Anulare hotarare aga Spete. Decizia 35/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 35/
Ședința publică de la 21 martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Irimie
JUDECĂTOR 2: Mircea Noșlăcan
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de pârâții, și împotriva Sentinței civile nr. 227/17.12.2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat avocat, în substituirea d-nei avocat, pentru pârâții apelanți, lipsă fiind intimații și - SRL.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, constatându-se că la dosar s-a înregistrat, în copie, întâmpinare din partea reclamantei intimate.
Instanța pune în vedere mandatarei pârâților că mai trebuie achitată taxa judiciară de timbru în valoare de 6 lei și timbru judiciar de 0,15 lei pentru fiecare din pârâții și.
Avocat arată că până la sfârșitul dezbaterilor se va achita de această obligație și depune împuternicire avocațială de substituire.
Mandatarul reclamantei intimate depune la dosar împuternicire avocațială și concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatara pârâților solicită admiterea apelului, modificarea hotărârii atacate, respingerea acțiunii formulate ca netemeinică și nelegală.
Reiterează faptul că, nulitatea absolută a unor contracte de vânzare-cumpărare de acțiuni nu se poate motiva doar prin simpla nerespectare a dispozițiilor legale, precum și că, deși imperative, dispozițiile art.261 pr.civ. nu s-au respectat.
Susține că reclamanta nu a făcut dovada vreunui prejudiciu suferit ca urmare a semnării contractelor de vânzare cumpărare de acțiuni. Față de aceste contracte, are calitatea de terță persoană, astfel încât, chiar și în situația în care s-ar dovedi că are un interes în cauză, nu poate solicita nulitatea absolută a acestora.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Mandatarul reclamantei intimate solicită respingerea ca nefondat a apelului pârâților și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
Invocă art.10 din Statutul - SRL care prevede în mod expres că cesiunea de părți sociale se poate face doar pe baza deciziei luate în unanimitate de către asociați, lucru pe care pârâții nu l-au respectat.
Arată totodată că, prin tranzacția susamintită s-a adus o gravă atingere caracterului intuitu personae al societății.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 227/CC/2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr- a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâților, și și s-a anulat contractul de vânzare-cumpărare părți sociale încheiat la data de 18.12.2006.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică la data de 18.12.2006, vânzătoarea, acționară a cu un număr de 6 părți sociale, vinde cumpărătoarei acțiunile deținute.
Din contractul de vânzare-cumpărare rezultă că acționarii sunt, și.
Conform contractului de societate, art. 10 "cesionarea totală sau parțială a părților sociale între asociați sau către terți se poate face pe baza deciziei luate în unanimitate de către asociați", iar conform art. 202 alin. 2 din Legea 31/190 "transmiterea către persoane din afara societății este permisă numai dacă a fost aprobată de asociați reprezentând cel puțin trei pătrimi din capitalul social" și trebuie înscrisă la registrul comerțului (art. 303 alin. 1 din Legea 31/1990).
Cererea de mențiuni privind înscrierea cesionării părților sociale și modificarea actului constitutiv a fost respinsă prin încheierea judecătorului delegat nr. 485/19.01.2007, iar recursul declarat de pârâții, și a fost respins prin decizia nr. 215/30.05.2007 a Curții de APEL ALBA IULIA.
Întrucât cesionarea părților sociale s-a făcut fără o decizie luată de asociați în unanimitate așa cum prevede statutul L, contractul de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică la data de 18.12.2006 este lovit de nulitate.
Susținerea pârâților că reclamanta nu are interes în promovarea acțiunii nu a putut fi reținută întrucât contractul de cesionare s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale.
Având în vedere cele de mai sus, acțiunea reclamantei a fost admisă, iar contractul de vânzare-cumpărare anulat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții, și solicitând admiterea apelului, modificarea hotărârii atacate iar în urma rejudecării respingerea acțiunii formulate de intimata reclamantă ca netemeinică cu obligarea acesteia la suportarea cheltuielilor de judecată.
Apelanții pârâți susțin că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină, respectiv cele pentru care s-a apreciat că respectivele contracte sunt lovite de nulitate absolută, astfel că hotărârea ar fi nemotivată, cu încălcarea dispozițiilor art. 261 Cod pr. civilă.
Pârâții critică respingerea excepției privind lipsa de interes a reclamantei în promovarea acțiunii întrucât contractele de vânzare-cumpărare nu au produs efecte juridice și nu i-au cauzat nici un prejudiciu reclamantei, nefiind făcută mențiunea cesiunii de părți sociale la Registrul Comerțului Sibiu.
Se mai arată de apelanți că în condițiile în care reclamanta nu a invocat în concret nici o cauză de nulitate absolută de natură a duce la desființarea contractelor și nici nu a făcut vreo probă în acest sens admiterea acțiunii este nelegală, reclamanta neavând calitatea de parte a acestor contracte.
În drept se invocă at. 282 și următoarele Cod pr.civilă, art. 261, art. 274 Cod pr. civilă.
Apelul a fost legal timbrat (filele 18, 29, 30).
Reclamanta intimată a formulat întâmpinare (fila 32) solicitând respingerea ca nefondat a apelului declarat de pârâți și menținerea sentinței ca legală și temeinică.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate de pârâți raportat la probele dosarului și dispozițiile legale aplicabile în materie, curtea de apel constată că apelul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Critica pârâților apelanți referitoare la nemotivarea hotărârii atacate este neîntemeiată, instanța de fond argumentând soluția dată raportându-se la încălcarea dispozițiilor legale imperative ale Legii nr. 31/1990, respectiv art. 202 aliniat 2 care prevede că "transmiterea către persoane din afara societății este permisă numai dacă a fost aprobată de asociații reprezentând cel puțin trei pătrimi din capitalul social" și 203 aliniat 1 "transmiterea părților sociale trebuie înscrisă în registrul comerțului", precum și dispozițiile art. 10 din statutul "cesiunea totală sau parțială a părților sociale între asociați sau către terți se poate face pe baza deciziei luate înunanimitatede către asociați".
Textele legale imperative care au fost încălcate au fost indicate expres de tribunal, astfel că susținerea părților că motivarea instanței de fond are doar un caracter general, fără a se indica cu exactitate dispozițiile legale încălcate nu pot fi însușite de instanța de fond.
Nici criticile privind greșita respingere a excepției privind lipsa de interes a reclamantei în promovarea acțiunii nu sunt fondate, apelanții invocând faptul că respectivele contracte nu au produs efecte juridice și nu i-au cauzat nici un prejudiciu reclamantei întrucât nu a fost făcută mențiunea cesiunii de părți sociale la Registrul Comerțului Sibiu.
Or, conform principiului potrivit căruia nimeni nu își poate invoca propria turpitudine această susținere nu poate fi primită, art. 203 aliniat 1 din Legea nr. 31/1990 prevăzând imperativ că "transmiterea părților sociale trebuie înscrisă în registrul comerțului", astfel că nerespectarea unei prevederi legale nu poate reprezenta un fundament al lipsei interesului reclamantei.
Pe de altă parte, dat fiind caracterul personal al societăților cu răspundere limitată interesul reclamantei este legitim și actual fiind protejat de dispozițiile art. 202 din Legea societăților comerciale.
Calitatea de terță persoană față de actul atacat a reclamantei nu suprimă interesul acesteia, ci din contră, îl justifică pentru constatarea nulității unui act care o prejudiciază prin atingerea adusă caracterului închis al societății constituită în baza cunoașterii calității reciproce a calităților personale a asociaților.
Raportat la aceste considerente, curtea de apel constată că sentința atacată este legală și temeinică, la adăpost de criticile aduse de pârâți, urmând ca în baza art. 296 Cod pr. civilă să fie respins apelul declarat de, și.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge apelul declarat de pârâții, și împotriva Sentinței nr. 227/2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 21.03.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
GREFIER
- -
Red.
Tehnored.
Ex.7/25.04.2008
Jud fond -
Președinte:Marius IrimieJudecători:Marius Irimie, Mircea Noșlăcan