Anulare hotarare aga Spete. Decizia 413/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 668/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 413
Ședința publică de la 16 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Pe rol judecarea - Comercial privind pe
- - -, - SC - SA, -
și pe intimat, având ca obiect
acțiune în anulare a hotarârii AGA
împotriva deciziei numărul
La apelul nominal făcut în ședința publică
lipsind:
- - intervenient -
- intimat intervenient -
- - Pârât - SC - SA
- - Reclamant - - -
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul - de către grefier care învederează
INSTANȚA
Asupra - de față / deliberând asupra apelului / recursului declarat împotriva. constată următoarele
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Pronunțată în ședința nepublică de la 16 Octombrie 2008
05 2008
Asupra apelurilor comerciale de față;
Prin cererea înregistrată sub nr- din 17 septembrie 2007 pe rolul Tribunalului București - Secția a VI a Comercială, reclamanta, domiciliată în Bas olicitat în contradictoriu cu pârâta SC - SA, cu sediul în B, ca instanța să constate nulitatea absolută a hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor societății pârâte de la 15 aprilie 2007 și să o oblige pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat ordinea de zi a ședinței în care s-a adoptat hotărârea contestată și s-a susținut că această hotărâre este nulă absolut întrucât a fost adoptată cu votul lui, care era în același timp administrator al societății pârâte și reprezentant al acționarului majoritar. A susținut că votul administratorului atrage nulitatea absolută a hotărârii AGA în conformitate cu dispozițiile articolului 125 alin. 5 din legea nr.31/1990, întrucât, dacă administratorul nu ar fi fost prezent și nu ar fi votat, cvorumul prevăzut de lege și de actul constitutiv nu ar fi fost întrunit.
A susținut, de asemenea, că rezultă clar intenția de fraudare a intereselor celorlalți acționari care nu au participat la adunarea generală.
La termenul din 22 octombrie 2007 au formulat cereri de intervenție în interes propriu pe de o parte SC SRL și SC MENT SRL, ambele cu sediul în B și pe de altă parte, cu domiciliul procesual ales în
În motivarea cererii de intervenție în interes propriu, SC SRL și SC MENT SRL au arătat că solicită respingerea cererii de chemare în judecată și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, au prezentat situația de fapt pe care se grefează litigiul părților, precum și situația juridică a societății pârâte, care a impus ordinea de zi adunării generale.
Au susținut că cererea de intervenție în interes propriu este admisibilă, întrucât interesul propriu este dat de calitatea intervenientelor de proprietari ai imobilelor situate în B, str.- și că este netemeinică cererea de chemare în judecată, în primul rând pentru că este prescris dreptul la acțiune în conformitate cu dispozițiile articolului 125 alin. 5 din Legea nr. 31/1990, iar în al doilea rând pentru că dispozițiile articolului 125 alin. 5 din lege nu sunt incidente, neexistând identitate între calitatea de administrator conferită de legea nr.31/1990 și cea de administrator special conferită de articolul 18 din legea nr.85/2006.
În motivarea cererii de intervenție în interes propriu, arătat că solicită respingerea cererii introductive de instanță și a susținut că reclamanta nu are calitate de acționar, că acțiunea este inadmisibilă pentru că este lipsită de cauză, hotărârea A contestată fiind una din condițiile legale de închidere a procedurii de faliment și de plată a creditorilor.
A susținut, de asemenea, că nu sunt incidente dispozițiile articolului 125 alin. 5 din legea nr.31/1990, câtă vreme avea calitatea de administrator special.
La termenul din 19 noiembrie 2007, pârâta a depus întâmpinare și cerere reconvențională, a depus cerere de intervenție în interes propriu, iar SC SRL și SC MENT SRL au depus cerere de intervenție în interesul SC - SA.
În întâmpinare, pârâta solicitat admiterea cererii de chemare în judecată și respingerea cererilor de intervenție în interes propriu formulate de SC SRL, SC MENT SRL și, cu motivarea de esență că hotărârea AGA a fost adoptată prin încălcarea incapacității speciale, propter rem, prevăzută de articolul 125 alin. 5 din legea nr.31/1990, sancționată cu nulitatea absolută, expresă. De asemenea, a invocat și neîndeplinirea condiției esențiale de cvorum prevăzute de articolul 115 alin.1 din legea nr.31/1990, cu motivarea că acționarul majoritar nu a acordat mandat special pentru fi reprezentat. A susținut că în cauză sunt incidente prevederile articolului 125 alin. 5 din legea nr.31/1990 chiar și dacă s-ar admite că există mandat din partea acționarului majoritar și că încălcarea incapacității speciale prevăzute de această normă legală atrage nulitatea hotărârii în condițiile articolului 948 alin. 1 Cod civil, anume pentru lipsa capacității de a contracta.
A formulat apărări și cu privire la cererile de interes, în interes propriu, pe care le-a apreciat inadmisibile în principiu.
Cu titlu de cerere reconvențională a solicitat ca instanța să constatate nulitatea absolută a hotărârii din 15 aprilie 2007 pentru neîndeplinirea condiției esențiale de cvorum prevăzută de articolul 115 alin.1 din legea nr. 31/1990, dar și pentru încălcarea incapacității speciale prevăzută de articolul 125 alin.5 din legea nr.31/1990, care atrage lipsa capacității de a contracta, în condițiile articolului 948 alin. 1 Cod civil.
În susținerea cererii de intervenție în interes propriu, a arătat că interesul este dat de calitatea sa de acționar al societății pârâte și de dorința sa de menținere a acestei hotărâri a acționarilor. A arătat că cererea de chemare în judecată este netemeinică pentru că, dispozițiile articolului 125 alin.5 din legea nr.31/1990 instituind un motiv de nulitate relativă, dreptul la acțiune este prescris, fiind depășit termenul de 15 zile de la data publicării hotărârii atacate în Monitorul Oficial. A arătat, de asemenea că dispozițiile articolului 125 alin.5 din legea nr. 31/1990 nu sunt incidente, întrucât nu există identitate între administratorul numit în condițiile legii nr.31/1990 și cel special numit în condițiile articolului 18 din legea nr.85/2006.
În motivarea cererii de intervenție în interesul pârâtei SC - SA, formulată de SC SRL și de SC MENT SRL au fost reiterate susținerile din cererea de intervenție în interes propriu formulată de aceleași părți.
La termenul din 3 2007, cu sediul în SUA a depus cerere de intervenție, în interesul reclamantei, a depus cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei, iar a depus cerere de intervenție în interesul pârâtei.
În motivarea cererii de intervenție accesorie, a susținut că interesul personal este justificat de calitatea de acționar al societății pârâte și de intenția de a se asigura că toate hotărârile acestei societăți respectă condițiile de legalitate și nu sunt de natură a-i leza drepturile. În ce privește cererea introductivă de instanță, a solicitat admiterea cu aceeași motivație de fapt și de drept ca și cea folosită în susținerea cererii reclamantei.
Cererile de intervenție accesorie formulate de și de sunt întemeiate pe aceleași motive de fapt și de drept ca și cererile pe care intervenienții le formulaseră anterior în susținerea interesului propriu.
La termenul din 19 noiembrie 2007, tribunalul a respins cererile de intervenție în interes propriu, cu motivarea că s-a solicitat anularea hotărârii AGA și nu s-a invocat un drept propriu. La același termen de judecată, reținând că, formal, cererea sprijină interesul pârâtei, tribunalul a încuviințat în principiu cererea de intervenție în interesul pârâtei formulată de SC SRL și SC MENT SRL. Cu privire la aceeași cerere, la termenul din 17 2007, tribunalul a admis excepția lipsei calității de reprezentant și în consecință a anulat cererea de intervenție, reținând că nu este întrunită condiția articolului 8 alin.3 din actul constitutiv privitoare la reprezentarea societății în relațiile cu terții numai pe baza semnăturilor conjuncte ale ambilor administratori.
Tot la termenul din 17 2007, tribunalul a încuviințat în principiu cererile de intervenție accesorie formulate de, și, reținând în privința cererilor de intervenție în interesul pârâtei că nu este obligatoriu ca interesul celui care intervine să fie identic cu cel al părții pentru care intervine și că interesul judiciar trebuie să fie identic, acesta fiind de a menține sau anula hotărârea.
În ce privește cererea de intervenție accesorie formulată de, la termenul din 28 ianuarie 2008, astfel cum rezultă din încheierea de dezbateri (fila 266 a dosarului de fond), tribunalul a constatat că, potrivit înscrisurilor depuse la acel termen, intervenientul nu are calitate procesuală activă în cererea de intervenție, deoarece nu a dovedit că a fost sau că este deținător de acțiuni la SC - SA.
Prin sentința comercială nr.1585 din ședința camerei de consiliu de la 4 februarie 2008, tribunalul a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată și în consecință a respins această cerere. A respins cererea de intervenție în favoarea reclamantei, formulată de intervenienta și a admis cererea de intervenție în favoarea pârâtei SC - SA, formulată de intervenienta.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență că reclamanta a învestit instanța cu o cerere de constatare a nulității absolute a hotărârii, cerere care, fiind formulată în condiții de apărare juridică calificată, nu poate fi recalificată de instanță, aceasta fiind una dintre cele mai elocvente expresii ale principiului disponibilității acțiunii civile.
În ce privește motivul de nulitate invocat de reclamantă, a apreciat că nu vizează nulitatea absolută, întrucât interdicția prevăzută de articolul 125 alin.5 din legea nr.31/1990 nu vizează ocrotirea unor relații cu incidență asupra ordinii publice ori asupra unor drepturi fundamentale ale omului, ci exclusiv ocrotirea intereselor acționarilor (unii față de ceilalți) și a administratorilor. A reținut și că administratorii sunt reprezentanții societății, iar prin acceptarea mandatului dat numai de către unii dintre acționari se creează posibilitatea unei conduite abuzive din partea lor, precum și intrarea în conflict de interese cu acționarii care nu i-au mandatat.
În fine, prima instanță a reținut că admisibilitatea unei acțiuni vizează corespondența dintre motivele reale sau fictive - invocate de reclamant și textele legale care justifică admiterea cererii, că această corespondență nu este întrunită în speță, astfel că cererea se impune a fi respinsă ca inadmisibilă, fiind inutil a mai analiza celelalte susțineri și excepții ale părților, cu consecințele corespunzătoare asupra modului de soluționare a cererilor de intervenție.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat apel motivat reclamanta și intervenienta în interesul reclamantei, cauza fiind înregistrată sub același număr unic la 1 aprilie 2008 pe rolul Curții de Apel București - Secția a Va Comercială.
În motivarea apelului, a fost criticată hotărârea pentru greșita dezlegare dată interdicției propter rem prevăzută de articolul 125 alin. 5 din legea nr.31/1990, pentru aplicarea greșită a dispozițiilor articolului 132 alin.3, raportat la articolul 125 alin.5 și la articolul 115 din legea nr. 31/1990 și pentru încălcarea principiilor preeminenței interesului social și majorității la vot, care au ca finalitate ocrotirea interesului general.
Au reiterat susținerea referitoare la generarea majorității la vot prin încălcarea interdicției prevăzute de articolul 125 alin.5 din legea nr.31/1990, a subliniat poziția procesuală a pârâtei SC - SA, care valorifică principiul disponibilității voinței procesuale și care reprezintă un act de achiesare expresă raportat la preeminența interesului societar.
Au susținut că motivele invocate în cererea de chemare în judecată vizează nulitatea absolută, întrucât norma încălcată privitoare la formarea voinței sociale are caracter de ordine publică, având ca scop să ocrotească deopotrivă pe acționari și creditul general. Această normă - au susținut -ele - circumstanțiază funcția socială a dreptului de vot și urmărește să prevină manipularea cvorumului și a majorității statutare, necesare în aprecierea validității voinței sociale și pentru ocrotirea creditului general.
Apelantele au susținut și că rațiunea pentru care legiuitorul a prevăzut expres incapacitatea este generată de prezumția irefragabilă de fraudă la vot, fiind aplicabil principiul quod contra tenorem rationis introductum est, non est producendum ad questias și că norma specială consacrată în articolul 125 alin. 5 din legea nr.31/1990 este edictată pentru complinirea normei generale prevăzute de articolul 115 din același act normativ, ea determinând, la nivel obiectiv, registrul legal de apreciere a existenței și validității voinței societare, respectiv a consimțământului persoanei juridice ca subiect de drept.
Au invocat literatura de specialitate care este unanimă în a considera că sunt dispoziții legale de ordine publică și cele care au ca scop ocrotirea creditului, printre care cvorumul și majoritatea, încălcarea acestora fraudând, deci invalidând voința socială. Au invocat sub același aspect și decizia nr.537 din 5 februarie 2007 a - Secția Comercială.
Apelul este întemeiat în drept și pe dispozițiile articolului 282 și următoarele și 297 alin. 1 Cod procedură civilă.
La 15 mai 2008, SC - SA a formulat întâmpinare, prin care solicitat să se ia act și de aderarea la apelul declarat de reclamanta și de intervenienta. A solicitat admiterea apelului, respingerea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată, desființarea sentinței apelate și trimiterea - spre rejudecare.
În motivare, SC - SA a invocat în primul rând excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului - intervenient, în legătură cu care instanța de fond a statuat prin încheiere interlocutorie lipsa calității procesuale active, această măsură nefiind apelată de nici una din părți, care astfel au achiesat la soluția pronunțată de prima instanță pe această excepție.
Pe fondul apelului, s-a solicitat în principal respingerea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată ca neavenită, cu motivarea de esență că, sub aspectul conduitei procesuale, intervenienta nu poate opune apărări contrare apărărilor pârâtei. În această ordine de idei, au fost invocate prevederile articolelor 49 alin.3,54 și 56 Cod procedură civilă, susținându-se că intervenientul accesoriu are permisiunea de a efectua doar actele de procedură circumstanțiate de principiul disponibilității voinței juridice a celui în favoarea căruia se face cererea incidentală.
S-a susținut și că principiul accesorium sequitur principale antrenează dependența procesuală, astfel încât intervenția nu poate genera efecte de natură să conducă la anihilarea voinței juridice procesuale a SC - SA, având în vedere achiesarea expresă a acestei societăți la cererea de chemare în judecată.
A susținut că excepția inadmisibilității este neîntemeiată pe fond întrucât dispozițiile articolului 125 alin.5 din legea nr.31/1990 circumstanțiază rațiuni de interes public, respectiv îndeplinirea condițiilor de cvorum și de majoritate statutară la vot, esențiale și de fond în aprecierea existenței și validității voinței societare. A adus același tip de argumente ca și -ele în susținerea acestei critici, arătând în plus că dispozițiile articolului 125 alin. 5 din lege instituie o incapacitate in personam expres prevăzută de lege, caz în care, în conformitate cu dispozițiile articolelor 948 pct.1 și 950 pct.4 Cod civil, sancțiunea actului social este nulitatea absolută.
De asemenea, SC - SA a susținut că, generată de votul asociaților, voința persoanei juridice nu se reduce la o simplă însumare a voturilor, ci reprezintă o realitate de ordin diferit, care își exprimă subiectivitatea distinctă ca entitate colectivă instituționalizată.
Întâmpinarea și cererea de aderare la apel sunt întemeiate în drept și pe dispozițiile articolului 293 alin. 1 Cod procedură civilă
La 20 iunie 2008, intima intervenientă a formulat întâmpinare la apelul declarat de -a și și la cererea de aderare la apel formulate de SC - SA. A formulat apărări față de motivele de apel, solicitând respingerea apelului ca nefondat.
În ce privește cererea de aderare la apel, a invocat excepția inadmisibilității și a susținut că întâmpinarea și cererea de aderare la apel sunt două acte de procedură cu funcții diferite și incompatibile, întâmpinarea fiind un mijloc de apărare, iar aderarea la apel o cale de atac.
În susținerea excepției inadmisibilității, intimata intervenientă a arătat că redactarea articolului 293 alin.1 Cod procedură civilă este clară și nu poate avea decât o interpretare, anume că poate adera la apelul părții potrivnice doar intimatul care are un interes opus părții -e, fiind inadmisibilă cererea de aderare la apel atunci când aderantul are același interes ca -ul. A solicitat, pe fond, respingerea ca neîntemeiate a apărărilor formulate de SC - SA.
La termenul din 9 octombrie 2008, -a pârâtă a renunțat la excepția lipsei calității procesuale pasive a intervenientului, față de împrejurarea că acesta nu figurează în citativ.
Față de actele și lucrările dosarului, de probele administrate în cauză, Curtea reține și constată următoarele:
Privitor la inadmisibilitatea cererii de aderare la apel, Curtea apreciază excepția ca neîntemeiată și o va respinge pentru următoarele considerente:
Argumentul legat de forma în care este redactat actul procedural numit "cerere de aderare la apel" este apreciat de C ca lipsit de fundament.
Potrivit dispozițiilor articolului 289 alin. 2 Cod procedură civilă, intimatul are obligația de a depune întâmpinare, iar potrivit dispozițiilor articolului 293 Cod procedură civilă, el are facultatea de a formula cerere de aderare la apel.
Nici o dispoziție legală nu îl împiedică pe intimat să reunească cele două acte de procedură în cuprinsul unuia singur, atâta vreme cât condițiile formale prevăzute generic de articolul 82 Cod procedură civilă pentru redactarea cererilor sunt respectate (iar în speță nici nu au fost contestate), iar judecătorul poate și chiar este obligat, potrivit dispozițiilor articolului 84 Cod procedură civilă, să dea actelor de procedură calificarea corespunzătoare.
În speță, Curtea apreciază că intenția de aderare la apel a intimatei pârâte este dincolo de orice îndoială și că în privința actului de procedură întocmit în acest scop sunt respectate toate condițiile formale, de aceea apărarea intimatei interveniente este apreciată ca neîntemeiată sub acest aspect.
Argumentul legat de contrarietatea de interese care trebuie să existe între - și intimatul care aderă la apel nu poate fi primit, întrucât această condiție nu rezultă nici expres, nici implicit din economia articolului 293 Cod procedură civilă, iar principiul de interpretare legislativă ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus nu permite o interpretate care să adauge la lege. Curtea reține că în speță sunt întrunite toate condițiile de admisibilitate impuse de prevederea legală precitată, respectiv cererea de aderare la apel este făcută de intimata pârâtă, este formulată după împlinirea termenului de apel (care, în privința sa, a avut loc la 24 martie 2008, conform dovezii de comunicare de la fila 271 a dosarului de fond) și tinde expres la schimbarea hotărârii instanței de fond, în privința acesteia nesubzistând nici un motiv de inadmisibilitate.
Apelul și cererea de aderare la apel sunt apreciate ca întemeiate și vor fi admise de C în limitele și pentru următoarele considerente:
În raport de cererea introductivă de instanță, de cererea reconvențională și de cererea de intervenție accesorie formulată de, Curtea apreciază că instanța de fond nu a intrat în cercetarea fondului cererilor cu care a fost sesizată și nici nu s-a pronunțat cu privire la toate aceste cereri.
Astfel, deși prin încheierea de dezbateri de la 28 ianuarie 2008 tribunalul a constatat că intervenientul nu are legitimare procesuală activă în cererea de intervenție accesorie, prin hotărârea pronunțată la 4 februarie 2008 nu s-a pronunțat în sensul respingerii acesteia pentru lipsa calității procesuale active.
De asemenea, tribunalul nu s-a pronunțat asupra cererii formulate de SC - SA de constatare a nulității absolute a hotărârii din 15 aprilie 2007, deși a fost expres învestită cu soluționarea unei cereri reconvenționale având acest obiect, cerere întemeiată în drept pe prevederile articolului 119 Cod procedură civilă (filele 86-90 ale dosarului de fond). Astfel, Curtea reține că intenția SC - SA de a învesti instanța de fond cu o cerere reconvențională reiese atât din titulatura actului de procedură - "întâmpinare și cerere reconvențională", din temeiul de drept invocat - articolul 119 Cod procedură civilă, cât și din dezvoltarea motivelor de fapt și de drept ale acestei cereri, care diferă parțial de cele din cererea introductivă de instanță. Se reține că pârâta invocă încălcarea incapacității speciale, propter rem, prevăzută de articolul 125 alin.5 din legea nr. 31/1990, cu consecințe asupra îndeplinirii condiției esențiale de cvorum prevăzute de articolul 115 alin. 1 din același act normativ, precum și lipsa capacității de a contracta, prin raportare la dispozițiile articolului 948 alin. 1 Cod civil.
Toate aceste aspecte au fundamentat convingerea Curții că pârâta a înțeles ca într-un singur act de procedură să își motiveze poziția față de cererea introductivă de instanță, pe calea întâmpinării, dar și să învestească instanța cu o cerere reconvențională, cerere lăsată, însă, nesoluționată de instanța de fond.
În ce privește cererea de chemare în judecată, Curtea apreciază soluția ca lipsită de fundament legal pe de o parte pentru că excepția inadmisibilității fost greșit admisă și pe de altă parte pentru că nu s-a realizat o adevărată cercetare a tuturor motivelor de nulitate invocate.
Astfel, Curtea reține că judecătorul fondului a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii în constatare a nulității absolute în raport de motivul de nulitate bazat pe încălcarea prevederilor articolului 125 alin. 5 din legea nr.31/1990, reținând că nulitatea prevăzută de această dispoziție legală este una relativă, ce nu poate fi valorificată pe calea procesuală aleasă în condițiile în care cererea de chemare în judecată nu poate fi recalificată.
Dând eficiență acestei excepții, prima instanță a nesocotit împrejurarea că autoarea excepției este intimata, intervenientă voluntară în favoarea pârâtei SC - SA, care a arătat expres în cererea sa de intervenție că solicită respingerea cererii de chemare în judecată. În privința cadrului procesual, Curtea reține că, potrivit principiului de drept tantum devolutum, quantum appellatum, nici una dintre -e nu a ridicat obiecțiuni, poziția procesuală de intervenientă voluntară accesorie a lui neformând obiectul controlului judiciar.
Numai că, dacă în ceea ce privește cadrul procesual poziția procesuală a părților este consolidată, controlul judiciar este solicitat a fi realizat în privința actelor de procedură efectuate de intervenienta accesorie. În motivarea cererii de aderare la apel, SC - SA a invocat soluționarea excepției invocată de intervenienta cu încălcarea prevederilor articolului 49 alin.3, raportat la articolele 54 și 56 Cod procedură civilă.
Critica este întemeiată. Poziția pârâtei față de cererea de chemare în judecată este de achiesare, atât reclamanta cât și pârâta solicitând ca instanța să constate nulitatea absolută a hotărârii contestate. Dimpotrivă, poziția intervenientei este de respingere a cererii de chemare în judecată, scop în care a invocat și excepția de inadmisibilitate.
Pe cale de consecință, deși strict formal intervenienta stă în proces în interesul pârâtei SC - SA, actele de procedură întreprinse de aceasta vin în contradicție cu interesul acesteia, interes declarat expres prin achiesarea la pretenția dedusă judecății de către reclamantă. Or, câtă vreme nici o interdicție legală nu există în materia de față în sarcina societății comerciale de a achiesa la cererea de anulare a unei hotărâri AGA luată de acționarii săi, Curtea apreciază că societatea comercială, ca subiect de drept de sine stătător, este suverană în a-și determina în mod exclusiv interesul și în exprimarea poziției în proces, interesul neputându-i fi impus de un terț, fie acesta chiar acționar al său. Recunoașterea dreptului societății pârâte de a-și stabili poziția procesuală este, de altfel, expresia deplină a principiului disponibilității în procesul civil, la a cărui respectare judecătorul trebuie să vegheze.
În această situație, Curtea apreciază că judecătorul fondului nu putea examina în fond și cu atât mai puțin admite o excepție care avea un scop declarat contrar celui urmărit de partea pârâtă, întrucât astfel a contravenit dispozițiilor articolului 49 alin. 3 și 54 Cod procedură civilă. În acest condiții, analiza de către Cat emeiniciei excepției de inadmisibilitate în raport de caracterul relativ sau absolut al nulității invocate devine de prisos, câtă vreme s-a statuat asupra împrejurării că această excepție nu putea fi primită în situația specială prevăzută de articolele 49 alin. 3 și 54 Cod procedură civilă.
Tot în legătură cu modul de soluționare a excepției de inadmisibilitate, Curtea apreciază hotărârea instanței de fond ca fără temei legal, întrucât,și dacă s-ar trece dincolo de interdicția expresă impusă de articolul 54 Cod procedură civilă, judecătorul fondului nu avea posibilitatea de a respinge ca inadmisibilă cererea introductivă de instanțăîn integralitatea ei,câtă vreme s-a pronunțat doar pe nulitatea legată de încălcarea prevederilor articolului 125 alin. 5 din legea nr. 31/1990.
Or, deși în cererea introductivă de instanță -a reclamantă a invocat ca temei juridic doar nesocotirea dispozițiilor articolului 125 alin. 5 din legea nr.31/1990, din dezvoltarea motivării acestei cereri reiese că -a reclamantă a susținut și încălcarea condițiilor referitoare la cvorum (paragraful ultim al paginii a doua a cererii), aspect neanalizat de judecătorul fondului și neacoperit de considerentele relative la caracterul nulității invocate.
Ca atare, în ce privește cererea introductivă se reține că soluția este nelegală, pe de o parte prin prisma eficienței acordate excepției inadmisibilității, iar pe de altă parte pentru necercetarea integrală a temeiurilor invocate.
Față de toate aceste considerente, Curtea apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre fără temei legal și cu încălcarea dispozițiilor legale la care s-a făcut referire, de aceea, pentru o soluționare unitară a -, admițând apelul și cererea de aderare la apel în conformitate cu dispozițiile articolelor 295 și 296 Cod procedură civilă, reținând că instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor cererilor cu care a fost învestită și că nici nu a făcut o cercetare a fondului cererii de chemare în judecată, va desființa sentința atacată, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe în conformitate cu dispozițiile articolului 297 alin. 1 teza I Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii de aderare la apel.
Admite apelul și cererea de aderare la apel formulate de -a reclamantă domiciliată în B, sector 1, nr. 40-46,. A,. 8,. 23, -a intervenientă cu sediul în B, Cabinet de Avocat - din-,.A,. 19, Județ și -a pârâtă SC - SA cu sediul ales în B la Cabinet de Avocat din-,.4, sector 5, împotriva sentinței comerciale nr.1585/04.02.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata intervenientă și domiciliată în B, sector 6, str. -, -. 1,. 7,. 29.
Desființează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile libere de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR 1: Cauzei Apelant Toma Aurica Apelant Apromatco
GREFIER
Red.Jud.
Dact.
Ex.6
19.11.2008
.
Tribunalul București
Secția a VI-a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Cauzei Apelant Toma Aurica Apelant ApromatcoJudecători:Cauzei Apelant Toma Aurica Apelant Apromatco