Anulare hotarare aga Spete. Decizia 330/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.330R
Ședința publică de la 03.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mioara Badea
JUDECĂTOR 2: Rodica Zaharia
JUDECĂTOR 3: Elena Mincu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât, împotriva sentinței comerciale nr.5550/16.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă EXPERT (administrator judiciar al debitoarei ) și intimații-pârâți și prin administrator special.
Constituirea completului de judecată are loc în condițiile prevăzute de art.98 alin.6 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea nr.387/2005 a Plenului cu modif. prin includerea d-nei judecător din planificarea de permanență, ca urmare a eliberării din funcția de magistrat prin pensionare a doamnei judecătoare.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-pârât prin avocat care depune la dosar împuternicirea avocațială nr.-/20.12.2008 și intimata-reclamantă General prin avocat care depune la dosar împuternicirea avocațială nr.-/2009, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin Serviciul Registratură la data de 09.02.2009 Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a înaintat dovezile de comunicare ale sentinței recurate.
Recurentul-pârât, prin avocat, depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 20 RON, respectiv chitanța nr.-/1 din 05.02.2009 emisă de CEC Bank și timbru judiciar în valoare de 0,15 RON.
Curtea, ia act de legala timbrare a cererii de recurs în cuantumul dispus de instanță prin rezoluție, conform dovezilor consemnate la dosar de către recurentul-pârât prin apărător.
Curtea, acordă cuvântul în dezbaterea probatoriului.
Recurentul-pârât, prin avocat, în temeiul disp. art.305 pr.civ. solicită proba cu înscrisuri, sens în care depune la dosar două planșe foto, practică judiciară și relații de la o agenție imobiliară privind prețul terenului, comunicând un exemplar apărătorului intimatei-reclamante.
Intimata-reclamantă, prin avocat, învederează că i-au fost comunicate în parte înscrisurile depuse la dosar de către recurentul-pârât. Totodată arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Curtea, deliberând, încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de către recurentul-pârât și ia act că intimata-reclamantă nu solicită probe.
Recurentul-pârât, prin avocat, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Recurentul-pârât, prin avocat, în ceea ce privește primul motiv de recurs întemeiat pe disp. art.304 pct.8 pr.civ. arată că judecătorul sindic nu a tratat contractul de vânzare-cumpărare ca un act translativ de proprietate vizând un teren aflat în circuitul civil. Având în vedere disp. art.969 civ. consideră că în situația de față înțelegerea părților privind prețul și înstrăinarea terenului nu trebuia tratată în speța insolvenței și anulat de plano contractul de vânzare-cumpărare. În ceea ce privește prețul terenului, consideră că aceasta a fost stabilit în mod corect având în vedere faptul că pe terenul în suprafață de 1092,99 mp. situat într-o zonă periferică a capitalei se aflau construcții ce urmau a fi demolate și care nu sporeau valoarea terenului ci dimpotrivă îi scădeau valoarea, terenul la momentul cumpărării nu avea nici un fel de utilități, respectiv apă, canalizare și electricitate, precum și faptul că o suprafață de 400 mp. urmau să fie expropiați datorită construirii unei autostrăzi. Învederează că toate aceste elemente expuse nu se regăsesc în conținutul sentinței atacate. Învederează faptul că recurentul a fost de bună credință la momentul când a cumpărat terenul pentru edificarea unei construcții care de altfel la acest moment ocupă aproape în întregime terenul. În ceea ce privește cel de al doilea motiv de recurs, solicită să se constate că acțiunea este întemeiată pe disp. art.79 și 80 lit.b și c din Legea nr.85/2006 și astfel cum rezultă și din practica judiciară o atare acțiune nu poate fi admisă dacă nu sunt îndeplinite condițiile referitoare la prețul derizoriu și dovedirea existenței concertului fraudulos între părți. Totodată, solicită să se observe că în sentința atacată nu se face vorbire și nu există nici un fel de dovadă la dosarul cauzei că recurentul ar fi fost într-o conivență frauduloasă cu reprezentantul pentru a dobândi terenul. De asemenea, învederează că nu s-a făcut nici dovada că prețul ar fi fost unul derizoriu sau neserios. Mai arată că, întreaga hotărâre a primei instanțe este întemeiată pe expertiza efectuată de experta, nefiind făcută nici o vorbire despre existența expertizei extrajudiciară efectuată de expertul, aflată la fila 75 din dosar de fond, prin care se stabilește un preț apropiat de cel achitat de recurent, iar față de diferențele de opinii între cele două expertize nu le-a fost admisă cererea de efectuare a unei noi expertize în temeiul disp. art.212 pr.civ. Astfel, față de cele învederate consideră că nu s-a făcut dovada prețului derizoriu. Cu privire la existența fraudei, învederează că nu există la dosar nici o dovadă în acest sens și de asemenea, nu s-a făcut dovada intenției părților de a-i frauda pe creditori. În ceea ce privește dispunerea repunerii în situația anterioară, învederează faptul că instanța de fond nu a observat faptul că acele construcții au fost demolate și că în prezent pe acel teren se află edificată o construcție nouă. Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
Intimata-reclamantă EXPERT, prin avocat, în ceea ce privește primul motiv de recurs, învederează faptul că instanța de fond nu a denaturat natura juridică a actului ci l-a supus mecanismului de cenzură reglementat de Legea nr.85/2006. Apreciază că recurentul prin motivele de recurs face niște considerații pur factuale, fără nici un fel de bază științifică, nefiind aduse critici raportului de expertiză nici prin motivele de recurs și nici prin pledoaria apărătorului recurentului. Față de această împrejurare raportul de expertiză este valabil, iar concluziile acestuia conduc indubitabil la aprecierea că într-adevăr a existat o incidență în cauză a disp. art.80 lit.b și c din Legea nr.85/2006. Consideră că, în speță doar prin prisma raportului de expertiză se poate aprecia dacă valoarea terenului de la momentul vânzării a fost sau nu la valoarea pieții, raport de expertiză prin care s-a stabilit în mod clar că valoarea de piață a terenului era de 134.556 Euro, iar prețul primit de debitoare a fost de 30.000 Euro. Astfel, având în vedere disp. art.80 lit.b din Legea nr.85/2006, consideră că nu mai poate fi făcută nici o critică. În ceea ce privește disp. art.80 lit.c din Legea nr.85/2006, consideră că sunt incidente disp. art.1196 civ. care permit magistratului să raționeze în raport de prezumții simple. Or, în condițiile în care s-a dovedit că s-a făcut o vânzare la un preț mult mai mic decât valoarea de piață, că imediat după vânzare au fost dărâmate construcțiile aflate pe teren la momentul cumpărării, astfel încât nu a mai putut fi făcută decât o evaluare ipotetică, iar apoi a fost edificată o construcție în valoare de 2.000.000 Euro, consideră că toate aceste elemente sunt de natură a genera o concluzie de conivență frauduloasă în detrimentul creditorilor. Solicită respingerea recursului ca nefondat. Depune la dosar concluzii scrise și arată că își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Recurentul, prin avocat, în replică, în ceea ce privește raportul de expertiză, învederează faptul că au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, iar cererea de efectuare a unei noi expertize le-a fost respinsă și consideră că orice discuții cu privire la acest raport de expertiză sunt de prisos, având în vedere stadiul procesual al cauzei, respectiv calea de atac a recursului. Totodată, solicită să se aibă în vedere că, la acest termen de judecată s-a recunoscut că nu există dovada conivenței și că instanța urmează să apeleze la prezumții, astfel încât consideră că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a se dispune anularea acestui așa zis act fraudulos.
Curtea, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința comercială nr.5550/16.12.2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a admis cererea formulată de EXPERT lichidator judiciar al debitoarei în contradictoriu cu pârâții, și prin administrator special și a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâți autentificat prin Încheierea nr.845/31.05.2005 de, având ca obiect imobilul compus din teren în suprafață de 1.092,99. și construcțiile existente pe acesta, respectiv C3/3 turnătorie cu suprafață construită la sol de 8,4. și C4 - atelier cu o suprafață construită de 187,59. situat în B,-, înscris în cartea funciară nr.53953 B - Sector 2. S-a dispus repunerea în situația anterioară și anume reintrarea imobilului compus din teren și construcțiile existente pe acesta, în proprietatea societății debitoare precum și înregistrarea în cartea funciară a mențiuni privind radierea ca proprietari a pârâților și și reintabularea ca proprietara a
Prin aceeași sentință a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul în contradictoriu cu
Pentru a pronunța hotărârea privind admiterea acțiunii în anulare formulată de lichidatorul judiciar, instanța fondului a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile reglementate prin prevederile art.80 alin.1 lit.b din Legea nr.85/2006, reținând în esență că, vânzarea a fost efectuată de societatea debitoare anterior deschiderii procedurii insolvenței (19.09.2006), că vânzarea s-a făcut în dauna averii debitoarei, neexistând un raport de evaluare întocmit de un expert tehnic membru care să stabilească valoarea de piață actuală a bunului imobil precum și faptul că între prestația efectuată de debitor - transmiterea dreptului de proprietate și prestația primită - prețul încasat, există o disproporție vădită.
În sensul îndeplinirii ultimei condiții instanța a avut în vedere expertiza tehnică efectuată în cauză, care a menționat că valoarea de piață a imobilului la momentul încheierii contractului era de 134.556 Euro și de 117.678 Euro la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, judecătorul sindic concluzionând, că prețul de vânzare de 30.000 Euro a fost neserios, fiind foarte mic în condițiile în care valoarea de piață a terenurilor din zonă era superioară.
Cererea de chemare în garanție a fost respinsă ca inadmisibilă cu motivarea că Legea nr.85/2006 conține dispoziții derogatorii privind modalitatea de valorificare a unor pretenții împotriva unei societăți în insolvență și anume formularea unei declarații de creanță în cauză privind pe debitoare, prin acțiunea formulată pârâtul tinzând la eludarea dispozițiilor legii privind procedura insolvenței.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs pârâtul criticile formulate fiind întemeiate în drept pe prevederile art.304 pct.8 și 9 ale Codului d e procedură civilă.
În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.8 pr.civ. recurenta a susținut, în esență următoarele argumente:
-hotărârea a fost pronunțată cu nesocotirea principiului înscris în art.969 cod civil potrivit căruia, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, judecătorului nefiindu-i permis să treacă peste termenii conveniți de părți, trebuind să analizeze existența liberului consimțământ al părților la stabilirea prețului și faptul că prețul există și a fost achitat;
-prin acțiunea întemeiată pe art.80 lit.b și c din Legea nr.85/2006 nu se probează și nici sentința criticată nu reține nimic, "referitor la art.80 lit.c" și anume frauda, fără de care nu se putea dispune anularea contractului de vânzare - cumpărare;
-prețul convenit de comun acord de părți în sumă de 30.000 Euro a fost achitat integral la o dată anterioară și anume la data de 22.12.2004, când a fost autentificat antecontractul de vânzare-cumpărare, iar intrarea în faliment a s-a produs la 04.12.2007, deci la aproximativ 3 ani după achitarea prețului, instanța neobservând că la fila 36 dosar se află autorizația din 21.12.2006 privind desființarea construcțiilor degradate aflate pe teren, demolate de recurent;
-buna credință a recurentului rezultă și din faptul că a ridicat pe teren o construcție cu o valoare de 2.128.126 Euro așa cum rezultă din raportul de evaluare aflat la fila 109 dosar, fiind deci ilogic a se considera că ar fi existat un "concert fraudulos" între părți, câtă vreme pârâtul a edificat respectiva construcție, fără a bănui intrarea în faliment a societății vânzătoare;
-nu au fost avute în vedere dovezile privind plata prețului în anul 2004 și faptul că, terenul era ocupat de construcții aflate în degradare, care îl făceau inutilizabil și a căror demolare se impunea și nici că era lipsit de orice fel de utilități (apă, canalizare, electricitate) și că o porțiune de 400. urma a fi expropriată pentru lărgirea drumului public.
Criticile motivate de recurent pe dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. au constat în esență în următoarele susțineri:
-în cauză nu s-a făcut dovada întrunirii condițiilor prevăzute de art.80 lit.b și c din Legea nr.85/2006, reclamanta nefăcând dovada prețului "derizoriu" și nici a existenței "concertului fraudulos" între părți, nefiind probată complicitatea pârâtului la frauda debitorului;
-hotărârea preia nelegal cu privire la preț concluziile expertizei efectuată de expertul, fără a face nici un fel de referire la raportul de expertiză extrajudiciară al expertului, aflat la fila 75 dosar și care stabilește pentru imobil un preț apropiat de cel achitat de pârât;
-nelegal a fost respinsă solicitarea pârâtului de efectuarea unei noi expertize, măsură luată de instanță la termenul din 9.12.2008;
-în literatura de specialitate și practica judiciară s-a statuat că actul de vânzare-cumpărare este valabil, chiar dacă "prețul este mult inferior valorii reale a bunului vândut pentru că părțile sunt libere să determine prețul sub valoarea bunului iar echivalența este relativă, fiind raportată nu numai la valoarea lucrului vândut, dar și la subiectivismul părților", sens în care recurenta a evocat sentința nr.4835/03.04.2008 a Tribunalului București - Secția a VI a Comercială, anexată motivelor de recurs;
-în același sens au fost invocate și alte hotărâri prin care au fost respinse acțiunile privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între debitoarea aflată în insolvență și un terț dobânditor, întemeiate de lichidator pe dispozițiile art.61 lit.b din Legea nr.64/1995, recurenta concluzionând, după redarea parțială a considerentelor sentinței civile nr.607/SIND/2006 nepublicată a Tribunalului Brașov că, în practică s-a stabilit fără echivoc, sub aspectul prețului, că atunci când prețul este sincer și serios, contractul este valabil, chiar dacă este mult inferior ori superior valorii reale a lucrului vândut, acesta trebuind raportat la subiectivismul părților, care sunt libere să determine prețul, intereselor economice ale acestora din momentul vânzării, influențelor pieții etc;
-sub aspectul art.80 lit.c, hotărârea este nelegală, nefiind suficientă numai invocarea textului, fiind esențială dovedirea intenției atât a debitorului cât și a terțului de a-i leza pe creditori, prin sustragerea unui bun din sfera celor urmăribile în temeiul gajului general al creditorilor;
-reclamanta nu a dovedit conivența frauduloasă, deși îi revenea sarcina probei și nici hotărârea nu face referire la această situație;
-inexistența conivenței frauduloase este dovedită și de faptul că prețul achitat pentru teren în 2004 putea acoperi cea mai mare parte a creanței pentru care s-a dispus după 3 ani intrarea în faliment;
-hotărârea este nelegală și pentru că din minută nu rezultă că repunerea în situația anterioară este și referitoare la pârâtul-recurent, ea fiind exclusiv pentru debitoare, fiind readuse în proprietatea acestea și construcțiile demolate de pârât.
În subsidiar, recurentul a solicitat a se avea în vedere cererea de chemare în garanție formulată la termenul din 22.04.2008 și a cerut admiterea acesteia.
Recurentul a înțeles să solicite urmare admiterii căii de atac, modificarea sentinței fondului în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În dovedirea susținerilor recurentului i-a fost încuviințată proba cu înscrisuri, fiind depuse planșe foto, extrase din culegeri de practică judiciară, relații emise de agenții imobiliare cu referire la prețul unor terenuri situate în B, acte anexate la filele 24-48 ale prezentului dosar.
Celelalte părți în litigiu nu au depus întâmpinări în calea de atac, intimata-reclamantă SC EXPERT lichidator judiciar al debitoarei anexând concluzii scrise prin care a înțeles să dezvolte considerentele de fapt și de drept menite să confirme legalitatea hotărârii atacate.
Examinând sentința comercială atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea urmează a respinge recursul pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Analizând în ansamblu motivele invocate de recurent, Curtea constată că prin sentința comercială atacată, prima instanță a admis acțiunea dedusă judecății, reținând că în cauză sunt îndeplinite condițiile reglementate prin dispozițiile art.80 alin.1 lit.b din Legea nr.85/2006, fără a constata expres și incidența prevederilor literei c) ale aceleiași norme de procedură, chiar dacă acest temei de drept a fost indicat în cuprinsul cererii introductive.
Potrivit considerentelor de fapt și de drept care au format convingerea judecătorului sindic expuse în conținutul filelor 7 și 8 ale motivării sentinței, rezultă că în urma probatoriilor administrate, au fost dovedite cerințele instituite prin art.80 alin.1 lit.b din Legea nr.85/2006 constând în faptul că:vânzarea a avut loc anterior deschiderii procedurii insolvenței, vânzarea s-a făcut în dauna averii debitoarei, neavând la bază opinia unui expert tehnic privind valoarea de piață actuală a bunului și respectiv faptul că, prețul l-a care s-a vândut imobilul este mic comparativ cu valoarea de piață.
Îndeplinirea ultimei condiții a avut la bază expertiza tehnică judiciară administrată în timpul primei judecăți, ale cărei concluzii au fost omologate de către prima instanță.
Potrivit acestei dovezi s-a reținut de instanța fondului că, între prestația efectuată de debitoarea-vânzător, constând în transmiterea dreptului de proprietate și prestația primită, adică prețul plătit de terțul cumpărător, există disproporție vădită, în condițiile în care debitoarea a înstrăinat bunul la un preț de 30.000 Euro, iar expertiza tehnică a concluzionat că valoarea de piață la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare în litigiu - respectiv la data de 31.03.2005 - era de 134.556 Euro, iar la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare - 22.12.2004, (când a și fost plătit prețul convenit de părți) valoarea de piață era de 117.678 Euro.
Curtea reține că, pentru admiterea acțiunii în condițiile art.80 alin.1 lit.b, trebuie probate elementele indicate de acest text de lege, respectiv să fie vorba de operațiuni comerciale având caracter comutativ, să fie încheiate aceste operațiuni în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, valorile date sau obligațiile asumate de debitorul în insolvență să întreacă cu mult ceea ce i s-a dat sau promis.
Analizând actele și lucrările cauzei, Curtea constată în acord cu convingerea primei instanțe, că în prezenta speță sunt întrunite cerințele instituite prin norma legală mai sus indicată, sintagma "depășește vădit", utilizată de legiuitor, ținând de aprecierea de la caz la caz, apreciere lăsată la latitudinea instanței.
Prin această normă procedurală s-a avut în vedere defavorizarea debitorului prin dezechilibrul disproporționat al contraprestației, actele astfel încheiate fiind considerate a fi efectuate în frauda creditorilor, operând o prezumție relativă de fraudă - "iuris tantum", fiind considerate frauduloase și păgubitoare până la proba contrară.
În situația reglementată prin articolul 80 din legea specială în materie nr.85/2006, actele sunt prezumate ca fiind încheiate prin fraudă, nefiind necesară o altă probă, numai în cazurile reglementate prin articolul 70 frauda trebuind a fi probată.
În literatura de specialitate și în practica judiciară în materie, contrar susținerilor recurentului, s-a cristalizat opinia că, în situația actelor prevăzute de art.80 alin.1 lit.b, dezechilibrul prestațiilor indică frauda debitorului insolvent-vânzător, precum și a terțului-cumpărător, care profită de starea de insolvență a debitorului și păgubirea în acest mod a creditorilor.
Terțul cumpărător - cealaltă parte din operațiunea comercială nu poate obține menținerea actului, numai pretinzând că nu a cunoscut starea de insolvență, ori că aceasta a intervenit ulterior, întrucât nu o asemenea stare indică frauda, ci disproporția prestațiilor.
Deci, în cazul actelor reglementate prin articolul 80 legiuitorul nu a impus condiția încheierii lor frauduloase, neimpunându-se deci, astfel cum susține eronat recurentul a se dovedi frauda și conivența frauduloasă intervenită între terț și debitorul insolvent.
În sensul celor evocate, Curtea are în vedere și dispozițiile art.85 alin.3 din lege, care instituie o prezumție relativă de fraudă în dauna creditorilor, în prezenta cauză, debitoarea și recurentul pârât neadministrând probe contrare, care să răstoarne această prezumție.
Nu are relevanță juridică în cauză, pretinsa "bună credință", evocată de recurent, care nu influențează cu nimic cerințele instituite prin art.80 din legea privind procedura insolvenței, acțiunea în anulare astfel reglementată având un regim special, deosebit de acțiunea în anulare motivată pe preț neserios formulată pe calea dreptului comun.
Curtea reține totodată că, expertiza tehnică de specialitate care a stat la baza formării convingerii existenței disproporției vădite între prestații, pornind de la prețul plătit pentru imobil, comparativ cu valoarea de piață a bunului la data încheierii atât a contractului de vânzare-cumpărare în litigiu cât și a antecontractului încheiat anterior, a fost admisă ca probă de instanța fondului cu obiectivele stabilite prin încheierea pronunțată la termenul de judecată din 16.10.2007, pârâtul-recurent fiind de acord cu administrarea acestei dovezi, precum și faptul că la cererea acestei părți, s-a dispus completarea obiectivelor dispuse inițial, cu determinarea valorii bunului la datele încheierii contractului și antecontractului de vânzare-cumpărare, astfel cum rezultă din conținutul încheierii pronunțată în timpul primei judecăți la termenul din 26.02.2008.
Curtea constată că expertul de specialitate desemnat cu efectuarea lucrării tehnice, prin răspunsul atașat la filele 172 - 174 din dosarul fondului, a răspuns argumentat obiecțiunilor la raport formulate de expertul parte ales de către pârât, astfel încât în mod întemeiat, prima instanță a omologat concluziile expertului tehnic însărcinat cu efectuarea lucrării, situație în raport de care nu se impunea, luarea în considerare a expertizei extrajudiciare realizată de expertul-consilier al pârâtului.
Pentru aceleași argumente, Curtea apreciază că în mod corect a fost respinsă de instanța fondului solicitarea pârâtului privind efectuarea unei noi expertize, motivată numai pe existența unui punct de vedere diferit aparținând expertului consilier, nefiind întrunite în cauză prevederile art.212 Cod procedură civilă.
Nu poate fi primită nici critica privind soluționarea necorespunzătoare a măsurii dispusă pentru repunerea în situația anterioară, efectul admiterii acțiunii fiind prevăzut clar de legiuitor, prin dispozițiile art.83 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Potrivit acestei norme legale, terțul dobânditor în cadrul unui transfer patrimonial anulat conform art.80, va trebui să restituie averii debitorului bunul transmis, hotărârea recurată prin dispozițiile date în acest sens, corespunzând scopului reîntregirii averii falitei, în cadrul procedurii insolvenței nefiind aplicabilă restituirea contraprestației primită de la terțul dobânditor, specifică numai cererilor formulate pe dreptul comun.
În cadrul procedurii insolvenței, legiuitorul a prevăzut prin art.83 alin.2 că terțul dobânditor care a restituit averii debitorului bunul, va avea împotriva averii o creanță de aceeași valoare, sub condiția bunei-credințe, pârâtul-recurent având posibilitatea formulării unei declarații de creanță.
Aceleași prevederi evocate cuprinse în dispozițiile art.83 din lege atestă temeinicia respingerii ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanție promovată de pârâtul-recurent în contradictoriu cu debitoarea-intimată.
În acest sens, în acord cu prima instanță Curtea reține că, prin prevederile art.83 alin.2 legiuitorul a reglementat modalitățile aflate la dispoziția terțului dobânditor care a restituit averii debitorului bunul, rațiunea acestei reglementări fiind aceea că debitorul se află în insolvență și orice plăți sau ieșiri de bunuri din averea sa, pot fi efectuate numai în condițiile speciale dispuse prin legea insolvenței nr.85/2006.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 pr.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECID E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât, împotriva sentinței comerciale nr.5550/16.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă EXPERT (administrator judiciar al debitoarei ) și intimații-pârâți și prin administrator special.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 03.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
Președinte:Mioara BadeaJudecători:Mioara Badea, Rodica Zaharia, Elena Mincu
