Anulare hotarare aga Spete. Sentința 44/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

SENTINȚA COMERCIALĂ NR. 44

Ședința publică de la 12.03.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Cosmin Horia Mihăianu

GREFIER - - -

Pe rol soluționarearecursului în anulareformulat de recurenta COM, împotriva sentinței comerciale nr. 1649/11.11.2008 pronunțată de către Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata, reprezentată de consilier juridic cu delegație la dosar, Dl., lipsind recurenta.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că, prin Serviciul Registratură, intimata a depus la dosar o cerere de comunicare a motivelor de recurs; de asemenea, se mai învederează că, prin fax, recurenta a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Curtea pune în discuție calificarea cererii formulate de recurentă.

Reprezentantul intimatei apreciază că cererea este una în anulare și invocă excepția de necompetență materială a Curții de Apel București, solicitând declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Călărași.

Curtea constată că pe calea greșit intitulată recurs în anulare, petenta atacă sentința comercială nr. 1649/11.11.2008 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă. Cum sentința atacată se întemeiază în drept pe prevederile nr.OUG 119/2007, devin aplicabile prevederile art. 13 alin. 1 din ordonanța de urgență menționată mai sus, potrivit cărora mpotriva ordonanței de plată debitorul poate formulacerere în anulare, în termen de 10 zile de la data comunicării acesteia. Pe cale de consecință, în aplicarea art. 84.proc.civ. Curtea califică drept cerere în anulare acțiunea cu judecata căreia a fost învestită.

Urmare a calificării căii de atac, Curtea se compune în completul prevăzut de lege pentru judecata în primă instanță, potrivit art. 13 alin. 2 din nr.OUG 119/2007 și reține cauza, spre soluționarea excepției de necompetență materială, invocată de către reprezentantul intimatei.

CURTEA

Asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 1649/11.11.2008, Tribunalul Călărași - Secția Civilă a admis acțiunea formulată de creditoarea, împotriva debitoarei COM, obligând-o pe aceasta din urmă să plătească creditoarei, în 15 zile de la comunicarea sentinței, sumele de 162.868,27 lei, reprezentând c/val. marfă, 48.203,43 lei - dobânzi calculate până la data de 23.10.2008 și 44 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că a livrat debitoarei COM preparate din carne, iar la data de 05.08.2008, debitoarea a recunoscut că datorează creditoarei suma de 195.096,62 lei, pe care s-a obligat să o plătească în trei rate, ultima având scadența la data de 31.10.2008. În continuare, instanța de fond a constatat că debitoarea a achitat numai suma de 32.228,35 lei, astfel încât a rămas neachitată suma de 162.868,27 lei. De asemenea, a mai luat act că potrivit clauzei înscrise în art. 5 alin. 4 din contract, părțile au prevăzut că debitoarea datorează dobânzi de 0,25% pe zi de întârziere în caz de neplată la termen a contravalorii mărfurilor.

Având în vedere aceste considerente, prima instanță a constatat că acțiunea creditoarei este întemeiată, astfel încât, în baza art. 969.civ. art. 1 pct. 1, art. 2, 4 și 10 din nr.OUG 119/2007 și art. 274.proc.civ. a admis-

Împotriva acestei sentințe, COM a declarat recurs în anulare, afirmând că în cursul judecății a achitat suma de 30.000 lei, iar la data de 21.12.2008 a achitat diferența, astfel încât a solicitat să fie scutită de plata accesoriilor.

La termenul de astăzi, Curtea a calificat calea de atac exercitată ca fiind o cerere în anulare, având în vedere considerentele expuse în practicaua prezentei sentințe.

Analizând, în temeiul art. 137 alin. 1.proc.civ. excepția de necompetență materială, invocată de către intimată, Curtea reține următoarele:

entința comercială nr. 1649/11.11.2008 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă este întemeiată în drept pe prevederile nr.OUG 119/2007.

Potrivit art. 13 alin. 1 și 2 din nr.OUG 119/2007, împotriva ordonanței de plată debitorul poate formula cerere în anulare, în termen de 10 zile de la data comunicării acesteia, iar competența de soluționare a cererii de anulare revine instanței competente să judece fondul cauzei, în primă instanță.

Cum Tribunalul Călărași este instanța competentă să judece fondul pricinii, în primă instanță, Curtea, în aplicarea textelor legale evocate mai sus, va admite excepția necompetenței sale materiale și, în temeiul art. 158 alin. 1 și 3.proc.civ. va declina competența de soluționare a cererii în anulare, în favoarea Tribunalului Călărași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția de necompetență materială a Curții de Apel București și în consecință:

Declină competența de soluționare a cererii în anulare formulate de petenta COM cu sediul în B,- (fost nr. 7), - parter, jud. B, împotriva sentinței comerciale nr. 1649/11.11.2008 pronunțată de către Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata, cu sediul în C, str. G-ral, nr. 1, jud. C, în favoarea Tribunalului Călărași.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.03.2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - - -

Red. Jud. /4 ex./19.03.2009

Președinte:Cosmin Horia Mihăianu
Judecători:Cosmin Horia Mihăianu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Anulare hotarare aga Spete. Sentința 44/2009. Curtea de Apel Bucuresti