOCIETATEA DE IȚII FINANCIARE MUNTENIA SA, împotriva Sentinței comerciale nr.2342/19.02.2008 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr- (Număr intern 887/2008).
Dezbaterile în apel au avut loc în cadrul ședinței publice din 10 iunie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată - ce face parte integrantă din prezente, când Curtea, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 17 iunie 2008, când a decis următoarele:
CURTEA,
Asupra apelului comercial d e față, deliberând, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.2342/19.02.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SOCIETATEA DE ITII FINANCIARE MUNTENIA SA împotriva pârâtei SC SA și s-a dispus anularea hotărârii nr.2 pct. 1-6 din 17.04.2007 a SC SA. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 40,3 lei cheltuieli de judecată.
Instanța de fond a reținut că reclamanta a solicitat anularea hotărârii nr.2 pct. 1-6 ale a SC SA din 17.04.2007.
Sub aspectul încălcării dispozițiilor articolului 123 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, tribunalul a reținut că, potrivit convocatorului, în cauză a fost stabilită data de referință, astfel încât susținerea reclamantei este neîntemeiată.
Instanța de fond a stabilit însă că era necesară o dată de înregistrare potrivit dispozițiilor articolului 238 alin. 1 din Legea nr.297/2004 privind piața de capital întrucât în adunare s-au stabilit aspecte care pot afecta drepturile acționarilor, în sensul că efectele hotărârii se răsfrâng asupra acestora. Eventuala pierdere a garanțiilor atrage pagube pentru acționarii societății, situație în care tribunalul a stabilit că dispozițiile legale mai sus citate sunt pe deplin aplicabile.
S-a mai reținut că este nelegală împuternicirea dată consiliului de administrație la punctul 4 al hotărârii atacate, întrucât prin activitatea consiliului de administrație fără indicarea unor limite valorice, fără indicarea partenerilor și a zonelor de interes nu s-ar putea realiza cenzura acționarilor și s-ar putea ajunge la proiecte defavorabile societății și acționarilor săi și implicit la pierderi.
În consecință, tribunalul a admis acțiunea și a dispus anularea hotărârii nr. 2 pct.1-6 ale a SC SA din14.07.2007.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel pârâta care a solicitat schimbarea hotărârii apelate în sensul respingerii acțiunii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată în ambele faze procesuale.
În motivarea apelului, în esență apelanta a arătat că stabilirea unei date de înregistrare nu era necesară față de problemele aflate pe ordinea de zi. Sancțiunea lipsei datei de înregistrare nu poate fi nulitatea hotărârii întrucât Legea nr.297/2004 prevede o derogare de la legea societăților comerciale, iar în cazul în care adunarea generală nu prevede o altă dată pentru identificarea acționarilor care beneficiază de efectele hotărârii, urmează să se aplice dreptul comun, respectiv identificarea acționarilor prin raportare la data de referință.
S-a mai învederat că, și în cazul în care am accepta că sancțiunea nestabilirii datei de înregistrare ar fi nulitatea, aceasta nu este expresă, astfel încât reclamanta trebuia să facă dovada unei vătămări ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii atacate.
Apelanta a susținut și că data de înregistrare este stabilită de adunarea generală, ceea ce înseamnă că niciodată această dată nu poate fi stabilită prin convocatorul adunării generale.
Apelanta s-a referit și la faptul că hotărârile adoptate privesc societatea și nu acționarii, astfel că nu era necesară stabilirea unei date de înregistrare, conform Legii nr.297/2004.
Referitor la delegarea competențelor de la adunarea generală la consiliul de administrație, s-a arătat că argumentul invocat nu privește motive de nulitate ci motive de oportunitate.
Nici chiar reclamanta nu invocă imposibilitatea delegării respectivelor competențe către Consiliul de administrație, singura critică adusă privind caracterul nepunctual al împuternicirii acordate.
Apelul a fost legal timbrat.
În drept s-au invocat dispozițiile articolului 238 alin. 1 din Legea nr.297/2004 și articolul 114 din Legea nr. 31/1990.
Intimata, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de apel invocate și în lumina dispozițiilor art. 295 Cod de procedură civilă care impun verificarea modului în care a fost stabilită situația de fapt și aplicată legea de către prima instanță, curtea constată următoarele:
Reclamanta a invocat, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, încălcarea dispozițiilor legale privind stabilirea datei de înregistrare și a datei de referință, precum și cele referitoare la delegarea de competență către Consiliul de Administrație al societății.
Sub aspectul stabilirii datei de referință, instanța de fond a constatat că susținerile reclamantei sunt neîntemeiate, iar în apel nu s-a solicitat exercitarea controlului judiciar cu privire la acest aspect.
În ceea ce privește stabilirea datei de înregistrare, conform dispozițiilor art. 238 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, "prin derogare de la prevederileLegii nr. 31/1990, identificarea acționarilor care urmează a beneficia de dividende sau alte drepturi și asupra cărora se răsfrâng efectele hotărârilor adunării generale a acționarilor va fi stabilită de aceasta. Această dată va fi ulterioară cu cel puțin 10 zile lucrătoare datei adunării generale a acționarilor".
Din analiza textului legal se desprind cel puțin două concluzii logice și anume:
- stabilirea datei de înregistrare se realizează de către adunarea generală a acționarilor;
- data de înregistrare este necesar a fi stabilită în vederea identificării acționarilor care urmează a beneficia de dividende sau de alte drepturi și asupra cărora se răsfrâng efectele hotărârilor adunării generale a acționarilor.
Din folosirea conjuncției "și" în textul de lege menționat rezultă că cele două aspecte sunt indisolubil legate, în sensul că nu este necesară stabilirea datei de înregistrare în toate cazurile în care efectele hotărârii se răsfrâng asupra acționarilor, ci numai atunci când hotărârea se referă la dividende sau alte drepturi. Această concluzie se impune întrucât, în general, hotărârile adoptate de societate se răsfrâng asupra acționarilor, dar nu în toate cazurile este necesară stabilirea unei date de înregistrare, ci numai dacă sunt întrunite cumulativ condițiile impuse de art. 238 din legea privind piața de capital.
Analizând conținutul hotărârii din această perspectivă, curtea constată că hotărârea nu se referă la drepturi personale ale acționarilor, ci la anumite decizii referitoare la bunul mers al societății, astfel că apreciază că nu era necesară stabilirea unei date de înregistrare de către adunare.
Chiar dacă s-ar admite ideea că o astfel de dată se impunea a fi stabilită, curtea constată că, potrivit art. 132 din legea societăților comerciale, "hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al ședinței".
În procesul verbal al ședinței în care a fost adoptată hotărârea nu s-a făcut nici o referire la necesitatea stabilirii unei date de înregistrare și, deși reprezentantul intimatei-reclamante a fost prezent, nu a ridicat o astfel de problemă.
În acest caz, nu se poate admite ideea că această chestiune poate fi soluționată favorabil de către instanța de judecată, cu încălcarea principiului de drept potrivit căruia nimeni nu-și poate invoca propria turpitudine în susținerea unui drept, mai ales că reclamanta nici nu a făcut dovada unei vătămări care să poată fi înlăturată doar prin anularea hotărârii AGA.
Cu privire la problema delegării competențelor către consiliul de administrație al societății, curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. 114 din Legea nr. 31/1990, nu pot fi delegate consiliului de administrație decât atribuțiile privind mutarea sediului, schimbarea obiectului de activitate, majorarea sau reducerea capitalului social și conversia acțiunilor dintr-o categorie în alta.
Instanța de fond a examinat din această perspectivă punctul 4 al hotărârii atacate, însă, cu privire la acest punct, curtea observă că nu a operat o delegare a atribuțiilor către consiliul de administrație, acesta fiind numai împuternicit să primească spre analiză și aprobare diverse oferte.
În consecință, curtea apreciază că nu sunt încălcate dispozițiile art. 114 din legea societăților comerciale întrucât nu operează o delegare a atribuțiilor către CA, iar împrejurarea că CA va analiza și aproba anumite oferte nu înseamnă că deciziile finale cu privire la aceste oferte nu urmează a fi supuse aprobării adunării generale a acționarilor.
În opinia curții, analiza și aprobarea ofertelor are valoarea unui aviz de principiu asupra acestora, urmând ca propunerile concrete avizate să fie supuse dezbaterii AGA sau.
În consecință, curtea apreciază că acest punct al ordinii de zi vizează o chestiune de oportunitate și nu de legalitate a hotărârii.
Pentru considerentele expuse mai sus, curtea, în baza art. 296 Cod de procedură civilă, va admite apelul, va schimba hotărârea apelată și va respinge acțiunea ca nefondată.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelanta pârâtă SC SA cu sediul social în B, bd. T nr. 84, sector 6 și cu sediul ales la. Av. - în- sector 1, B, în contradictoriu cu intimata reclamantă MUNTENIA SA prin administratorul său MUNTENIA SA, cu sediul social în B, nr. 16, sector 4, împotriva sentinței comerciale nr. 2342/19.02.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială.
Schimbă în tot sentința apelată și pe fond:
Respinge acțiunea ca nefondată.
Obligă intimata la plata sumei de 4165 lei cheltuieli de judecată în fond și 4165 lei cheltuieli de judecată în apel, către apelantă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 17.06.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.Jud.
Tehnored.
ex.5
19.06.2008
Președinte:Tatiana Gabriela NăstaseJudecători:Tatiana Gabriela Năstase, Ruxandra Monica Duță