Anulare hotarare aga Spete. Decizia 7/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIA NR.7/
Ședința publică de la 26 ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -
JUDECĂTOR 2: Alexandrina Zaharia dr. - -
Grefier - - -
-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de către reclamanta SOCIETATEA DE INVESTIȚII FINANCIARE "M" SA, cu sediul în B,-, județul B, împotriva sentinței comerciale nr. 27/03.07.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA G, cu sediul în G,-, județul G și OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI G, cauza având ca obiect acțiune în anulare a hotărârii AGA.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 21 ianuarie 2009, consemnate fiind în încheierea de ședință din aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la 26 ianuarie 2009.
CURTEA
Asupra apelului de față;
Din conținutul actelor și lucrărilor dosarului rezultă:
Prin acțiunea formulată de către Societatea de Investiții Financiare MBî nregistrată sub nr-, s-a solicitat anularea Hotărârii din 7 ianuarie 2008, în contradictoriu cu pârâta ""
În motivarea hotărârii s-a arătat că în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a nr. 3633/03.12.2007, s-a publicat convocatorul adunării generale ordinare din data de 7.01.2008 de la "" G cu următoarea ordine de zi:
- Aprobarea radierii ipotecilor instituite asupra fermelor nr. 10,15 7, trup I și trup II în forma Bank și a înscrierii ipotecii asupra fermelor 2,9 și 16 prin înlocuire;
- Aprobarea radierii ipotecii de I și II instituită asupra fermei 19, în favoarea BRD - și a înscrierii ipotecii de I și II asupra fermei nr. 5 prin înlocuire;
- Aprobarea vânzării fermelor nr. 10, 15, 7 trup I, 7 trup II și 19.
Prin convocatorul publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a nr. 3724/07.12.2007 a fost completată ordinea de zi cu următoarele puncte:
1. Aprobarea închirierii și/sau vânzării unei suprafețe de 30.000 mp. din ferma nr. 19, terenul urmând a fi evaluat conform legii;
2. Aprobarea înființării unei societăți comerciale noi cu statut de cu doi asociați - "" A și "" având ca obiect de activitate principal construirea și exploatarea unui de cereale și altele. Condițiile asocierii vor fi stabilite prin negociere între cele două societăți, după evaluarea terenului de la primul punct;
3. Numirea reprezentantului, din partea societății, pentru înființarea și coordonarea viitoarei societăți;
4. Condițiile finale privind asocierea, rezultatele în urma negocierilor vor fi supuse aprobării într-o ședință ulterioară.
La data de 7.01.2008 a acut loc adunarea generală a acționarilor ocazie cu care au fost aprobate cu votul acționarului majoritar, toate problemele supuse dezbaterilor.
Reprezentantul societății reclamante a votat împotrivă așa cum rezultă din cuprinsul procesului verbal de ședință.
Dezbaterile adunării generale au fost consemnate în Procesul verbal de ședință din 7.01.2008 iar hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a nr. 1069/25.02.2008.
În cadrul acestei adunări generale s-a hotărât în mod nelegal vânzarea în bloc a unor active din patrimoniul societății. Acele active sunt:Ferma 10, Ferma 15, Ferma 7 I, Ferma 7 trup I și Ferma 19. Totodată, s-a hotărât ipotecarea altor active respectiv: Ferma nr. 3, Ferma nr. 4, Ferma nr. 5, Ferma nr. 8 și Blocurile.
Acționarul majoritar a hotărât vânzarea fără ca activele să fie evaluate și fără ca valoarea să fie supusă aprobării adunării generale extraordinare, singura competentă să aprobe astfel de operațiuni, existând posibilitatea ca aceste bunuri să fie vândute la prețuri derizorii.
Hotărârea a fost aprobată cu încălcarea dispozițiilor legale imperative care au rolul de a proteja acționarii minoritari ai societății.
Au arătat că au fost încălcate dispozițiile imperative privind competența adunării generale ordinare a acționarilor prevăzute de art. 113 alin. 1 lit. m coroborat cu art. 155 ind. 22 din Legea nr. 31/1990, republicată cu ultimele modificări.
Actele de dobândire sau înstrăinare a unor active a căror valoare depășesc 50%din valoarea activelor imobilizate, mai puțin creanțele, vor fi încheiate numai cu aprobarea adunării generale extraordinare a acționarilor.
Aceste operațiuni au fost supuse aprobării generale ordinare și nu adunării generale extraordinare așa cum prevăd în mod imperativ dispozițiile legale mai sus arătate.
Aprobarea în cazul de față, pentru a încheia contracte de vânzare a activelor din patrimoniul societății, este lovită de nulitate absolută, deoarece acordarea acestei autorizări este de competența adunării generale extraordinare astfel cum impun dispozițiile legale citate.
Consideră că un alt motiv care impune anularea adunării generale a acționarilor îl reprezintă încălcarea dispozițiilor legale care reglementează procedura de convocare.
Pârâta a nesocotit prevederile art. 117 alin. 6 din Legea nr. 31/1990 care prevede ca convocarea să cuprindă locul și data ținerii adunării, cât și ordinea de zi cu menționarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterii adunării.
În ce privește activele ce vor fi vândute, s-a arătat că în textul convocatorului nu se individualizează în mod clar care sunt activele ce se vor vinde și nici valoarea acestora.
Totodată, nu s-a făcut referire la prețul de vânzare sau la criteriile de stabilire a prețului de vânzare, acordând posibilitatea ca aceste bunuri să fie vândute la un preț derizoriu.
Societatea pârâtă nu a pus la dispoziția societății reclamante nici un fel de material informativ privitor la problemele supuse dezbaterii.
Mas olicitat în mod expres de la societatea pârâtă materialele informative prin adresa nr. 198/06.12.2007 înregistrată la "" sub nr. 4082/06.12.2007, însă conducerea societății a refuzat să pună la dispoziție materialele solicitate.
Consideră că materialele solicitate de societate prin adresele menționate erau absolut necesare pentru respectarea dreptului la informare a acționarilor.
Prin sentința comercială nr. 27/2008 Tribunalul Galația respins acțiunea comercială în anularea hotărârii AGA formulată de reclamanta "M" B în contradictoriu cu pârâta "" G ca nefondată.
S-a reținut în ceea ce privește primul motiv al acțiunii în sensul că în mod greșit operațiunile de vânzare a activelor au fost aprobate de Adunarea generală a acționarilor iar nu de Adunarea generală extraordinară a acționarilor (A) instanța a apreciat că nu au fost încălcate dispozițiile imperative privind competența conform art. 113 lit. m din Legea 31/1990.
S-a considerat că spre deosebire de, nu trebuie să se întrunească cu o anumită regularitate, ci atunci când este necesară luarea unei hotărâri din cele prevăzute de art. 113 lit. a-
Acționarii fondatori sau cei subsecvenți au libertatea ca prin actele constitutive ale societății pe acțiuni să însereze clauze, prin care, anumite probleme care sunt date de lege în competența să fie date în competența
Ori de câte ori legea prevede obligația ca asupra unei anumite probleme să decidă aceasta trebuie să o facă, iar nu
În speță, a fost convocată având ca obiective aprobarea închirierii și/sau vânzării unei suprafețe de 30.000 mp. din ferma nr. 19, instanța considerând că nu se încadrează în dispozițiile art. 113, sfera de cuprindere a acestui articol urmând a fi extinsă, fără susținere legală.
În ceea ce privește al doilea motiv ce ar impune anularea hotărârii și anume, încălcarea dispozițiilor art. 117 alin. 6 din Legea nr. 31/1990, privind procedura de convocare, instanța a reținut că în cauză au fost respectate dispozițiile legale în sensul că a fost convocată de președintele de administrație al societății comerciale pârâte, a fost respectat termenul de întrunire față de data publicării în și ziarul de largă răspândire a prevăzut locul și data ținerii adunării, ordinea de zi cu menționarea explicită a tuturor problemelor ce urmau a fi dezbătute.
Ca urmare, instanța nu a reținut nici cel de al doilea motiv de nulitate invocat de reclamantă.
În ceea ce privește faptul că societatea pârâtă nu a pus la dispoziția reclamantei nici un fel de material informativ referitor la problemele supuse dezbaterii instanța a reținut că prin adresa nr. 4042/6.12.2007 (fila 12) reclamanta a solicitat societății pârâte să pună la dispoziție o copie după toate materialele care vor fi analizate și aprobate în cadrul societății.
În cuprinsul AGA nu s-a consemnat poziția reclamantei cu privire la un aspect care cunoscând ordinea de zi a votat împotriva hotărârii adoptate.
Calitatea procesuală activă o au acționarii care au votat personal dau prin mandatar, împotriva luării acelei hotărâri și au cerut să se consemneze în votul lor împotrivă.
Reclamanta nu a probat că s-ar fi prezentat la sediul pârâtei, că a cerut documentația care o interesa și a fost refuzată.
Împotriva menționatei sentințe a declarat recurs Societatea de Investiții Financiare "M" criticând soluția ca netemeinică și nelegală din următoarele considerente:
Instanța de fond a nesocotit faptul că hotărârea adunării generale privind vânzarea fermelor nr. 10,15,7 trup I și trup II și 19, cât și ipotecarea fermelor nr. 3,4,5,6,8 trebuia adoptată de către adunarea generală extraordinară a acționarilor conform art. 15322coroborat cu art. 115 din Legea nr. 31/1990.
Intimata a hotărât vânzarea și ipotecarea respectivelor active nu în cadrul adunării generale extraordinare așa cum era legal ci în cadrul adunării generale ordinare.
Art. 111 din Legea 31/1990 nu prevede ca atribuție a adunării generale ordinare și aceea de a aproba vânzarea de active.
Cu privire la gajarea unor unități ale societății regula este că obligația de a se pronunța revine adunării generale ordinare.
În speță sunt incidente dispozițiile art. 15322din Legea 31/1990, deoarece valoarea bunurilor societății pentru care s-a aprobat vânzarea și respectiv ipotecarea depășește J din valoarea contabilă a activelor societății.
Ori conform art. 15322din Legea 31/1990 hotărârea privind vânzarea și ipotecarea de active din patrimoniul societății a căror valoare depășește J din valoarea contabilă a activelor societății trebuia adoptată de adunarea generală extraordinară și nicidecum de adunarea generală ordinară care nu avea această atribuție.
Instanța a reținut eronat că acționarii fondatori sau cei subsecvenți au libertatea ca prin actele constitutive ale societăților pe acțiuni să însereze clauze prin care anumite probleme care sunt date de lege în competența, să fie date în competența dar și că aprobarea vânzării unei suprafețe de 30.000 mp. din ferma 19, instanța considerând că nu se încadrează în dispozițiile art. 113 nu poate fi primită.
Greșit a fost înlăturat primul motiv de nulitate, cât și cel de al doilea invocat în acțiunea introductivă, referitor la încălcarea prevederilor art. 117 alin. 6 din Legea 31/1990.
În cuprinsul convocatorului publicat pentru adunarea generală nu se menționează explicit activele a căror vânzare urmează să se aprobe de către acționari.
La punctul 3 din convocatorul publicat în Monitorul Oficial nr. 3633/03.12.2007 se menționează "aprobarea de către adunarea generală a acționarilor a scoaterii spre vânzare a următoarelor ferme: ferma nr. 10,15,7 trup I și 7 trup II și a fermei nr. 19 - nr. 19651/16.10.2007, iar la punctul 1 din convocatorul publicat în Monitorul Oficial nr. 3724/7.12.2007se menționează " aprobarea închirierii și /sau vânzării unei suprafețe de 30.000 mp. din ferma 19.
Textul art. 117 alin. 6 face trimitere la faptul că anunțul de convocare trebuie să cuprindă ordinea de zi cu menționarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor adunării.
Această cerință nu a fost respectată întrucât nu se arată dacă pentru vânzarea fermelor cu nr. 10,15,7 trup I și 7 trup II, nr. 19651/16.10.2007 se au în vedere clădirile și terenurile aferente acestora sau numai clădirile care compun aceste ferme.
Procedura convocării adunării generale pentru data de 7.01.2008 a fost viciată ceea ce nu s-a observat, consecință ce se răsfrânge și asupra hotărârilor adoptate de adunarea generală, toate fiind lovite de nulitate absolută.
Nu s-a observat că apelanta a făcut dovada că a solicitat materialele informative pentru adunarea generală indicând și un număr de telefon /fax la care să i se comunice data și ora la care reprezentantul M se poate prezenta la sediul "" pentru a ridica documentele puse la dispoziția acționarilor și s-a reținut contrariul.
Apelanta în calitate de acționar în cadrul adunării generale a votat împotrivă și în conformitate cu art. 132 alin. 2 din Legea 31/1990 hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție de oricare dintre acționari care au votat contrar și au cerut să se menționeze aceasta în procesul-verbal de ședință.
Îndeplinind această condiție legală poate să conteste hotărârea adunării generale ceea ce impune admiterea apelului de față.
În fine, a arătat că un alt motiv de apel îl constituie faptul că procesul-verbal de ședință încheiat la data de 7.01.2008 nu respectă art. 131 alin. 1 din Legea 31/1990.
Ori, procesul verbal încheiat la data de 7.01.2008 nu conține dezbaterile care au avut loc în cadrul adunării generale în rezumat. Procesul verbal se limitează la copierea ordinii de zi.
Apelul de față este nefondat;
Instanța de fond printr-o temeinică și legală administrare a probelor, interpretând corect dispozițiile legii 31/1990, art. 113, art. 117, 15322și 115 din Legea nr. 31/1990 a pronunțat o soluție justă în cauză, motivată corespunzător.
Instanța a reținut corect că operațiunile de vânzare a activelor a fost aprobate de către Adunarea generală a acționarilor și nu de Adunarea generală extraordinară a acționarilor fără a încălca dispozițiile imperative privind competența conform art. 113 lit. m din Legea 31/1990.
Spre deosebire de, nu trebuie să se întrunească cu anumită regularitate ci numai atunci când se impune luarea unei hotărâri menționate de art. 113 lit. a-
Acționarii fondatori, ori cei subsecvenți au posibilitatea ca prin actele constitutive ale societăților pe acțiuni să însereze clauzele prin care anumite situații care sunt prevăzute prin lege în competența să fie date în competența, pentru bunul mers al societății.
AGA a fost convocată având ca obiective aprobarea închirierii și/sau vânzării unei suprafețe de 30.000 mp. din ferma nr. 19, instanța considerând că nu se încadrează în dispozițiile art. 113 sfera de reglementare a acestui articol și nu poate fi extinsă fără o susținere legală.
Este corect că acționarii fondatori cât și acționarii subsecvenți să aibă posibilitatea legală să însereze în actele constitutive ale societății pe acțiuni clauze prin care unele atribuțiuni date prin lege în competența să fie atribuite fără a se încălca însă, printr-o astfel de măsură, limitele libertății contractuale și acelora care sunt stabilite prin, toate acestea în vederea realizării scopurilor urmărite de societate în activitatea sa legală.
Instanța a interpretat corect dispozițiile art. 113 din Legea 31/1990 având în vedere intenția reală a intimatei și scopul urmărit de legiuitor prin dispozițiile arătate, în sensul că s-a reținut că modificările actului constitutiv vizau clauze care au stabilitate, ceea ce este legal și benefic pentru activitatea societății.
Apelanta nu a realizat că, în realitate Consiliul de administrație este reprezentat de un președinte ales de acel consiliu și în mod firesc, convocarea hotărâtă de către Consiliul de administrație, a fost făcută de către reprezentantul Consiliului de administrație - respectiv președintele Consiliului de administrație, ceea ce este în consens cu principiile Legii 31/1990și nu vizează nulitățile invocate în speța de față evident, pro cauza.
Ordinea de zi anunțată de către "" a fost suficient de detaliată și cuprinde toate elementele necesare pentru a se cunoaște exact programul de lucru și a fost publicată în Monitorul Oficial și de asemenea completarea ordinii de zi. Aceasta a permis apelantei să nominalizeze în detaliu ordinea de zi publicată în
În din 7.01.2008 s-a discutat despre vânzarea activelor, valoarea acestora urma să se stabilească numai dacă hotăra vânzarea lor. Operațiunea vânzării este ulterioară adoptării hotărârii vânzării și evaluarea se face ulterior adoptării hotărârii vânzării, ceea ce este corect.
Conținutul art. 117 din Legea 31/1990, așa cum a fost completat prin Legea 441/2006 și OUG 82/2007 a fost respectat în cauză, apelanta având posibilitatea să participe la lucrările desfășurate dacă dorea acest lucru și nu se poate reține în cauză că dreptul său personal fundamental a fost încălcat.
Problemele cuprinse în ordinea de zi cunoscute apelantei, au constituit practic un proiect al acelei ordini de zi care putea fi aprobată sau nu în totalitate sau în parte și nu putea fi schimbată sau extinsă cu excepția situației prevăzută de art. 121 din.
Convocatorul a fost legal întocmit cuprinzând informațiile necesare pentru a se putea verifica termenul de întrunire, cerința dublei publicități, problemele ce urmau a fi discutate, explicit prezentate, astfel că instanța de fond a reținut corect că dispozițiile art. 117 alin. 6 din Legea 31/1990 nu au fost nesocotite în cauză, astfel că apelanta putea să intervină fiind în cunoștință de cauză cu tot programul de derulare a activității intimatei la acea dată.
De asemenea, nu se poate reține în cauză comportamentul abuziv invocat de apelantă față de acționarul minoritar privind adoptarea hotărârii din 7.01.2008.
Niciunul din acționari majoritar sau minoritar nu poate susține că numai unul din aceștia ar putea fi prejudiciat fără ca aceeași consecință să se răsfrângă și asupra celuilalt, ceea ce nu s-a întâmplat în cauza de față.
Apelanta în calitate de acționar, a luat cunoștință de conținutul convocării, de data și locul stabilit, a fost reprezentată de un delegat împuternicit în vederea reprezentării sale și a cunoscut conținutul materialelor informative.
De altfel, reprezentantul apelantei, în cunoștință de cauză a votat împotriva hotărârii adoptate în condiții de legalitate.
Procesul verbal întocmit nu conține o mențiune din care să rezulte că apelanta nu a avut posibilitatea de a se informa în legătură cu problemele puse în discuție de
Rezultă că niciunul din motivele de apel invocate în cauză nu este confirmat prin conținutul probelor administrate de către instanța de fond, astfel că urmează a se respinge în conformitate cu art. 289 și urm. proc. civ. apelul de față, sentința criticată fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de către reclamanta SOCIETATEA DE INVESTIȚII FINANCIARE "M", cu sediul în B,-, județul B, împotriva sentinței comerciale nr. 27/03.07.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 26 ianuarie 2009.
Președinte, dr. - - | Judecător, dr. - - |
Grefier, - - |
Red. dr.
Tehno:5 ex./11.02.2009
Fond:
Președinte:Sarmisegetuza TulbureJudecători:Sarmisegetuza Tulbure, Alexandrina Zaharia