Anulare hotarare aga Spete. Decizia 78/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 2640/2007
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.78
Ședința publică de la 25.02.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu
JUDECĂTOR 2: Iulica Popescu
Grefier - -
*************
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta SC SA, în contradictoriu cu intimatul, împotriva sentinței comerciale nr.11028/5.10.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanta prin reprezentant, legitimat cu CI seria - nr.-/14.02.2008/. B și intimata prin avocat -, legitimat cu seria - nr. -/5.01.2007/ sector 3, care depune procură specială la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care, părțile semnează tranzacția depusă la termenul precedent, în fața instanței.
Ambele părți, având pe rând cuvântul, solicită admiterea apelului și să se ia act de tranzacția încheiată între părți.
CURTEA,
Prin sentinta comerciala nr. 11028/05.10.2007 pronuntata de Tribunalul B-Sectia a VI a Comerciala, a fost admisa cererea formulata de reclamantul im potriva paratei SC B si s-a dispus in consecinta constatarea nulitatii Hotararilor Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor paratei nr. 61/10.02.2006 si nr. 67/30.06.2006 precum si anularea actului aditional de modificare a actului constitutiv al paratei, incheiat in baza celor doua hotarari a caror nulitate s-a constatat. De asemenea, instanta a respins exceptia autoritatii de lucru judecat, invocata de parata si a obligat parata la plata sumei de 39 lei, cheltuieli de judecata catre reclamant.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, Tribunalul a retinut, in esenta ca parata a incalcat prin cele doua hotarari, dispozitiile art. 173 si art. 174 din Legea nr. 297/2004, deoarece nu s-a obtinut in prealabil, autorizarea cu privire la oferta publica de vanzare de valori mobiliare, ceea ce atrage nulitatea absoluta a procesului de oferta publica de actiuni, deoarece caracterul imperativ al normelor astfel incalcate, rezulta cu claritate din formularea lor.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel parata, ce a fost inregistrat pe rolul Curtii de Apel B-Sectia a Va Comerciala.
La termenul de judecata din data de 04.02.2008, partile prin reprezentanti au depus la dosar tranzactie judiciara, prin acre au aratat ca inteleg sa solutioneze amiabil cauza de fata.
La acest termen, Curtea, constatand ca semnatura partilor aplicata pe tranzactie nu este etestata de avocat sau de catre Notarul public, iar la termenul de judecata din 04.02.2008, partile nu s-au prezentat, reprezentantii acestora neavand procura speciala pentru a semna tranzactia in fata instantei, a amanat cauza pentru complinirea acestor lipsuri.
Astfel, la termenul de judecata din 25.02.2008, ambele parti, respectiv apelanta prin consilier juridic si intimatul, prin mandatar cu procura speciala (autentificata sub nr. 1639/19.10.2007) au solicitat instantei solutionarea apelului in raport de tranzactia depusa in scris la dosar.
Curtea, avand in vedere inscrisul intitulat tranzactie si depus la dosar la filele 16-17 din dosarul de apel, apreciaza ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 1704 si urmatoarele din civil si art. 271 din pr. civ.
Astfel, tranzactia este incheiata in forma scrisa, conditie ad validitatem pentru actul de dispozitie consfintit prin tranzactie si cuprinde renuntari si concesii reciproce cu privire la drepturi asupra carora partile pot sa dispuna.
In ce priveste efectele tranzactiei asupra modului de solutionare a apelului, Curtea, in temeiul art. 296 din pr. civ. va ademite apelul, va schimba in tot sentinta apelata in sensul ca va lua act si va consfinti tranzactia partilor cu privire la anularea hotararilor AGA ce au constituit obiectul judecatii cererii introductive de instanta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta-parata SC B, cu sediul in B,-, sector 1, impotriva sentintei comerciale nr. 11028/05.10.2007 pronuntata de Tribunalul B-Sectia a VI a Comerciala, in contradictoriu cu intimatul-reclamant, cu domiciliul in B,- A, - 23,. 1,. 7,. 28, sector 3.
Schimba in tot sentinta apelata in sensul ca ia act si consfinteste tranzactia dintre parti: "TRANZACTIE astazi, 19.10.2007, intre: Partile: - domiciliat in B,-, -. 1, el. 7,. 28, sector 3, CNP -, - pe de alta parte denumit in continuare reclamant si - B cu sediul in B,-, Sector 1, inregistrata la Registrul Comerțului sub nr. J-, CUI R -, reprezentata legal prin dl., in calitate de Vicepresedinte al Consiliului de Administratie, pe de alta parte, denumita in continuare parata. Art. 1 Prin prezenta Tranzactie, in conformitate cu prevederile art. 1704 si urm. civ. si art. 271 - 273 proc. civ. partile convin stingerea pe cale amiabila, in conditiile prezentei tranzactii, a litigiilor ce fac obiect al dosarelor: Nr- aflat pe rolul Tribunalului B, sectia a VI a comerciala, avand ca obiect constatarea nulitatii absolute a Hotararii nr.61 a Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor SC SA din data de 10.02.2006 Nr- aflat pe rolul Tribunalului B, sectia a VI a comerciala, avand ca obiect constatarea nulitatii absolute a Hotararii nr.67 a Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor SC SA din data de 30.06.2006. Art. 2 Prin prezenta tranzactie reclamantul renunta la dreptul sau de a solicita instantei anularea sau constatarea nulitatii Hotararilor Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor paratei SC SA nr.61 din data de 10.02.2006 si nr. 67 din data de 30.06.2006, precum si la dreptul sau de a beneficia de un numar suplimentar de 4084 de noi actiuni in afara de cele 1040 de actiuni deja alocate reclamantului de catre parata, in conformitate cu dreptul sau de preferinta la majorarea capitalului social aprobata prin Hotararile Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor paratei SC SA nr.61 din 10.02.2006 si 67 din 30.06.2006. Art. 3 In schimbul renuntarilor facute de reclamantul mentionate la art. 3, parata SC SA va achita reclamantului, pana la data de 26.10.2007, suma de 485 996 RON, reprezentand valoarea, la pretul de piata din data de 18.10.2007, corespunzatoare unui numar de 4084 actiuni SC SA, pe care reclamantul avea dreptul sa le subscrie in cadrul dreptului sau de preferinta manifestat in conformitate cu Hotararile Generale Extraordinare ale actionarilor SC SA nr.61/10.02.2006 si 67 din 30.06.2006. Art.4 SC SA, in temeiul obligatiei de a retine la sursa impozitul pe venit in conformitate cu prevederile Codului Fiscal, va plati impozitul corespunzator sumei nete de 485 996 RON si va inainta pana la data de 31.12.2007 reclamantului dovezile si documentele privind plata impozitului corespunzator sumei nete mentionate. In cazul in care ar rezulta ca plata impozitului pe venit nu se face prin retinere la sursa, se SA are obligatia de a achita reclamantului, pana cel mai tarziu la data de 31.12.2007, suma reprezentand valoarea impozitului pe venit corespunzator sumei nete de 485 996 RON convenita prin prezenta tranzactie. Art. 5 In cazul in care s-ar constata ca, in conformitate cu prevederile legale in vigoare, suma achitata nu este supusa impozitarii, se SA nu mai are nici o obligatie de plata a impozitului aferent sumei achitate reclamantului. Art. 6 Partile se obliga sa depuna si sa solicite instanei de judecata pronuntarea unei hotarari de expedient care sa consfiinteasca invoiala partilor cuprinsa in prezenta tranzactie. Prezenta tranzactie s-a incheiat astazi 19.10.2007 Ia B în 4 (patru) exemplare originale, de valoare juridica egală,câte două pentru fiecare parte. B prin, Vicepresedinte Consiliu de administrație. indescifrabil.. indescifrabil".
Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata azi, 25.02.2008, in sedinta publica.
PRESEDINTE JUDECATOR GREFIER
RED/DACT/RE/4EX./24.03.2008
Sentinta comerciala nr. 11028/05.10.2007
Tribunalul B-Sectia a VI a Comerciala
Jud. fond:
Președinte:Elisabeta RoșuJudecători:Elisabeta Roșu, Iulica Popescu