Anulare hotarare aga Spete. Decizia 55/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția Comercială

Decizia nr. 55/Ap Dosar nr-

Ședința publică din 22 mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Carmen Bujan judecător

- - - - JUDECĂTOR 2: Laura Fețeanu

- - - - grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de reclamanta "" împotriva sentinței civile nr.59/CC din 12 decembrie 2007, pronunțate de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în ședința publică din 8 mai 2008, conform încheierii ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, în temeiul art.260 alin.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru 15 și respectiv 22 mai 2008.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Constată că prin sentința civilă nr.59/CC/12.12.2007 Tribunalul Brașov - secția comercială și contencios administrativ a respins cererea formulată de reclamanta B în contradictoriu cu pârâta Transilvania B având ca obiect anularea hotărârii nr.1 din 27.04.2007, cât și cererea intervenientului și cererea conexă formulată de reclamantul, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea hotărârii se arată în esență că au fost respectate prevederile statutare și cele legale referitoare la cvorum, nefiind aplicabile dispozițiile din statutul inițial.

Cu referire la procedura de alegere a auditorului, negocierea și încheierea contractului pentru auditarea situațiilor financiare, se arată că s-au desfășurat înainte de apariția Legii nr.441/2006 în conformitate cu prevederile actului constitutiv. Neprezentarea situațiilor financiare consolidate nu constituie motiv de nulitate din moment ce acestea nu au fost dezbătute, fiind prevăzut un termen de 8 luni de la încheierea exercițiului financiar.

Cu privire la desfășurarea adunării la sediul indicat în convocator se arată că s-au respectat prevederile art.110 alin.2, art.117 alin.6 din Legea nr.31/1990, iar în legătură cu procedura de vot prin corespondență respectă dispozițiile legale în vigoare la data ținerii adunării.

Împotriva hotărârii a declarat apel reclamanta B invocând greșita aplicare a legii.

În motivarea apelului se arată în esență că la adunarea generală din 27 aprilie 2007 nu a fost întrunit cvorumul prevăzut de actul constitutiv al societății iar votul prin corespondență a fost nelegal, nu a fost numit auditorul financiar de către adunarea acționarilor ci de consiliul de administrație, s-au aprobat situații financiare nelegale, iar adunarea s-a desfășurat la un alt sediu decât sediul social.

În probațiune s-au depus înscrisuri.

Analizând hotărârea apelată în raport cu motivele de apel și actele dosarului, în baza art.296 Cod procedură civilă se constată următoarele:

În legătură că neîntrunirea cvorumului legal pentru prima convocare a adunării generale a asociaților, criticile apelantei se bazează pe actele constitutive ale societății pârâte cât și pe ignorarea efectelor nulității actului juridic.

În speță, prin actul constitutiv din 1997 intimata pârâtă a decis să deroge de la prevederile legale în materie în ceea ce privește cvorumul necesar pentru validitatea adunărilor generale, stabilind, în cuprinsul art.6 alin.6 din statut, un cvorum de cel puțin J din capitalul social al societății. În baza art.199 alin.5 din Legea nr.31/1990 în vigoare la acea dată, societatea pârâtă a modificat statutul inițial prin actul adițional din 3.04.1999, instituind dreptul de vot prin corespondență și un cvorum statutar în raport de totalul acțiunilor în care este împărțit capitalul social (art.5 alin.2). Prin sentința civilă nr.918/C/4.07.2000 a Tribunalului Brașovs -a constatat nulitatea clauzelor cuprinse în art.5 din statutul actualizat al societății.

Prevederile art. 199 (actualmente art.204) din Legea nr.31/1990 reglementează modul în care actele constitutive ale unei societăți se modifică și se actualizează prin acte adiționale. Prin urmare, actul constitutiv ca fundament juridic al constituirii societății poate fi modificat prin acte adiționale, fără a se produce o înlocuire a actului inițial, întrucât modificarea și actualizarea subsecventă a actului constitutiv nu reprezintă o formă de încetare și de reînființare a societății. În consecință, în condițiile constatării nulității unei clauze din actul adițional la actul constitutiv, efectele produse sunt cele referitoare la retroactivitate (în sensul că nulitatea se produce din momentul încheierii actului juridic) cât și la restabilirea situației anterioare (în sensul că se aplică clauzele contractuale anterioare, nemodificate).

Instanța de fond a apreciat în mod greșit că nulitatea clauzelor din actul adițional determină un vid în ceea ce privește prevederile statutare și ca atare devin incidente prevederile legale, întrucât în acest fel a ignorat efectele nulității unui act juridic.

De asemenea, în mod greșit a reținut instanța că prevederile din 1997 nu pot reactiva, în condițiile în care ca efect al nulității, aceste prevederi devin aplicabile ca și când nu ar fi fost modificate prin actele adiționale.

Apărările intimatei pârâte referitoare la modificarea prevederilor statutare referitoare la cvorum prin actul adițional din 2005 urmează a fi înlăturate întrucât dispozițiile art.5 alin.1 se referă la votul prin corespondență și nu la cvorumul statutar.

În consecință, în temeiul art.112 din Legea nr.31/1990 prin raportare la prevederile actului constitutiv ce cuprind cerințe mai ridicate de cvorum, respectiv de 1/2 din capitalul social al societății (aspect permis de dispozițiile art.112 din Legea nr.31/1990) se constată că din 27 aprilie 2007 nu a respectat condițiile statutare referitoare la cvorum, astfel încât din acest punct de vedere hotărârea adoptată este lovită de nulitate absolută.

Chiar dacă la data adoptării hotărârii, dispozițiile legale cuprinse în art.112 din Legea nr.31/1990 validau deliberările acționarilor prezenți ce dețineau cel puțin o pătrime din numărul total de drepturi de vot, acest aspect nu poate înfrânge voința statutară ce viza tocmai neaplicarea prevederilor legale comune.

Susținerile apelantei legate de nerespectarea procedurii de numire a auditorului financiar al societății nu sunt fondate, întrucât procedura de alegere a auditorului, negocierea și încheierea contractului pentru auditarea situațiilor financiare aferente exercițiului financiar 2006 s-a desfășurat înainte de apariția Legii nr.441/2006, în strictă conformitate cu prevederile actului constitutiv. Pe de altă parte, prin hotărârea adoptată, asociații au numit în calitate de auditor financiar tocmai societatea care a auditat situațiile financiare, astfel încât procedura de numire a auditorului a fost îndeplinită.

În legătură cu situațiile financiare aprobate prin hotărârea adunării generale a asociaților supusă litigiului, susținerile apelantei sunt întemeiate, având în vedere că situațiile adoptate nu sunt în conformitate cu Ordinul 74/2005 ce este aplicabil în cazul societății pârâte.

Astfel, Ordinul 74/2005 de aprobare a reglementărilor contabile aplicabile entităților autorizate, reglementate și supravegheate de, în vigoare de la 1 ianuarie 2006, transpune prevederile Directivei a VII-a a CEE privind conturile consolidate. În cadrul ariei de aplicabilitate a acestui ordin sunt incluse și organismele de plasament colectiv în categoria căreia se încadrează -urile ca cu o politică de investiții diversificată, astfel cum s-a reținut și prin decizia nr.746/14.04.2008 a depusă de părți în apel. Aceeași decizie arată că în conformitate cu prevederile art.120 alin.3 ale Legii nr.297/2004 privind piața de capital, acțiunile sunt tranzacționate pe o piață reglementată, astfel încât în conformitate cu dispozițiile art.4 al Regulamentului (CE) nr.1606/2002 privind aplicarea Internaționale de Contabilitate, societatea intimată avea obligația să întocmească pentru exercițiul financiar al anului 2006 situații financiare consolidate și nu individuale, potrivit prevederilor aprobate prin Ordinul 74/2005 și nu prin Ordinul 75/2005 al.

Întrucât Ordinul 74/2005 se aplică -urilor începând cu 1 ianuarie 2006, rezultă că în cazul intimatei trebuiau întocmite situațiile financiare consolidate pentru exercițiul financiar al anului 2006, neavând relevanță faptul că România devenit stat membru doar din 1 ianuarie 2007, întrucât directiva a VII-a a CEE a fost transpusă în legislația națională încă din 1 ianuarie 2006 și prin urmare trebuia aplicată de la această dată.

De altfel, în cuprinsul raportului întocmit de auditorul financiar se menționează necesitatea realizării situațiilor financiare consolidate pentru anul 2006 în conformitate cu prevederile Ordinului 74/2005, arătându-se că se așteaptă amânarea cerinței întocmirii acestor situații până la 1 ianuarie 2007 în vederea avizării măsurii de Ministerul Finanțelor Publice, însă până la această dată nu a fost aprobată o astfel de măsură, ceea ce duce la concluzia că trebuiau întocmite situații financiare consolidate și pentru anul 2006.

În mod greșit, instanța de fond a dat eficiență retroactivă prevederilor art.32 din legea contabilității nr.82/1991, în condițiile în care la data adoptării hotărârii aceste dispoziții nu existau, modificările legii contabilității realizându-se ulterior la 30 iulie 2007.

Apărările intimatei pârâte legate de exceptarea societății de la întocmirea situațiilor financiare consolidate urmează a fi înlăturate având în vedere natura juridică -urilor ca organisme de plasament, astfel cum s-a reținut și prin decizia nr.746/14.04.2008 a.

În consecință, aprobarea unor situații financiare neconforme cu dispozițiile legale aplicabile societății, atrage nulitatea hotărârii ce a confirmat o situație nelegală potrivit art.132 alin.2 din Legea nr.31/1990, hotărârea fiind contrară legii. Prin urmare, nulitatea hotărârii este determinată de fraudarea legii în ceea ce privește obiectul supus aprobării adunării asociaților prin încălcarea Ordinului 74/2005 și nu de neprezentarea unor situații consolidate, cum greșit apreciază intimata pârâtă, întrucât se sancționează nelegalitatea măsurii adoptate și nu absența situațiilor financiare conforme.

În legătură cu motivele de apel ce se referă la desfășurarea adunării la un alt sediu decât cel social, criticile apelantei urmează a fi înlăturate întrucât prevederile art.110 alin.2 din Legea nr.31/1990 permit ca ținerea adunărilor să se realizeze și în "localul ce se va indica în convocator". Prin urmare, chiar dacă în actul constitutiv nu s-a prevăzut posibilitatea ținerii adunărilor în alt loc decât sediul social, prin indicarea unui alt sediu în convocator se respectă prevederile legale menționate. De altfel, fiind dispoziții cu caracter supletiv, doar partea vătămată le poate invoca, ceea ce nu e cazul apelantei reclamante care a înțeles să participe la adunarea generală în modalitatea aleasă prin votul prin corespondență.

Cu referire la neregularitatea votului prin corespondență, se constată că susținerile apelantei sunt preluate din cererea de intervenție și sunt neîntemeiate față de actele depuse în probațiune privitoare la cerințele procedurii de vot descrise în convocator și la procedura de prelucrare a voturilor prin corespondență. Nedepunerea listei de prezență a adunării generale nu duce la aplicarea prevederilor art.172 Cod procedură civilă în condițiile în care partea nu a invocat niciun viciu cu privire la prelucrarea voturilor prin corespondență, astfel cum rezultă din procesul-verbal întocmit de comisia de centralizare computerizată a voturilor (filele 243 și urm. dosar de fond).

Raportat la aceste considerente, în baza art.296 Cod procedură civilă urmează a admite apelul declarat, a schimba în parte hotărârea instanței de fond în sensul anulării hotărârii din 27 aprilie 2007 societății pârâtei Transilvania B, cu consecința menținerii dispozițiilor neapelate de intervenientul și de reclamantul.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Admite apelul declarat de reclamanta B împotriva sentinței civile nr.59/CC/12.12.2007 pronunțate de Tribunalul Brașov - secția comercială și contencios administrativ pe care o schimbă în parte, și în consecință:

Admite acțiunea formulată de reclamanta B împotriva pârâtei Transilvania B:

Dispune anularea hotărârii nr.1 aas ocietății pârâte din 27.04.2007 referitoare la aprobarea situațiilor financiare ale societății.

Dispune menționarea hotărârii judecătorești irevocabile în registrul comerțului.

Menține restul dispozițiilor referitoare la cererea de intervenție și cererea din dosarul conexat.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 22.05.2008.

Președinte, JUDECĂTOR 3: Liliana Dobrogeanu

- - - -

Grefier,

- -

Red.CB/30.05.2008

Dact.LD/3.06.2008/5 ex.

Jud.fond.

Președinte:Carmen Bujan
Judecători:Carmen Bujan, Laura Fețeanu, Liliana Dobrogeanu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Anulare hotarare aga Spete. Decizia 55/2008. Curtea de Apel Brasov