Anulare hotarare aga Spete. Decizia 325/2010. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Număr în format vechi 227/2009

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.325

Ședința publică de la 15.02.2010

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Iulica Popescu

JUDECĂTOR 2: Maria Speranța Cornea

JUDECĂTOR 3: Elisabeta

Grefier

*************

Pe rol soluționarea recursurilor formulate de recurentele - - & MANAGEMENT & COMERȚ SRL și - SRL, în contradictoriu cu intimata C și intervenienta BANCA TRANSILVANIA SA - SUCURSALA CÂMPINA, împotriva sentinței comerciale nr.4703/5.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta - SRL prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar și intervenienta prin avocat cu delegație la dosar, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează că nu este timbrată cererea de repunere pe rol.

Recurenta - SRL prin avocat învederează că nu a timbrat întrucât nu a primit citația și nu a știut de timbraj.

Curtea, constată că s-a repus cauza pe rol din oficiu și consideră că nu trebuie timbrată. Pune în discuția părților excepția prescripției extinctive a lichidatorului judiciar la acțiune potrivit disp.art.81 al.1 din Lg.85/2006.

Recurenta prin avocat solicită admiterea excepției prescripției extinctive invocate, admiterea recursului și respingerea acțiunii ca inadmisibilă fiind prescrisă, cu cheltuieli de judecată (500 lei).

Intervenienta prin consilier judiciar pune aceleași concluzii.

CURTEA,

Prin sentința comercială nr. 4703 din 5.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, judecătorul - sindic a admis acțiunea formulată de reclamantul C împotriva pârâtelor - SRL și - & MANAGEMENT & COMERȚ SRL prin, având drept obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 3144/30.11.2005 încheiat între cele 2 pârâte, cu privire la imobilul situat în,-, jud. P, în temeiul dispozițiilor articolului 80 alineat 1 literele b,c și articolului 84 alineat 1 din Legea nr.85/2006, și a dispus anularea menționatului contract precum și repunerea părților în situația anterioară și înapoierea bunurilor care au făcut obiectul contractului, în patrimoniul debitoarei.

Pentru a se pronunța astfel, judecătorul - sindic a reținut faptul că la data de 3.04.2006 a fost deschisă procedura reorganizării judiciare a debitoarei - TFD. & MANAGEMENT & COMERȚ SRL, iar la 30.11.2005 aceasta în calitate de vânzător a încheiat cu cealaltă pârâtă în calitate de cumpărător menționatul contract de vânzare-cumpărare, cu intenția vădită a ambelor părți de a sustrage respectivele bunuri imobile de la urmărirea creditorilor.

Împotriva acestei sentințe comerciale, cele două pârâte au declarat recurs separat, pentru soluționarea cărora la Curtea de Apel București - Secția a Va Comercială la data de 22.01.2009 s-a înregistrat dosarul nr-.

Recurenta - pârâtă - - & MANAGEMENT & COMERȚ SRL consideră că sentința atacată este nelegală deoarece:

1)Instanța de fond a schimbat înțelesul vădit neîndoielnic al raportului de expertiză, care concluzionase că la data vânzării 30.11.2005 valoarea imobilului era de 34.200 Euro, iar la data evaluării 31.05.2008 de 71.200 Euro, în mod eronat valoarea reținută de instanță fiind aceea de la momentul evaluării și nu aceea de la momentul vânzării așa cum ar fi fost corect.

S-a făcut deci o eronată aplicare a probelor precum și o gravă greșeală de judecată.

2.Hotărârea este rezultatul aplicării greșite a legii, respectiv a dispozițiilor articolului 80 punctul 5 din Legea nr.-85/2006.

În consecință se solicită în temeiul dispozițiilor articolului 304 punctele 8 și 9 Cod procedură civilă admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței comerciale atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Recurenta pârâtă - SRL consideră că sentința atacată este nelegală deoarece în primul rând litigiul a fost soluționat de către o instanță necompetentă teritorial prin încălcarea dispozițiilor articolului 10 alineat 4 Cod procedură civilă referitor la locul plății - Banca Transilvania - Sucursala P, articolul 10 alineat 1 Cod procedură civilă în cazul anulării unui contract locul executării era P și nu B, articolul 10 alineat 2, articolul 13 alineat 1 Cod procedură civilă (articolul 304 punctul 3 Cod procedură civilă) și în al 2-lea rând instanța de fond a făcut o interpretare eronată și superficială a întregului material probator administrat din care rezultă neîndoielnic buna sa credință (articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă).

Se solicită în consecință în principal admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente Tribunalul Ploiești iar în subsidiar admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

În cauză Banca Transilvania SA - Sucursala Caf ormulat o cerere de intervenție în interesul recurentei pârâte - SRL.

Nu au fost administrate probe noi în sensul dispozițiilor articolului 305 Cod procedură civilă.

La termenul din 15.02.2010 Curtea din oficiu, în temeiul dispozițiilor articolului 81 alineat 1 din Legea nr.85/2006 a pus în discuția părților excepția de ordine publică a prescripției extinctive a dreptului material la acțiune al lichidatorului de a formula acțiunea în anulare întemeiată pe dispozițiile articolului 80 literele b și c și articolului 84 alineat 1 din Legea nr.85/2006.

Curtea, analizând mai întâi excepția invocată potrivit dispozițiilor articolului 137 alineat 1 Cod procedură civilă raportat la articolul 81 alineat 1 din Legea nr.85/2006, găsind-o întemeiată, o va admite pentru următoarele motive:

Prinsentința comercială nr. 794/3.04.2006pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială -fila 5 (235) dosar fonds-a deschis procedura reorganizării judiciare și a falimentuluiîmpotriva debitoarei - & MANAGEMENT & COMERȚ SRL în temeiul dispozițiilor articolului 38 alineat 7 din Legea nr.64/1995 rep. și s-a numit administrator judiciar - CONSU-

La data de 24.01.2008 administratorul judiciaral intimatei - debitoare - CONSU-L în temeiul dispozițiilor articolului 80 alineat 1 literele b și c și articolului 84 alineat 1 din Legea nr.85/2006, a formulat acțiune în anulare a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3144/30.11.2005 încheiat între debitoare în calitate de vânzător și recurenta intimată - în calitate de cumpărător (fila 1).

Potrivit dispozițiilor articolului 81 alineat 1 din Legea nr.85/2006 "Acțiunea pentru anulareaactelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, precum și pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi materiale la care se referă articolele 78 și 80,poate fi introdusă de administratorul judiciar / lichidator în termen de 1 ande la data expirării termenuuli stabili pentru întocmirea raportului prevăzut de articolul 20 alineat 1 litera b,dar nu mai târziu de 18 luni de la data deschiderii procedurii".

Conform textului de lege menționat, administratorul judiciar, C ar fi avut dreptul material de a formula acțiune în anulare în temeiul dispozițiilor articolului 80 din Legea nr.85/2006 în termen de 18 luni de la data deschiderii procedurii falimentului,respectiv3.04.2006, potrivit dispozițiilor articolului 101 alineat 3 Cod procedură civilă,acesta se împlinea la 3.10.2007.

În raport de această ultimă dată - 3.10.2007, data înregistrării acțiunii în anulare - 24.01.2008nu poate fi considerată decât ca fiind făcută după împlinirea termenului de 18 luni.

acțiunea în anulare după împlinirea termenului de prescripție, administratorului judiciar i s-a prescris dreptul material conferit în acest sens de dispozițiile articolului 80 din Legea nr.85/2006, motiv pentru care Curtea în baza dispozițiilor articolului 312 alineatele 1-3 Cod procedură civilă raportat la articolul 137 alineat 1 Cod procedură civilă și articolului 81 alineat 1 din Legea nr.85/2006, va admite cele două recursuri, va modifica în tot sentința atacată, va admite excepția prescripției extinctive și va respinge ca prescrisă acțiunea în anulare formulată de administratorul judiciar - C.

Văzând și dispozițiile articolului 274 Cod procedură civilă va obliga lichidatorul judiciar la plata către recurenta pârâtă - SRL a cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de recurentele - - & MANAGEMENT & COMERȚ SRL și - SRL, în contradictoriu cu intimata C și intervenienta BANCA TRANSILVANIA SA - SUCURSALA CÂMPINA, împotriva sentinței comerciale nr.4703/5.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.

Admite excepția prescripției extinctive.

Modifică în tot sentința comercială atacată în sensul că:

Respinge cererea formulată de către lichidatorul judiciar ca prescrisă.

Obligă lichidatorul judiciar la 500 lei cheltuieli de judecată către recurenta - SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 15.02.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex.

24.02.2010

Tribunalul București - Secția a VII a Comercială

Judecător sindic:

Președinte:Iulica Popescu
Judecători:Iulica Popescu, Maria Speranța Cornea, Elisabeta

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Anulare hotarare aga Spete. Decizia 325/2010. Curtea de Apel Bucuresti