Anulare hotarare aga Spete. Decizia 71/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.71
Ședința publică de la 07 februarie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Aurică Avram
JUDECĂTOR 2: Cosmin Horia Mihăianu
GREFIER - -
.
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta SC SRL, împotriva sentinței comerciale nr.10931/04.10.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanta, reprezentată de avocat, cu împuternicire avocațială la dosar și intimata, reprezentată de consilier juridic, cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de apel.
Apărătorul apelantei solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii formulate, fără cheltuieli de judecată. Consideră sentința apelată ca netemeinică și nelegală, față de probele administrate în cauză, la baza pronunțării acesteia fiind doar interpretările subiective ale intimatei. Arată că toate actele depuse de apelantă în calitate de ofertant au respectat condițiile de formă și conținut, inclusiv Scrisoarea de bonitate prezentată de societate a avut conținutul prevăzut în Anexa nr.8 și a respectat forma solicitată. Lipsa ștampilei pe fiecare pagină nu afectează condițiile de formă și conținut, mai mult chiar în modelul prevăzut în anexa nr.8 sancțiunea excluderii de la licitație este prevăzută numai pentru situația în care scrisoarea de bonitate nu este redactată conform modelului din anexă.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței apelate ca temeinică și nelegală, arătând că în urma verificării de către comisia de licitație apelanta nu a prezentat documentele de participare așa cum au fost solicitate prin caietul de sarcini, scrisoarea de bonitate nu a fost prezentată de către ofertant conform modelului obligatoriu a fi respectat, deoarece aceasta nu era ștampilată și pe prima pagină, cum se prevede, în mod expres în nota inserată în modelul de scrisoare de bonitate, motiv pentru care comisia a hotărât excluderea acestuia.
CURTEA
Prin cererea înregistrată în data de 30.08.2007 la Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, reclamanta a chemat în judecată pârâta Agenția Domeniilor Statului, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- anularea deciziei nr.23/27.08.2007 și a procesului-verbal nr.23/27.08.2007 prin care s-a soluționat contestația formulată de reclamantă în urma desfășurării ședinței de concesionare a suprafeței de teren cu destinație agricolă ce s-a aflat în exploatare a C;
- admiterea contestației formulate de reclamantă în data de 23.08.2007, constatându-se că reclamanta este ofertant admis la ședința de licitație organizată de pârâtă;
- obligarea pârâtei să continue ședința de licitație cu ofertanții admiși.
Prin sentința comercială nr.10931 pronunțată la data de 04.10.2007 în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a respins cererea reclamantei, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință comercială tribunalul a reținut că la 23.08.2007 s-a desfășurat ședința de licitație în vederea concesionării suprafeței de teren agricol de 6.802,54 ha aflate în exploatarea C, în temeiul Legii nr.268/2001 și HG nr.626/2001. Reclamanta a fost respinsă de la licitație cu motivarea că scrisoarea de bonitate depusă în documentele de participare nu era ștampilată pe prim a pagină, așa cum prevede nota din modelul comunicat.
Anexa nr.8 a Caietului de sarcini emis de ADS în vederea organizării licitației cuprindea modelul de scrisoare de bonitate ce trebuia respectat de fiecare participant și impunea condiția suplimentară a ștampilării de către bancă pe fiecare pagină, în situația în care scrisoarea are mai multe pagini.
Din cuprinsul Anexei 8 reclamanta a interpretat că sancțiunea excluderii de la licitație se aplică doar dacă scrisoarea de bonitate nu este redactată conform modelului. Cu toate acestea, prevederile Notei IV din caietul de sarcini comunicat și art.77 alin.2 lit.b din HG nr.626/2001 instituie în mod expres sancțiunea excluderii de licitație în toate cazurile în care documentele solicitate nu respectă cerințele de formă și conținut stabilite în procedura adoptată, fără a face nici o distincție.
Împotriva acestei sentințe reclamanta a formulat apel, timbrat și în termen legal, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului s-a arătat că sentința atacată este netemeinică și nelegală neavând la bază probele administrate ci interpretările subiective ale pârâtei.
Scrisoarea de bonitate prezentată de reclamantă îndeplinește toate condițiile de fond și formă din anexa nr.8.
În nota de subsol a anexei nr.8 se prevedea că scrisoarea de bonitate este obligatoriu a fi redactată conform modelului sub sancțiunea excluderii de la licitație iar în situația în care are mai multe pagini este obligatoriu ștampilarea de către bancă a fiecărei pagini. Banca emitentă a scrisorii respective a omis să o ștampileze pe fiecare pagină, ceea ce nu îi afectează forma sau fondul, mai ales că e redactată pe o filă, față-verso, iar nu pe două file, astfel că ștampila este aplicată în finalul textului.
Tribunalul și-a întemeiat soluția pe dispozițiile notei IV din caietul de sarcini fără însă să arate, ca de altfel, nici pârâta, ce condiții de formă sau fond nu au fost respectate, toate actele depuse de reclamantă respectând cerințele pretinse.
Sancțiunea excluderii de la licitație este prevăzută numai pentru situația în care scrisoarea nu este redactată conform modelului din anexa 8, iar reclamanta a respectat această cerință.
Obligativitatea ștampilării fiecărei pagini a scrisorii este prevăzută pentru cazul în care aceasta este redactată pe mai multe file, pentru a nu exista riscul modificării. Or, în speță, scrisoarea este redactată pe o singură filă și la dosar se depune originalul și nici în caietul de sarcini sau în modelul prezentat nu se prevede vreo sancțiune sub acest aspect.
Intimata ADS a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat, față de temeinicia și legalitatea considerentelor reținute de tribunal.
Față de acestea, analizând actele și lucrările dosarului cauzei, Curtea constată că apelul formulat este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Documentele prezentate de către participanții la licitație, inclusiv apelanta, trebuie să îndeplinească în mod obligatoriu condițiile de formă și fond stabilite prin caietul de sarcini, în sensul avut în vedere de către organizatorul licitației iar nu prin prisma propriei aprecieri. Aprecierea apelantei în sensul că cerința ștampilării fiecărei pagini a scrisorii de bonitate ar fi valabilă doar în cazul în care înscrisul ar avea mai multe file, este greșită, nefiind corespunzătoare formulării exprese a respectivei cerințe, referitor la ștampilarea fiecărei pagini în cazul în care înscrisul are mai multe pagini, potrivit notei din subsolul anexei nr.8 a caietului de sarcini constând în modelul scrisorii de bonitate financiară.
Din moment ce cerința ștampilării era expresă și clară în sensul arătat apelanta trebuia să solicite băncii emiterea înscrisului în mod corespunzător și acestei cerințe, ceea ce în mod evident nu s-a întâmplat. Prezentarea la licitație a scrisorii în original nu prezintă relevanță sub aspectul în discuție.
În cuprinsul notei din subsolul anexei nr.8 se prevede într-adevăr sancțiunea excluderii de la licitație imediat după mențiunea că scrisoarea trebuie redactată obligatoriu conform modelului: ceea ce se referă la conținut iar nu la cerința de formă a ștampilării.
În continuarea aceleiași note se menționează însă expres cerința ștampilării fiecărei pagini, iar pentru cazul neîndeplinirii cerinței astfel menționate, sunt aplicabile prevederile notei IV din caietul de sarcini, potrivit cărora toate documentele solicitate și depuse trebuie să respecte oricare dintre cerințele de formă sau de conținut stabilite în general, prin caietul de sarcini, în caz contrar, sub sancțiunea excluderii de la licitație.
Prin urmare, apelantul a fost exclus de la licitație în mod corect pentru motivul neprezentării unei scrisori de bonitate financiară ștampilată de banca emitentă pe fiecare dintre cele două pagini care o compun, sentința tribunalului în acest sens fiind temeinică și legală.
În consecință, în temeiul art.296 Cod procedură civilă Curtea va respinge ca nefondat apelul în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarata de apelanta cu sediul în B,-, sector 3, împotriva sentinței comerciale nr.10931/04.10.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI cu sediul în B,-, sector 1, ca nefondat.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.02.2008.
Președinte, Judecător,
- - - - -
Grefier,
- -
Red.Jud.
Tehnored.
Nr.ex.: 4
Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:
Președinte:Aurică AvramJudecători:Aurică Avram, Cosmin Horia Mihăianu