Anulare hotarare aga Spete. Decizia 542/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 542/R-COM
Ședința publică din 15 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Constantina Duțescu judecător
JUDECĂTOR 2: Gina Achim
JUDECĂTOR 3: Andreea Tabacu
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, contestația în anulare formulată de contestatoarea, domiciliată în Râmnicu V, str. -, -.30,.A,.3, județul V, împotriva deciziei nr. 260/R-C din 13 martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Pitești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele - SRL RM V - PRIN ADMINISTRATOR, cu sediul în Râmnicu V,-, -30,.A,.30, județul V și - RM., cu sediul în-, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, răspuns avocat pentru contestatoare, în baza împuternicirii avocațiale aflate la dosar, lipsă fiind intimatele.
Procedura, legal îndeplinită.
Cererea este timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 10 lei potrivit chitanței pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții Seria - -. - din 05.05.2009 (fila 17 din dosar) și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin serviciul registratură s-au depus din partea intimatei - SRL -. V întâmpinări în 3 exemplare.
Apărătoarea contestatoarei arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea constată cererea în stare de judecată și acordă cuvântul asupra sa.
Apărătoarea contestatoarei, având cuvântul, solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată, anularea deciziei atacate, întrucât aceasta reprezintă rezultatul unei erori materiale evidente cu caracter procedural pe care instanța le-a comis în cursul soluționării căii de atac, dar și rezultatul omisiunii de examina unul din motivele de casare invocate în recurs. Instanța nu s-a pronunțat pe depunerea de noi înscrisuri, acestea fiind relevante în soluționarea recursului.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față, constată:
La data de 21.04.2009, contestatoarea -, în contradictoriu cu intimații - " " -. V și - " SRL -.V, prin administrator, au solicitat instanței, să dispună anularea Deciziei nr.260/R-C/13.03.2009, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr-.
În motivare, se susține că soluția pronunțată de instanța de recurs este rezultatul unei erori materiale de natură procedurală și al omisiunii de a examina unul din motivele de casare pe care l-a invocat prin cererea de recurs.
Apreciază ca fiind motiv de contestație în anulare, faptul că, la solicitarea sa de a-și angaja apărător, cât și pentru a administra proba cu înscrisuri, instanța s-a pronunțat numai asupra primului capăt, omițându-l pe ce-l de-al doilea, fapt ce a condus la pronunțarea unei soluții greșite.
Mai susține, că nu a putut depune la dosarul cauzei un raport de evaluare, efectuat în anul 2006.
De asemenea, a mai susținut, că instanța de recurs, a omis să facă aplicarea în cauză a dispozițiilor art.86 Cod procedură civilă, în ceea ce privește comunicarea întâmpinării, formulată de lichidator, încălcând principiile contradictorialității și egalității în drepturi între părți.
Contestatoarea a mai relevat, că instanța de recurs, a omis să analizeze motivul de recurs, prin care solicitase casarea sentinței pentru a fi efectuată expertiză de specialitate, care să stabilească valoarea concretă a bunului transferat.
Prin întâmpinare, intimata - " " -. V, a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației în anulare, motivând că dispozițiile procedurale, prevăd posibilitatea instanței, de a acorda un singur termen de judecată pentru angajare de apărător, nu și pentru a se depune înscrisuri și că, în motivele sale de recurs, recurenta nu a susținut să se facă casarea soluției, pentru a fi efectuată expertiză tehnică.
A fost atașat dosarul nr-.
Din probatoriul administrat, instanța reține că prin acțiunea înregistrată la data de 28 mai 2008, precizată ulterior, reclamanta -.V, prin lichidator judiciar al -.V a chemat în judecată pe pârâtele - și -.V, prin administrator special și a solicitat anularea transferului fraudulos, materializat în contractul de vânzare-cumpărare nr.3236/5 septembrie 2007.
În motivarea acțiunii a susținut, că prin contractul de mai sus, pârâta "" -.V, reprezentată prin asociatul unic și administrator a înstrăinat pârâtei - un apartament situat în -.V,-, -.30,.A, parter, cu prețul de 105.074 lei, inclusiv TVA.
Prin Sentința nr.291/20 februarie 2008, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea "" -.V, fiind desemnat ca administrator judiciar " " care prin Sentința nr.649/7 mai 2008, pronunțată ulterior, a fost desemnat ca lichidator judiciar.
Potrivit art.79 și 80 alin.1 lit.b din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar sau după caz lichidatorul poate introduce la judecătorul sindic, acțiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea către aceștia a bunurilor transmise și a valorii altor prestații executate, realizate de debitor prin operațiuni comerciale în care prestația acestuia depășește vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.
Față de cele de mai sus, reclamanta a apreciat că prin actul evocat, debitoarea-vânzătoare a executat o prestație de o valoare disproporționat de mare față de valoarea primită, înstrăinând un bun la un preț sub valoarea stabilită pe piața imobiliară și în acest mod, prejudiciind grav pe creditori.
În acest context, a arătat că apartamentul ce face obiectul contractului are o valoare reală, de circulație de 70.000 euro pe piața imobiliară față de care prețul cu care s-a vândut, de 105.074 lei, echivalent a 31.612 euro, care este disproporționat de mic.
Tribunalul Vâlcea, Secția comercială contencios administrativ și fiscal prin Sentința nr.1475/3 decembrie 2008 a admis acțiunea și a anulat transferul fraudulos ce a operat prin contractul de vânzare-cumpărare nr.3236/5 septembrie 2007, dispunând restituirea apartamentului ce a constituit obiectul acestuia la masa credală a debitoarei.
Ca să pronunțe această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr.3236/5 septembrie 2007, debitoarea -.V, prin administrator a vândut pârâtei - un apartament compus din 3 camere situat în municipiul -.V,-, -.30, parter cu prețul de 105.074 lei.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că pârâta-cumpărătoare a luat cunoștință de intenția debitoarei-vânzătoare de a înstrăina bunul prin intermediul rubricii publicitare a unui ziar, după care a contactat-o telefonic pe aceasta și s-a prezentat împreună cu tatăl ei pentru a vedea apartamentul și a negocia prețul.
La data încheierii contractului, apartamentul se afla într-o stare de deteriorare avansată și nu prezenta nici un fel de îmbunătățiri, fiind practic de nelocuit, astfel că, după achiziționarea acestuia, cumpărătoarea a efectuat numeroase lucrări pentru refacerea și îmbunătățirea lui, precum și pentru crearea confortului necesar.
Ulterior, prin Sentința nr.291/C/20 februarie 2008 s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea -.V, situație față de care în considerarea prețurilor practicate pe piața imobiliară, în momentul realizării acestuia, s-a apreciat că transferul patrimonial analizat, este fraudulos.
În acest sens, s-au depus la dosar anunțuri publicitare cu privire la prețurile practicate în perioada în care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, din conținutul cărora rezultă că un apartament obișnuit, neamenajat, compus din 3 camere situat în municipiul -.V valora între 49.000 și 120.000 euro.
În raport de cele prezentate, instanța a reținut că sunt întrunite cerințele art.80 alin.1 lit.b din Legea nr.85/2006, deoarece în ultimii 3 ani anteriori deschiderii procedurii insolvenței, s-a efectuat o operațiune comercială în care prestația debitoarei depășește vădit pe cea primită, înstrăinându-se un apartament cu o valoare reală între 49.000 și 120.000 euro la prețul de cca.30.000 euro.
În această ordine de idei, a motivat că, chiar dacă apartamentul era degradat, având în vedere că era compus din 3 camere decomandate, prevăzut cu două balcoane, dintre care unul de 5,30 metri și celălalt de 3,62 metri și era situat la parter, într-un bloc cu 4 etaje, având o suprafață utilă de 68,23 mp. prețul obținut de 30.000 euro este vădit disproporționat față de cel real.
Așa fiind, instanța a considerat că debitoarea a acceptat sau a urmărit posibilitatea vătămării intereselor creditorilor săi în favoarea celui cu care a contractat, căruia i-a transmis o valoare patrimonială, fiind lipsită de relevanță bună-credință a acestuia.
Tot astfel, a motivat, că reținerea eventualei bune - credințe a cumpărătoarei care a acceptat transferul fără intenția de a împiedica, întârzia ori înșela pe creditorii debitoarei, este importantă, doar dacă pârâta, va înțelege să se înscrie împotriva averii debitoarei, cu valoarea bunului transferat, la masa credală.
De asemenea, în condițiile în care, prin îmbunătățirile aduse valoarea bunului a sporit, pârâta are posibilitatea să solicite despăgubiri potrivit principiului îmbogățirii fără justă cauză, în condițiile art.83 din Legea nr.85/2006.
Pârâta - a declarat recurs împotriva sentinței de mai sus, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând motivele prevăzute de art.304 pct.5 și 9 Cod procedură civilă, precum și art.3041Cod procedură civilă.
Dezvoltând motivele de recurs, pârâta a susținut că instanța a încălcat principiul disponibilității părților ce guvernează procesul civil, deoarece deși a fost investită cu o acțiune formulată de reclamanta -.V, societate în faliment, reprezentată legal de lichidator judiciar împotriva pârâtei -, nu a respectat acest cadru procesual.
Potrivit încheierilor de ședință pronunțate la termenele din 11 iunie 2008 și 10 septembrie 2008, din oficiu instanța a pus în vedere reclamantei să precizeze cadrul procesual, în raport de dispozițiile art.85 din Legea nr.85/2006, în sensul, de a introduce în cauză societatea debitoare, în calitate de pârâtă prin administrator judiciar.
Așa fiind, a apreciat că este incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.5 Cod procedură civilă și a solicitat ca prin admiterea recursului să fie modificată sentința și respinsă acțiunea formulată de reclamantă, persoană lipsită de capacitate procesuală activă.
Deosebit, pârâta a considerat că sentința a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, în sensul motivului prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, calificând contractul de vânzare-cumpărare ca fiind o operațiune comercială și consfințind faptul, că prestația debitorului depășește vădit pe cea primită, în sensul art.80 alin.1 lit.b din Legea nr.85/2006.
Concluzia instanței, s-a întemeiat pe aprecierea greșită a actelor și lucrărilor dosarului, cu referire la anunțurile publicitare care nu pot reprezenta probe concludente în privința prețurilor reale de vânzare, fiind ignorate datele furnizate de Primăria Municipiului -.V, cu privire la patrimoniul societății debitoare, în care valoarea imobilului, a fost înregistrată la prețul de 105.074 lei cu care s-a înstrăinat.
Prin urmare, instanța trebuia să aibă în vedere că prețul este unul sincer și serios, nefiind vorba despre o disproporție vădită pentru a se putea face aplicațiunea art.80 alin.1 lit.b din Legea nr.85/2006.
În altă ordine de idei, pârâta a apreciat pe de o parte, că operațiunea de vânzare-cumpărare, intervenită în cauză a fost calificată greșit ca una comercială, iar pe de altă parte, a fost ignorată buna sa credință, care trebuie să sufere prejudiciul pierderii sumei plătită cu titlu de preț.
Prin Decizia nr.260/R-C/13.03.2009, pronunțată de Curtea de Apel Piteștia fost respins ca nefondat recursul formulat de recurenta -.
Pentru a hotărî în acest mod, în considerente, a reținut următoarele: n privința primului motiv de recurs, prin care s-a susținut că judecătorul sindic a încălcat principiul disponibilității, nerespectând cadrul procesual inițial, urmează a se observa, că susținerile pârâtei sunt nefondate.
În virtutea rolului său activ prevăzut de art.129 și urm. din Codul d e procedură civilă, în vederea calificării juridice corecte a acțiunii, în raport de susținerile făcute, instanța a pus în vedere reclamantei să precizeze cadrul procesual.
Potrivit art.85 alin.6 din Legea nr.85/2006, în acțiunile în anulare la care se referă art.79 și art.80, au calitate procesuală pasivă debitorul prin administrator special și după caz, cocontractantul său, care trebuie citați în cauză.
Față de aceste dispoziții legale, care prevăd în mod expres că persoanele ce urmează să stea în proces, în acțiunile având ca obiect anularea transferurilor patrimoniale, instanța a suplinit omisiunea ori neștiința reclamantei, îndeplinind obligația legală de a pune în vedere părților drepturile și obligațiile ce le revin în proces și stăruind prin toate mijloacele pentru aplicarea corectă a legii.
În consecință, primul motiv de recurs a fost apreciat ca nefondat.
În același mod, se privește și motivul de recurs, prin care pârâta a susținut că instanța a pronunțat o hotărâre cu încălcarea greșită a legii.
Potrivit art.79 din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar sau după caz lichidatorul, poate introduce la judecătorul sindic acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii.
Deosebit, potrivit art.80 alin.1 lit.b din același act normativ, administratorul judiciar sau după caz lichidatorul poate introduce la judecătorul sindic acțiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și a valorii altor prestații executate, realizate de debitor prin operațiuni comerciale în care prestația debitorului depășește vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anterior deschiderii procedurii.
Legea insolvenței instituie o acțiune în anulare a actelor juridice încheiate de debitor în "perioada suspectă", menită a reîntregi patrimoniul debitorului și de a-i pune pe creditori în poziție egală față de masa bunurilor de împărțit.
Această acțiune este la îndemâna administratorului judiciar sau a lichidatorului, persoană terță față de actul respectiv, îndrituită de lege să se judece cu debitorul și cu cocontractantul său, în reprezentarea intereselor tuturor creditorilor.
În cadrul unei asemenea acțiuni, frauda nu trebuie dovedită, ci doar afirmată, revenind debitorului sau cocontractantului său obligația să răstoarne prezumția pentru a păstra intactă tranzacția făcută în perioada suspectă.
În consecință, persoanele îndreptățite să introducă această acțiune, pot cere anularea actelor încheiate de debitor în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, fără a fi obligate să dovedească intenția de fraudă a intereselor creditorilor, ce se prezumă în acest caz.
Ceea ce interesează, este starea financiară a societății la momentul pregătirii încheierii actului, aflată într-o stare iminentă de intervenire a insolvenței.
Deosebit, condițiile pe care trebuie să le îndeplinească operațiunea pentru a putea fi anulată, potrivit art.80 alin.1 lit.b, sunt existența unui act comutativ și nu aleatoriu și un dezechilibru vădit între cele două prestații în detrimentul creditorilor.
Sub acest aspect, instanța a reținut corect, pe baza probelor administrate, că un apartament, situat într-o zonă centrală a orașului, la parterul imobilului, compus din 3 camere și prevăzut cu 2 balcoane, a fost înstrăinat la un preț nereal.
Din analiza anunțurilor publicitare prezentate, care indiscutabil constituie mijloace de probă concludente și pertinente, se desprinde că valoarea de circulație a unui asemenea apartament, vândut cu prețul de cca. 31.000 euro, era la data actului între 50.000 și 120.000 euro.
Susținerea pârâtei, în sensul că instanța, trebuia să țină cont de prețul evidențiat în documentele contabile ale societății de 105.074 lei, reprezentând echivalentul a 31.612 euro, nu poate fi primită, deoarece evaluarea bunului, se face în raport de valoarea lui reală, de circulație, în momentul tranzacției.
Or, așa fiind, se desprinde dezechilibrul vădit dintre cele două prestații, apreciat ca atare de prima instanță, cu consecința anulării operațiunii comerciale efectuate, deoarece au fost fraudate interesele creditorilor care se află în imposibilitate de a-și mai recupera creanțele.
Este nefondată și critica formulată de pârâtă, sub aspectul calificării actului cercetat, ca fiind o operațiune de comerț, în considerarea dispozițiilor art.56 din Codul comercial, care statuează că faptele de comerț sunt guvernate de legea comercială pentru ambele părți, chiar dacă numai una din ele este o societate comercială.
Prin operațiuni comerciale, se înțeleg și operațiunile privind imobilele cuprinse în fondul de comerț, iar sediul societății în discuție face parte din acest fond, fiind utilizat în vederea desfășurării activității sale, de către comerciant.
Și în fine, din perspectiva finalității acțiunii în anulare, aceea de reîntregire a patrimoniului debitorului în folosul comun al creditorilor, buna sau reaua credință a cocontractantului debitorului, nu au relevanță.
În concluzie, prin hotărârea pronunțată, tribunalul a aplicat corect legea și a dat o apreciere justă probelor administrate, recursul fiind respins ca nefondat.
Împotriva acestei soluții, a fost promovată prezenta contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art.318 Cod procedură civilă.
Contestația în anulare este nefondată, pentru considerentele ce se vor detalia.
Astfel, în ceea ce privesc susținerile, constând în "omisiunea instanței de a se pronunța asupra solicitării contestatoarei de a-i acorda un nou termen de judecată, pentru a depune înscrisuri, se va preciza, "că nu se poate considera ca fiind "omisiune" sau "eroare", în sensul dispozițiilor art.317 și art.318 Cod procedură civilă, ci pur și simplu o cerere respinsă, pe considerentul că aceasta, intenționa să procure un înscris privind studiul de reevaluare, de la Direcția Economică Financiară -. V, pe care îl solicitase abia în data de 03.03.3009.
Prin amânarea pronunțării soluției, contestatoarea, nu a fost prejudiciată, întrucât i s-a lăsat posibilitatea să depună înscrisul respectiv, să studieze întâmpinarea și să uzeze în acest sens de apărare calificată. Faptul că, nu și-a procurat înscrisul în termen util, nu și-a angajat apărător, etc, îi este imputabil, legea interzicându-i să-și invoce propria culpă.
De asemenea, dispozițiile procedurale, nu prevăd acordarea unui termen "expres pentru procurarea înscrisurilor", studiul întâmpinării etc, ci doar pentru a-și angaja apărător, însă aceasta din urmă, nu este o normă imperativă, ci dispozitivă, lăsată la latitudinea instanței de judecată, iar instanța, așa cum s-a precizat, a dispus amânarea pronunțării.
Un eventual înscris depus chiar tardiv, dacă era apreciat ca fiind concludent, ar fi determinat instanța de judecată la repunerea cauzei pe rol, pentru a discuta proba, în regim de contradictorialitate.
Pentru a fi greșeală materială, în sensul dispozițiilor art.318 Cod procedură civilă, ar fi trebuit, ca instanța de recurs să confunde anumite elemente importante sau date, care să determine soluția pronunțată, însă în speță, înscrisul urma să fie procurat. Cu titlu de exemplu, practica judiciară, definește ca fiind eroare materială, faptul că instanța de recurs, a anulat recursul ca netimbrat, deși taxa judiciară de timbru se afla la dosarul cauzei.
Textul de lege, vizează greșeli de fapt, involuntare, nu greșeli de judecată sau de apreciere a probelor, după cum procedează contestatoarea.
De asemenea, aceasta a avut posibilitatea să le invoce și în concluziile scrise formulate în susținerea recursului.
Totodată, textul de lege, se referă la o greșeală materială esențială, care a determinat o soluție eronată, dar faptul depunerii unui înscris, dacă se va putea procura, studiul întâmpinării (calificată ca fiind concluzii scrise, întrucât, nu s-a depus în termenul prevăzut de lege), nu pot fi considerate greșeli materiale esențiale, care dacă ar fi fost analizate, ar fi putut conduce la schimbarea soluției.
Nici în ceea ce privește omisiunea instanței de a cerceta motivul de casare, privind necesitatea efectuării unei expertize tehnice care să evalueze bunul, nu constituie motiv de admitere a contestației în anulare, deoarece instanța de recurs, nu a omis să cerceteze acest motiv, ci l-a înlăturat, apreciind că anunțurile publicitare, reprezintă mijloace de probă pertinente și concludente.
Instanța de recurs, este în drept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de casare, pentru a răspunde printr-un considerent comun. De asemenea, este suficient ca instanța de recurs, să arate considerentele pentru care a găsit că motivul de casare este neîntemeiat, chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele recurentului.
Față de cele menționate, instanța apreciază că cererea de față, nu este fondată, motiv pentru care o va respinge, în temeiul art.317 și 318 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea, domiciliată în Râmnicu V, str. -, -.30,.A,.3, județul V, împotriva Deciziei nr.260/R-C din 13 martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Pitești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele - SRL RM V - PRIN ADMINISTRATOR, cu sediul în Râmnicu V,-, -30,.A,.30, județul V și - RM., cu sediul în-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.
/2 ex./26.05.2009
Președinte:Constantina DuțescuJudecători:Constantina Duțescu, Gina Achim, Andreea Tabacu
