Anulare hotarare aga Spete. Decizia 426/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Numr în format vechi 1708/2007

CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIAL

Decizia comercial nr.426

Ședința public de la 26.10.2009

Curtea compus din:

PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu

Judector - -

Grefier - -

**************

Pe rol pronunțarea asupra apelului formulat de apelanta - GRUP SRL, în contradictoriu cu intimata - -, împotriva sentinței comerciale nr.1195/31.01.2007, pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a VI-a Comercial, în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauz au avut loc în ședința public de la data de 5.10.2009, fiind consemnate în încheierea de ședinț de la acea dat, care face parte integrant din prezenta decizie, când pentru a da posibilitate prților s depun concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la 12.10.2009, apoi la 19.10.2009 și apoi la 26.10.2009, când a decis urmtoarele:

CURTEA,

Prin sentința comercial nr. nr.1195/31.01.2007, pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a VI-a Comercial, în dosarul nr-, a fost admis în parte cererea formulat de reclamanta - -, împotriva pârâtei - GRUP SRL, și în consecinț s-a dispus obligarea pârâtei s refac lucrrile executate la sediul reclamantei din B--31 sector 5 și anume pardoseli din hal și magazie, precum și obligarea pârâtei la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecat.

Pentru a pronunța aceast hotrâre, tribunalul a reținut c între prți s-a încheiat un contract de prestri servicii la data de 23.02.2004, înregistrat sub nr. 005/23.02.2004, obiectul acestui contract fiind realizarea de ctre pârât, în calitate de prestator pentru reclamant a unor lucrri de amenajri interioare cu materialul beneficiarului. Potrivit clauzei inserate în art. 5.8, perioada de garanție de bun execuție, inclusiv pentru viciile ascunse ale lucrrilor este de 18 luni și începe s curg de la data predrii - primirii pe baz de proces verbal.

Potrivit raportului de expertiz ce s-a efectuat în cauz, tribunalul reține c s-au constatat o serie de deficiențe în realizarea acestor lucrri de ctre pârât. Expertul a concluzionat c pregtirea suportului pe care s-a turnat șapa autonivelant prezint deficiențe tehnice în sensul materialului uscat, al limitelor maxime și minime pentru dozajul de ap de adaos, grosimea de turnare a șapei, lucrarea fiind efectuat în lipsa unui proiect, fr prezentarea unei condici de lucrri și a unor fișe tehnice a acestor lucrri.

De aceea, tribunalul a concluzionat c cererea reclamantei este întemeiat, obligațiile pârâtei izvorând din contractul de prestri servicii nefiind îndeplinite corespunztor.

Împotriva acestei hotrâri a declarat apel pârâta, ce a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCURE ȘTI - Secția a Va Comercial sub nr-.

În motivarea apelului, se susțin dou critici: prima privește susținerea în sensul c judectorul fondului a interpretat eronat înscrisurile supuse cercetrii judectorești precum și investigațiile și concluziile expertizei de specialitate în construcție efectuate în cauz și a doua se refer la împrejurarea c proba cu expertiz administrat de prima instanț a fost incomplet, expertul nereușind s rspund cu claritate la solicitarea instanței de a stabili vinovția sau nevinovția pârâtei.

Detaliind cele dou critici, apelanta susține c hotrârea tribunalului este nul pentru c aceasta nu se refer la toate probele administrate, de pild nu face nici o referire la interogatoriul prților. Cu privire la aceasta apelanta susține c deși reclamanta a refuzat timp de șapte luni de zile s rspund la interogatoriu, instanța nu a fcut aplicarea art. 225 din Codul d e procedur civil. Se mai susține c prin întâmpinare și notele de ședinț pârâta a susținut c reclamanta nu a respectat termenii contractuali, pârâta a fost nevoit s lucreze cu materialul pus la dispoziție de reclamant, care a fost total necorespunztor. Conform art.6 din contract, beneficiarul s-a obligat s asigure materialele necesare lucrrii și s desemneze o persoan care s preia de la prestator lucrrile efectuate. Or, deși s-a constatat, susține apelanta prin concluziile expertizei c materialele puse la dispoziție de reclamant erau total improprii calitativ, judectorul fondului a hotrât c vinovat de neexecutarea clauzelor contractuale este pârâta-apelant.

În ce privește cea de a doua critic, apelanta precizeaz c deși obiectivul expertizei era acela de a se constata dac la lucrrile executate exist deficienț de calitate, care ar necesita refacerea lucrrilor executate de pârât, expertul nu a dat acest rspuns, reținând c materialele beneficiarului nu au fost corespunztoare, rspunsul expertului nefiind clar raportat la obiectivul stabilit de instanț.

La data de 19.10.2007, intimata reclamant a formulat întâmpinare la apelul declarat de intimat, prin care a solicitat respingerea apelului, ca tardiv formulat și în subsidiar, ca nefondat.

Prin decizia comercial nr.4/14.01.2008, Curtea de APEL BUCURE ȘTI - Secția a Va Comercial a dispus respingerea apelului ca tardiv declarat.

Prin decizia comercial nr.3536/26.11.2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus admiterea recursului declarat împotriva deciziei Curții de APEL BUCURE ȘTI - Secția a Va Comercial, casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe, reținând c în mod greșit s-a considerat c apelul este tardiv declarat, deoarece comunicarea hotrârii nu s-a efectuat la sediul ales indicat de pârât din B,-,.2,.1,.20,.5 sector 2, astfel c termenul de apel nu a început s curg.

În apel la rejudecare, Curtea de Apel a procedat la administrarea probei cu interogatorii reciproce și a probei cu înscrisuri.

La termenul de judecat din 22.06.2009, apelanta pârât a invocat ca și motiv de ordine public de apel excepția prescripției dreptului la acțiune, motivat ulterior prin concluziile scrise depuse la dosar, dup cum urmeaz.

Întrucât reclamanta și-a întemeiat cererea pe contractul de prestri servicii încheiat cu pârâta la 23.02.2004, termenul de executare a lucrrilor de construcție era de 45 de zile. La 27.04. și 17.05.2004, reclamanta a primit facturile de la pârât, dar nu a achitat prețul contractului, comunicând prin notificarea din 24.07.2004 c a constatat vicii ale construcției. La data de 18.10.2004, reclamanta a formulat o acțiune în anulare împotriva ordonanței de executare a popririi, în care motiva neplata existența viciilor la lucrare. Cum acțiunea fost introdus la 4.07.2005 (pe rolul Judectoriei Sectorului 3 B) iar art.5 din Decretul nr. 167/1958 stabilește un termen de prescripție pentru dreptul la acțiunea privitoare la vicii ascunse, de 6 luni, ce va fi calculat de la data descoperirii viciilor, rezult c cererea reclamantei este prescris. Este așa deoarece cunoașterea pretinselor vicii dateaz de la 5.07.2004, când reclamanta a trimis pârâtei notificarea mai sus evocat.

Analizând cu prioritateexcepția prescripției dreptului la acțiuneinvocat de apelant ca și motiv de ordine public în susținerea apelului su, Curtea apreciaz c aceast excepție este neîntemeiat și urmeaz a fi respins ca atare, pentru urmtoarele considerente:

Cererea e chemare în judecat formulat de reclamant are ca obiect obligarea pârâtei la refacerea pe cheltuiala sa a lucrrilor de construcții montaj care prezint deficiențe de calitate, inclusiv predarea-primirea lucrrii pe baz de proces-verbal și obligarea la plata unor daune de 250 E pe lun, începând cu data de 08.09.2004 pân la data predrii lucrrii remediate pe baz de proces-verbal.

Din motivarea cererii rezult c acțiunea reclamantei este o acțiune în rspundere întemeiat pe vicii ascunse ale lucrrii de amenajare, construire, conform contractului de prestri servicii nr. 005/23.02.2004.

Potrivitart. 5 din Decretul nr. 167/1958,termenul de prescripție a dreptului la acțiune privitoare la viciile ascunse ale unui lucru transmis sau ale unei lucrri executate, este de 6 luni și acesta curge potrivitart. 11 din același decretde la data descoperirii viciilor, îns cel mai târziu de la împlinirea unui an de la predarea lucrului sau a lucrrii.

Întrucât prțile au stipulat în contract, în art. 5.8. un termen de garanție de bun execuție, rezult c termenul de prescripție reglementat de dispozițiileart.5 din Decretul nr. 167/1958va începe s curg de la data expirrii termenului de garanție.

Astfel, art. 5.8. din contract reglementeaz:" Perioada de garanție de bun execuție, inclusiv pentru viciile ascunse ale lucrrii contractate este de 18 luni și începe s curg de la data predrii-primirii lucrrilor pe baz de proces-verbal".Cum pân la data pronunțrii prezentei decizii,lucrarea nu a fost predat de la pârât la reclamant, rezult c termenul de prescripție nu numai c nu s-a împlinit așa cu susține apelanta, dar nici nu a început s curg. De altfel, unul din capetele de cerere a fost și acela al obligrii pârâtei s predea lucrrile pe baz de proces-verbal.

Referitor la susținerile apelantei în sensul c termenul de 6 luni de prescripție reglementat de dispozițiile art. 5 din Decretul nr. 167/1958 a început s curg de la data descoperirii viciilor, iar faț de împrejurarea c reclamanta a comunicat pârâtei în iulie 2004 c lucrrile au vicii, acțiunea fiind introdus în iulie 2005, s-a prescris, acestea nu pot fi primite deoarece clauza inserat în art. 5.8 din contract stabilește o alt dat de la care începe s curg termenul de prescripție (data expirrii perioadei de garanție). De altfel, doctrina și practica judiciar au stabilit c prescripția dreptului la acțiune referitoare la viciile ascunse ale lucrrii începe s curg fie de la data descoperirii viciilor fie de la data expirrii termenului de un an sau dup caz, de trei ani (art.11 alin.1 și 2 din Decretul 167/1958), deoarece este posibil ca viciile s apar în perioada termenului de garanție, mai ales c potrivit art. 11 alin.3 din același decret, dispozițiile referitoare la prescripție nu aduc nici o atingere termenelor de garanție legale sau convenționale.

În fine, termenele de un an și de trei ani reglementate de art.11 alin.1 și 2 din Decretul nr. 167/1958 sunt termene legale de garanție, care marcheaz momentul obiectiv al începutului prescripției (în speț existând chiar și un termen convențional de garanție, așa cum menționam mai sus).

De aceea, Curtea va respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune ca neîntemeiat.

Pe fond, apelul este de asemenea, nefondat.

1.Primul motiv de apel, referitor la interpretarea eronat a înscrisurilor supuse cercetrii judectorești precum și investigațiile și concluziilor expertizei, este neîntemeiat deoarece deși se afirm aceast critic, apelanta nu arat în ce fel a interpretat Tribunalul eronat aceste probe. În detalierea motivului de apel intitulat astfel, apelanta se refer la cu totul alte împrejurri, cum ar fi faptul c instanța nu a fcut aplicațiunea art. 225 din pr. civ. faț de reclamant, care a refuzat s rspund la interogatoriu la mai multe termene. Aceast susținere nu este întemeiat deoarece, pe de o parte, instanța nu este obligat s fac aplicațiunea art. 225 din pr. civ. aceasta fiind o facultate ce urmeaz a fi apreciat doar în momentul deliberrii și al judecții propriu-zise, iar pe de alt parte, modul de aplicare a art. 225 din pr. civ. nu ar conduce în nici un caz la schimbarea unei soluții pronunțate de prima instanț, de vreme ce este de principiu c probele se interpreteaz coroborat, toate având aceeași forț probant.

De asemenea, instanța de apel a administrat ea însși proba cu interogatorii reciproce ( în condițiile art. 295 alin. 2 din pr. civ.), iar rspunsurile prților corespund susținerilor din cererea de chemare în judecat și celor din întâmpinare, neconducând la schimbarea soluției primei instanțe. Aceste rspunsuri nu cuprind recunoașteri și simple din partea reclamantei, de natur a conduce la respingerea cererii de chemare în judecat, așa cum solicit apelanta, în rspunsurile date, intimata-reclamant inserând mrturisiri complexe, indivizibile ( de tipul "Da, dar. ") sau rspunsuri negative la întrebri considerate " cheie " de ctre apelant -a se vedea filele 55-58 din dosarul Curții de APEL BUCURE ȘTI, care nu duc la concluzia inexistenței viciilor ascunse ale lucrrii efectuate de ctre pârât, conform contractului de prestri servicii încheiat între prți ( mai ales în condițiile în care acestea au fost semnalate și de ctre expertul judiciar numit de prima instanț).

2.Al doilea motiv de apel, expus la fel de contradictoriu ca primul ( dup ce în introducere este intitulat " Proba cu expertiz a fost incomplet", în detalierea sa se vorbește despre " eludarea de a rspunde cu claritate la obiectivul instanței").

Raportul de expertiz administrat în fața primei instanțe a fost de natur a lmuri situația de fapt prezentat de reclamant în cererea de chemare în judecat, în sensul c a stabilit fr echivoc c lucrarea efectuat de pârât în temeiul contractului încheiat cu reclamanta prezint serioase deficiențe ( de vreme ce acesta precizeaz ceea ce s-a executat și apoi arat în ce fel ar fi trebuit procedat pentru ca lucrarea s fie bune executat - filele 67-69 și filele 86-87 - rspunsurile la obiecțiuni).

Critica apelantei în sensul c expertul ar fi trebuit s menționeze textual c lucrarea prezint deficiențe de calitate, este nefondat, deoarece instanța de judecat este capabil ca din constatrile de fapt ale expertului desemnat în condițiile art. 201 și urmtoarele din pr. civ. s trag concluziile, coroborând aceste constatri de fapt cu celelalte probe administrate (contractul de prestri-servicii nr. 005/23.02.2004 și anexele la acesta - filele 5-8 din dosarul Judectoriei sectorului 3 B; corespondența dintre prți -filele 9- 13din același dosar al Judectoriei precum și procesul-verbal de conciliere în care prțile au consemnat acordul lor pentru efectuarea unei expertize de specialitate - filele 14- 15 din același dosar).

Ca atare și acest motiv de apel va fi apreciat ca nefondat.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 296 din pr. civ. Curtea va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepția prescripției dreptului la acțiunea invocat de apelant, ca neîntemeiat.

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta - GRUP SRL, cu sediul ales în B, la Casa de Avocați " & Asociații", din bd. - -, nr.6,.2,.1,.5,. 20, sector 2, în contradictoriu cu intimata - -, cu sediul în B,--31 sector 5, împotriva sentinței comerciale nr.1195/31.01.2007, pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a VI-a Comercial, în dosarul nr-.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțat azi 26.10.2009, în ședinț public.

PREȘEDINTE JUDECTOR

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

4 ex.

Tribunalul Bucure ști - Secția a VI a Comercial

Judector fond:

Președinte:Elisabeta Roșu
Judecători:Elisabeta Roșu, Iulica Popescu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Anulare hotarare aga Spete. Decizia 426/2009. Curtea de Apel Bucuresti