Anulare hotarare aga Spete. Decizia 40/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.40/COM

Ședința publică din 06 martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Eufrosina Chirica

JUDECĂTOR 2: Georgiana Pulbere

GREFIER - - -

Pe rol, soluționarea apelului comercial formulat de apelanta reclamantă - SOCIETATEA DE INVESTIȚII FINANCIARE TRANSILVANIA SA( TRANSILVANIA SA) - cu sediul în -, jud.B, împotriva sentinței civile nr.138/26.09.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă - SC SA - cu sediul în,-, jud.C, având ca obiect acțiune în anulare a hotarârii AGA.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimata pârâtă SC" "SA, consilier juridic în baza delegației de reprezentare nr.513/20.02.2008 depusă la dosar, lipsind apelanta reclamantă Transilvania SA.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp.art.87 și următoarele Cod procedură civilă.

Apelul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei conform OP. nr.1497/15.11.2007 și timbre judiciare în valoare de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual. Totodată învederează instanței că la dosarul cauzei s-au depus prin serviciul de registratură concluzii scrise din partea intimatei pârâte SC" "SA și din partea apelanrtei reclamante Transilvania SA.

Întrebat fiind reprezentantul convențional al intimatei pârâte SC" "SA, arată că nu mai are alte cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului pe fond.

Curtea, luând concluziile intimatului pârât, potrivit cu care nu mai are cereri prealabile, în condițiile art.150 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.

Având cuvântul intimata pârâtă SC" "SA, prin reprezentantul său convențional, solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr.138/26.09.2007 pronunțată de Tribunalul în dosarul nr-, depunând la dosar concluzii scrise.

CURTEA

Asupra apelului de față:

Examinând actele și lucrările dosarului, se constată:

Reclamanta Transilvania SA în contradictoriu cu pârâta SC - SA a solicitat instanței de judecată anularea pct. 1 al Hotărârii nr. 3806 Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor SC - SA din data de 15.11.2005 relativă la cesionarea pachetului de acțiuni de 2.381.587 acțiuni deținute de SC - SA în cadrul SC SA reprezentând 23,3374% din capitalul social al acesteia, către SC 2002 SA, cu cheltuieli de judecată.

Se relevă ca și situație de fapt că este acționarul societății pârâte, legitimându-se procesual activ atât timp cât a participat la lucrările ședinței și și-a exprimat un vot negativ, considerând hotărârea contrară legii.

Se mai arată că societatea pârâtă este deținută public, așa încât regimul juridic, este reglementat atât de norma generală (Legea 31/1990) cât și norma specială (Legea 297/2004).

Sub un prim aspect, în opinia reclamantei, hotărârea încalcă prevederile legale imperative referitoare la convocarea adunărilor generale.

Astfel, se constată că au fost încălcate dispozițiile art. 140 din Regulamentul nr. 13/2004 (convocatorul nefiind publicat cu cel puține 25 zile anterior datei de întrunire) pe de o parte, iar pe de altă parte, convocatorul este incomplet și nu cuprinde nici-una dintre informațiile cerute la pct.8-10 din prevederile art. 138 din Regulamentul nr. 13/2004 (denumire, data adunării general, ora de începere, locul de desfășurare, data de referință, ordinea de zi, respectiv data limită la care se pot depune candidaturile).

Totodată, au fost încălcate dispozițiile art. 139 din același regulament nefiind puse la dispoziția acționarilor documentele ce urmează a fi dezbătute sau informațiile vizând problemele înscrise pe ordinea de zi.

Ori, nerespectarea normelor privind constituirea cadrului de exprimare a voinței sociale - (convocarea, publicitatea și respectarea dreptului de informare) constituie cauze de nulitate absolută.

Prin sentința civilă nr.138 din 26.09.2007 Tribunalul Constanțaa respins, ca nefondată acțiunea formulată de SOCIETATEA DE INVESTITII FINANCIARE "TRANSILVANIA ", în contradictoriu cu parata SC - SA.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut:

Reclamanta Transilvania, într-adevăr se legitimează procesual activ în a ataca hotărârea AGEA din 15.11.2005 societatea pârâtă și și-a exprimat dezacordul cu privire la hotărârea adoptată.

Însă, în opinia instanței de judecată poate critica hotărârea doar sub aspectul problematicii de fond, neputând invoca încălcarea dispozițiilor art. 140 din Regulamentul nr. 13/2004 (cu referire strictă la formalitățile de convocare) atât timp cât a participat la ședința Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din data de 15.11.2005 și nu a formulat obiecții privind cerințele esențiale ale convocatorului, exprimându-și astfel poziția în sensul ținerii adunării organismului societar.

Într-adevăr prevederile art. 139 alin.1,2 din Regulamentul nr. 13/2004 impun obligativitatea comunicării către acționari a tuturor documentelor vizând problemele înscrise pe ordinea de zi, însă, în speță, prezent în adunare, acționarul nu s-a prevalat de acest aspect. Ori, critica adusă ulterior hotărârii contestate nu poate fi însușită de către instanța de judecată. De altfel, în opinia instanței, critica are și un caracter formal, întrucât prin adresa nr. 3677/07.11.2005 i-au fost comunicate reclamantei întreaga documentație ce viza ordinea de zi din ședința de la data de 15.11.2007.

Considerăm că nu ne aflăm în fața încălcării unei norme imperative care să conducă la nulitatea hotărârii adoptate, reclamanta neputând formula o astfel de cerere de vreme ce ea însăși a participat la ședința Adunării Generale, votul împotrivă exprimat de aceasta vizând anumite puncte de pe ordinea de zi și nu nelegală convocare a ședinței AGEA.

Atât timp cât scopul edictării normelor legale instituite, atât în norma generală cât și în cea specială au ca fundament tocmai protecția acționarilor care nu au luat parte la adunare, ori care au luat parte, însă au votat contra, acest scop trebuie circumscris exclusiv în folosul societății și nu pentru valorificarea unui interes personal.

Așadar, neinvocând la data ținerii adunării contestate obiecții asupra modalității de convocare (cu titlu exemplificativ - convocatorul trebuie publicat cu cel puțin 25 de zile anterior datei de întrunire - faptul că documentele cu informațiile corespunzătoare fiecărui punct înscris pe ordinea de zi nu au fost disponibile) votul exprimat prezumându-se a fi manifestat în deplină cunoștință de cauză.

Nu se poate contesta că, de la procedura convocării unei adunări generale guvernantă de Legea nr. 31/1990 există unele nuanțări, sau derogări în cazul societății comerciale deținute public (Legea nr. 297/2004) însă acest aspect juridic nu o îndreptățește pe reclamantă să considere că hotărârea are caracter nul și se impune sancționare ei, atât timp cât neregularitatea invocată a fost săvârșită prin propria sa conduită.

Tot astfel, deși se susține, că prin hotărârea atacată se prejudiciază atât drepturile acționarilor minoritari cât și ale societății, din nici-o probă instrumentată în cauză, de altfel nici reclamanta nu determină în concret, în ce a constat prejudicierea, nu rezultă lezarea interesului societar.

Atât raportul de evaluare cât și rapoartele de expertiză instrumentate în cauză dovedesc cu prisosință că analiza diagnostic a societății este corectă, că nu se justifică metoda comparației de piață, că valoarea terenului se circumscrie prețului pieței.

Nici-una dintre susținerile reclamantei relative la lezarea interesului societar sub acest aspect, nu se confirmă probator, ci dimpotrivă.

Astfel, deși Internaționale de Evaluare impun și abordarea prin comparație de piață; unanim atât societatea de evaluare cât și experții judiciari au relevat inexistența pe piață a informațiilor relevante privind active similare care să întrunească condițiile de comparabilitate cerute de de evaluare.

Faptul că prin hotărârea atacată nu au fost stabilite elementele esențiale privind condiția în care se va realiza operațiunea de cesionare nu poate sancționa hotărârea atacată, întrucât în cadrul adunării a fost prezentat cât și aprobat mandatul special nr. 1665/EI/01.11.2005 emis de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, fiind evidențiate condițiile cesiunii.

Cât privește pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 209 și art. 210 din Legea nr. 297/2004 de asemenea nu pot atrage anularea hotărârii, ci eventual o acțiune în despăgubiri, cu condiția producerii unui prejudiciu.

Așadar, hotărârea contestată se circumscrie atât prescripțiilor legale cât și cele statutare aspectele relevate necircumscriindu-se condițiilor de nelegalitate în accepțiunea atât a normei speciale cât și a celei generale.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta susținând că sentința este lovită de nulitate deoarece a fost dată cu încălcarea disp.art. 261 pct.5 Cod procedură civilă, pentru că sentința nu este motivată, pentru că nu conține motivele invocate de reclamantă, pentru anularea hotărârii AGA.

Pe fondul cauzei se susține că instanța a greșit flagrant pentru că a dat o interpretare greșită a legii și probelor administrate în cauză și din care rezultă că Hotărârea AG Extraordinară a acxționarilor a încălcat dispozițiile art. 140 din Regulamentul nr.13/2004 - pentru că, convocatorul nu a fost publicat cel puțin 25 zile anterior adunării;

-au fost încălcate dispozițiile art.139 alin.1 și 2 din același regulamnet pentru că emitentul nu a pus la dispoziția acționarilor materialele cu informațiile corespunzătoare fiecărui punct înscris pe ordinea de zi cu cel puțin 5 zile înainte de data adunării.

Se susține că, prin aprobarea pachetului de acțiuni sunt prejudiciate drepturile acționarilor majoritari.

Raportul de evaluare întocmit de SC" "SRL nu respectă internaționale de evaluare.

Hotărârea AGA nu cuprinde elementele esențiale privind condițiile în care se realizează operațiunea de concesionare.

Apelul este nefondat.

1)în ce privește încălcarea de către instanță a dispozițiilor art. 261 pct.5 Cod procedură civilă - verificând sentința se constată că aceasta este motivată în fapt și drept - și sunt arătate considerentele în baza cărora instanța a reținut că acțiunea este nefondată.

2)Pe fondul motivelor de apel:

Potrivit art.1169 cod civil cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.

În cauză din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta nu a dovedit motivele de nelegalitate invocate pentru anularea AGA Extraordinară din 15.11.2005 pentru că:

1.Adunarea a fost legal și statutar convocată respectându-se întocmai dispozițiile art. 117 din Legea nr.31/1990.

Reclamanta nu a dovedit că, convocarea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art.140 din Regulamentul nr.13/2004 și că prin aceasta i s-a cauzat o vătămare pentru că:

1)a participat la adunare;

2)nu a constatat cu ocazia participării la adunare valabilitatea convocării astfel că reclamanta nu poate invoca nelegalitatea convocării.

2.În ceea ce privește susținerea reclamantei că au fost încălcate dispozițiile art. 139 alin.1 și 2 din Regulamentul nr.13/2004 cu invocarea faptului că nu i s-au comunicat documentele ce urmau a fi dezbătute și aprobate de AGA cu 5 zile înainte de data ținerii Adunării Generale, este contrazisă de adresa nr.3677 din 07.11.2005 - prin care toate documentele ce urmau a fi dezbătute de către AGA la data de 15.11.2005 i-au fost comunicate.

3.Susținerea reclamantei referitoare la faptul că prin aprobarea concesiunii pachetului de acțiuni de 2.381.587 acțiuni deținute de SC" - "SA în cadrul SC""SA reprezentând 23,3374% din capitalul social al acesteia către SC" "SA, sunt prejudiciați în drepturile lor acționarii minoritari, este nefondată pentru că:

1)La adpotarea Hotărârii AGA Extraordinară din 15.11.2005 s-a aprobat cu majoritatea de voturi concesionarea pachetului de acțiuni de 2.381.587 acțiuni deținute de SC" - "SA în cadrul SC""SA reprezentând 23,3374% din capitalul social al acesteia către SC" 2002"SA.

2)SC""SA s-a înființat în conformitate cu dispizițiile art. 50 din Legea nr.137/2002, ceea ce înseamnă că această societate nu este societate deținută public ci este societate de tip închis.

Actul constitutiv al acestei societăți mixte cuprinde obligații ale acționarului majoritar de a efectua în cadrul activului un program de investiție, astfel că nu se poate susține că drepturile acționarilor minoritari ar fi prejudiciate.

3)În ce privește susținerile reclamantei că raportul de evaluare nu ar respecta internaționale, sunt nedovedite și de asemenea contrazise de cele 2 expertize efectuate, care au stabilit valori aproximativ egale cu valoarea prevăzută în raportul de evaluare întocmit de SC" "SRL.

4)În fine, în ce privește susținerea reclamantei referitoare la faptul că hotărârea AGA nu cuprinde elementele esențiale privind condițiile în care se va realiza operațiunea de concesionare este nefondată pentru că în art.1 alin.2 din hotărâre se prevede că "condițiile concesiunii sunt stabilite în mandatul special nr.1665/E1/01.11.2005 emis de și înregistrat la SC" - "SA sub nr.3759 din 15.11.2005.

Pentru cele ce preced se constată că apelul este nefondat sub toate aspectele criticilor formulate, urmând ca în baza art.296 Cod procedură civilă, să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul comercial formulat de apelanta reclamantă - SOCIETATEA DE INVESTIȚII FINANCIARE TRANSILVANIA SA( TRANSILVANIA SA) - cu sediul în -, jud.B, împotriva sentinței civile nr.138/26.09.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă - SC SA - cu sediul în,-, jud.C, ca nefondat.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 06 martie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - -

06 Martie 2008

GREFIER,

Red.jud.hot.

Red.jud.dec./10.03.2008

Tehnoredact.

4 ex./10 Martie 2008

Președinte:Eufrosina Chirica
Judecători:Eufrosina Chirica, Georgiana Pulbere

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Anulare hotarare aga Spete. Decizia 40/2008. Curtea de Apel Constanta