Anulare hotarare aga Spete. Decizia 6/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. -

DECIZIA nr. 6/2009 - A/

Camera de consiliu din 31 martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Crișan Marinela vicepreședinte instanță

JUDECĂTOR 2: Boța Marilena

Grefier - -

Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor comerciale declarate de apelantul reclamant cu domiciliul în O- județul și apelanta reclamantă SC SA cu sediul în - județul B în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA cu sediul în, județul B împotriva sentinței nr. 60/COM/2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul - având ca obiect anulare a hotărârii AGA.

La apelul nominal făcut în camera de consiliu nu se prezintă nicio parte.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că apelurile sunt legal timbrate cu 5 lei taxă de timbru - chitanța - /24.03.2009 - plus 0,3 lei timbru judiciar, faptul că s-au depus concluzii scrise de către și SC SA.

Judecarea în fond a cauzei a avut loc în ședința din 24 martie 2009, când părțile prezente au pus concluzii asupra fondului cauzei, ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată și când, pentru a da părților posibilitatea de a depune concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea.

CURTEA D APEL

DELIBERÂND

Asupra apelurilor comerciale de față constată următoarele:

Prin sentința nr. 60/COM/2009 Tribunalul Bihora respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanții, cu reședința în O,-, județul B și SC SA, cu sediul în localitatea,-, județul B, împotriva pârâtei SC SA, cu sediul în localitatea, județul

Pentru a pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Actul depus de către reclamanți în copie la dosar și cu privire la care solicită constatarea nulității absolute este Hotărârea Adunării Generale Ordinare a acționarilor SC SA din 16.01.2008 (filele 4-5 din dosarul instanței de fond). Prin această hotărâre s-a aprobat revocarea administratorului societății și numirea unui nou consiliu de administrație. Conform mențiunilor din cuprinsul actului atacat, la ședință au participat acționarii, și SC Leasing SRL, având în total acțiuni reprezentând 99,99% din capitalul social al SC SA, iar hotărârea a fost adoptată cu majoritate de voturi de către acționarii prezenți reprezentând 50,65% din capitalul social. Astfel, hotărârea a fost adoptată în urma voturilor favorabile exprimate de către acționarii și SC Leasing SRL, reține prima instanță.

S-a invocat de către reclamanți împrejurarea că la data de 16.01.2008 SC Leasing SRL nu mai deținea calitatea de acționar al societății pârâte întrucât prin contractul de cesiune din 19.06.2007 și-a cesionat întreg pachetul de acțiuni deținute către reclamantul care deținea astfel o majoritate de 50.655% din acțiunile societății. Prin urmare, hotărârea atacată a fost luată doar de către acționarul minoritar care deținea 49,3445% din capitalul social al pârâtei.

Tribunalul reține că din actele dosarului rezultă că, într-adevăr, actul de cesiune arătat de reclamanți s-a încheiat, însă prin sentința nr. 72/COM/08.02.2008 a Tribunalului Bihors -a constatat nulitatea absolută a acestui act și s-a dispus repunerea părților în situația anterioară. Sentința a rămas definitivă prin respingerea recursului promovat împotriva ei, prin Decizia nr. 122/16.12.2008 a Curții de APEL ORADEA.

Este adevărat că ambele hotărâri sunt ulterioare ședinței adunării generale ordinare din 16.01.2008, însă nulitatea absolută este o sancțiune care lovește întreg actul atacat, desființându-l cu efect retroactiv de la data întocmirii lui, ca și când acesta nu ar fi existat. Ea nu produce efecte doar pentru viitor, ci și pentru trecut, se arată în sentință.

În aceste condiții, din cuprinsul actelor dosarului, prima instanță a reținut că la data de 16.01.2008, acționarul deținea acțiuni reprezentând 49,-% din capitalul social al societății pârâte, iar acționarul SC Leasing SRL un număr de acțiuni reprezentând 1,-% din capitalul social.

În aceste condiții, hotărârea fiind adoptată cu votul acestor doi acționari, a fost adoptată așadar cu o majoritate de 50.-% din capitalul social.

În drept, conform art. 112 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, hotărârile adunării generale ordinare se iau cu majoritatea voturilor exprimate. Actul constitutiv poate prevedea cerințe mai ridicate de cvorum și majoritate. Cum nu există prevederi contrare în actul constitutiv, prima instanță a apreciat că hotărârea atacată este legală, iar acțiunea reclamanților nu este întemeiată, urmând a fi respinsă.

Împrejurarea invocată de către reclamanți cum că hotărârea atacată nu a fost încheiată cu ocazia adunării generale din 16.01.2008, ci ulterior, în mod unilateral de către acționarul, nu a fost dovedită. De asemenea, prima instanță a considerat că nu are relevanță pentru soluționarea acestei cereri împrejurarea că s-a adoptat și o altă hotărâre de către reclamanți, atâta vreme cât instanța nu a fost investită cu verificarea legalității acesteia. S-a reținut că acest aspect face obiectul unui alt litigiu dintre părți.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, corespunzător timbrat, au formulat apel și SC SA, solicitând admiterea apelului și schimbarea în totalitate a hotărârii în sensul admiterii acțiunii și în consecință să se dispună anularea hotărârii AGA a SC SA din 16.01.2008, luată de către acționarul minoritar.

Apelanții critică soluția de respingere a acțiunii în principal pentru că înscrisul intitulat Hotărâre AGA întocmit de nu reprezintă hotărârea AGA din 16.01.2008 luată de acționarii majoritari ai SC SA, ci un înscris întocmit ulterior și unilateral.

Aceasta rezultă din împrejurarea că în aceeași zi s-a desfășurat o AGA a acționarilor societății SA la care a participat în condițiile art. 129 alin. 3 din Legea 31/1990 un notar public. Notarul a verificat prezența acționarilor, activele deținute și cvorumul legal de vot.

Constatările notarului au fost în sensul că, raportat la Registrul acționarilor societății SC SA, la AGA a participat acționarul care deținea 50,15% din acțiuni și cu 49,34 % din acțiuni. Cu acest prilej s-a adoptat Hotărârea AGA și lucrările au fost consemnate în procesul-verbal.

În dovedirea acestor susțineri înțelege să invoce procesul verbal al ședinței semnat de și de către notar, din cuprinsul căruia rezultă că a fost prezent și acționarul care a votat împotrivă și a părăsit ședința.

Ulterior, acționarul a redactat un înscris intitulat "Hotărâre AGA" ce formează obiectul acțiunii și al prezentului apel, fiind atacată de SC SA și.

Întrucât acest înscris intitulat "Hotărâre AGA" nu emană de la o adunare generală, este lovit de nulitate absolută deoarece o astfel de adunare nu a avut loc, iar dacă a avut loc nu există dovada convocării. Ședința AGA invocată de nu a existat, iar dacă a existat nu s-au făcut convocările în mod legal, astfel că, în condițiile în care ceilalți acționari nu au participat, hotărârea este nulă.

În ceea ce privește neîndeplinirea cvorumului cerut de lege la adoptarea acestei hotărâri, înțelege să invoce prevederile art. 99 din Legea 31/1990, conform cărora acționarii societății pe acțiuni sunt persoane înscrise ca atare în Registrul acționarilor societății, astfel că acesta este singurul element care poate determina valabilitatea sau nevalabilitatea voturilor exprimate.

Apelanții contestă și mențiunea din înscrisul atacat (intitulat Hotărâre AGA) în cuprinsul căruia se reține că asociatul ar fi fost prezent la ședință și că a votat pentru, deși aceasta contravine realității.

O altă critică de nelegalitate a sentinței se referă la împrejurarea că judecătorul fondului a avut în vedere susținerile formulate și probațiunea invocată de în proces, deși acesta nu avea calitate procesuală, întrucât cererea sa de intervenție în interes propriu a fost respinsă în principiu de către prima instanță.

După închiderea dezbaterilor acesta a formulat o cerere de intervenție în interesul pârâtei, care nu a putut fi analizată, față de momentul depunerii acesteia.

Câtă vreme nu a dobândit calitatea de parte, asociatul nu putea propune probe iar instanța nu putea să țină seama de ele, astfel că sentința este nelegală și din acest motiv.

Apelanții au formulat concluzii scrise prin care au reiterat și dezvoltat motivele de apel mai sus arătate.

Analizând apelurile declarate prin prisma motivelor mai sus arătate și ținând seama de dispozițiile art. 295 Cod de Procedură Civilă, au fost apreciate ca fondate astfel că au fost admise, fiind schimbată în tot sentința în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, din următoarele considerente:

Hotărârea AGA adoptată la 16.01.2008 de către acționarul și SC LEASING SRL este nelegală în principal ca urmare a încălcării prevederilor legale privitor la convocarea acestei adunări.

Potrivit art. 117 din Legea 31/1990 "Adunarea generală este convocată de consiliul de administrație, respectiv de directorat, ori de câte ori este necesar".

Ședința AGA din 16.01.2008 - care a adoptat hotărârea ce formează obiectul prezentului apel - a fost convocată de administratorul SC SRL prin reprezentantul permanent care, așa cum rezultă din convocatorul de la fila 26 (dosar fond), a convocat Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC SA la sediul societății din pentru data de 15.01.2008 ora 15.

Din actele constitutive ale societății SC SA (filele 43 - 51 dosar fond) menținute prin actul adițional de la fila 62, coroborate cu dispozițiile art. 1371din Legea societăților comerciale, rezultă că această societate este condusă de un consiliu de administrație.

Coroborând aceste prevederi cu dispozițiile art. 117 din legea societăților comerciale, instanța reține că în cazul consiliului de administrație, cum este și cazul pârâtei, decizia de convocare a AGA nu poate fi luată de un administrator ci în cadrul consiliului de administrație, cu votul majorității.

Un singur administrator sau chiar președintele consiliului de administrație nu poate convoca AGA decât cu încălcarea dispozițiilor legii. Neîndeplinirea condițiilor de validitate pentru convocarea și ținerea adunării generale prevăzute expres de lege face ca hotărârea adoptată să fie lovită de nulitate absolută.

Motivele de apel prin care se invocă nulitatea hotărârii AGA din 16.01.2008 adoptată de SC SA cu încălcarea condițiilor de cvorum ori majoritate sunt întemeiate în parte.

În acest sens, sunt definitorii prevederile art. 112 (2) din Legea 31/1990 care dispun că "adunarea ce se va întruni la a doua convocare poate să delibereze asupra punctelor de pe ordinea de zi a celei dintâi adunări, indiferent de cvorumul întrunit, luând hotărâri cu majoritatea voturilor exprimate".

Din conținutul textului legal mai sus arătat rezultă că motivul de nulitate pentru neîndeplinirea cvorumului este nefondat. Fiind vorba de a doua convocare, cvorumul era irelevant. În ceea ce privește critica conform căreia hotărârea AGA din 16.01.2008 ar fi fost adoptată cu votul acționarului SC LEASING, care a votat deși nu mai avea calitatea de acționar, instanța urmează să rețină că aceasta este fondată.

În acest sens se impune precizarea conform căreia identificarea acționarilor cu drept de vot în cadrul societăților pe acțiuni, cum este și intimata SC SA, se face cu certificatul de acționar emis fie de societate, fie de societatea de registru care ține registrul acțiunilor și al acționarilor. Această dovadă nu este însă suficientă decât în măsura în care se încadrează în data de referință prevăzută la art. 123 din Legea societăților comerciale.

La dosarul de fond și ulterior în apel părțile au depus în copie extras după registrul acționarilor SC SA, care confirmă susținerile apelanților potrivit cărora la data de referință 17.12.2007 SC LEASING SRL nu avea calitatea de acționar la SC SA.

Conform art. 112 din Legea 31/1990, pentru validitatea deliberărilor adunării ordinare este necesar ca hotărârile să fie luate cu majoritatea voturilor exprimate. Fiind dovedit că la formarea majorității s-au luat în calcul și acțiunile acționarului SC LEASING SRL care nu a făcut dovada că avea această calitate la momentul votului, hotărârea adoptată este anulabilă.

Împrejurarea că ulterior, prin hotărâri judecătorești (care nu sunt irevocabile nici la această dată) s-au adus modificări structurii acționariatului, nu constituie un motiv care să justifice respingerea acțiunii, întrucât instanța este investită să analizeze legalitatea hotărârii AGA din 16.01.2008 adoptată la SC SA în raport de elementele de fapt și de drept existente la momentul adoptării ei, deoarece numai prin raportare la această dată voința socială nu este înfrântă.

Motivele de apel referitoare la nulitatea absolută a hotărârii AGA din 16.01.2008 adoptată de acționarii SC SA luată de către acționarul și SC LEASING SRL, prin care se arată că o astfel de adunare generală nu a existat și respectiv că ar fi una fictivă, sunt nedovedite în cauză.

Dovada desfășurării unei adunări generale a acționarilor este procesul verbal semnat de președintele adunării și de către secretarul tehnic.

Cele cuprinse în procesul verbal, care are natura unui act sub semnătură privată, pot fi combătute în condițiile art. 1176 Cod Civil, respectiv prin dovada contrară, care se poate face cu respectarea dispozițiilor legale referitoare la admisibilitatea probelor.

Văzând că apelanții nu au solicitat astfel de probe, susținerile acestora potrivit cărora apelantul n-ar fi participat la AGA din 16.01.2008 ce formează obiectul prezentului apel, deși s-a reținut în cuprinsul procesul verbal că a fost prezent și a votat pentru, sunt nedovedite. Mai mult decât atât, o astfel de probă ar fi putut fi făcută și prin depunerea listei de prezență precum și a convocărilor, dar nici aceste probe nu au fost solicitate de către apelanți.

În consecință, nefiind depuse la dosar dovezile referitoare la convocare și listele de prezență, instanța nu poate reține fictivitatea adunării generale, ci doar nulitatea hotărârii adoptate pentru încălcarea dispozițiilor Legii 31/1990. În acest sens sunt și prevederile art. 129 alin. 6 din Legea societăților comerciale, potrivit cărora "numai după constatarea îndeplinirii cerințelor legale și ale actului constitutiv se intră pe ordinea de zi", ceea ce însemnă că întocmirea listei de prezență și a procesului verbal de către cenzori cu acțiunile asigură legalitatea desfășurării adunării acționarilor.

Chiar dacă ipotetic pare imposibilă convocarea la aceeași oră a două adunări generale ale acționarilor dintre care doar la una participă un notar public, în lipsa probelor mai sus menționate criticile aduse sub acest aspect sentinței sunt nedovedite.

În ceea ce privește cererea de intervenție înregistrată sub acest dosar la 24.03.2009 și intitulată "în interesul intimatei" formulată de acționarul, instanța reține următoarele:

La instanța de fond același acționar a formulat o cerere de intervenție în interes propriu respinsă în principiu conform încheierii din 15.01.2009. Această soluție nu a fost apelată de, care la termenul mai sus arătat a investit instanța cu o cerere pe care a intitulat-o "intervenție în interesul intimatei".

Din conținutul acestei cereri instanța a reținut că, deși intitulată "în interesul intimatei", cererea reliefează interesul direct al intervenientului în soluționarea cauzei, aspect care nefiind apelat, nu mai poate fi cercetat decât cu încălcarea limitelor efectului devolutiv al apelului, exprimat prin regula potrivit căreia nu se devoluează decât ceea ce s-a apelat.

Cum intimata SC SA nu s-a opus la admiterea apelului, este evident că cererea de intervenție nu era una accesorie, în interesul acestei intimate, astfel că nu se justifică comunicarea cererii cu părțile în condițiile art. 52 Cod de Procedură Civilă.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite ca fondate apelurile declarate de și SC SA în contradictoriu cu intimata SC SA împotriva sentinței nr. 60 din 22 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în totalitate în sensul că admite acțiunea formulată de reclamanții cu domiciliul în O- și SC SA cu sediul în - în contradictoriu cu pârâta SC SA cu sediul în și în consecință:

Dispune anularea Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor SC SA din 16.01.2008, adoptată de și SC LEASING SRL prin care s-au revocat administratorii societății și s-a numit un nou consiliu de administrație.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din 31 martie 2009.

Președinte Judecător Grefier

- - - - - -

/14.04.2009

Judecător fond

5 ex./14.04.2009

Emis/exp. 3 comunicări:

apelantul reclamant cu domiciliul în O- județul apelanta reclamantă SC SA cu sediul în - județul B intimata pârâtă SC SA cu sediul în, județul

Astăzi, __04.2009

Președinte:Crișan Marinela
Judecători:Crișan Marinela, Boța Marilena

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Anulare hotarare aga Spete. Decizia 6/2009. Curtea de Apel Oradea