Anulare hotarare aga Spete. Decizia 5/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 5
Ședința publică din 15 ianuarie 2009
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Magdalena Mălescu
JUDECĂTOR 2: Dorin Ilie Țiroga
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de către reclamanta Societatea Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice - SA B, împotriva sentinței civile nr. 34/CC/20.05.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu SC DISTRIBUȚIE SA T, având ca obiect acțiune în anulare hotărâre AGA.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat pentru reclamanta apelantă și avocat în reprezentarea pârâtei intimate.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat se acordă cuvântul părților în dezbaterea apelului.
Reprezentanta reclamantei apelante pune concluzii de admitere a apelului, modificarea hotărârii atacate și pe fond admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea apelului ca nefondat, cu consecința confirmării hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 34/CC/20.05.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, s-a respins acțiunea formulată de Societatea Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice - SA B, în contradictoriu cu pârâta SC DISTRIBUȚIE SA
S-a reținută că la data de 25.06.2007 s-a desfășurat ședința și când s-a adoptat hotărârea nr. 9/2007, a cărei anulare o solicită reclamanta, prin care s-a hotărât participarea pârâtei la constituirea SC SERVICII COMUNE SA.
Că, pentru această adunare convocarea a fost legal efectuată de pârâtă cu respectarea termenului de 30 zile, și nu se poate reține o încălcare a convocării acționarilor cu vătămarea intereselor acestora, în special a reclamantei care a participat la adunarea generală.
De asemenea, publicitatea s-a respectat prin convocarea cu scrisoare recomandată cu aviz de primire conform art. 13.4 din Actul Constitutiv al pârâtei, ordinea de zi a fost respectată, iar interesele acționarilor nu au fost lezate. Pârâta avea prerogativele necesare înființării unei societăți comerciale conform art. 12.2 din actul constitutiv, ori posibilitatea sa de participare la orice forme de asociere.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta, care a solicitat modificarea în tot a hotărârii în sensul admiterii acțiunii principale și anularea Hotărârii AGA nr. 9 din 25.06.2007, pentru încălcarea dispozițiilor legale și statutare descrise în cerere.
Apelanta expus pe scurt starea de fapt și a criticat sentința întrucât în mod greșit s-a reținut respectarea dispozițiilor legale și statutare referitoare la termenul de convocare a adunării generale a acționarilor, respectiv art. 117 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 și art. 13 alin. 4 din Actul Constitutiv al pârâtei.
Astfel au avut loc mai multe convocări și reconvocări în lunile iunie și iulie 2007, pentru ca în final pentru data de 25.06.2007 să nu se respecte termenul imperativ de 30 de zile, sancțiunea fiind nulitatea actului; procedurile de reconvocare nu sunt prevăzute în dispozițiile statutare ci dar în cele legale, iar în cazul aplicării ar fi trebuit respectat și termenul de 8 zile, prevăzut de art. 118 din legea societăților comerciale.
A mai criticat că în mod greșit s-a reținut că pârâta intimată a respectat dispozițiile referitoare la procedura de publicitate a actului de convocare a adunării generale a acționarilor, întrucât condițiile de realizare sunt prevăzute în art. 13.4 din actul constitutiv și art. 117(4) din Legea nr. 31/1990 și în speță lipsește dovada certă de primire a convocării.
În aceste condiții, trimiterea poștală realizată ar fi putut conține orice tip de corespondență adresat oricărei persoane, fără a se putea face dovada privind acest conținut, în același sens fiind adusă ca argument și Decizia Comercială nr. 347/24.01.2003 a Înaltei Curți de casație și Justiție.
O altă critică se referă la respingerea ca neîntemeiate a argumentelor referitoare la conținutul actului de convocare, amintind art. 117 alin. 6 din Legea nr. 31/1990 care prevede toate categoriile de informații ce trebuie cuprinse, cu mențiunea că prin actele constitutive, aceste categorii pot fi extinse dar nu reduse.
Se susține în esență că trebuie a se anexa convocării materiale informative cu activitățile ce se vor transfera la noua societate și ponderea lor, ce ar fi permis verificarea îndeplinirii unor dispoziții exprese din Actul constitutiv vizând înstrăinarea unor valori din capitalul social care să depășească 25%, ce atrage competența adunării extraordinare și votul a cel puțin 75% din acțiuni.
Deci, acționarii și persoanele interesate nu au putut verifica dacă se puteau lua hotărâri cu privire la punctele înscrise pe ordinea de zi, în condițiile în care apelanta reclamantă a votat împotriva adoptării hotărârii.
Instanța de fond a respins în mod neîntemeiat susținerile referitoare nerespectarea atribuțiilor adunării generale ale acționarilor, în sensul că s-a încălcat art. 12.2 (IX) și (XII) din Actul Constitutiv, deoarece competența de a decide cu privire la constituirea unei astfel de entități aparține adunării ordinare și nu extraordinare a acționarilor.
Un alt motiv invocat se referă la reținerea greșită a faptului că societățile civile de avocați pot convoca valabil adunarea generală a acționarilor unei societăți comerciale, când reglementarea situației se găsește în art. 117(1) din Legea nr. 31/1990, unde limitativ se prevede cine are posibilitatea convocării adunării, fără a fi amintite aceste societăți de avocați. Nici în statut nu sunt cuprinse dispoziții cu privire la această posibilitate și astfel modul în care s-a procedat se consideră a nu fi valabil.
În drept: art. 282 și urm. din Codul d e procedură civilă, art. 132 și cele expres arătate din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
Intimata pârâtă, prin întâmpinare, a solicitat respingerea apelului ca nefondat și confirmarea hotărârii atacate, avându-se în vedere următoarele apărări:
- transmiterea convocării a fost efectuată în termenul legal prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire;
- actul de convocare a fost expediat cu data poștei la 25.05.2007, așadar cu mai mult de 30 de zile de data desfășurării adunării generale;
- s-au cuprins în convocare toate datele cerute de lege și prevederile statutare, iar în ce privește structura societății ce urma a fi îființată, au fost prevăzute alternativ două modalități, descrise în mod detaliat și explicit în cuprinsul notei de fundamentare anexată convocării și transmisă tuturor acționarilor;
- sub aspectul atribuțiilor adunării acționarilor s-a respectat art. 111 din lege și principiul de drept conform căruia "cine poate mai mult poate și mai puțin", iar pentru adoptarea hotărârii atacate s-a întrunit un cvorum de 100%, și s-a adoptat cu votul majorității acționarilor prezenți și a capitalului social;
- nu este întrunită ipoteza prevăzută de art. 15.3 din Actul constitutiv, care nu a fost astfel încălcat întrucât nu a avut loc un transfer de peste 20% din activitățile societății pârâte către asocierea nou înființată.
Examinând calea de atac declarată de reclamantă, prin prisma motivelor invocate în scris, probelor, înscrisurilor de la dosar, Curtea, reține ca nefondat apelul pentru următoarele considerente:
Art. 295 alin. 1 din Codul d e procedură civilă arată că instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță și, din acest punct de vedere nu există motive de desființare sau schimbare a sentinței tribunalului.
Astfel, primul motiv din apel presupune verificarea îndeplinirii cerințelor referitoare la termenul de convocare al adunării generale desfășurate în data de 25.06.2007.
Art. 117 alin. 4 din Legea nr. 31/1990, modificată și republicată se referă la un termen de cel puțin 30 zile înainte de data ținerii adunării, să fie expediat mijlocul ales pentru convocare către acționari.
2 din acest articol se referă la termenul de întrunire mai mare de 30 zile de la publicarea convocării în Monitorul Oficial al României, însă apelanta deși se referă la acest aliniat nu invocă nerespectarea acestei condiții în speță, ci, ipoteza din alin. 4, coroborat cu art. 13 alin. 4 din actul constitutiv al pârâtei, unde s-a prevăzut că transmiterea prin poștă a convocării va fi efectuată cu cel puțin 30 de zile înainte de data stabilită pentru ședință.
În speță, pentru adunarea generală când s-a adoptat hotărârea acționarilor atacată din data de 25.06.2007, convocarea s-a expediat cu recomandata AR 77265 din 25.05.2007, astfel că acest motiv al apelului se va considera ca nefondat.
Nu sunt aplicabile nici prevederile art. 118(3) din Legea societăților comerciale întrucât prin convocatorul ședinței din 25.06.2007 s-a stabilit data de ținere a ședinței și s- anulat orice altă convocare, și mai mult s-a menționat data, ora și locul unei eventuale a doua adunări la 26.06.2007 ( 16 dosar fond).
În al doilea motiv de apel se invocă lipsa dovezii certe de primire a convocării, și aceleași prevederi legale și din actul constitutiv, însă este neîntemeiată susținerea apelantei cât timp aceste dispoziții nu cer o astfel de dovadă, condiția scrisorii cu confirmare de primire a fost îndeplinită și mai mult partea nu poate invoca nici o vătămare a intereselor sale cât timp a participat la ședință având cunoștință de data și locul acesteia și ordinea sa de zi.
Conținutul actelor de convocare este stabilit de prevederile art. 117 alin. 6 din Legea nr. 31/1990, iar în actul constitutiv de art. 13.5 (vezi fila 70 dosar fond), cerința fiind a se cuprinde ordinea de zi cu menționarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor adunării.
Ori, în convocare s-a înscris ca ordine de zi problema controversată în sensul că se va dezbate "aprobarea participării societății la constituirea unei societăți de servicii comune, numită SC Servicii SA, în una din structurile alternative prevăzute în materialul informativ al prezentei comunicări" existând și Nota privind punctul 1 de pe ordinea de zi (17 dosar).
Prin urmare elementele arătate duc la concluzia respectării cerințelor legale și statutare, minim obligatorii, iar altele, de genul indicării valorii capitalului social ori ponderea în activitatea societății pârâte a celor desfășurate în noua societate, nu sunt cerute de lege și nu pot duce, în lipsa lor, la anularea hotărârii
Nu poate fi însușită nici critica apelantei reclamante cu privire la respectarea atribuțiilor adunării generale a acționarilor, întrucât în raport de atribuțiile pe care legea le dă unei adunări extraordinare sau ordinare, este aplicabil principiul "qui potest majust potest minus", sesizat de altfel și de intimată prin întâmpinare, iar pe de altă parte, în raport de cvorumul de participare de 100% al acționarilor și cel al majorității voturilor cu care s-a adoptat hotărârea, nu s-a încălcat nici o dispoziție imperativă cu privire la aceste aspecte.
Ipoteza din art. 15.3 al actului constitutiv nu este aplicabilă în speță, deci se va respinge și acest motiv de apel.
Potrivit art. 117 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 adunarea generală este convocată de administrație, respectiv de directorat, ori de câte ori este necesar, iar în dosar convocarea a fost făcută de Consiliul de Administrație astfel cum rezultă din preambulul convocării, și a fost semnată de Președintele acestui consiliu, aspecte ce se regăsesc și în procesul verbal al din 25.06.2007, ( vezi fila 29 dosar fond) fiind de respins motivația apelantei cu privire la acest aspect.
Pe cale de consecință, față de cele reținute în considerentele anterioare, art. 282 și urm. din Codul d e procedură civilă, calea de atac a reclamantei este nefondată și va fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamanta Societatea Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice - SA B, împotriva sentinței civile nr. 34/CC/20.05.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 15.01.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
Dr. - - - - -
În concediu medical
Semnează Vicepreședinte
C de Apel
GREFIER,
- -
Red./10.03.2009
Tehnored /11.03.2009
Instanță fond: Tribunalul Timiș
Judecător -
4 ex./ 2 com.
Președinte:Magdalena MălescuJudecători:Magdalena Mălescu, Dorin Ilie Țiroga