Anulare hotarare aga Spete. Decizia 758/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

Dosar nr- (Număr în format vechi 1361/2008)

DECIZIA COMERCIALĂ NR. 758

Ședința publică de la 15 mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Rodica Zaharia

JUDECĂTOR 2: Iulia Manuela Cîrnu I-- -

JUDECĂTOR 3: Alecsandrina

GREFIER -

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta - HOUSE CO SRL împotriva deciziei comerciale nr. 785 R din 25.06.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatele - - LICHIDATOR al - - și - - prin fostul administrator.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta prin avocat, cu împuternicire avocațială 24840/2009 - fila 63 dosar, intimata - - lichidator al - -.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Curtea pune în discuția părților excepția de nelegalitate Hotărârii de Guvern nr.1181/2006 - excepție invocată de recurentă în cererea precizatoare.

Recurenta, prin avocat, solicită admiterea excepției de nelegalitate Hotărârii de Guvern nr.1181/2006, motivat de faptul că art.1 pct.21 din această hotărâre care vine în contradicție cu dispozițiile Legii nr. 85/2006 s-au dovedit a fi nelegale și având în vedere modificarea dispozițiilor prin nr.OUG173/2008, conform cărora s-a stabilit prin excepție că, doar prima comunicare a actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se introduce o acțiune se realizează potrivit dreptului comun. Mai arată că între soluționarea fondului prezentei contestații în anulare și dispozițiile Hotărârii de Guvern nr.1181/2006 există o legătură indisolubilă, sens în care solicită în temeiul art.4 din Legea 554/2004 sesizarea instanței de contencios administrativ - competența în vederea constatării nelegalității dispozițiilor art.1 pct.21 din Hotărârea de Guvern nr.1181/2006 și înlăturarea acestui act administrativ din această cauză.

Intimata - - lichidator judiciar al - - solicită respingerea excepției de nelegalitate, ca inadmisibilă, întrucât actul administrativ atacat nu depinde de soluționarea litigiului pe fond, ci privește doar soluționarea excepției de tardivitate a declarării recursului, iar potrivit dispoz. art.4(1) din Legea nr. 554/2004 instanța în fața cărei se ridică excepția de nelegalitate a unui act administrativ și prin care se constată că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ, încheiere care nu este supusă nici unei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul.

Se mai arată că dispozițiile art.1 pct.21 din Hotărârea de Guvern nr. 1181/2006 cuprind doar norme de procedură, iar dispozițiile art.4(1) din Legea 554/2004 pentru sesizarea instanței de contencios administrativ nu sunt îndeplinite, sens în care solicită respingerea cererii de trimitere, ca inadmisibilă.

Curtea, deliberând, respinge excepția de nelegalitate Hotărârii de Guvern nr.1181/2006, ca inadmisibilă - excepție invocată de către recurentă.

Recurenta, prin avocat, arată că alte cereri nu mai are de formulat și nici probe de administrat.

Nemaifiind cereri de formulat și nici probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe contestația în anulare.

Recurenta, prin avocat, solicită admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată, desființarea deciziei nr. 785 din 25.06.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI a Comercială în dosarul nr- și pe cale de consecință rejudecarea recursului împotriva sentinței comerciale nr.1143 din 12.03.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială. Solicită acordarea unui termen de pronunțare pentru a depune concluzii scrise.

În susținere, arată că nu au fost respectate dispoz. art.91 și art.92 alin. 6. proc.civilă, întrucât comunicarea sentinței a fost făcută unei persoane care nu avea absolut nici o calitate în societatea recurentă, ci era angajată la o altă societate comercială, agentul poștal nefăcând mențiunea calității în care persoana a primit comunicarea.

Intimata, - - lichidator judiciar al - -, solicită respingerea contestației în anulare ca nefondată, fără cheltuieli de judecată.

În susținere, arată că în ce privește comunicarea sentinței de fond s-a efectuat conform procedurii dreptului comun și având în vedere că, aceasta a fost făcută la sediul societății pe dovada de comunicare fiind aplicată corect ștampila societății, iar persoana care a primit comunicarea a menționat numele, calitatea și datele de identificare, precum și semnătura acesteia.

CURTEA:

Prin cererea înregistrată la data de 15.07.2008 pe rolul acestei instanțe contestatoarea - HOUSE CO SRL, în contradictoriu cu intimatele - - și, lichidator judiciar al primei intimate, a formulat contestație în anulare împotriva deciziei comerciale nr.785/25.06.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială în conformitate cu art.358 alin.1 teza I pr.civ.

Motivele invocate de către contestatoare sunt în esență, următoarele:

Prin decizia atacată a fost respins în mod greșit, ca tardiv, recursul formulat de către contestatoare împotriva sentinței comerciale nr.1143/12.03.2008 pronunțată de Tribunalul București, instanța omițând să observe faptul că recursul a fost depus în termen, în condițiile în care comunicarea hotărârii în data de 21.04.2008 a fost făcută în mod nelegal, nerespectându-se dispozițiile Lg nr.85/2006 privind comunicarea hotărârilor în cadrul procedurilor insolvenței, ba mai mult, chiar și în condițiile în care comunicarea hotărârii ar fi trebuit făcută conform dreptului comun și nu conform Lg.85/2006, instanța a omis să verifice calitatea persoanei care a primit copia sentinței nr.1143/12.03.2008.

Se mai arată că la data introducerii recursului, respectiv 6.05.2008, sentința comercială nr.1143/12.03.2008 emisă în conformitate cu dispozițiile Lg.85/2006 nu era comunicată conform art.7 alin.1 prin Buletinul procedurilor de insolvență, astfel încât termenul de recurs curgea de la data comunicării ei, la data de 6.05.2008 contestatoarea fiind încă în termenul de recurs, această dovadă neexistând la dosar.

În acest context, contestatoarea invocă, în temeiul art.4 din Legea nr.554/2004, excepția de nelegalitate a HG nr.1886/2006 care invocă în mod nelegal unele dispoziții imperative conținute într-o lege organică.

În ceea ce privește comunicarea sentinței 1143/2008, comunicare făcută conform dreptului comun, se arată că pe dovada de comunicare către - HOUSE CO SRL, rezultă că aceasta a fost primită de către d-na, fără a se menționa calitatea în care aceasta a primit actul pentru societate, mențiunea "secretariat" neexprimând o calitate a persoanei.

Se mai arată că, în realitate, d-na este angajată în funcția de femeie de serviciu la - Co SRL și nu are și nici nu a avut vreodată calitatea de persoană însărcinată cu primirea corespondenței, încălcându-se disp. art.91 și art.100 alin.1 pr.civ. comunicarea fiind astfel lovită de nulitate conform art.100 alin.3 pr.civ.

La data de 13.08.2008 lichidatorul judiciar al - 94 SRL formulează întâmpinare solicită respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, iar ulterior, la data de 3.09.2008 pronunțând cerere de suspendare a judecății prezentei contestații, art.244 alin.1 pct.1 pr.civ. motivată de faptul că pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială s-a înregistrat dosarul nr- având ca obiect recurs formulat de recurenta - 94 SRL împotriva sentinței comerciale nr.1143/12.03.2008.

Prin încheierea pronunțată în 26.09.2008 Curtea a admis cererea, dispunând suspendarea judecății recursului până la soluționarea recursului declarat de - 94 SRL împotriva sentinței comerciale nr.1143/12.03.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială.

La data de 10.04.2009 contestatoarea depune precizări în susținerea excepției de nelegalitate invocată față de disp. art.1 pct.21 ale G nr.1881/2006.

Curtea a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ având în vedere că această excepție a fost invocată pentru prima oară în cadrul unei contestații în anulare formulată împotriva unei decizii irevocabile, contestație întemeiată pe art.318 alin.1 teza I pr.civ. instanța sesizată cu prezenta contestație având competența de a cerceta exclusiv greșelile materiale invocate de contestatoare și strecurate în decizia instanței de recurs.

Analizând actele dosarului, motivele invocate, Curtea constată că este nefondată contestația în anulare, pentru următoarele considerente:

Prin decizia comercială nr.785/25.06.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială a fost admisă excepția tardivității, a fost respinsă ca tardiv formulată cererea recurentei - HOUSE CO SRL de repunere în termenul de declarare a recursului; a fost admisă excepția tardivității recursului, respingându-se ca tardiv recursul formulat împotriva sentinței comerciale nr.1143/12.03.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială.

Nu pot fi reținute susținerile contestatoarei cu privire la nelegalitatea comunicării sentinței pronunțată de către judecătorul sindic, având în vedere obiectul dedus judecății - acțiune în anularea unor acte ale debitorului introdusă de către lichidatorul judiciar, situație în care publicitatea actelor de procedură se efectuează conform dreptului comun astfel cum s-a stabilit prin G nr.460/2005 astfel cum a fost modificată prin HG nr.1881/2006.

În cauză, disp. art.7 alin.1 din Legea 85/2006 potrivit cărora "citarea părților, precum și comunicarea oricăror acte de procedură se efectuează prin Buletinul procedurilor de insolvență", nu sunt aplicabile având în vedere faptul că obiectul cauzei îl reprezintă cererea formulată de către lichidatorul judiciar al debitoarei privind anularea unor acte juridice ale acesteia, caz în care se aplică normele derogatorii instituite prin HG nr.460/2005, modificate prin HG nr.1881/2006, actele de procedură efectuându-se conform dreptului comun.

Cu privire la cel de-al doilea motiv invocat, Curtea constată, în ceea ce privește legalitatea dovezii de comunicare a sentinței comerciale nr.1143/12.03.2008, că au fost respectate disp. art.100 alin.3 pr.civ. pe această dovadă arătându-se numele și calitatea celui căruia i s-a făcut înmânarea conform art.1 alin.1 pct.7 pr.civ. neexistând nici o obligație legală a agentului procedural să verifice calitatea celui căruia i se înmânează comunicarea.

Faptul că persoana căreia i s-a făcut înmânarea dovezii de comunicare nu avea calitatea pe care a menționat-o nu afectează valabilitatea dovezii, cu atât mai mult cu cât această persoană, în calitatea sa de femeie de serviciu, avea acces la ștampila societății comerciale, ștampilă pe care de altfel a și aplicat-o pe dovada de comunicare.

Față de cele reținute mai sus, constatând că dezlegarea dată de către instanța de recurs nu este rezultatul unor greșeli materiale, Curtea, în temeiul art.318 alin.1 pr.civ. urmează să respingă contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de recurenta - HOUSE CO SRL împotriva deciziei comerciale nr.785 R din 25.06.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatele - - LICHIDATOR al - - și - - prin fostul administrator.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 15.05.2009.

PRESEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

dr.I-

GREFIER,

-

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex.

Președinte:Rodica Zaharia
Judecători:Rodica Zaharia, Iulia Manuela Cîrnu, Alecsandrina

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Anulare hotarare aga Spete. Decizia 758/2009. Curtea de Apel Bucuresti