Anulare hotarare aga Spete. Decizia 35/2009. Curtea de Apel Iasi

Comentarii

0

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIE Nr. 35

Ședința publică de la 11 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Camelia Gheorghiu

JUDECĂTOR 2: Geta Sandu

Grefier - -

Pe rol fiind judecarea cauzei comerciale privind pe apelant -. " " I, apelant " ", apelant, apelant, apelant în contradictoriu cu intimat " ", intimat B, intimat " " B, având ca obiect acțiune în anulare a hotarârii AGA - REJUDECARE.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 27.04.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, la solicitarea părților de amânare a pronunțării pentru a depune concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea la data de 04.05.2009, când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea la data de astăzi 11.05.2009, când:

CURTEA DE APEL

Deliberând asupra apelului comercial d e față;

Prin decizia nr. 3995 din 18 decembrie 2008, pronunțată de - Secția Comercială- s-a admis recursul declarat de recurenții - pârâți A I și împotriva deciziei nr. 3/A/COM din 15 mai 2006 a Curții de APEL IAȘI, Secția Comercială, pe care a casat-o trimițând cauza spre rejudecare aceleiași sentințe de apel.

Pentru a se pronunța astfel, - Secția Comercială a reținut următoarele:

Reclamanta Iac hemat în judecată pe pârâții, și I, solicitând anularea hotărârilor AGA 71 și 72 și 73 din 25.2000 precum și anularea actului adițional la actul constitutiv al reclamantei pe motiv de doi și fraudă.

Prin sentința civilă nr. 1106/E/2003 Tribunalul Iași admite acțiunea, anulează hotărârile 71, 72 și 73 adoptate de adunarea generală a și a actului adițional la actul constitutiv al acestei societăți, a dispus radierea din registrul comerțului a mențiunilor efectuate prin încheierea nr. 1 din 3.1.2001 a judecătorului delegat la registrul comerțului și ca toate bunurile care au fost incluse în capitalul social al să revină în capitalul social al reclamantei.

Curtea de APEL IAȘI, prin decizia comercială nr. 1098 din 27.2003 a admis recursurile pârâților, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare pentru îndeplinirea procedurii cu, societate comercială divizată din

În rejudecare, tribunalul, prin sentința civilă nr. 848 din 9.XI.2004 a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și cererii de intervenție accesorie, a prescripției și tardivității acțiunii, a admis acțiunea reclamantei și cererea de intervenție accesorie, a anulat hotărârile 71, 72 și 73 din 25.XI.2000 a, a anulat actul adițional la actul constitutiv al și actul constitutiv al, radiind din registrul comerțului încheierea nr. 1/2001 și 971/2001 a judecătorului delegat la, a anulat hotărârea 1 din 14 iunie 2001 a și proiectul de divizare precum și actul constitutiv al și a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea capătului de cerere privind obligarea pârâților la despăgubiri pentru pagubele produse în urma divizării.

Instanța de fond a reținut în esență că urmare a eșecului a trei procese de privatizare desfășurate până în anul 2000, reclamanta, prin administratori, a solicitat la 7 iunie 2000 să aprobe divizarea societății prin desprinderea unei părți din patrimoniul acesteia și înființarea unei noi societăți, aprobare obținută prin actele 1098 și 397 din iulie 2000.

Mai reține instanța de fond că procedura de urmat era aceea prevăzută de nr.OUG 88/1997 deținând un procent mai mare de 50% din capitalul social al reclamantei iar administratorii nu au respectat dispozițiile art. 233-241 din Legea nr. 31/1990 în sensul că printr-o informare incorectă a acționarilor, cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică relative la voința socială, divizarea s-a realizat numai prin preluarea activului și că nici prevederile art. 236-239 din Legea nr. 31/1990 referitoare la dezbaterea proiectului de.divizare, nu au fost respectate așa încât divizarea a avut drept consecință golirea substanței patrimoniului societății divizate, pentru această operațiune fiind necesar votul unanimității nu a 84,52% sau 84,07% cum s-a adoptat.

Tribunalul a considerat că deși Legea nr. 31/1990 nu face distincția între cauzele de nulitate absolută și cele de nulitate relativă, totuși normele privitoare la voința socială au caracter de ordine publică și pot fi invocate de orice persoană interesată, oricând; calitatea reclamantei este justificată de folosul social pentru susținerea acțiunii iar revenirea tuturor bunurilor incluse în capitalul social al este un efect accesoriu al nulității operațiunii de divizare.

Curtea de APEL IAȘI, prin decizia nr. 3/A/com din 15.2006 a respins apelurile ca nefondate considerând că judecătorul fondului nu era incompatibil să pronunțe hotărârea atacată, nulitatea ce lovește actul de divizare este absolută, putând fi invocată de orice persoană interesată oricând, iar pe fond reținând încheierea actului de divizare prin doi și fraudarea intereselor reclamantei, cu respectarea prevederilor privind informarea acționarilor și a cvorumului.

Împotriva deciziei astfel pronunțate, pârâții și au declarat recurs, cereri întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 9 și 10 respectiv art. 304 pct. 1, 4, 5, 7, 8, 9 și 10 Cod procedură civilă.

Prin decizia nr. 1003 din 7.III.2007, instanța de recurs a respins ca nefondate recursurile pârâților reținând că instanțele de fond au judecat în compunerea legală a completelor de judecată, art. 24 Cod procedură civilă fiind de strictă interpretare; au motivat aspectele legate de tardivitatea și prescripția dreptului la acțiune, fără a exista contradicții sau motive străine de natura pricinii.

In privința temeiului legal, instanța de recurs a reținut că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 56 din Legea nr. 31/1990 întrucât ceea ce s-a atacat nu a fost constatarea nulității unei societăți înmatriculate la Registrul Comerțului ci constatarea nulității absolute a hotărârilor adunării generale care chiar dacă reprezintă o manifestare unilaterală a acționarilor majoritari, nu se poate sustrage condițiilor impuse de normele de ordine publică.

Sub aspectul depășirii limitelor puterii judecătorești, instanța de recurs a reținut că prevederile art. 281¹Cod procedură civilă îndreptățesc la completarea dispozitivului hotărârii pronunțate.

În privința nulității actelor de procedură, s-a reținut că nulitățile analizate în dezbaterea litigiului erau legate de încălcarea normelor imperative privind hotărârile, adică acelea de drept substanțial, nu procesual.

Calitatea procesuală activă a reclamantei a fost confirmată de instanța de recurs, care a susținut interesul în acțiunea formulată, a administratorului special al reclamantei.

Prin decizia nr. 356 din 5.II.2008, a fost admisă contestația în anulare împotriva deciziei nr. 1003 din 7.III.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, considerând că unul dintre motivele de recurs relativ la tardivitatea acțiunii în anularea hotărârilor în raport cu prevederile art. 61 și 62 din Legea nr. 31/1990 astfel cum erau reglementate la momentul promovării acțiunii, ambiguu expuse la filele 7 și 8 nu au fost analizate.

Instanța a reținut că instanța a omis să cerceteze stabilirea aplicării în timp a legii și implicit a termenului în care hotărârile puteau fi atacate, având în vedere legislația existentă la momentul întocmirii actului atacat.

În rejudecarea recursului, acesta urmează a fi admis pentru considerentele ce se vor expune.

Sediul materiei exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor adunării generale a acționarilor unei societăți comerciale îl constituie prevederile art. 132 din Legea nr. 31/1990 în funcție de motivele care afectează legalitatea hotărârii.

Prin derogare de la dreptul comun, textele de lege nu distingeau, la momentul întocmirii actelor (25.XI.2000) asupra naturii nulității, stabilind termenul de 15 zile în care hotărârea poate fi atacată, momentul de început al curgerii acestuia fiind publicarea în Monitorul Oficial.

Rațiunea legiuitorului se încadra în aspectele fundamentale, de normalitate socio-culturală, determinată de principiile generale de comerț bazate pe celeritatea operațiunilor dar și stabilitatea și siguranța circuitului comercial. Acestea s-au dovedit însă, ulterior, inaplicabile sistemului, nevoit fiind să recurgă la înlăturarea prescripțiilor derogatorii, pentru preîntâmpinarea situațiilor atipice deja apărute.

In acest sens a pronunțat instanța de fond sentința nr. 1637 din 13.XII.2001 - irevocabilă prin respingerea recursului - care, atrăgând atenția asupra văditei încălcări a conduitei ce caracterizează normalitatea activității comerciale, dar în aplicarea legii în vigoare la acel moment, a fost ținută a pronunța o hotărâre ce consfințește o situație declarată inechitabilă.

Legiuitorul, la data divizării, prevedea ca modalitate de anulare a operațiunii, opoziția, ce putea fi exercitată în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial, dar pe care nici o parte interesată nu a promovat-

Termenele astfel stabilite, aveau un fundament real pentru o societate echilibrată, un interes de ordine publică și de stabilitate socială, ca situațiile de fapt neatacate într-o perioadă determinată de timp să se bucure de certitudine.

gravitatea limitelor impuse de rigurozitatea unor astfel de termene, în contextul realității sociale, legiuitorul a impus modificări normative pentru exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor exprimate prin voința socială a societăților comerciale prin care sunt fraudate interesele generale, fără însă ca efectul lor să poată fi extins retroactiv.

Indiferența în apărarea intereselor proprii a fost sancționată iar aceasta nu este de natură a determina repunerea în situația anterioară, dacă în aplicarea principiuluiin pari ozusam turpitudinis cessat repetitiose stabilește un raport de vinovăție.

Pe de altă parte, instanțele de fond au lăsat nelămurită o situație probată parțial și care repune în discuție incidența nr.OUG 88/1997 și Legea nr. 99/1999.

Printr-un contract de vânzare-cumpărare, la data de 30.111.2000 în calitate de vânzător vinde 59,31% din capitalul social al - SA, cumpărătorului (fila 20 dosar fond) care la data de 28.VI.2000 ar fi trebuit să devină proprietarul acestei cote. Cum înregistrarea în registrul comerțului are numai efecte declarative - de opozabilitate - (art. 5 din Legea nr. 26/1990) se impun verificări care să clarifice statutul autorității, susținerile pârâților privind dobândirea acțiunilor nominative de la acționarii minoritari ai S A, preocupându-se însă și de caracterizarea termenului în care acțiunea putea fi promovată, în raport cu normele imperative în vigoare la data adoptării hotărârilor atacate

Așa fiind, în considerarea art. 313 Cod procedură civilă Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat decizia nr. 3/A/com din 15.2006 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

În rejudecare cauza a fost reînregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr-.

Analizând motivele apelului formulate de "" I, "" I, și împotriva sentinței civile nr. 848/E/9.11.2009 și sentinței civile nr. 212 din 19.04.2005 ale Tribunalului Iași - Secția comercială, în raport de dispozițiile art. 315 Cod procedură civilă, în sensul obligativității îndrumărilor date de instanța de casare cu privire la problemele de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe, instanța de apel constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 848/E din 9 noiembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Iașis -a respins excepția inadmisibilității acțiunii și a cererii de intervenție accesorie a calității procesuale active, a lipsei de interes, a tardivității acțiunii și a cererii de intervenție accesorie, prescripției dreptului la acțiune invocate de pârâții I și.

S-a admis acțiunea formulată de reclamanta, cu sediul în I, B-dul. -, nr. 19, bloc 944 parter în contradictoriu cu pârâții, cu sediul în I, strada -. -, nr. 33 - 39, cu sediul în I,-, -.9, etaj 2, apartament 9, domiciliat în I, strada -, nr. 7, domiciliat în I,-, -.4, scara A, etaj 7, apartament 38, domiciliat în I,-, -.9, apartament 9, etaj 2 și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, cu sediul în B, strada -. -. Al., nr. 50, sector 1.

S-a admis cererea de intervenție accesorie, formulată de intervenientul RL. cu sediul în B,- - 39, tronson I, apartament 15, sector 2.

S-a dispus anularea hotărârilor nr. 71, 72 și nr. 73 adoptate de adunarea generală extraordinară a acționarilor I în ședința din 25.11.2000.

S-a dispus anularea actului adițional la actul constitutiv al I autentificat prin încheierea nr. 969/4.12.2000 la BNP.

S-a dispus anularea actului constitutiv al I autentificat prin încheierea nr. 3970/4.12.2000 la BNP.

S-a dispus radierea din registrul comerțului a mențiunii efectuată în baza încheierii nr. 1/03.01.2001 și nr. 971/11.01.2001 ale judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași.

S-a dispus anularea hotărârii nr. 1 adoptată de adunarea generală extraordinară a acționarilor I în ședința din 14.06. 2001.

S-a dispus anularea proiectului de divizare a I, vizat de judecătorul delegat la data de 04.07.2001 și a actului adițional la actul constitutiv al I, autentificat prin încheierea nr. 513/23.08.2001 la.

S-a luat act de renunțarea reclamantei la judecata capătului de acțiune vizând obligarea în solidar a pârâților la plata pagubelor produse în urma divizării.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul acestui tribunal sub nr. 15885/28.10.2002, soluționată într-o primă judecată prin sentința civilă nr. 1106/E/12.05.2003 și care, prin decizia comercială nr. 1098/27.10.2003 a Curții de APEL IAȘI a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, fiind reînregistrată sub nr. 344/20.01.2004, reclamanta I, reprezentată prin directorul general, societate aflată în administrare specială, a solicitat în contradictoriu cu pârâții, și A I, să se dispună anularea hotărârilor nr. 71, 72 și 73 adoptate de adunarea generală extraordinară a societății reclamante în ședința din 25.11.2000, anularea actului adițional la actul constitutiv al acesteia, autentificat prin încheierea nr. 3969/04.12.2000 la BNP și a tuturor actelor subsecvente ce i-au urmat în sensul anulării operațiunilor de divizare a societății cu repunerea părților în situația anterioară prin refacerea patrimoniului social al societății și radierea din registrul comerțului A I, societate rezultată în urma divizării, pe motiv de dol și fraudă.

Totodată s-a solicitat ca pârâții, persoane fizice, să fie obligați în solidar pentru pagubele produse societății urmare divizării, realizate de ei în mod fraudulos.

S-a motivat cererea prin aceea că pârâții și, în calitate de președinte și, respectiv, membru a consiliului de administrare, au convocat adunarea peste termenul de 60 de zile prevăzut de art. 32 ind. 9 (2) din Legea nr. 99/1999, au depus hotărârile adoptate de adunare la registrul comerțului peste termenul obligatoriu de 2 zile prevăzut de art. 32 ind. 9 alin. 6 din aceeași lege, nu au elaborat o hotărâre care să constate definitivarea operațiunilor de divizare cu precizarea termenului în care acționarii minoritari și creditorii sociali pot formula cerere în anulare și respectiv opoziție, au prezentat FPS - Suc. Teritorială I studiul de fezabilitate al divizării și bilanțul de divizare la 31.07.2000, documente în care se menționa expres că societatea nou înființată - I - va prelua o parte semnificativă din pasivul social, cu scopul vădit de a induce în eroare și a determina instituția publică să aprobe de principiu divizarea aceasta fiind principala manoperă dolosivă.

S-a mai susținut că la divizare nu s-a procedat la o evaluare a societății cum era firesc și legal conform prevederilor nr.OG 88/1997 și nr.HG 450/1999 și că prevalându-se de faptul că ultima reevaluare s-a realizat conform nr.HG 500/1994, cei doi pârâți administratori au menționat în proiectul de divizare valori de- dreptul ridicole pentru clădiri și terenuri ce urmau să intre în patrimoniul societății ce urma să se înființeze și în care ambii urmau să dețină calitatea de acționari majoritari și administratori, fiind evidentă incompatibilitatea acestora față de societate atunci când au votat divizarea și aceasta având în vedere calitatea lor de administratori - acționari cu o cotă de 12,84 % și respectiv 11,92 % din capitalul societății divizate, într-o problemă în care gestiunea și persoana lor era în discuție.

Mai arată recurenta că și reprezentantul a dat dovadă de rea credință pentru că deși cunoștea sau era dator să cunoască atât bilanțul de divizare, cât și poziția organului pe care îl reprezenta în adunare, prin votul exprimat a permis ca societatea nou înființată să preia un pasiv social mai mic decât cep propus prin bilanț și studiul de fezabilitate.

Prin întâmpinare, pârâta Ias olicitat respingerea acțiunii ca tardive și inadmisibilă întrucât reclamanta nu uzat, în termenele legale, de căile de atac pe care legea le prevede pentru contestarea hotărârilor adunării generale a acționarilor și nici de calea de atac a recursului împotriva încheierii judecătorului delegat prin care a fost autorizată divizarea sa și înființarea noii societăți.

Pe fond, a susținut că nu există dol și nu se poate reține nici o manoperă dolosivă întrucât atât divizarea societății reclamante, cât și înființarea I s-au făcut conform prevederilor Legii nr. 31/1990, respectându-se procedurile consacrate de art. 236 din lege și formalitățile de publicitate, aceste operațiuni fiind aprobate cu participarea celor doi reprezentanți ai instituției publice implicate, că nu era necesară reevaluarea activelor și că studiul de fezabilitate are doar un caracter orientativ și de recomandare, singurele documente care concretizează divizarea și conduc la înfăptuirea ei fiind proiectul de divizare și raportul de expertiză tehnică întocmit în acest sens.

În cursul primei judecăți a fost introdusă în cauză, pentru opozabilitatea hotărârii ce urma să se pronunța și Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, succesoare a Fondului Proprietății de Stat.

Pentru că la momentul sesizării tribunalului societatea reclamantă se afla în procedura de administrare specială iar acțiunea a fost inițiată de directorul general al acesteia, pârâta a invocat lipsa calității de reprezentant al societății a directorului general, lipsă ce s-a complinit la termenul de judecată din 10.01.2003 când administratorul special a depus o cerere de chemare în judecată identică în conținut cu cea formulată de directorul general care, așa cum rezultă din rezoluția nr. 756/16.01.2001, îndeplinea și funcția de administrator unic.

Prin sentința civilă nr. 1106/E/12.05.2003, tribunalul a admis acțiunea în anularea actelor și operațiunilor contestate, a disjuns cererea de daune formulată împotriva pârâților persoane fizice, suspendând judecata acesteia până la soluționarea irevocabilă a acțiunii sociale.

Curtea de APEL IAȘI, prin decizia comercială nr. 1098/27.10.2003, admite cererile de recurs formulate de pârâți, casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare tribunalului, cu motivarea că, sesizând în recurs că din divizarea Iar ezultat I, aceasta trebuie să fie parte în calitate de pârâtă în acțiunea anulării divizării întrucât capitalul său social a aparținut I și anterior societății reclamante care trebuie să se judece în contradictoriu și cu această pârâtă.

Având în vedere îndrumarea instanței de control și prevederile art. 315 Cod procedură civilă, tribunalul în rejudecare a introdus în cauză I care a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a înțeles să precizeze că s- înființat înainte de constituirea I, având capital propriu și administrație proprie, că operațiunea de divizare la care a fost supusă I ulterior înființării sale, cu respectarea procedurii și formalităților prevăzute de lege nu a fost contestată de reclamantă, iar în prezent astfel de contestații sunt tardive dar că pentru a rezolva litigiul înțelege să preia direct de la reclamantă o cotă de 49,242 % din pasivul patrimonial al acesteia, cotă ce trebuia transmisă AId upă cum s-a stabilit în procesul verbal al adunării generale a acționarilor din 30.09.2000 și s- prevăzut în bilanțul contabil la 31.10.2000 inclusiv în cererea nr. 784/07.06.2000 adresată privind aprobarea divizării.

În rejudecare, pârâta AIa reiterat apărările formulate cu ocazia primei judecăți referitoare la tardivitatea și inadmisibilitatea acțiunii, în plus prescripția, excepție neargumentată, lipsa calității procesuale active a reclamantei și a interesului acesteia în promovarea și susținerea acțiunii, cât și a calității procesuale pasive a având în vedere că administratorul unic nu avea claritatea de a promova acțiunea iar mandatul administratorului special a încetat de drept la data când acționarul majoritar a încheiat contractul de vânzare - cumpărare a pachetului de acțiuni deținut la societatea reclamantă când încetat și calitatea acestuia de acționar.

Pe fond, pârâta a susținut că operațiunilor de divizare ce s-au desfășurat conform prevederilor Legii nr. 31/1990 și nu potrivit OUG nr. 88/1997 și Legii nr. 99/1999, nu li se pot aplica retroactiv prevederile art. 131 din Legea nr. 31/1990 astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 161/2003, dispoziții care oricum conferă legitimare procesuală activă doar acționarului și nu societății comerciale.

În rejudecare, în proces a intervenit B, prin cererea formulată sprijinind cererile și apărările reclamantei, în calitatea sa de acționar cu o cotă de 78,96 % din capitalul acesteia dobândită în baza contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. b oo8/ 24.03.2004 încheiat cu

Cererea de intervenție accesorie a fost admisă în principiu la termenul de judecată din 10.09.2004, în considerarea calității de acționar majoritar a intervenientei, interesată pentru reîntregirea patrimoniului societății reclamante.

Examinând actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarea situație de fapt și de drept:

Iaf ost înființată prin nr.HG 1040/1990, în baza Legii nr. 15/1990, prin reorganizarea fostei Întreprinderi pentru Comerț cu Produse Metalo-Chimice ( )

Motivat de faptul că în perioada 1998 - 2000 societatea a trecut prin trei procese de privatizare nereușite, că întâmpină dificultăți în desfacerea produselor și că înregistrează datorii mari la buget, cu actul nr. 784/07.06.2000, pârâții - administratori și solicită Fondului Proprietății de Stat să aprobe divizarea societății, prin desprinderea unei părți din patrimoniul acesteia și înființarea unei noi societăți.

În baza studiului de fezabilitate și a bilanțului de divizare la 30.07.2000, întocmite pentru a susține operațiunea divizării, Fondul Proprietății de Stat întocmește nota nr. 1098/03.07.2000, privind aprobarea de principiu a divizării în vederea întocmirii proiectului de divizare iar prin actul nr. 397/04.07.2000, mandatează pe pârâtul I să aprobe de principiu această divizare, apreciind că prin realizarea ei "s-ar împărți în mod proporțional și datoriile comerciale astfel încât pachetul de acțiuni deținut ar deveni mai atractiv".

Ulterior aprobării de principiu, pe baza elementelor și concluziilor studiului de fezabilitate, Fondul Proprietății de Stat întocmește nota nr. 1189/08.09.2000 prin care decide să acorde mandat special reprezentantului sau în adunare pentru a hotărî divizarea, mandat materializat în actul nr. 540/12.09.2000.

Susțin pârâții că operațiunii de divizare nu-i erau aplicabile prevederile nr.OUG 88/1997 însă la momentul la care s-a solicitat divizarea, statul, prin Fondul Proprietății de Stat, deținea o cotă mai mare de 50 % din capitalul reclamantei așa încât procedura de urmat pentru divizare era cea instituită prin dispozițiile art. 32 ind. 7 - 32 ind. 12 din menționata ordonanță, procedură care prin formularea solicitării de aprobare a divizării și întocmirea documentației necesare pentru obținerea aprobării, a fost inițiată de administratorii solicitanți pentru ca ulterior ea să fie abandonată.

În lipsa unor dispoziții exprese în menționata ordonanță care să sancționeze cu nulitatea absolută încălcarea procedurii speciale de divizare, sancțiunile nu pot fi decât cele prevăzute prin art. 33 din această ordonanță.

Administratorii - pârâți nu au respectat nici dispozițiile dreptului comun, continuate în art. 233 - 241 din Legea nr. 31/1990 privind condițiile de validitate și de executare a divizării pentru că deși au susținut realizarea acestei operațiuni prin desprinderea unei părți din patrimoniul societății reclamante și transmiterea către o nouă societate, în final, printr- informare incorectă și incompletă a acționarilor și cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică referitoare la formarea voinței sociale, divizarea s-a realizat doar pentru activ, structura pasivului preluat fiind formată numai din contravaloarea capitalului social.

Se reține astfel că deși în conformitate cu prevederile art. 236 - 237 din Legea nr. 31/1990 administratorii aveau obligația să întocmească și să prezinte acționarilor documentația care să susțină propunerea de divizare pentru ca aceștia să hotărască în cunoștință de cauză, condițiile divizării astfel cum ele sunt enunțate în stadiul de fezabilitate, nu au fost supuse dezbaterilor și aprobării nici unei adunări, cu toate că acest document determinat luarea deciziei de aprobare în principiu a divizării de către instituția publică implicată în privatizare, influențând conținutul acestei decizii.

Nu pot fi primite susținerile societăților pârâte referitoare la caracterul orientativ și de recomandare a respectivului studiu de fezabilitate față de prevederile art. 236 din Legea nr. 31/1990 referitoare la conținutul proiectului de divizare în care o mențiune esențială este cea privind stabilirea și evaluarea activului și pasivului care se transmit societăților beneficiare (divizarea realizând transmisiunea atât pentru activ, cât și pentru pasiv) și care cerință în cauză nu poate fi socotită îndeplinită prin prezentare a unui raport de expertiză în care nu exista nici un fel de referiri la pasivul social și care datorită formei sintetice de prezentare a operațiunii, nu ar fi facilitat cunoașterea de către acționari a ceea ce îi interesa pentru ca deliberarea să reprezinte expresia liberei voințe a lor.

Nu rezultă din probele dosarului că administratorii pârâți să fi supus dezbaterii și aprobării vreunei adunări operațiunea de divizare în condițiile enunțate în actul adițional autentificat prin încheierea nr. 3969/4.12.2000 la BNP prin care societatea reclamantă accepta să suporte integral pasivul social precizat la valoarea de 8.503.190.000 lei, niciodată examinată de acționari.

Într-adevăr posibilitatea asumării integrale a pasivului social, contrară prevederilor art. 233 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, a fost pusă în discuția adunării care a aprobat de principiu divizarea, adunarea ținută la 30.09.2000, însă o dezbatere și deliberare cu privire la întinderea și compunerea acestui pasiv nu au existat, așa încât nu se poate susține că opțiunea este a societății divizate, numai prin simpla ei enunțare în cadrul adunării.

Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 241 din Legea nr. 31/1990, pentru validitatea unei astfel de decizii care, în final, a avut drept consecință golirea substanței patrimoniului societății divizate, era necesar votul unanimității acționarilor, potrivit principiului că nici o mărire a obligațiilor societare prevăzute în actul constituit, nu se poate lua fără consimțământul celui ce se obligă.

Verificând din acest punct de vedere prezența în adunările generale ținute la data de 30.09.2000 și 25.11.2000, tribunalul a constatat că aceasta a fost de 84,52 % și, respectiv, 84,07 % din capitalul social iar decizia adoptată în aceste condiții, neîntrunind unanimitatea, este nulă potrivit principiului mai sus-enunțat.

Chiar dacă în speță, hotărârile contestate au fost luate de organul legal - adunarea generală - care este prezumat că reprezintă voința socială și care n-ar putea teoretic niciodată, prin însăși tehnica procesului sau de elaborare, să contravină intereselor societății, prin nerespectarea unei proceduri care să asigure participarea tuturor acționarilor, libertatea discuțiilor și documentarea prealabilă a lor în scopul de a se evita formarea unei majorități nesincere și interesate, s-au adoptat decizii ce grevează patrimoniul societății divizate și implicit interesele acționarilor și, prin favorizarea intenționată și nejustificată a societății ce se înființa urmare divizării I și în cadrul căreia cei doi pârâți dețin calitatea de acționari majoritari cât și administratori.

Atât timp cât cei care au condus societatea divizată au abandonat obiectivul afirmat în justificarea solicitării lor de aprobare a divizării - acela de ameliorare a gestiunii acestei societăți - pentru ca în fapt, printr-o informare incorectă și incompletă a adunării respectivei societăți, să obțină avantaje într-o întreprindere unde avea interes, nu poate fi vorba de un vot liber exprimat în considerarea intereselor societății divizate.

Deși referitor la limitele în care voința colegială este valabilă, prevederile Legii nr. 31/1990, cu excepția celor continuate în art. 131, nu fac distincție și nu precizează între cauzele de nulitate absolută și cele de nulitate relativă, trebuie considerat că normele privitoare la formarea voinței sociale au caracter de ordine publică, ele având ca scop să ocrotească atât pe acționari cât și creditul social. Prin urmare, conform principiilor orice încălcare a lor duce la nulitatea absolută a deciziei, nulitate care poate fi invocată oricând și de orice persoană interesată (acționar, administrator, cenzor, societate sau terț).

În lumina principiului enunțat și a constatării încălcării, cu ocazia adoptării hotărârilor contestate, atât a regulilor de formare propriu-zisă referitoare la publicitatea convocării și a conținutului ordinei de zi a dezbaterilor și deliberării, cât și a regulilor de fond referitoare la capacitatea unei adunări majoritate de a decide sporirea obligațiilor sociale concomitent cu diminuarea substanțială a patrimoniului social și pe această bază, acordarea descărcării de gestiune administratorilor, tribunalul a înlăturat ca neîntemeiate excepțiile invocate de societățile pârâte și care n-au fost opuse și intervenientului accesoriu.

Reclamanta are calitatea și interesul, ca de altfel și intervenientul accesoriu inclusiv instituția publică implicată în procesul de privatizare, să pretindă și să obțină anularea efectelor nelegitime ale unor hotărâri nule ce grevează patrimoniul social al creditului social aparținând societății supuse unei asemenea divizări.

Faptul că voința juridică a societății reclamante pentru exercitarea acțiunii de față a fost inițial exprimată prin directorul general, ulterior fiind confirmată de administratorul special pentru ca apoi să fie susținută prin același director general care îndeplinește și funcția de administrator unic desemnat sau că instituția publică a pierdut calitatea de acționar, în numele statului, la societatea reclamantă sunt fără relevanță, știut fiind că prin intermediul unei astfel de acțiuni nu se urmărește valorificarea unui interes personal, ea fiind exercitată și susținută exclusiv în folos social.

Ca atare, pentru considerentele mai sus expuse, tribunalul a admis acțiunea, a invalidat hotărârile contestate și pe cale de consecință, pentru repunerea lucrărilor în situația anterioară a procedat la anularea tuturor actelor în care efectele acestor decizii s-au materializat.

În baza dispozițiilor art. 246 Cod procedură civilă s-a luat act de renunțarea reclamantei la judecata cererii vizând plata daunelor.

Prin sentința civilă nr. 212/E din 19.04.2005 pronunțată de Tribunalul Iașis -a respins cererea privind disjungerea și suspendarea judecății cererii de completare a sentinței civile nr. 848/E din 9.11.2004.

S-a admis cererea de completare a sentinței civile nr. 848/E/9 noiembrie 2004 formulată de reclamanta I în contradictoriu cu pârâții I, I, I, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și intervenienta

S-a completat sentința civilă nr. 8848/E/9.11.2004 cu un nou alineat după cum urmează: "Dispune ca toate bunurile care au fost incluse în capitalul social al I, identificate ca atare în actul adițional autentificat prin încheierea nr. 3969 din 4.12.2000 la BNP și încheierea nr. 1 din 03.01.2001 a judecătorului delegat, însumând o valoare de 562.475.000 lei precum și pasivul aferent de o valoare egală, să revină în capitalul social al

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Ca accesoriu acțiunii în anularea hotărârilor nr. 71, nr. 72 și 73, adoptate de adunarea generală acționarilor societății reclamante

în ședința din 25.11.2000, reclamanta a solicitat și anularea tuturor actelor subsecvente menționatelor hotărâri (aprobarea divizării parțiale prin transmiterea unei părți din patrimoniul societății reclamante către pârâta I, înființarea și autorizarea funcționării celei din urmă, constituită urmare acestei divizări) și respectiv repunerea părților în situația anterioară în sensul reintegrării patrimoniului divizat prin revenirea părții transmise societarii nou înființate, cerere asupra căreia tribunalul a omis să se pronunțe expres deși, admițând acțiunea în anulare și invalidând hotărârile contestate, a dispus anularea actului adițional în care s-a materializat aprobarea divizării, constituirea noii societăți cu partea de patrimoniu transmis urmare acestei operațiuni cât și radierea din registrul comerțului a societății nou înființare.

Nu este posibilă disjungerea acestei cereri accesorii și suspendarea judecății ei a cărei rezolvare este intim legată de soluția ce s-a pronunțat în acțiunea în anularea menționatelor hotărâri întrucât invalidarea acestora atrage ineficacitatea tuturor operațiunilor efectuate în executarea lor (aprobarea divizării parțiale și constituirea unei noi societăți cu partea de patrimoniu transmisă) provocând o veritabilă restituito in integrum asupra căreia tribunalul a omis să se pronunțe.

patrimoniului societății reclamante cu activul și pasivul transmis către I urmare divizării parțiale, activ și pasiv clar identificate în actul adițional autentificat prin încheierea nr. 3969/4.12.2000la BNP, echivalează cu restaurare a situației anterioare operațiunii de divizare și care se impune, ca efect al invalidării hotărârilor prin care divizarea a fost operată, fiind menită să suprime efectele nelegitime ale respectivelor decizii ale adunării generale a acționarilor.

Față de considerentele mai sus-expuse, tribunalul urmează a admite cererea formulată și a dispune completarea sentinței civile nr. 9848 /E/09.11.2004 în sensul solicitat, potrivit art. 281 ind. 2 (1) Cod procedură civilă.

Împotriva acestei sentințe au formulat cereri de apel "" I "" I, și.

Pârâta-apelantă -""SA I consideră că hotărârea pronunțată în cauză cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, întrucât:

- prima instanță nu a motivat în fapt și în drept respingerea excepțiilor inadmisibilității, tardivității și prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, ceea ce a condus la contradictorialitatea considerentelor cu dispozitivul;

- în condițiile în care divizarea parțială a -"" SA I și înființarea -"" SA Iaa vut loc urmare cumpărării de acționarii - persoane fizice a acțiunilor pe piața, conform Legii 52/1994, coroborat cu art.233 din Legea nr.31/1990 - fapt atestat de încheierile irevocabile ale judecătorilor delegați la Tribunalul Iași nr.1 și nr.971/11.01.2001 - consideră apelanta că opera în cauză excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei, nici unul din motivele din cererea introductivă la instanță negăsindu-se în dispozițiile art.56 din Legea nr.31/1990 ce prevede limitativ cauzele de radiere a unei societăți comerciale din registrul comerțului, consacrând principiul nulității relative în anularea societății comerciale;

- excepția tardivității se impune a fi admisă, întrucât reclamanta nu a atacat cu opoziție Hotărârea AGA nr.71, 72 și 73/25.11.2000 în termenul de 30 zile de la data publicării lor în Monitorul Oficial 15/3.01.2001, conform art.61 și 62 din Legea 31/1990 și nici nu a declarat recurs în 15 zile de la data pronunțării încheierilor judecătorilor delegați la Tribunalul Iași nr.1 și 971/11.02.2001, așa încât acțiunea introdusă la 28.10.2002 era în mod evident tardivă;

- nu se justifică în cauză interpretarea forțată a disp.art.31 din Legea 31/1990, modificată prin Legea 161/2003, în sensul că acțiunea reclamantei ar fi imprescriptibilă, această dispoziție neavând caracter retroactiv raportat la hotărârile AGA în litigiu, adoptate în 2000;

- și executarea prescripției a fost corect argumentată de pârâta recurentă în fața instanței de fond, motivat de faptul că reclamanta nu a atacat cu opoziție la Tribunal, în termen de 30 zile de la data publicării în Monitorul Oficial 15/3.01.2001, hotărârile AGA 71, 72 și 73 din 25.11.2000 de aprobare a divizării și înființare a -"" SA I pe de o parte și pe de altă parte, chiar dacă ar fi aplicabile prevederile OUG nr.88/1997 și Legea 99/1999 pricind accelerarea privatizării în cauză, și în acest caz reclamanta a depășit termenul de 3 luni prevăzut de art.32 indice 28 din OUG nr.88/1999, respectiv de 1 lună din Legea 99/1999 cu modificările ulterioare.

Arată apelanta în al doilea motiv de apel că prima instanță a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbându-i natura și înțelesul lămurit și vădit, astfel:

- nu a apreciat sau a apreciat greșit faptul că studiul de fezabilitate întocmit anterior dizolvării, ar reprezenta un document cu caracter orientativ pentru FPS, ca acționar majoritar, cu scopul determinării posibilităților efectuării divizării patrimoniale în natură a societății reclamante, deși în baza acestui studiu acționarul majoritar FPS a întocmit Nota de fundamentare 1098/3.07.2000 privind aprobarea în principiu a divizării mandatându-l pe ca reprezentant al său pentru aprobarea în principiu a divizării;

- ulterior aprobării în principiu, FPS întocmește Nota de fundamentare 1189/8.09.2000 prin care acordă mandatul 540/12.09.2000 reprezentantului pentru aprobarea divizării, această notă de fundamentare nefiind însă prezentată în AGA și deci nu este opozabilă Consiliului de Administrație și celorlalți acționari ai societății reclamante, însă deși apelanta a solicitat instanței proba cu interogatoriul pârâtului privind acest aspect, instanța nu a înțeles să administreze această probă.

Al treilea motiv de apel se referă la încălcarea și aplicarea greșită de instanța de fond a legii, după cum urmează:

- greșit s-a reținut aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art.32 indice 8 și următoarele din OUG 88/1997, motivat de faptul că acționarul majoritar - FPS - deținea în această societate peste 50% din capitalul social, deși acest act normativ privește divizările declanșate la inițiativa FPS, ca urmare a vânzării acțiunilor acestuia la societățile comerciale respective, iar nu în cazul în care acțiunile sunt cumpărate de acționari persoane-fizice de pe piața, urmare privatizării în masă, cum este cazul în speță;

- greșit s-a apreciat și faptul că în lipsa unor dispoziții exprese în OUG 88/1997 care să sancționeze cu nulitate absolută încălcarea procedurilor speciale de divizare, sancțiunile ar fi cele prevăzute de art.33 din Ordonanță, ce se referă la fapte ce constituie contravenții la normele OUG nr.88/1997;

- în mod inexplicabil s-a apreciat și faptul că administratorii pârâți nu ar fi respectat nici dispozițiile dreptului comun, respectiv art.233 - 241 din Legea 31/1990 privind divizarea, din moment ce a considerat că în cauză erau aplicabile dispozițiile OUG nr.88/1997, cele două acte normative prevăzând proceduri diferite în materia divizării.

În realitate disp.art.233 alin.2 din Legea 31/1990 se referă la divizarea unei societăți prin împărțirea întregului patrimoniu, preluat de mai multe societăți ce iau astfel parte, iar în cauză a avut loc doar o divizare parțială a -"" SA I care a rămas în ființă, situație în care - conform art.236 din aceeași lege - nu era necesară aprobarea adunării generale a acționarilor pentru a delibera pe elementele ce conțin pasivul ce rămâne sau se transmite societății participante la avizare, astfel cum s-a reținut de altfel și prin încheierile judecătorilor delegați la Registrul comerțului nr.1 și 971/2001.

De asemenea, la baza întocmirii Proiectului de divizare a stat aprobarea din 30.09.2000 (68), în prezența acționarilor ce reprezintă 84,52% din capitalul social, hotărârea fiind aprobată în unanimitate de voturi, în sensul preluării pasivului de societatea reclamată.

- greșit au fost interpretate și prevederile art.241 din Legea 31/1990, conform cărora, prin derogarea de la prevederile art.115 din lege, atunci când fuziunea sau divizarea au ca efect mărirea obligațiilor uneia din societățile participante, ar fi fost necesară luarea hotărârii cu unanimitate de voturi, atât timp cât hotărârea în cauză a fost luată de acționari reprezentând 84,52% din capitalul social, cum s-a menționat mai sus;

Al patrulea motiv de apel vizează faptul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra dovezilor administrate sau care ar fi trebuit a fi administrate și care erau hotărâtoare pentru soluționarea cauzei, respectiv:

- nu a fost administrată proba cu interogatoriul pârâtului privind înmânarea de fundamentare întocmite de FPS pentru divizare, spre a fi prezentate AGA;

- a fost ignorată proba cu interogatoriul luat reclamantei prin administrator, din care rezultă că aceasta a semnat toate actele ce pregăteau divizarea, conducând la respingerea acțiunii, întrucât aceasta nu-și putea invoca propria culpă;

- deși s-a solicitat suspendarea cauzei conform art.244 alin.1 punctul 2 Cod procedură penală, până la soluționarea cauzei penale în care figurau ca învinuiți reprezentanți ai -"" SRL I privitor la modul de divizare a societății, cu influență hotărâtoare asupra prezentei cauze, prima instanță a respins cererea fără aom otiva, lipsind-o de un mijloc important de apărare.

Solicită în consecință admiterea apelului și în fond respingerea acțiunii reclamantei.

Prin completările depuse la dosar apelanta înțelege să atace cu apel și sentința civilă nr.212/19.04.2005, solicitând suspendarea ei, iar în fond casarea pentru motivele prevăzute de art.304 punctul 1, punctul 7 și 9 din Codul d e procedură civilă, după cum urmează:

- acțiunea reclamantei în completarea dispozitivului sentinței civile 848/2004 a fost greșit admisă, întrucât prin admiterea acțiunii principale, oricum bunurile preluate de apelantă prin efectul divizării reveneau în patrimoniul reclamantei la rămânerea definitivă a sentinței 848/2004;

- prin admiterea cererii completatoare, și introducerea unui nou aliniat în dispozitiv s-au depășit atribuțiile puterii judecătorești față de investirea instanței, întrucât repunerea părților în situația anterioară ar fi avut oricum loc potrivit principiului potrivit căruia nulitatea unui act implică și nulitatea actelor încheiate în baza lui, iar omisiunile instanței de fond puteau fi oricum corectate de părți prin promovarea căilor legale de atac;

- această concluzie a fost implicit îmbrățișată și de instanța de fond, din moment ce a considerat că nu se impune disjungerea soluționării cererii de completare a sentinței și suspendarea judecării cererii completatoare până la rămânerea irevocabilă a sentinței civile 848/2004, de care era intim legată, dând în acest fel curs principiului potrivit căruia un act contestat nul duce la invalidarea tuturor operațiunilor efectuate în baza lui și totuși, prin admiterea cererii de completare conform art.281 indice 2 Cod procedură civilă, își depășește atribuțiile, aplicând forțat principiul prevăzut în acest articol, deși cererea reclamantei trebuia să formeze obiectul controlului judiciar în fața instanței superioare.

Prin motivele sale de apel pârâta -"" SRL I solicită suspendarea sentinței civile 848/2004 și 212/2005 a Tribunalului Iași, și casarea lor pentru motivele evocare și în apelul -"" SRL

În motivele sale de apel pârâtul, invocă de asemenea nepronunțarea instanței de fond asupra excepțiilor invocate la fond, arătând de asemenea că prima instanță a acordat "plus petita" atunci când s-a pronunțat asupra unor pretenții în legătură cu care nu a fost expres investit, respectiv asupra "tuturor actelor subsecvente ce au urmat operațiunilor de divizare a societății".

In acest context instanța de fond nu putea lua act de renunțarea la judecată a capătului de cerere privind depozițiile, decât ulterior momentului în care pârâta ar fi fost căzută în pretenții, iar reclamanta și-ar fi cuantificat pretențiile și ar fi timbrat la valoare.

Se apreciază de asemenea că în mod eronat nu a fost admisă cererea de suspendare a judecății până la soluționarea dosarului penal UP - 77/P/2003 de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, în care se efectuau cercetări privind justificarea conținutului procesului-verbal 69/25.11.2000, respectiv a procesului-verbal 68/30.09.2000, eventuala anulare a actului fals având consecințe directe asupra cauzei comerciale de față; fiind reluate în continuare motivele de fond evocate și de apelanții -"" SRL și -"" SRL

Apelantul invocă în plus prin motivele sale de apel faptul că greșit instanța de fond a apreciat că nu s-ar fi ținut cont de consiliul de administrație de stadiul de fezabilitate, deși în cap.- II al Legii 31/1990 legat de divizare, nu există nici o prevedere privind folosirea studiului de fezabilitate la întocmirea procesului de divizare, studiul fiind folosit doar de FPS la emiterea mandatelor ce i-au fost acordate cu nr.397/4.07.2000 și 540/12.09.2000.

Ca fost reprezentant al FPS în AGA a societății reclamante susține legalitatea etapelor divizării și aprobarea ei finalizată prin Hotărârea AGA din 30.09.2000 - procesul verbal 68/30.09.2000, modificat apoi după aprobarea definitivă a divizării, respectiv la 25.11.2000, când toate actele au rămas la împuternicitul AGA, fost director, care împreună cu noul director, au întocmit și semnat un bilanț corespunzător procesului-verbal modificat. Astfel, cele două persoane cunoșteau faptul că apelanta -"" SA trebuia să preia și datorii, din moment ce tot ei au întocmit și bilanțul contabil din data de 31.07.2000 ce cuprinde și un procent din datorii.

Legat de nerespectarea Hotărârii AGA în operațiunea de divizare, arată apelantul că a formulat plângere penală împreună cu și, cenzori și semnatari ai procesului-verbal 68/30.09.2000, la care se adaugă și, împotriva numiților și pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals în declarații și denunțare calomnioasă.

Apelantul solicită de asemenea suspendarea sentinței civile 212/2005 a Tribunalului Iași, criticând atât această sentință de completare, cât și sentința de fond 848/2004 pentru motivele de nelegalitate și netemeinicie evocate și de ceilalți apelanți, la care adaugă faptul că instanța de fond nu ar fi fost alcătuit conform dispozițiilor legale, judecătoarea trebuind să se abțină de la judecarea pricinii atât timp cât pronunțase, în calitate de judecător delegat la Registrul comerțului, încheierile 1/3.01.2001 și respectiv 188/13.02.2002, verificând cu acel prilej legalitatea și oportunitatea tuturor actelor adiționale în dosarul 344/2004.

Consideră de asemenea apelantul că în dosarul cauzei au fost depuse o serie de acte ce nu erau utile cauzei: dosar control Curtea de Conturi, Raport de expertiză solicitat de poliția judiciară, introducerea în cauză a -"" SRL, deși actul de preluare de aceasta a unei părți din -"" SRL era inoperabil, precum și a -"" SRL, devenind acționar majoritar al -"" SA I, printr-un act considerat nul de apelantă.

Se arată și faptul că prima instanță a schimbat înțelesul vădit și lămurit al actului juridic, întrucât nu a încercat nici într-un fel a-l salva de la desființare, deși s-a cerut acest lucru în mod repetat, din moment ce nu s-a pricinuit reclamantei vreo vătămare care să nu poată fi înlăturată și nici nu a fost încălcată vreo normă legală imperativă care să ocrotească precumpănitor un interes general, obștesc.

Intimata -"" SA I prin întâmpinare solicită respingerea apelurilor promovate, precum și a cererilor de suspendare a executării întrucât:

- instanța a fost alcătuită, potrivit normelor legale în vigoare, pârâții apelanți având posibilitatea să formuleze cereri de recuzare a magistratului, în ipoteza în care apreciem că aceasta și-a exprimat punctul de vedere privind speța dedusă judecății;

- excepțiile evocate la fond au fost supuse dezbaterii contradictorii a părților și respinse motivat de prima instanță, care a reținut expres că în cauză au fost încălcate norme de ordine publică prevăzute de art.236, 233 alin.2 și 241 din Legea 31/1990 ce atrăgeau imprescriptibilitatea și dreptul de sezină a oricărei persoane interesate;

- corect a fost soluționat de prima instanță și cererea de completare a dispozitivului sentinței, întrucât deși s-a dispus asupra anulării unor acte, s-a omis a se repune părțile în situația anterioară;

- în ce privește cererea de suspendare conform art. 244 până la soluționarea laturii penale, arată intimata că pentru a nu se pune problema unei înrâuriri hotărâtoare a procesului penal, a renunțat la capătul de cerere privind răspunderea delictuală a membrilor.

- consideră că nu se poate reține punctul de vedere potrivit căruia obiectul litigiului nu s-ar mai afla în ființă prin transferarea activului patrimonial al -"" către -"" SRL I, din moment ce această operațiune nu-i este opozabilă, nefiind înregistrată la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, fiind oricum inoperantă până la repunerea părților în situația anterioară.

Intimata APAPS prin interogatoriu solicită de asemenea respingerea apelurilor promovate în cauză, sentința de fond fiind legală și temeinică.

Analizând motivele de apel formulate, actele dosarului și dispozițiile legale aplicabile în cauză, în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, apelurile vor fi admise pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare:

Față de considerentele deciziei nr. 3995 din 18 decembrie 2008 a se reține că, în ceea ce privește tardivitatea acțiunii în anularea hotărârilor, sediul materiei exercitării căilor de atac împotriva acestuia îl constituie prevederile art. 131 din Legea nr. 31/1990 în funcție de motivele care afectează legalitatea hotărârii.

Se mai reține din considerentele aceleiași decizii că prin derogare de la dreptul comun, textele de lege nu distingeau la momentul întocmirii actelor (25.11.2000) asupra naturii nulității, stabilind termenul de 15 zile în care hotărârea poate fi atacată, momentul de început al curgerii acestuia fiind publicarea în Monitorul Oficial.

În speță, hotărârile nr. 71, 72 și 73 din data de 25.11.2000 ale Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 15 din 31 ianuarie 2001, dată de la care a început să curgă termenul de 15 zile pentru atacarea lor în justiție, termen prevăzut de art. 131 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, în vigoare la acea dată.

Având în vedere că prezenta acțiune a fost introdusă la Tribunalul Iași - Secția Comercială - la data de 22.10.2002, se reține ca întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește anularea hotărârilor nr. 71, 72 și 73 din data de 25.11.2000, ale Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor, publicate în Monitorul Oficial, Partea a IV- nr. 15/3.2001.

Totodată, se reține că prin hotărârea nr. 71/25.11.2000 s- aprobat divizarea societății conform proiectului de divizare publicat în Monitorul Oficial nr. 3464/23.10.2000 și s-au aprobat modificări ale actului constitutiv al ""

Acțiunea în anulare a acestei hotărâri fiind prescrisă pentru motivele anterior expuse și, ca urmare, Hotărârea nr. 71 fiind valabilă, actul adițional la actul constitutiv al I autentificat prin încheierea nr. 3969/4.12.2000 a Notarului Public și toate actele subsecvente sunt, pe cale de consecință, valabile și legale, deoarece au fost întocmite în baza unei hotărâri valabile.

Prin hotărârile nr. 72 și 73 din data de 25 octombrie 2000 a s-a aprobat actul constitutiv al I, a fost împuternicit apelantul să îndeplinească finalitățile necesare pentru înființarea noii societăți și au fost împuternicite persoanele pentru primirea-predarea activului și pasivului I.

Aceste hotărâri fiind valabile, rămân valabile și actele subsecvente întocmite pentru aducerea lor la îndeplinire, așa încât sunt nefondate cererile reclamantei - intimate I de anulare a operațiunii de divizare, de repunere a părților în situația anterioară și de radiere din Registrul Comerțului.

Potrivit art. 199 din Legea nr. 31/1990, actul constitutiv al unei societăți comerciale poate fi modificat de asociați, cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute pentru încheierea lui. Prin urmare, în speță, modificarea actului constitutiv s-a realizat prin voința asociaților manifestată în cadrul A din 25 noiembrie 2000, unde s-au luat hotărârile nr. 71, 72 și 73, rămase valabile ca urmare a admiterii prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește anularea lor.

Prin urmare, din moment ce voința juridică aaf ost reflectată într-o hotărâre valabilă, nu mai este posibilă anularea unei astfel de hotărâri pe motiv de dol și fraudă, ceea ce ar presupune afectarea, vicierea voinței juridice a asociaților în luarea acelei hotărâri.

Așa fiind, valabilitatea hotărârilor determină valabilitatea tuturor actelor juridice întocmite pentru aducerea acestora la îndeplinire.

În consecință, pentru motivele anterior expuse, acțiunea formulată de urmează a fi respinsă.

Ca urmare a respingerii acțiunii principale și cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta C "" va fi astfel respinsă.

Totodată, vor fi păstrate din sentința civilă nr. 848/E/9.11.2004 a Tribunalului Iași dispoziția referitoare la renunțarea reclamantei la judecata cererii privind obligarea în solidar pârâților la plata pagubelor aduse în urma divizării, iar, din sentința civilă nr. 212 din 19.04.2005 pronunțată de Tribunalul Iași, dispoziția privind respingerea cererii de disjungere și suspendare a judecății cererii de completare a sentinței civile nr. 848/E din 9.11.2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelurile formulate de "" I, "" I, și împotriva sentinței civile nr. 848/E/9.11.2004, pronunțată de Tribunalul Iași, pe care o schimbă în parte și împotriva sentinței civile nr. 212 din 19.04.2005 a Tribunalului Iași, pe care o schimbă în parte;

Admite excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește anularea hotărârilor nr. 71, 72 și 73 din data de 25.11.2000 a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor, publicate în partea a IV a, nr. 15/3.2001 și, pe cale de consecință;

Respinge acțiunea formulată de I în contradictoriu cu pârâții, I, I și

Respinge cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta ""

din sentința civilă nr. 848/E/9.11.2004 a Tribunalului Iași dispoziția referitoare la renunțarea reclamantei la judecata cererii privind obligarea în solidar a pârâților la plata pagubelor aduse în urma divizării.

din sentința civilă nr. 212 din 19.04.2005 pronunțată de Tribunalul Iași dispoziția privind respingerea cererii privind disjungerea și suspendarea judecății cererii de completare a sentinței civile nr. 848/E din 9.11.2004.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 11 mai 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - - - -

Red.

Tehnored.

02 ex.

22.06.2009

Tribunalul Iași

Jud.

Președinte:Camelia Gheorghiu
Judecători:Camelia Gheorghiu, Geta Sandu

Vezi şi alte speţe de drept comercial: