Anulare hotarare aga Spete. Decizia 341/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Număr în format vechi 1054/2009

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.341

Ședința publică de la 29.06.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Iulica Popescu

JUDECĂTOR 2: Maria Speranța Cornea

Grefier - -

*************

Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, în contradictoriu cu intimata SC G SA, împotriva sentinței comerciale nr.2388/12.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează Curții lipsa părților, precum și faptul că apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform disp.art. 242 pct.2 civ.

Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA,

Prin sentința comercială nr. 2388 din 12.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B în contradictoriu cu pârâta SC SA, având drept obiect anularea punctului 5 al hotărârii din data de 23.04.2008, reținând faptul că reclamanta a utilizat calea de atac prevăzută de Legea nr.31/1990 nu în scopul urmărit de legiuitor, anularea hotărârilor AGA contrare legii, ci pentru a preîntâmpina exprimarea în mod valabil a voinței sociale cu privire la un act juridic care se dorește a fi încheiat (poziția abuzivă a reclamantei).

Împotriva acestei sentințe comerciale, reclamanta, în termenul legal prevăzut de dispozițiile articolului 284 alineat 1 Cod procedură civilă a declarat apel,pentru soluționarea căruia la Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a a Comercială la data de 6.05.2009 a fost înregistrat dosarul nr-.

Apelanta - reclamantă consideră că sentința atacată este nelegală și netemeinică deoarece instanța de fond a făcut o analiză eronată a probelor administrate și astfel nu a observat că anunțul privind convocarea pentru data de 23/26.04.2008 a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 1621 din data de 21.03.2008, data de referință fiind 20.03.2008.

În raport de aceste date se susține că au fost încălcate dispozițiile articolului 123 alineat 2 din Legea nr.31/1990 și cele ale articolului 112 alineat 2 litera f din același act normativ.

În concluzie se solicită admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate iar pe fond anularea parțială a hotărârii din 23.04.2008 a, respectiv al punctului 5 al acestuia.

Intimata legal citată nu a formulat întâmpinare.

Nu au fost administrate probe noi.

Curtea verificând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate potrivit dispozițiilor articolului 295 alineat 1 Cod procedură civilă constată că apelul este nefondat pentru următoarele motive:

Apelanta reclamantă este acționar minoritar în cadrul societății intimate deținând acțiuni într-un procent de 4,35644% din capitalul social, restul de 94,4455% aparținând acționarului majoritar SC SRL și 1, 1981% unor persoane fizice.

La data de 23.04.2008, adunarea generală a acționarilor, cu votul acționarilor reprezentând 94,96550% din capitalul social, a aprobat situațiile financiare pe anul 2007 și programul de activitate pentru anul 2008, numit un nou administrator și a aprobat preluarea calității de fidejusor pentru creditul în sumă de 4.000.000 lei acordat de SC SA în favoarea SC SA (punct 5 de pe ordinea de zi a cărei anulare se solicită).

La această adunare, apelanta - reclamantă nu a participat și nici nu a contestat hotărârea adoptată, în ansamblu, apreciind doar că decizia adoptată la punctul 5 era de natură să prejudicieze interesele acționarilor și pe cele ale societății.

Este adevărat faptul că anunțul privind convocarea a fost publicată în Monitorul Oficial al României cu o zi înainte de data stabilită drept dată referință, respectiv 21.03.2008 și 20.03.2008 astfel încât aparent, dispozițiile articolului 123 alineat 2 din Legea nr. 31/1990 republicată care impun cerința ca data de referință să fie ulterioară publicării convocatorului, apar ca fiind încălcate.

Se pune însă întrebarea în ce mod a afectat această situație identificarea acționarilor și participarea acestora la adunarea generală.

Este cunoscut faptul că, un prim rol fundamental al datei referință este acea de a permite identificarea acționarilor care au dreptul de a participa la adunarea generală în raport de o dată stabilită în mod unitar pentru toți acționarii.

Din acest punct de vedere, stabilirea datei de referință cu o zi înainte de publicarea convocatorului, nu a prejudiciat interesele acționarului minoritar, structura acționariatului nesuferind nici o modificare pe această cale.

Al doilea rol fundamental al datei de referință ar fi acela de a facilita societății și acționarilor calculul dividendelor, în ipoteza în care adunarea generală ar decide în sensul acordării de dividende, aspect care însă nu a format obiectul convocării și al adunării generale.

Din atitudinea procesuală a apelantei - reclamante rezultă faptul că aceasta, abuzând de poziția sa minoritară, a încercat să se opună în mod neîntemeiat și sistematic luării unor hotărâri necesare bunei funcționări a societății, deși dispozițiile imperative ale articolului 111 alineat 2 litera f din Legea nr.31/1990 obligau adunarea generală să ia măsuri referitoare la gajarea, închirierea sau desființarea uneia sau a mai multor unități ale societății.

Coroborând aceste aspecte cu faptul că apelanta - reclamantă prin promovarea acțiunii în anulare a punctului 5 hotărârii din 23.04.2008, a urmărit doar blocarea unei decizii de afaceri, fără a justifica în concret prejudiciul care ar putea rezulta în urma luării unei hotărâri cu privire la care legiuitorul a impus obligativitatea adunării de a hotărî, Curtea în baza dispozițiilor articolului 296 Cod procedură civilă va respinge apelul ca nefondat, menținând dispozițiile instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11 sector 1, în contradictoriu cu intimata SC G SA, cu sediul ales în B, sos. B-P, nr. 42-44,. 3, Complexul & sector 1, împotriva sentinței comerciale nr.2388/12.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 29.06.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

4 ex.

2.07.2009

Tribunalul București - Secția a VI a Comercială

Judecător fond:

Președinte:Iulica Popescu
Judecători:Iulica Popescu, Maria Speranța Cornea

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Anulare hotarare aga Spete. Decizia 341/2009. Curtea de Apel Bucuresti