Anulare hotarare aga Spete. Decizia 4/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. -

DECIZIA nr. 4/2008 - A/

Camera de consiliu din 25 martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Blaga Gabriela

JUDECĂTOR 2: Rițiu Roxana

Grefier - -

Pe rol fiind judecarea apelului comercial d eclarat de apelanta reclamantă COMISIA NAȚIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE cu sediul în B, sector 3- în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA cu sediul în O- județul SMî mpotriva sentinței nr. 126/LC/ 24.05.2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr-, având ca obiectanulare hotărâre.

La apelul nominal făcut în ședința publică de astăzi se prezintă reprezentantul intimatei pârâte SC SA consilier juridic - în baza împuternicirii FN depuse la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că apelul este legal timbrat cu 19,5 lei taxă de timbru - OP - - plus 0,15 lei timbru judiciar precum și faptul că a depus la dosar o adresă, după care:

Instanțaprocedează la unirea excepțiilor cu fondul. Nefiind alte cereri, acordă cuvântul asupra apelului.

Reprezentantul intimatei pârâte SC SA solicită respingerea apelului, fără cheltuieli de judecată. Arată că motivele invocate de sunt surprinzătoare.

Instanțasolicită reprezentantului intimatei să precizeze care era structura acționariatului la data de 04.08.2005.

Reprezentantul intimatei pârâte SC SA arată că structura acționariatului era cea care figura la Oficiul Registrului Comerțului, conform Legii 31, aceste aspecte le-a comunicat Comisiei.

CURTEA D APEL

DELIBERÂND

Asupra apelului comercial d e față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 126/LC/ 24.05.2007 Tribunalul Satu Marea respins acțiunea formulată de reclamanta COMISIA NAȚIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE cu sediul în B,-, sector 3, prin reprezentanții legali în contradictoriu cu pârâta SC SA cu sediul în O,-, Jud. SMp entru constatarea nulității absolute a hotărârii din data de 04.08.2005 adoptată de acționariatul pârâtei.

Pentru a pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 4.08.2005 a avut loc Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor pârâtei SC SA O prin care s-a hotărât retragerea de la tranzacționarea de pe piața valorilor mobiliare emise de aceasta și radierea acestora din evidența reclamantei.

Judecătorul delegat la ORC SMp rin încheierea nr. 37085/11.08.2005 a dispus înregistrarea hotărârii și publicarea acesteia în Of. al României - Partea a IV-a, fapt ce s-a realizat în nr.2838/31.08.2005 fiind înserat în aceasta că "se aprobă retragerea de la tranzacționare a valorilor mobiliare emise de SC SA O și radierea acesteia de la Comisia Națională a Valorilor Mobiliare cu consecința dobândirii caracterului de societate de tip închis", dată de la care hotărârea a devenit opozabilă tuturor persoanelor interesate, inclusiv pentru reclamanta, odată cu delistarea societății de pe piața reglementată.

Prin adoptarea acestei hotărâri nu s-a adus nici o atingere ori vătămare a unui drept subiectiv al reclamantei, reține prima instanță. Nerespectarea de către pârâtă a disp.art.224 alin.5 din Legea 297/2004 referitor la informarea publicului cu privire la activitatea acesteia nu este de natură a duce la nulitatea absolută a hotărârilor adoptate în adunarea generală extraordinară. Faptul că pârâta nu a depus la ORC în termenul legal modificările privind structura acționariatului este prevăzută ca și contravenție și sancționată ca atare, potrivit art.44 alin.2 din Legea 26/1990 a Registrului Comerțului.

Prima instanță mai reține faptul că pentru neîndeplinirea condițiilor legale privitor la ținerea Adunării Generale Extraordinare din data de 4.08.2005 la SC SA O, Jud. SMa fost aplicată sancțiunea contravențională de către reclamantă prin Ordonanța nr.736/30.08.2006.

Astfel fiind, acțiunea în constatarea nulității absolute formulată de reclamantă a fost apreciată ca neîntemeiată, raportat la art. 132 alin. 2 și 3 din Legea 31/1990 republicată cu modificările și completările ulterioare, faptele imputate de reclamantă raportat la neîndeplinirea condițiilor legale privitor la din data de 4.08.2005 fiind apreciate că pot atrage răspunderea contravențională și nu pot constitui motive care să conducă la constatarea nulității absolute a hotărârii adoptate.

Împotriva acestei sentințe, în termen și legal timbrat a formulat apel reclamanta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare solicitând schimbarea ei în totalitate în sensul admiterii acțiunii sale privind constatarea nulității absolute a Hotărârii a SC SA din 04.08.2005.

În drept sunt invocate dispozițiilor art. 282 - 298 Cod de Procedură Civilă, ale OUG25/2002, OUG28/2002, Legii 297/2004 și Legii 31/1990 republicate.

Apreciază că soluția pronunțată de instanța de fond este nelegală și netemeinică, considerând motivarea acesteia ca fiind străină naturii litigiului. Consideră că nu s-a stabilit corect starea de fapt și că legea a fost greșit aplicată.

starea de fapt, arată apelanta că la ședința din 04.08.2005 ar fi participat persoane ce nu figurau printre acționarii societății, astfel că hotărârea acestei Adunări Generale este lovită de nulitate absolută.

Consideră că structura acționariatului trebuie raportată la data de referință din 15.07.2005 când a fost convocată Adunarea Generală a cărei hotărâre este atacată.

Potrivit registrului independent "", la această dată structura acționariatului SC SA indica drept acționar majoritar pe INTERNATIONAL & CO. K cu 89,49 % din acțiuni și nu pe "acționarul" care a participat la ședința adunării generale.

Mai mult, nici certificatul constatator nr. 42622/17.11.2005 eliberat de ORC nu face mențiunea calității de acționar al SC SA în persoana societății, indicând drept acționar majoritar INTERNATIONAL.

Cum SC SA este o societate a cărei valori mobiliare au fost admise la tranzacționare pe piața de capital, aceasta are obligația de a respecta prevederile specifice ale acestei piețe, în speță structura acționariatului valabilă ca fiind cea înregistrată în registrul independent autorizat.

Sunt invocate în sprijinul susținerilor apelantei dispozițiile art. 123 alin. 2 și 3 din Legea 31/1990 republicată, art. 177 alin. 1 din același act normativ.

Concluzionează apelanta că nerespectarea dispozițiilor legale prevăzute în mod imperativ de art. 177 alin. 1 din Legea 31/1990 republicată conduce la sancțiunea nulității absolute a hotărârii adoptate în condițiile participării la a unor persoane care nu figurează în evidențele respectivei societății de registru.

În continuarea motivelor sale apelanta face o înșiruire a transmiterii în timp a acțiunilor SC SA și a înscrierilor în registrul SC SA.

Totodată face referire și la transmiterea acțiunilor SC SA de la persoanele înscrise la SC SA la persoane care ulterior nu au mai fost înscrise în acest registru, evidențiind chiar și contractul prin care a cumpărat acțiuni, acționarul prezent la adunarea generală a cărei hotărâre se atacă.

Mai arată că deși SC SA a solicitat înregistrarea celor două contracte de cesiune prin care a devenit acționar, având în vedere că transferul de acțiuni s-a făcut în afara pieței de capital, SC SA nu poate a înregistra aceste transferuri, care nu respectă prevederile Legii 297/2004.

Cum transferul dreptului de proprietate în cele două contracte de cesiune s-a făcut fără respectarea prevederilor legale, apreciază că acesta practic nu a avut loc.

Pe de altă parte societatea pârâtă intimată nu a transmis la Comisia Națională a Valorilor Mobiliare în termen legal evenimentele apărute cu privire la cesiunile ce au avut ca obiect acțiunile SC SA ci doar ulterior, prin adresa nr. 41097/17.11.2004 astfel că structura acționariatului la data era cea indicată de Registrul.

În ce privește reținerile instanței de fond vizând aplicarea sancțiunilor contravenționale de către reclamantă pentru condițiile în care s-a ținut din 04.08.2005, le consideră nelegale deoarece legislația în materie îi conferă acest drept. În acest sens enumeră sancțiunile aplicate domnului, membru al consiliului de administrație al SC ce a condus ședința precum și contestațiile formulate de acesta și soluția pronunțată de instanță la această contestație.

Arată astfel că prin soluția irevocabilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a confirmat sancționarea persoanei sus-menționate deoarece a permis participarea la ședință a unei persoane ce nu era înregistrată în evidențele registrului independent "", fapt ce subliniază odată în plus justețea acțiunii sale.

Prin întâmpinarea depusă la dosar SC SA solicită respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate. Invocă lipsa calității de reprezentant al semnatarului apelului în persoana consilierului juridic al reclamantei apelante precum și lipsa de interes a reclamantei deoarece suspendarea de la tranzacționare pe piața ce s-a hotărât la AGA din 04.08.2005 nu produce nicio consecință juridică de natură a afecta interesele pieței.

Apreciază că nu există nici un text legal care dă dreptul reclamantei să ceară în justiție anularea hotărârii pe care o atacă, aceasta având doar atribuții de supraveghere investigare și control în ceea ce privește piața de capital.

Pe fondul cauzei arată că deși reclamanta consideră nule tranzacțiile încheiate între foștii și actualii acționari, nu face nicio dovadă că acestea ar fi fost anulate prin hotărâri judecătorești, astfel că instanța nu se poate pronunța asupra acestor nulități în condițiile în care a fost investită doar cu o cerere în constatarea nulității absolute a.

Mai mult, potrivit Oficiul Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, transferurile de acțiuni sunt menționate la această instituție potrivit ultimului certificat constatator pe care îl anexează întâmpinării.

Prin răspunsul la întâmpinare apelanta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare indică faptul că directorul direcției juridice potrivit fișei postului are atribuții în vederea semnării oricăror adrese și reprezentării instituției în fața instanțelor de judecată.

În ce privește lipsa sa de interes, arată că în vederea îndeplinirii obiectivelor sale fundamentale prevăzute de lege are posibilitatea de a promova acțiuni în justiție atunci când interese investitorilor sunt prejudiciate sau când funcționarea corectă și transparenței pieței reglementate sunt afectate, astfel că are legitimitate procesuală activă.

Temeiul promovării acțiunii sale îl reprezintă nerespectarea unor dispoziții legale imperative din Legea 297/2004 și Legea 31/1990 -

În continuarea răspunsului la întâmpinare se reiau parțial unele idei exprimate în motivele apelului.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate, a excepțiilor și a apărărilor formulate, a actelor de la dosar, Curtea de Apel reține următoarele:

În ce privește excepția lipsei calității de reprezentant invocată de intimată în persoana semnatarului apelului, instanța apreciază că este nefondată, constatând că potrivit actelor depuse la dosar de apelantă directorul direcției juridice din Comisia Națională a Valorilor Mobiliare are atribuții de reprezentare a acesteia în fața instanțelor judecătorești așa cum rezultă din regulamentul de organizare și funcționare al Comisiei Națională a Valorilor Mobiliare aprobat prin Ordinul nr. 64/2002.

În ce privește lipsa de interes în promovarea acțiunii și implicit a apelului, și această excepție este apreciată ca fiind nefondată deoarece legitimitatea sa procesuală activă derivă din atribuțiile sale de supraveghere investigare și control în ce privește piața de capital potrivit Legii 297/2004.

Pe fondul cauzei, criticile formulate nu vor putea fi reținute câtă vreme ele vizează aspectul potrivit căruia la data când s-a ținut a SC SA acționarul majoritar ce a votat hotărârea atacată nu ar fi fost cel menționat în registrul acționarilor la data de15.07.2005.

Este de subliniat faptul că nici măcar reclamanta apelantă nu contestă aspectul potrivit căruia nu ar fi fost acționarul majoritar al SC SA la data de 04.08.2005 când s-a ținut a acestei societăți ci doar faptul că transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor dobândite s-a făcut fără respectarea prevederilor legale în vigoare.

Cum însă instanța a fost investită de către apelanta reclamantă cu o cerere în constatarea nulității absolute a hotărârii din 04.08.2005 a SC SA nefiind investită să se pronunțe asupra nulității sau valabilității contractelor de cesiune de acțiuni prin care a devenit acționar majoritar participantul la din 04.08.2005, nu poate să-și depășească cadrul procesual analizând transferul de proprietate asupra acțiunilor.

În condițiile în care nu s-a făcut dovada că aceste contracte de cesiune de acțiuni ar fi fost desființate, este de reținut aspectul potrivit căruia ele și-au produs efectele juridice în sensul că acționar majoritar la SC SA la data era; astfel că susținerile reclamantei apelante vizând nulitatea absolută a hotărârii luată cu această ocazie de persoane ce nu ar avea calitatea de acționar, nu pot fi primite.

În consecință, așa cum corect a reținut instanța de fond, nerespectarea articolului 224 alin. 5 din Legea 297/2004 de către pârâtă prin neinformarea publicului cu privire la activitatea sa, nu duce la nulitatea absolută a hotărârii adoptate de, cu atât mai mult cu cât pentru nerespectarea termenului legal privind înregistrările la ORC legea prevede sancțiuni pentru fapta contravențională săvârșită. Ca atare legiuitorul a înțeles să aplice o sancțiune pentru nedepunerea actelor privind structura acționariatului în termenul legal, aceasta fiind de natură contravențională, fapta neducând la sancțiunea nulității absolute a actului depus cu întârziere.

Pe baza celor mai sus arătate, în temeiul dispozițiilor art. 296 și 298 Cod de Procedură Civilă apelul va fi respins ca nefondat.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul comercial d eclarat de apelanta COMISIA NAȚIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE cu sediul în B sector 3- în contradictoriu cu intimata SC SA cu sediul în O- împotriva sentinței nr. 126 din 24.05.2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în totalitate.

Fără cheltuieli de judecată în apel.

DEFINITIVĂ.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Dată în ședința camerei de consiliu din 25.03.2008.

Pronunțată în ședință publică azi, 25.03.2008.

Președinte Judecător Grefier

- - - - - -

Red. dec. /14.04.2008

Judecător fond

4 ex./15.04.2008

Emis/exp. 2 comunicări:

apelanta reclamantă COMISIA NAȚIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE cu sediul în B, sector 3- intimata pârâtă SC SA cu sediul în O- județul S

Astăzi, ___ 2008

Președinte:Blaga Gabriela
Judecători:Blaga Gabriela, Rițiu Roxana

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Anulare hotarare aga Spete. Decizia 4/2008. Curtea de Apel Oradea