Anulare hotarare aga Spete. Decizia 33/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 33/A-
Ședința publică din 21 Martie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Miriță judecător
JUDECĂTOR 2: Gina Achim
Judecător - - -
Grefier - -
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, în complet de divergență, apelul declarat de reclamantul, domiciliat în P, str. 1 - 2. -. C, 8, județul A, împotriva sentinței comerciale nr. 37/CC din 25 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții, domiciliată în P, str. 1 - 2. -. C, 8, județul A, domiciliat în B,-, -. 1,. 21, cu domiciliul ales în B,-,. 73,. 32, sector 3, COM - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR, cu sediul în P,-, -. A,. 20, județul A și P,-, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, achitată conform chitanței nr. 2824/08.01.2008, emisă de Primăria Municipiului P și timbru judiciar de 0,15 lei - fila 55.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că s-au depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, la data de 21.03.2008, concluzii scrise formulate de intimatul-pârât.
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de 19 martie 2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pentru a da posibilitatea intimatului-pârât de a depune la dosar concluzii scrise, la solicitarea apărătorului acestuia, instanța a amânat pronunțarea asupra apelului la data de astăzi, 21 martie 2008, când a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA
Asupra apelului de față:
Constată că, prin acțiunea înregistrată la 18 iunie 2003, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții și pentru a se dispune anularea hotărârilor AGA din 13 și respectiv 26 mai 2003, a actelor adiționale nr.705 din 14 mai 2003 și nr.795 din 28 mai 2003 și a contractelor de cesiune, autentificate la aceleași date cu numerele 704 și 794, cu consecința repunerii părților în situația anterioară.
În motivare s-a arătat că, la 13 mai 2003, reclamantul a hotărât cesiunea unui număr 258 părți sociale către pârâtul, sens în care s-a adoptat și hotărârea AGA, prin care reclamantul a fost revocat din funcția de administrator, a fost numit pârâtul și s-a schimbat denumirea societății. Această hotărâre a fost adoptată în baza promisiunii pârâtului de a vira în contul societății numai suma de 110.000 USD, din care 55.000 se cuveneau reclamantului.
Ulterior, în aceleași condiții, a avut loc și cesiunea celor 171 de părți sociale, însă pârâtul a refuzat să vireze suma promisă, așa încât, consimțământul reclamantului la încheierea actelor a căror desființare se solicită, a fost viciată prin dol.
Prin sentința comercială nr.6/CC/2004, Tribunalul Comercial Argeșa admis acțiunea și a dispus anularea hotărârilor AGA din 13 mai 2003 și 26 mai 2003, a actelor adiționale nr.705 din 14 mai 2003 și 795 din 28 mai 2003, precum și a contractelor de cesiune nr.704 din 14 mai 2003 și 794 din 28 mai 2003.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că, între părți au intervenit convenții de transmisiune a părților sociale, convenții afectate însă de condiții ce nu au fost îndeplinite de către pârât. Aceste condiții au fost inserate în convenția din 14 mai 2003, iar nerespectarea ei atrage desființarea tuturor actelor bilaterale.
S-a mai reținut și că actul adițional din 28 mai 2003 (fila 7), nu este semnat de reclamant, deci nu a existat consimțământul în formă autentică a acestuia, ceea ce atrage nulitatea înțelegerii din această dată.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâtul, cale de atac caracterizată de instanță ca fiind apel și în care s-a susținut netemeinicia și nelegalitatea sentinței pentru următoarele motive:
- după ce a dispus suspendarea cauzei, instanța a repus-o pe rol pentru termenul din 26 noiembrie 2004, când părțile au pus concluzii, iar apoi, după rămânerea în pronunțare, s-a consemnat că se menține măsura suspendării. Cauza a fost din nou repusă pe rol, s-au pus concluzii și s-a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală;
- instanța ignoră toate probele, reținând numai susținerile reclamantului. Nu se observă astfel că, obligația asumată prin actul adițional din 14 mai 2003, a fost înlăturată prin convenția părților din 28 mai 2003, convenție semnată în fața notarului de către reclamant.
Prin decizia nr.29/A-C din 9 martie 2005, Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ a admis apelul declarat de pârâtul, împotriva hotărârii instanței de fond, pe care a schimbat-o în sensul că a respins acțiunea reclamantului și a obligat pe intimată la plata sumei de 184.500 lei cheltuieli de judecată.
În considerentele deciziei, s-a reținut că instanța de fond a admis acțiunea, constatând că actele au fost încheiate sub condiție, care nu s-a realizat, ceea ce atrage desființarea lor ca efect al nerespectării înțelegerii părților. Nu s-a analizat susținerea reclamantului, în sensul că actele a căror desființare se solicită se impun a fi anulate, întrucât consimțământul său a fost viciat prin dol.
Având în vedere caracterul devolutiv al apelului, instanța a examinat afirmația reclamantului și a stabilit că acesta nu poate invocat folosirea unor manopere dolosive de către intimatul-pârât.
S-a reținut că între reclamant și acest pârât s-a încheiat la 13 și respectiv 14 mai 2003, o convenție prin care reclamantul a cesionat în favoarea pârâtului 258 părți sociale, în schimbul unei sume și a obligației lui de a participa la finalizarea unei construcții, prin alimentare cu titlu de împrumut a contului societății.
Ulterior, respectiv la 28 mai 2003, în urma hotărârii adunării generale din 26 mai 2003, părțile au convenit retragerea din societate a lui G, prin cesionarea părților sale sociale către cei doi pârâți.
La aceeași dată, 28 mai 2003, s-a încheiat între reclamant și pârâtul un act adițional la convenția din 14 mai 2003, autentificat, prin care de comun acord s-a stabilit anularea punctelor 6, 9 și 12 din convenție, adică cele care se referă la obligația pârâtului de a alimenta contul firmei cu 110.000 USD, pentru finalizarea construcțiilor, precum și la sancțiunea pentru nerespectarea prevederilor de la pct.9 din convenție.
În raport de conținutul acestui act adițional, instanța a reținut că nu mai subzistă pentru pârâtul obligația de a alimenta contul firmei cu suma de 110.000 USD și deci, reclamantul nu poate invoca folosirea unor manopere dolosive constând în neachitarea acestei sume.
Împotriva acestei decizii, reclamantul Gad eclarat recurs, în temeiul art.304 pct.9 Cod pr.civilă, solicitând modificarea, în sensul respingerii apelului declarat de pârâtul împotriva hotărârii instanței de fond și menținerea acesteia ca fiind legală și temeinică.
Recurentul a susținut că hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a disp.art.960 Cod civil, ce sancționează cu nulitatea actele juridice încheiate prin dol.
S-a precizat că intimatul-pârât a urmărit încă de la semnarea primului act de cesiune, respectiv convenția autentică din 14 mai 2003, să devină asociat cu o participare la capitalul social suficient de mare, încât să poată lua decizii fără a fi necesar acordul celorlalți asociați și apoi, să devină proprietarul exclusiv al imobilului proprietatea societății, respectiv un complex hotelier situat în P; că a făcut dovada manoperelor dolosive folosite de intimatul-pârât încă de la încheierea actului a cărei nulitate se solicită a se constata, în sensul că l-a determinat pe reclamant să-i cesioneze părțile sociale, pentru ca apoi să nu-și îndeplinească obligația asumată de a depune o sumă de bani ca aport la capitalul social.
S-a susținut că, în mod greșit, instanța a reținut că nu poate ataca contractele de cesiune și actele adiționale, întrucât nu a solicitat anularea hotărârilor adunărilor generale anterioare celor două cesiuni.
Prin decizia nr.4047 din 8 decembrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția comercială a admis excepția nulității, a admis recursul declarat de reclamantul G, a casat decizia nr.29/A-C/9 martie 2005 și sentința comercială nr.6/CC din 3 decembrie 2004 a Tribunalului Comercial Argeș și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Comercial Argeș, reținând următoarele:
La data de 11 mai 2005, reclamantul a depus o completare la cererea de recurs, care nu a putut fi examinată, întrucât, în raport de data comunicării deciziei din apel, 22 aprilie 2005, a fost depusă peste termenul de 15 zile prevăzut de art.301 Cod pr.civilă.
La termenul din 8 decembrie 2006, a respins cererea privind admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție formulată de intimata-pârâtă, în interesul reclamantului, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile prev.de art.51 Cod pr.civilă.
a invocat din oficiu, în temeiul art.137 Cod pr.civilă, excepția de nulitate a hotărârii atacate, față de dispozițiile art.132 alin.5 din Legea nr.31/1990, potrivit cărora, hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție, iar cererea se va soluționa în contradictoriu cu societatea, reprezentată prin administrator.
S-a constatat că litigiul a fost soluționat fără a se dispune citarea în cauză a societății, respectiv SC UNICO SRL, motiv pentru care s-a admis excepția nulității, a admis recursul declarat de reclamant, a casat decizia și sentința instanței de fond și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Comercial Argeș.
În rejudecare, prin sentința comercială nr.37/CC/25 octombrie 2007, Tribunalul Comercial Argeș - Secția comercială a respins acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâților, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a solicitat anularea a două hotărâri ale adunării generale, a unor contracte de cesiune și, respectiv, acte adiționale, pe motiv că atunci când acestea au fost întocmite, consimțământul său a fost viciat prin dol, în sensul că hotărârea acestuia de a cesiona către pârât părțile sale sociale, a fost urmare a faptului că acesta a promis că va vira în contul societății suma de 110.000 USD, fapt care nu s-a realizat, iar ulterior pârâtul a promis că îi va da 55.000 USD, dar numai dacă îi va cesiona și restul de părți sociale.
Din actul aflat la fila 51 în dosarul cu care a fost inițial investit tribunalul, rezultă că la 14.05.2003, între reclamant și pârâtul s-a încheiat o convenție, potrivit cu care pârâtul urma să alimenteze contul societății cu contravaloarea sumei de 110.000 USD pentru finalizarea unei construcții până la 15.11.2003 și să rămână cu 20% din totalul părților sociale, convenție care prevedea că în cazul în care nu se vor respecta prevederile de la pct.9, aceasta "poate fi investită cu titlu executoriu".
Din conținutul acestui act rezultă că ne aflăm în fața unei obligații pe care una din părți și-a asumat-o, iar o nerespectare a acesteia atrage sancțiunea prevăzută de art.1020 din Codul civil, sau executarea la cererea creditoarei societate comercială a obligației respective.
Astfel, la 13 și respectiv 14 mai 2003, între reclamant și pârâtul a intervenit o convenție de cesiune de părți sociale urmată de un act adițional, s-a adoptat o hotărâre a adunării generale prin care reclamantul cesionau în favoarea pârâtului un număr de 258 de părți sociale în schimbul unei sume de bani și având în vedere și obligația la care ne-am referit anterior privind alimentarea societății cu o sumă de bani în vederea finalizării unei construcții.
La 28 mai 2003, în urma hotărârii adunării generale din 26.05.2003, părțile au hotărât retragerea din societate a reclamantului prin cesionarea către pârât a 175 de părți sociale și către a diferenței de 50 de părți sociale.
Intre reclamant și pârâtul s-a încheiat la 28.05.2003, un înscris autentificat de notar, prin care părțile conveneau să anuleze punctele 6, 9 și 12 din convenția la care ne-am referit mai sus, puncte ce se refereau la obligația pârâtului de a alimenta contul firmei cu suma de 110.000 USD, pentru finalizarea construcției, cu mențiunea că pct.6 și 9 au un conținut aproape identic.
Așadar, respectând principiul simetriei precum și disp.art.969 alin.2 din civ, părțile convenției din 14.05.2003, au înțeles să anuleze parte din înțelegerea lor de la acea dată, la data de 28.05.2003, dată de la care nu mai subzista obligația pentru pârâtul de a alimenta contul firmei cu suma totală de 110.000 USD, situație în raport de care reclamantul nu poate invoca manopera dolosivă, constând în neachitarea acestei sume.
In concluzie, instanța de fond a reținut că, nu se poate susține nici măcar o nerespectare a obligațiilor pe care pârâtul și le-a asumat, cu atât mai puțin, vicierea consimțământului reclamantului prin dol, situație care oricum nu a fost dovedită prin niciuna din probele administrate în cauză.
Împotriva sentinței nr.37/C din 25 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, a formulat apel reclamantul G, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului său, reclamantul susține, în esență, că el a fost păcălit și indus în eroare de către pârâtul să semneze cesiunea de părți sociale, la un preț mic, pentru a nu se plăti o taxă de timbru mai mare la notariat, dar pârâtul nu a virat niciodată în contul societății suma de 110.000 USD, așa cum s-a obligat prin convenția autentificată sub nr.3703 din 14.05.2003.
Apelantul-reclamant arată că cesiunea respectivă a fost încheiată sub condiție și pentru ca aceasta să fie valabilă, este necesar să fie îndeplinită condiția fixată în convenția anterioară din 14.05.2003, nerespectarea acestei înțelegeri conducând la desființarea convenției, pentru că altfel, ar însemna ca pârâtul să dobândească 51,09% din capitalul social, fără să respecte obligațiile asumate.
Solicită ca înțelegerea din 26-28.05.2003, materializată în hotărârea AGA, actul adițional și contractul de cesiune de părți sociale (6-9), urmează a fi desființate, ca efect al desființării primei înțelegeri, hotărârea AGA din 26.05.2003 neputând acoperi nelegalitatea convenției, mai precis cesiunea anterioară, actul adițional nefiind semnat de reclamant, ceea ce duce la concluzia că nu și-a dat consimțământul pentru retragerea sa din societate, consimțământ ce trebuia să îmbrace forma autentică.
În concluzie, apelantul-reclamant susține că pârâtul nu și-a respectat obligațiile asumate prin convenția din 14.05.2003, motiv pentru care solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate, iar pe fond admiterea acțiunii și anularea hotărârii adunării generale din 13.05.2003, a actului adițional autentificat sub nr.705/14.05.2003, a hotărârii adunării generale din 26.05.2003, a actului adițional nr.795 din 28.05.2003, precum și a contractelor de cesiune nr.704/14.05.2003 și respectiv nr.794/28.05.2003, cu repunerea părților în situația de fapt anterioară.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința apelată, prin prisma criticilor invocate de reclamant, curtea constată că apelul formulat de acesta nu este fondat.
În speță, cauza raportului juridic este reprezentată de susținerea reclamantului că actele a căror desființare o solicită și la încheierea cărora s-a dat acordul, se impun a fi anulate, deoarece consimțământul său a fost viciat prin dol, manopera dolosivă constând în aceea că, pârâtul a promis să vireze în contul societății suma de 110.000 USD, sumă pe care, ulterior, nu a mai plătit-
Instanța trebuie să analizeze numai această cauză de anulabilitate, respectiv vicierea consimțământului reclamantului prin dol, fiindu-i interzis să schimbe cauza cererii de chemare în judecată, în apel, altfel, ar fi nesocotit dreptul de dispoziție, precum și dreptul la apărare și s-ar ajunge la soluționarea altceva decât ceea ce s-a cerut și pentru care s-a pregătit apărarea.
Referitor la susținerea reclamantului, în sensul că la încheierea actelor a căror desființare o solicită, consimțământul i-ar fi fost viciat prin dol, se rețin următoarele:
La 13 și 14 mai 2003, între părți a intervenit o convenție de cesiune a unor părți sociale dintr-o societate, reclamantul având calitatea de cedent, încheindu-se astfel un contract, un act adițional și adoptându-se o hotărâre AGA ( 4,5,8, și 109), prin care G cesiona în favoarea lui 258 părți sociale, de la 1 la 258, în schimbul unei sume de bani, avându-se în vedere și obligația ca să participe la finalizarea unei construcții prin alimentarea cu titlu de împrumut a contului societății.
Ulterior, la data de 28 mai 2003, părțile hotărăsc retragerea din societate a lui G, prin cesionarea către a 171 părți sociale, numerotate de la 259 la 429 și către, a diferenței de 50 părți sociale, numerotate de la 430 la 479 (6,7 și 9), în urma hotărârii AGA din 26 mai 2003, când s-au mai luat și alte hotărâri de către părți.
La aceeași dată, 28 mai 2003, între G și s-a încheiat, tot în mod autentic, un act adițional la convenția din 14 mai 2003, prin care părțile conveneau să anuleze punctele 6,9 și 12 din convenție, care se refereau la obligația lui de alimentare a contului societății cu 110.000 USD, pentru finalizarea construcțiilor, precum și la sancțiunea pentru nerespectarea prevederilor de la pct. 9.
Așa cum a reținut și instanța de fond, de la data de 28 mai 2003, nu mai subzistă obligația lui de alimentare a contului, părțile potrivit disp. art. 969 alin 2 Cod.civil, înțelegând să anuleze o parte din convenția lor din 14 mai 2003.
În consecință, reclamantul G nu poate să invoce manopera dolosivă, constând în neachitarea sumei respective, de vreme ce a consimțit la anularea clauzelor din convenția inițială.
Susținerea din apel, în sensul că actele au fost încheiate sub condiție, condiție ce nu s-a realizat, ceea ce ar atrage desființarea lor ca efect al nerespectării înțelegerii părților, nu poate fi primită pentru prima dată în calea de atac, așa cum s-a reținut mai sus, dar în speță, nu ne aflăm în prezența unei astfel de modalități a actului juridic civil.
Prin condiție se înțelege un eveniment viitor și nesigur ca realizare, de care depinde însăși existența actului juridic, dar actul juridic din 14 mai 2003 nu este afectat de o astfel de modalitate, mențiunea de la pct.9 din convenție (51) neputând fi interpretată în acest sens.
Din examinarea înțelegerii părților, se poate trage concluzia că ne aflăm în fața unei obligații pe care una dintre părți și-a asumat-o, a cărei eventuală nerespectare atrage sancțiunea prev.de art.1020 Cod civil, sau executarea la cererea creditoarei a obligației respective.
Apelantul-reclamant nu a dovedit, însă, nici nerespectarea obligațiilor asumate de către pârât, așa cum s-a reținut mai sus, de la data de 28 mai 2003, nemaiexistând pentru acesta obligația alimentării contului firmei cu suma de 110.000 USD.
Față de aceste considerente, urmează ca în baza art.296 Cod pr.civilă, să se respingă ca nefondat apelul formulat de reclamant.
Potrivit disp.art.274 Cod pr.civilă, apelantul-reclamant G va fi obligat să plătească intimatului-pârât suma de 4.284 lei, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat (94).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul, domiciliat în P, str. 1 - 2. -. C, 8, județul A, împotriva sentinței comerciale nr. 37/CC din 25 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții, domiciliată în P, str. 1 - 2. -. C, 8, județul A, domiciliat în B,-, -. 1,. 21, cu domiciliul ales în B,-,. 73,. 32, sector 3, COM - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR, cu sediul în P,-, -. A,. 20, județul A și P,-, județul
Obligă pe apelantul-reclamant G să plătească intimatului-pârât suma de 4.284 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Pentru, detașat
semnează Președinte,
Grefier,
09.04.2008
Red.IM
EM/6 ex.
Jud.fond.
OPINIE SEPARATĂ
Apreciez că se impune admiterea apelului și schimbarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii.
Pentru a se ajunge la această concluzie, se va porni de la decizia de casare a instanței supreme, care a statornicit introducerea în cauză a societății comerciale.
Această soluție a fost adoptată, nu pentru ca soluția să devină opozabilă pentru societate, ci pentru ca instanța de rejudecare să analizeze, dacă pârâtul a săvârșit manopere dolosive față de aceasta, sub aspectul îndeplinirii obligațiilor legale și convenționale asumate, a diligenței sale manifestate, având relevanță în principal, echitabilitatea dintre ceea ce a cheltuit și ceea ce a câștigat din și pentru această societate.
În plus, reclamantul prin susținerile formulate la instanța de fond, cât și în motivele de apel, a subliniat că cesionarea părților sociale către pârât, s-a făcut la valoarea capitalului social de 50.500.000 ROL, deși valoarea reală era de 20 de miliarde de ROL, pentru a se evita taxa notarială și impozitul către stat, că cesiunea a fost încheiată sub condiția de aip lăti o sumă de bani și o sumă de bani către societate pentru finalizarea unei construcții, aceste obligații nu au fost respectate.
Instanța de fond, trebuia să analizeze aceste aspecte din probele: evidența contabilă, actele de proprietate pentru activ, bilanțurile,
S-a limitat însă, să speculeze greșeala reclamantului, referitoare la semnarea actului adițional, (renunțarea la sumele de bani), cu toate că relațiile dintre părți, au avut o arie extinsă, de cele mai multe ori nematerializate prin înscrisuri, fără a ține cont de consecințele asupra societății și că pârâtul, trebuia să manifeste față de această, diligență, având în vedere calitatea dobândită.
Instanța de fond, trebuia să verifice relațiile dintre părți, dintre acestea și societate, în ansamblul lor, întrucât, relațiile dintre administratorii unei societăți cu răspundere limitată, se bazează pe încredere, fiindintuitu personae.
În concluzie speța, impune să se analizeze, dacă au fost săvârșite manopere dolosive față de societate (dacă pârâtul a urmărit să desfășoare activitate față de societate cu maximă diligență, sau a urmărit să o falimenteze, pentru folosul propriu), procedând în același mod și în raporturile cu reclamantul.
Față de obiectul litigiului, se poate constata că o parte a actelor sunt nule, iar o parte anulabile, pentru considerentele ce vor urma.
Analizând Hotărârea Aas ocietății, adoptată la data de 13.05.2003, (4) (în ordinea succesiunii actelor), se observă că pârâtul, a semnat această hotărâre, inclusiv sub aspectul revocării din funcție a administratorului (reclamant), deși nu avea nici o legătură cu societatea, întrucât nu devenise asociat.
Potrivit art.150 alin.2 din Legea nr.31/1990, este permisă cesiunea părților sociale între asociați și persoane în afara societății, numai după ce a fost aprobată de către asociații care reprezintă trei pătrimi din capitalul social, printr-o hotărâre prealabilă, notificată societății, prin cererea de înscriere în registrul asociaților societății și înscrierea în registrul comerțului.
Această procedură este imperativă și reprezintă o condiție a perfectării cesiunii, pentru ca cesiunea, să nu afecteze caracterul personal al societății.
În speță, nu a fost respectată această procedură.
În aceste condiții, Hotărârea din data de 13.05.2003 este nulă, atrăgând evident și nulitatea tuturor actelor ulterioare.
Ca urmare, contractul de cesiune este nul absolut, iar instanța în virtutea rolului activ, nu poate să treacă peste aceste dispoziții legale imperative. Numai după verificarea acestor condiții, se putea trece, la verificarea celor susținute de către părți.
Analizând convenția, autentificată sub nr.3703/14.05.2003, se constată că pârâtul s-a angajat să alimenteze contul societății cu suma de 110.000 USD, pentru finalizarea unei construcții, până la data de 15.11.2003.
În cazul îndeplinirii acestei obligații, pârâtul rămânea cu o cotă procentuală de 20% din părțile sociale, (art.6, 51), iar în cazul nerespectării obligației, urma să se obțină suma prin executare silită.
Or, pârâtul nu a făcut dovada respectării acestei convenții, pe bază de acte.
La aceeași dată,fără a fi respectate condițiile de autentificare și de publicare a fost încheiat actul adițional, prin care s-au anulat articolele 6, 9 și 12 privind plata sumelor de bani.
Deși actul adițional este încheiat la data de 14.05.2003, (nr.58) la art.3 cuprinde mențiunea "vinderii autoturismelor societății, azi, 28.05.2003".
Este de menționat, că actul adițional, nu a fost semnat în fața notarului public, fiind doar legalizate semnăturile părților.
Din punct de vedere juridic, revocarea mențiunilor din convenția inițială, trebuia să îmbrace aceeași formă.
Pârâtul se apară, cu susținerea achitării sumei din convenția inițială, în prealabil încheierii actului adițional, însă suma plătită, nu reflectă destinația, nu este integrală, mai ales că prin același act, i-au fost înstrăinate și autoturismele proprietatea societății.
Ceea ce i se poate imputa reclamantului, este semnarea actului adițional, însă așa cum s-a arătat, într-o societate "intuitu personae", primează încrederea între asociați. (ar însemna, ca activitatea să se rezume la suspectarea colaboratorilor).
Prin modul în care a procedat pârâtul, nu au fost respectate elementele specifice contractului de societate, care stau la baza societății comerciale, respectiv: aportul asociatului și intenția de a exercita în comun o activitate comercială.
Absența unuia dintre aceste elemente, conduce la nulitatea contractului de societate.
Pârâtul nu a probat aportul său la societate, în conformitate cu art.35 din Legea nr.31/1990.
Legea interzice creanțele ca aport în societatea cu răspundere limitată, iar prestațiile în muncă nu pot constitui aport.
Toți asociații trebuie să contribuie la formarea capitalului social al societății. Legea interzice clauzele leonine, adică înțelegerile care favorizează unii asociați (art.1513 Cod civil).
Hotărârea din data de 26.05.2003, evidențiază retragerea din societate a reclamantului și cesionarea majorității părților sociale către pârât, acesta dobândind 84,95 din capitalul social și din cota de participare la beneficii și pierderi, însă actul nu îmbracă forma autentică și nu respectă modalitatea arătată, deși sunt imperativ prevăzute de lege, prin textul sus-citat (6)(art.150 alin.2 și art.152 din Legea nr.31/1990).
s-a făcut prin "actul adițional" din data de 28.05.2003 (7), fără a fi semnat de către reclamant. Nefiind respectate dispozițiile legale, pentru reclamant, s-a creat disponibilitatea de a reveni asupra acestei decizii.
În plus, nu există dovezi care să ateste retragerea reclamantului din societate. Potrivit art.167 din Legea nr.31/1990, avea dreptul să primească sume de bani, reprezentând valoarea cuvenită din patrimoniul social.
În concluzie, se impune a se constata nulitatea actelor solicitate, pentru motivele arătate, subliniind că pârâtul nu a adus în societate aport, având intenția de a obține doar beneficii, indiferent de soarta societății (aceasta se află în faliment.)
Există sentință irevocabilă, privind înstrăinarea imobilului, (pentru care trebuia să achite suma), în frauda intereselor societății.
Chiar dacă reclamantul a atribuit denumirea de "dol" pentru comportamentul pârâtului,nu înseamnă, că instanța, nu poate analiza motivele de nulitate absolută și toate susținerile făcute de părți.
Judecător,
- -
Red. / 14.04.2008
Președinte:Ioana MirițăJudecători:Ioana Miriță, Gina Achim
