Anulare hotarare aga Spete. Decizia 470/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 485/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZI A COMERCIALĂ Nr. 470
Ședința publică de la 16 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Roxana Popa
JUDECĂTOR 2: Viorica Trestianu
JUDECĂTOR 3: Cosmin Horia
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta împotriva sentinței comerciale nr. 1124 din data de 25.01.2008 în contradictoriu cu intimata DE
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recurenta a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul legal stabilit și cerere prin care solicită acordarea unui termen pentru lipsă de apărare, precum și faptul că intimata a depus la dosar întâmpinare prin fax.
Curtea, în urma deliberării, având în vedere că nu se invocă motive temeinice în susținerea cererii de amânare pentru lipsă de apărare, constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 156. motiv pentru care respinge cererea de amânare.
Curtea, constată că intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă, rămâne în pronunțare pe excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimată prin întâmpinare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului comercial d e față, reține următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1124/25.01.2008 Tribunalul București Secția a VI-a Comercială a admis în parte cererea în anulare formulată de contestatoarea debitoare - SA în contradictoriu cu intimata creditoare DE SA, a anulat în parte sentința comercială nr. 9400/06.09.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- în sensul că a admis în parte cererea și a somat debitoarea la plata către creditoare a sumei de 39.022,94 lei reprezentând contravaloarea marfă livrată, cât și la plata penalităților de întârziere aferente acestei sume de 0,2 % pe zi de întârziere, de la 16.07.2006 și până la 02.02.2007, în termen de 30 de zile de la comunicarea sentinței. A respins celelalte pretenții ca neîntemeiate.
În considerentele sentinței, judecătorul a reținut că în urma promovării cererii de emitere a somației de plată, a fost pronunțată sentința comercială nr. 9400/06.09.2007 debitoarea fiind obligată la plata sumelor de 170.032,44 lei contravaloarea marfă și 60.601,61 lei penalități de întârziere, fiind reținut că creanța invocată de creditoare este certă, lichidă și exigibilă.
Împotriva acestei sentințe a formulat cerere în anulare debitoarea. În raport de criticile aduse de această parte, judecătorul a reținut că pentru suma de 131.009,5 lei nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 alin. 1 din OG nr. 5/2001, pentru verificarea creanței fiind necesară administrarea unor probe specifice dreptului comun, în scopul de a se stabili dacă această sumă a fost stinsă prin compensare. În ce privește restul de 39.022,94 lei, se reține că s-a probat în condițiile legale certitudinea creanței, debitul fiind recunoscut și de contestatoarea debitoare.
Judecătorul a apreciat că nu poate fi obligată contestatoarea la plata integrală a penalităților de întârziere, pentru întinderea acestora fiind necesară stabilirea cu certitudine a debitului principal, așa cum s-a menționat, fiind justificate doar penalitățile aferente debitului dovedit ca cert în cadrul procedurii speciale a somației de plată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea debitoare, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței pronunțate în cererea de anulare în sensul admiterii în totalitate a acestei cereri și respingerii în întregime a cererea intimatei creditoare.
Recurenta a mai precizat că va depune motivele de recurs printr-un memoriu separat, după comunicarea sentinței recurate.
Nu au mai fost depuse la dosar criticile recurentei cu privire la sentința atacată.
Prin întâmpinare, intimata a invocat excepția inadmisibilității recursului, arătând că în procedura specială instituită de OG nr. 2/2001 singura cale de atac este cea a cererii în anulare.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de excepția invocată de intimată, se reține că potrivit art. 8 alin. 4 din OG nr. 5/2001, acă instanța învestită admite cererea în anulare, aceasta va anula ordonanța, pronunțând o hotărâre irevocabilă.
Deci, sentința pronunțată de judecător în cadrul cererii în anulare este irevocabilă, legiuitorul neprevăzând posibilitatea atacării acestei sentințe cu recurs.
În consecință, față de considerentele reținute și de textele legale arătate, excepția invocată de intimată va fi admisă iar recursul declarat în cauză va fi respins ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția inadmisibilității recursului.
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta - SA în contradictoriu cu intimata - DE SA împotriva sentinței comerciale nr. 1124/25.01.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.04.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
Red. RP/2ex.
24.04.2008
Jud. fond
Tribunalul București Secția a VI-a Comercială
Președinte:Roxana PopaJudecători:Roxana Popa, Viorica Trestianu, Cosmin Horia