Anulare hotarare aga Spete. Decizia 521/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr intern 909/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 521
Ședința publică de la 30 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tatiana Gabriela Năstase
JUDECĂTOR 2: Ruxandra Monica Duță
Grefier ---
*****************
Pe rol pronunțarea în cauza comercială de față, având ca obiect recursul formulat de apelantul reclamant-pârât și cererea de aderare la apel formulată de intervenientul împotriva Sentinței comerciale nr.14213 din data de 19.12.2008 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr- (Număr în format vechi 3428/2005), în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA și intimații pârâți-reclamanți SC INTERNAȚIONAL SRL, SC INTERNAȚIONAL SRL.
Dezbaterile în apel au avut loc în cadrul ședinței publice din 17 2009, fiind consemnate prin încheierea de ședință de la acea dată - ce face parte integrantă din prezenta -, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera în temeiul art.260 Cod procedură civilă și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, la cererea părților, a amânat pronunțarea pentru data de 24 2009 și, ulterior, pentru data de astăzi, 30 2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Asupra apelului comercial d e față, deliberând, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 14213/19.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, a fost respinsă acțiunea principală formulată de reclamantul pârât în contradictoriu cu pârâta SC SA și pârâtele reclamante SC INTERNATIONAL SRL și SC INTERNATIONAL SRL, ca neîntemeiată.
A fost de asemenea respinsă cererea de intervenție principală formulată de intervenientul, ca neîntemeiată și cererea reconvențională ca rămasă fără interes.
Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea cererii de chemare în judecată privind anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.549/28.04.2005 de, având ca obiect transferul dreptului de proprietate asupra unei cote indivize de 62,33 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în B,-, sector 2.
Analizând materialul probator administrat în cauză, tribunalul a reținut că reclamantul, în calitate de acționar al SC SA, a criticat convenția încheiată la data de 28.04.2005 pentru nelegalitate, considerând că, la încheierea actului juridic, au fost încălcate prevederile articolului 241 alineat 1 din Legea nr. 297/2004.
Potrivit alineatului 3 al acestui text legal, în cazul nerespectării prevederilor alineatelor 1 și 2, oricare dintre acționari poate solicita instanței judecătorești anularea actului juridic încheiat și urmărirea administratorilor pentru repararea prejudiciului cauzat societății.
În acest context s-a solicitat instanței constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare. Pentru aceleași motive constatarea nulității a fost cerută și de intervenientul principal, acționar al SC SA.
În opinia instanței de fond, articolul 241 din Legea nr.297/2004, pune în discuție valabilitatea actului față de terții cumpărători, numai în condițiile în care se face dovada că aceștia cunoșteau, la momentul încheierii actului, faptul că valoarea acestuia depășea 20% din totalul activelor imobilizate, mai puțin creanțele, întrucât numai în această situație era necesară aprobarea.
S-a mai reținut că pentru stabilirea limitei valorice se ia în considerare exercițiul financiar al anului anterior, întrucât legea se referă la durata unui exercițiu financiar, iar aceasta nu poate fi cea corespunzătoare anului în care se încheie actul întrucât la acel moment nu pot fi cunoscute datele reale ale patrimoniului societății pentru perioada aferentă întregului exercițiu financiar în curs.
Această interpretare este sprijinită și de argumentul de analogie "ubi eadem est ratio, eadem lex esse debet" în condițiile în care art.150 alin.3 din Legea nr.31/1990 în cazul actelor privind înstrăinarea, dobândirea, închirierea sau efectuarea unor operațiuni de leasing încheiate de administratori în nume propriu cu societatea stabilește că limita valorică trebuie calculată prin raportare la situația financiară aprobată pentru anul financiar precedent celui în care are loc operațiunea.
Tribunalul a stabilit că nu există nicio dovadă că societățile Internațional și Internațional au fost avizate cu privire la valoarea activelor și creanțelor, iar acestora nu li se poate imputa lipsa solicitării dovezii aprobării adunării generale extraordinare in condițiile in care acordul cu privire la vânzare a fost exprimat de adunarea generală ordinară a acționarilor conform procesului - verbal al ședinței din 29.03.2004 care a fost avut în vedere la întocmirea contractului.
Vânzarea terenului ce a făcut obiectul actului juridic criticat și împuternicirea președintelui consiliului de administrație, în vederea perfectării convenției, încuviințate fiind de organul deliberativ al societății, buna credință a cumpărătorilor trebuie prezumată conform principiului general înscris în art.1898 Cod civil. Mai mult, tribunalul a observat că această măsură a fost luată în condițiile de cvorum și majoritate stabilite de lege și pentru adunarea extraordinară, fiind prezenți acționarii reprezentând 78,4% din capitalul social, hotărâre a fiind luată cu votul acționarilor reprezentând 70,56 % din cei prezenți la a doua convocare. Legea nr.31/1990 în vigoare la momentul încheierii actului, prin art. 115, stabilea pentru validitatea hotărârilor adunării generale extraordinare, în condițiile inexistenței unei derogări prin actul constitutiv, la convocările următoare, prezența acționarilor reprezentând J din capitalul social, iar hotărârile să fie luate cu votul unui număr de acționari care să reprezinte cel puțin o treime din capitalul social, sedința adunării generale extraordinare desfășurându-se în aceeași zi în continuarea celei ordinare. Astfel cum s-a arătat și în doctrină, ceea ce caracterizează felul adunării generale, nu este titulatura dată acesteia, ci natura problemelor și condițiile de cvorum și majoritate.
Tribunalul a mai reținut că în cauză nu s-a probat nici faptul că, la momentul perfectării convenției, cumpărătorii au avut cunoștință despre constatarea judiciară a nulității absolute a hotărârii SC SA din 29.03.2004.
Reclamantul - pârât, răspunzând la interogatoriul propus de pârâtele reclamante, a declarat că nu a întreprins niciun demers pentru a le face cunoscute acestora existența unor litigii referitoare la anularea hotărârilor adunărilor generale ale acționarilor SC SA din 29.03.200 Reprezentantul legal al SC Internațional SRL a negat, în cadrul răspunsului la interogatoriul formulat de reclamantul-pârât, deținerea un informații cu privire la anularea acestor hotărâri.
Această împrejurare nu a fost probată ca fiind adusă la cunoștința reprezentanților legali ai societăților cumpărătoare nici de către președintele consiliului de administrație al SC SA care a garantat la momentul încheierii actului că semnătura este opozabilă societății reprezentate, consimțământul acesteia fiind valabil exprimat.
În conformitate cu dispozițiile art.132 alin.10 din Legea nr.31/1990, numai hotărârea irevocabilă de anulare se menționează in registrul comerțului și este publicată în Monitorul Oficial al României, iar potrivit dispozițiilor art.50 alin.l din același act normativ, actele sau faptele, pentru care nu s-a efectuat publicitatea prevăzută de lege, nu pot fi opuse terților, în afară de cazul în care societatea face dovada că acestia le cunoșteau.
Nu se poate reține, în opinia tribunalului, că simpla lipsă a hotărârii este suficientă pentru anularea actului în cauză, întrucât principiul securității circuitului civil impune apărarea terților de bună-credință.
În considerarea celor expuse, tribunalul a respins cererea de chemare în judecată și cererea de intervenție ca neîntemeiate.
În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâtele reclamante, tribunalul a reținut pârâtele -reclamante au solicitat, în temeiul disp. art.111, să se constate existența dreptului lor de proprietate, în cote și părți egale, asupra cotei indivize de 62,33% din terenul in suprafață de 23.844 mp situat în B, Soseaua - nr.55, sector 2, ceea ce reprezintă suprafața de 14862 mp, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 549/28.04.2005 de BNP, cât și a calității lor de cumpărători de bună credință.
In contextul în care a fost formulată și față de motivele invocate în susținerea acesteia și în justificarea interesului promovării sale, cererea reconvențională reprezintă o acțiune în constatare provocatorie, întrucât prin aceasta reclamantului - pârât i se solicită să-și dovedească pretențiile în condițiile în care prin cererea de constatare a nulității absolute a actului cauzează o tulburare serioasă a exercițiului dreptului de proprietate afirmat de cumpărători.
Intrucât cererea principală și cea de intervenție prin care dreptul de proprietate era contestat au fost găsite neîntemeiate de tribunal, tulburarea de drept a fost înlăturată astfel încât acțiunea în constatare a rămas lipsită de interes și a fost respinsă ca atare.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel apelantul care a solicitat schimbarea în parte a sentinței apelate și admiterea cererii de chemare în judecată.
În motivarea apelului, în esență, apelantul a arătat că sentința este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea vădită a dispozițiilor legale incidente.
Astfel, contractul este lovit de nulitate, fiind încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale imperative ale articolului 241 alineatele 1 și 3 din Legea nr. 297/2004, iar din considerentele sentinței apelate rezultă indubitabil că instanța de fond a avut în vedere încălcarea acestor dispoziții deoarece valoarea contractului depășea cu 147,94% totalul activelor imobilizate, mai puțin creanțele.
Întrucât la încheierea actului nu a existat aprobarea, actul încheiat urmează a fi anulat față de prevederile clare și neechivoce ale textului de lege invocat mai sus.
S-a apreciat că buna credință are eficiență numai în raporturile dintre părți, în ceea ce privește efectele anulării contractului, iar nu față de terții prejudiciați de încălcarea unei norme imperative, terți față de care simpla încălcare a legii duce la anularea actului încheiat cu nesocotirea ei.
A accepta concluzia instanței de fond înseamnă nu numai a adăuga textului de lege, ci mai mult, a limita acțiunea normei juridice imperative, ceea ce reprezintă o eroare juridică gravă.
S-a arătat că buna credință nu este de natură să valideze încălcarea unei norme juridice imperative, iar singurele materii în care existența bunei credințe produce efecte juridice la dobândirea dreptului de proprietate asupra unui imobil sunt uzucapiunea scurtă reglementată de articolul 1858 cod civil și dobândirea dreptului de proprietate asupra unui bun naționalizat.
Chiar dacă s-ar accepta că buna credință protejează cumpărătorul de sancțiunea prescrisă de lege, din probele administrate în cauză rezultă indubitabil că și nu au fost de bună credință la încheierea contractului.
Astfel, cumpărătoarele nu au verificat situațiile financiare ale SC SA înainte de încheierea contractului întrucât, o simplă analiză a acestor situații așa cum se regăseau la. ar fi înlăturat orice dubiu în sensul de a stabili dacă valoarea contractului depășea procentul de 20% din totalul activelor imobilizate, mai puțin creanțele.
Disproporția dintre valoarea actului și totalul activelor imobilizate, mai puțin creanțele, este imensă, nu de 20% cât stabilește textul de lege, ci de 147%.
S-a mai arătat de către apelant că înscrisul s-a încheiat în baza procesului verbal al, în condițiile care legea impune existența unei hotărâri care în cauza de față nu există.
S-a apreciat că o astfel de hotărâre nu există întrucât pe ordinea de zi a nu a existat o astfel de problemă, iar hotărârile acționarilor SC SA din 29.03.2004 au fost constatate nule absolut de instanța de judecată în mod irevocabil.
S-a mai arătat că procesul verbal de ședință reprezintă un act intern al societății comerciale iar față de părți manifestarea de voință a acționarilor trebuie să îmbrace forma unei hotărâri care-și produce efectele doar după publicarea ei în așa cum prevăd dispozițiile articolului 131 alineat 5 din Legea nr.31/1990.
Intimații persoane juridice au încălcat chiar și mandatul acordat în ședința AGA întrucât din procesul verbal al ședinței rezultă că pentru încheierea contractului a fost mandatat Consiliul de Administrație al, iar nu directorul general al acestei societăți.
Din obiecțiunile raportului de expertiză formulate de, în fapt o confirmare expresă a susținerilor apelantului rezultă că această societate nu și-a manifestat consimțământul la vânzarea terenului nici printr-o hotărâre și nici printr-o decizie a, actul fiind încheiat în baza unei delegații semnate pentru el însuși chiar de către Directorul general.
Intimații cumpărători erau datori să observe la semnarea contractului, ca și a actelor care le-au precedat că nu există nici o hotărâre a dată în aplicarea hotărârii.
Mai mult decât atât, cumpărătoarele au acceptat ca la încheierea în forma autentică a promisiunii de vânzare-cumpărare din data de 2.04.2004 ca reprezentarea să se facă de către Directorul general în baza delegației nr.21 din 24.03.2004, emisă anterior ședinței adunării generale a acționarilor din data de 29.03.2004, ceea ce răstoarnă încă o dată prezumția de bună credință.
În drept s-au invocat dispozițiile articolului 282 și următoarele Cod procedură civilă, articolului 241 din Legea nre.297/2004, articolului 5 și articolului 948 Cod civil.
Prin cererea de aderare la apel formulată de apelantul intervenient s-a solicitat schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii principale și a cererii de intervenție în interes propriu.
Apelantul a prezentat un scurt istoric al cauzei și a invocat motivele de nulitate absolută a actului referitoare la încălcarea dispozițiilor articolului 241 punctul 1 din Legea nr.297/2004 reiterând susținerile apelantului.
Apelantul a arătat că există o incertitudine asupra datei când s-a hotărât vânzarea și când a fost împuternicit să reprezinte SC SA în vederea vânzării imobilului întrucât din promisiunea de vânzare cumpărare din 2.04.2004 și respectiv contractul de vânzare-cumpărare rezultă că a hotărât vânzarea imobilului, singura adunare unde s-a discutat acest lucru fiind cea din 29.03.2004 și luând în considerare data de pe împuternicirea care apare în promisiunea de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 1135 din 23.12.2004 de.
Apelantul a mai arătat că, pentru bunul imobil ce urma a fi vândut, caracterul de activ în categoria activelor imobilizate ale societății vânzătoare decurge chiar din mențiunea făcută în promisiunea de vânzare-cumpărare din 2.04.2004 semnată de SC SA și de intimatul pârât în care se arată că terenul face parte din capitalul social al SC SA.
Din cuprinsul actului menționat mai sus rezultă în mod expres că intimații pârâți cunoșteau caracterul bunului imobil și că trebuiau să cunoască și prevederile legale care sunt aplicabile acestui tip special de bun raportat la caracterul special al societății vânzătoare - societate listată pe bursa.
Apelantul a mai învederat că intimații pârâți nu au solicitat niciodată să verifice conținutul a SC SA din 29.03.2004, deși au avut mai bine de 1 an la dispoziție pentru acest lucru. De asemenea, nu au solicitat vânzătoarei nici măcar hotărârea astfel cum s-a stabilit în procesul verbal al Adunării Generale Ordinare a SC SA și nu au făcut o verificare la Registrul comerțului în privința vânzătoarei, verificare în urma căreia ar fi descoperit că existau numeroase litigii între acționari în privința multor hotărâri AGA ale SC SA.
Mai mult decât atât, intimații pârâți nu au solicitat nici informații de la Registrul comerțului sau de la vânzătoare pentru a verifica dacă valoarea contractului de vânzare-cumpărare se înscrie în dispozițiile imperative ale articolului 115 din OUG nr.28/2002.
Față de aceste constatări, apelantul a apreciat că intimații au fost de rea credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare întrucât nu au făcut minimele diligențe necesare pentru a verifica voința vânzătoarei privind înstrăinarea terenului astfel cum trebuia să rezulte din hotărârea a SC SA din 29.03.2004, precum și a mandatului reprezentantului vânzătoarei, în baza căruia se vindea imobilul.
Apelul și cererea de aderare la apel au fost legal timbrate.
Prin întâmpinare, intimatele SC INTERNATIONAL SRL și SC INTERNATIONAL SRL au solicitat respingerea atât a apelului principal cât și a celui incidental.
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor invocate în cererea de apel și în cererea de aderare la apel, curtea reține următoarele aspecte:
Potrivit dispozițiilor art. 295 Cod de procedură civilă, în exercitarea controlului judiciar, instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, respectiv a cererii de aderare la apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.
Cercetând cererea de chemare în judecată, curtea constată că, în cuprinsul acesteia, reclamantul solicită anularea contractului de vânzare-cumpărare față de încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 241 (1) din Legea nr. 297/2004 și de împrejurarea că nu există o hotărâre a adunării generale extraordinare a asociaților de aprobare a vânzării imobilului.
Motivele de apel referitoare la verificarea de către intimate a situațiilor financiare ale societății la data încheierii actului trebuie examinate de către tribunal prin prisma faptului că vânzarea s-a perfectat ca urmare a încheierii, la 2.04.2004 a unei promisiuni de vânzare, modificată prin actul adițional din 5.05.2004 și actul adițional nr. III din 17.12.2004 și a promisiunii de vânzare cumpărare autentificată sub nr. 1135/23.12.2004 la BNP și actului adițional la aceasta autentificat sub nr. 310/8.04.2005, cu privire la același imobil.
Conform concluziilor raportului de expertiză efectuat la fond, la data de 29.03.2004, data ținerii adunării generale a acționarilor SC SA, nu se putea stabili valoarea activului și nici cât reprezintă acesta, iar situațiile financiare aferente exercițiului financiar al anului 2003 nu au fost aprobate ca urmare a anulării AGA prin sentința comercială nr.431/26.01.2005.
Terenul a fost evidențiat în contabilitatea societății începând cu luna iulie 2004, iar înregistrarea terenului în capitalul social s-a realizat prin admiterea cererii SC SA de înregistrare de către judecătorul delegat la la data de 18.01.2005.
Față de concluziile raportului de expertiză este fără putință de tăgadă că valoarea contractului, la data încheierii acestuia, depășea cu 147,94% totalul activelor imobilizate mai puțin creanțele, față de valorile aferente încheierii exercițiului financiar al anului 2004, dar, în aprecierea bunei credințe a intimatelor, curtea are în vedere și toate demersurile anterioare efectuate de acestea pentru cumpărarea terenului, ca și împrejurarea că cea mai M parte a prețului vânzării a fost achitat în cursul anului 2004 ca urmare a încheierii promisiunilor succesive de vânzare.
Mai mult decât atât, chiar apelantul - reclamant a solicitat anularea Hotărârii nr. 14 din 29.03.2004, invocând în motivarea acțiunii și încălcarea dispozițiilor art. 115 din OUG nr. 28/2002, dar tribunalul a constatat că acest motiv de nulitate absolută nu poate fi reținut întrucât nu s-a făcut dovada că valoarea activelor depășește 20% din totalul activelor imobilizate, mai puțin creanțele, AGA fiind anulată de instanță pentru un alt motiv de nulitate absolută.
Prin urmare, curtea reține, pe de-o parte că la data încheierii promisiunilor de vânzare nu se putea determina valoarea activului din totalul activelor imobilizate, mai puțin creanțele, iar la data perfectării vânzării o asemenea determinare era posibilă, dar a existat acordul la vânzare impus de dispozițiile legale în materie, exprimat prin adunarea generală a acționarilor societății din data de 29.03.2004 care a întrunit condițiile de cvorum și majoritate cerute de lege și pentru adunarea generală extraordinară.
De altfel, pentru aceeași dată a fost convocată și, iar modalitatea de convocare a fost una confuză, fapt subliniat chiar și de apelantul în cererea de aderare la apel.
În ceea ce privește buna credință a intimatelor, curtea apreciază că aceasta este dovedită atât prin prisma celor arătate mai sus, cât și prin examinarea extrasului de carte funciară (depus în copie la fila 143 dosar fond) din care nu rezultă că, anterior vânzării, ar fi fost notat vreun litigiu de natură să împiedice perfectarea acesteia sau să atenționeze pe cumpărătoare cu privire la situația litigioasă a imobilului.
Mai mult decât atât, în răspunsurile la interogatoriu, reclamantul a declarat că nu a întreprins demersuri pentru a încunoștința pârâtele cu privire la existența unor litigii referitoare la anularea AGA, aspect reținut și de instanța de fond.
De altfel, apelanții nu au administrat nici probe din care să rezulte că, la data încheierii vânzării, era înregistrată în registrul comerțului hotărârea irevocabilă de anulare AGA sau că această împrejurare era cunoscută intimatelor cumpărătoare ale imobilului.
Nici împrejurarea că prin sentința comercială nr. 7862/7.06.2004 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a comercială s-a dispus suspendarea efectelor hotărârii AGA din 29.03.2004 nu poate fi opusă intimatelor cumpărătoare ale imobilului întrucât apelanții nu au administrat dovezi din care să rezulte că au comunicat acestora sentința menționată.
În ceea ce privește împrejurarea invocată de apelanți referitoare la lipsa mandatului Consiliului de administrație la încheierea contractului, curtea constată că un asemenea motiv de nulitate a contractului nu a fost invocat la fond, iar din cuprinsul procesului verbal al adunării generale rezultă că îndeplinirea măsurii vânzării terenului adoptată de AGA urma să fie realizată de Consiliul de Administrație, prin Președinte -, acesta fiind de altfel reprezentantul societății la momentul perfectării vânzării.
Față de considerentele expuse pe larg mai sus, curtea va respinge apelul și cererea de aderare la apel ( apel incidental) ca nefondate, apreciind că sentința pronunțată de tribunal este legală și temeinică, iar apelanții nu au răsturnat prezumția de bună credință a intimatelor în achiziționarea imobilului la care se referă art. 1898 Cod civil.
În baza articolului 274 Cod procedură civilă se vor acorda intimatelor numai cheltuielile de judecată în valoare de 800 lei fiecăreia, întrucât celelalte ordine de plată depuse la dosar privesc onorariul de avocat pentru care, în prezenta cauză, nu s-a depus contractul de asistență juridică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul reclamant-pârât, domiciliat în B M,-, Județ M și cererea de aderare la apel formulată de intervenientul, cu domiciliul ales în B, la. Av.#. -,.1,.2, sector 1, împotriva Sentinței comerciale nr.14213/19.12.2008 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr- (Număr în format vechi 3428/2005), în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA, cu sediu în B,--11 sector 2, și intimații pârâți-reclamanți SC INTERNAȚIONAL SRL, cu sediul în B,- sector 2, SC INTERNAȚIONAL SRL, cu sediul în B,- sector 2, ca nefondate.
Obligă apelanta la plata cheltuielilor de judecată în apel d e 800 lei către intimata și de 800 lei către intimata a SC SRL.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 30 2009.
Președinte, - - - | Judecător, --- - |
Grefier, --- |
Red.Jud.
Tehnored.
7 ex./2.12.2009
Com. 5 ex./
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Tatiana Gabriela NăstaseJudecători:Tatiana Gabriela Năstase, Ruxandra Monica Duță
