Anulare hotarare aga Spete. Decizia 45/2008. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 45/
Ședința publică din 12 Mai 2008
Completul compus din:
- Președinte
- - Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea apelului promovat de reclamantele, -, toate cu domiciliul ales în municipiul Tg. M, B-dul 1 - 2. nr. 273,.2, jud. M, împotriva sentinței comerciale nr. 1718 din 14 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru apelante av. -, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, constatân-
du-se că apelul este declarat în termenul procedural și timbrat cu suma de 4 lei, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Reprezentanta apelantelor depune la dosar dovada publicării în monitorul oficial la data de 28 iunie 2007 hotărârii adoptată cu ocazia adunării generale ordinare din data de 5 martie 2007.
Neformulându-se cereri în probațiune, instanța consideră cauza lămurită sun toate aspectele, închide procedura probatorie și acordă cuvântul asupra dezbaterilor.
Reprezentanta apelantelor susține apelul și solicită admiterea lui desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru considerentele expuse detaliat în scris care au fost susținute și oral. Solicită și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces, depunând în acest sene factura reprezentând onorariul avocațial.
CURTEA,
Prin sentința nr. 1718 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș la data de 14.12.2007 în dosarul nr-, s-a respins cererea formulată de reclamantele împotriva pârâtei M Tg. M ca urmare a admiterii excepției tardivității invocată de pârâtă.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantele au formulat acțiunea în anulare a hotărârii nr. 1 din 05.03.2007 a adunării generale a membrilor cooperatori la data de 21.06.2007, peste termenul de 15 zile prevăzut de art. 44 alin. 3 din Legea nr. 1/2005, cererea de înregistrare a hotărârii la ORC de pe lângă Tribunalul Comercial Mureș fiind depusă la data de 29.05.2007.
Împotriva sentinței au formulat apel reclamantele arătând că în mod greșit s-a admis excepția tardivității în condițiile în care au luat la cunoștință de conținutul hotărârii la data de 12.06.2007 iar hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 28.06.2007. Acțiunea în anulare a fost trimisă prin poștă la data de 19.06.2007, deci în termenul de 15 zile de la data luării la cunoștință.
Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare și nici nu și-a trimis reprezentantul legal în fața instanței pentru a-și formula apărarea.
Examinând apelul prin prisma motivelor invocate dar și din oficiu în raport de dispozițiile art. 3041. pr. civ. Curtea reține:
La data de 05.03.2007, adunarea generală a membrilor cooperatori ai pârâtei a adoptat hotărârea nr. 1. Conform art. 44 alin. 1 din Legea nr. 1/2005, pentru a fi opozabile terților, hotărârile adunării generale se depun în termen de 15 zile de la data adoptării, la oficiul registrului comerțului pentru a fi menționate în registrul comerțului și publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a VII- De asemenea, conform alin. 3 din același art. hotărârile pot fi atacate în justiție în termen de 15 zile de la data mentionarii în registrul comerțului.Pârâta nu și-a îndeplinit această obligație așa încât, reclamantele au solicitat în cadrul dosarului nr- al Tribunalului Comercial Mureș, obligarea pârâtei să-și îndeplinească obligația. Așa cum rezultă din actele și lucrările acestui dosar, pârâta a depus la ORC cererea de menționare în registrul comerțului, la data de 29.05.2007 fiind menționată în registru la data de 31.05.2007, iar reclamantele au luat la cunoștință de conținutul hotărârii atacate doar la termenul de judecată din 12.06.2007. Acțiunea reclamantelor în acest dosar a fost respinsă ca rămasă fără obiect.
Câtă vreme pârâta nu și-a îndeplinit propria-i obligație decât după introducerea unei acțiuni în justiție, culpa acestei nu-i poate fi imputată reclamantelor. Pentru aceasta, Curtea apreciază că termenul de 15 zile prevăzut de alin. 3 al art. 44 din Legea nr. 1/2005 curge de la data luării la cunoștință de către reclamante a conținutului hotărârii atacate. De precizat că hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 53/28.06.2007 partea a VII-
Reclamantele au formulat acțiunea în anulare la data de 19.06.2007, așa cum rezultă de pe ștampila poștei aplicată pe plic. ( fila 5 dosar fond), în termenul de 15 zile prevăzut de lege.
Pentru aceste considerente, Curtea consideră că în mod greșit judecătorul fondului a admis axcepția tardivității acțiunii, și cum nu a intrat în cercetarea fondului, în raport de dispozițiile art. 297. pr. civ., urmează ca sentința atacată să fie desființată iar cauza trimisă spre rejudecare pentru pronunțarea pe fondul cauzei.
Văzând și dispozițiile art. 274. pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de reclamantele, -, toți cu domiciliaul ales în municipiul Tg.M, B-dul 1 - 2. nr. 273,.2, jud. M, împotriva sentinței comerciale nr. 1718 din 14 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-. și în consecință:
Desființează sentința de mai sus și trimite cauza spre rejudecare instanței de fond, respectiv, Tribunalului Comercial Mureș.
Obligă pârâta M Societate Mesteșugărească de Gr.I- Târgu M, B-dul 1 - 2. nr. 30, jud. M către reclamante a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2004,15 lei.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 Mai 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, - |
Grefier, |
Tehnored./12 ex./23.05.2008
Jud.Fond I-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat