Anulare hotarare aga Spete. Decizia 9/2008. Curtea de Apel Bucuresti

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA AVA COMERCIALĂ

DOSAR Nr-

Ședința publică de la 18 ianuarie 2008

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 9

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: State Ungureanu Ana Maria

JUDECĂTOR 2: Guranda Georgeta

Grefier - - -

Pe rol soluționarea apelului declarat de apelanta pârâtă - SRL împotriva sentinței comerciale nr. 10771/01.10.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți G și - SRL.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul apelantei, avocat cu împuternicire avocațială la dosar, reprezentantul intimaților, avocat cu împuternicire avocațială la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care reprezentantul apelantei depune la dosar adresă din partea apelantei prin care arată că își însușește apelul declarat de apărător și un exemplar de pe motivele de apel semnat de către parte.

Reprezentanții părților arată că nu mai au cereri de formulat.

Curtea constatând că nu mai sunt cereri de formulat acordă cuvântul pe cererea de apel.

Reprezentantul apelantei solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii. Arată că reclamanta nu și-a motivat acțiunea și cererea de anulare pe faptul că au trecut 9 zile de la convocare. Cu privire la s-a arătat că s-a făcut convocarea cu doar 6 zile înainte, însă aceasta nu era asociat al Societății, chiar la aceea Adunare s-a pus de altfel în discuție intrarea acesteia în societate ca asociat. Solicită cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise și practică judiciară.

Reprezentantul intimaților solicită respingerea apelului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală. Învederează că este soția supraviețuitoare a fondatorului societății care a decedat în anul 1999, deci este asociat al societății ca soție supraviețuitoare.

Învederează că la instanța de fond a depus o întâmpinare prin care a arătat că Adunarea Generală a avut un caracter fictiv. Nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA

Prin adresa înregistrată pe rolul acestei instanțe la 5.11.2007, Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a înaintat spre competentă soluționare cererea de apel formulată de apelanta - pârâtă - SRL împotriva sentinței comerciale nr. 10771/1.10.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VI a Comercială.

Prin sentința sus-menționată instanța de fond a admis cererea formulată de reclamanți și a constatat nulitatea absolută a hotărârii Adunării Generale a Asociaților - SRL din 25.03.2005.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:

In cauza, reclamanții au criticat hotărârea Adunării Generale a Asociaților - Cuvântul SRL, arătând ca nu au fost convocați pentru ședința AGA din data de 24.03.2004, așa cum o prevede imperativ legea nr.31/1990, că nici ceilalți asociați nu au fost convocați cu respectarea termenului de 15 zile cerut de lege.

Prin cererea precizatoare, reclamanții au indicat ca temei al cererii formulate si prevederile art.195 alin.3 din lege.

Potrivit art.195 din legea nr.31/1990, text legal care nu a fost niciodată modificat: administratorii sunt obligați să convoace adunarea asociaților la sediul social, cel puțin o dată pe an sau de câte ori este necesar. Un asociat sau un număr de asociați, ce reprezintă cel puțin o pătrime din capitalul social, va putea cere convocarea adunării generale, arătând scopul acestei convocări. Convocarea adunării se va face în forma prevăzută în actul constitutiv, iar în lipsa unei dispoziții speciale, prin scrisoare recomandată, cu cel 2 puțin 10 zile înainte de ziua fixată pentru ținerea acesteia, arătându-se ordinea de zi.

Nu poate fi reținută prima critica a reclamanților, potrivit căreia nu ar fi fost convocați la ședința AGA. Astfel după cum reiese din înscrisurile depuse la dosarul cauzei (filele 39 - 42), reclamantei - Internațional SRL si reclamantului G le-au fost transmise adresa nr.431/1 1.03.2004, respectiv adresa nr.432/11.03.2004, adrese pe care reclamanții le-au primit la data de 15.03.2004, astfel după cum reiese din recipisa care confirma primirea de către fiecare dintre cei doi asociați reclamanți.

Reclamanții G si - Internațional SRL au primit convocarea pentru ședința AGA la data de 15.03.2004, cu 9 zile înainte de data stabilită pentru ședința AGA, 24.03.2004.

Asociata a primit convocarea pentru ședința AGA la data de 18.03.2004, cu 6 zile înainte de data stabilită pentru ședința AGA, 24.03.2004.

Prin urmare, in cauză, asociați reclamanți sunt îndreptățiți sa formuleze o acțiune in anularea unei hotărâri AGA la care nu au participat si pentru care atât ei, cat si alți asociați nu au fost convocați cu respectarea termenului legal de 10 zile prevăzut de art.195 alin.3 din lege.

Valabilitatea procedurii de convocare se raportează la data stabilita pentru ședința AGA in cuprinsul primei convocări, aceasta fiind data pe care asociații o au in vedere si la care sunt invitați sa se prezinte pentru exercitarea dreptului de vot, împrejurarea, viitoare si eventuala, ca cerințele de cvorum si majoritate nu ar fi îndeplinite neputând fi luata in considerare in procesul de analizare a legalității convocării. La analiza nulității nu pot fi luate in considerare, potrivit regulilor generale, decât împrejurările contemporane

actului juridic, iar nu si cele posterioare acestuia.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta pârâtă - SRL, apreciind că a fost dată cu aplicarea greșită a legii respectiv a dispozițiilor articolului 195 alineat 3 din Legea nr.31/1990.

Legiuitorul nu a prevăzut in mod expres in cuprinsul acestui articol că între momentul convocării ședinței AGA și momentul când aceasta are loc să se scurgă 10 zile, așa cum în mod greșit a considerat că trebuie interpretat acest text, instanța de judecată.

Prin urmare, interpretarea corectă a disp. articolului 195 al. 3 este aceea de convocare prin scrisoare recomandată expediată cu cel puțin 10 zile înainte de ziua fixată.

Instanța de judecată avea, așadar, obligația să verifice dacă expedierea convocării prin scrisoare recomandată s-a făcut cu cel puțin 10 zile înainte de momentul ședinței AGA. Din probele administrate în cauză, pe care de altfel instanța le-a avut în vedere la pronunțarea soluției, reiese că intimații au fost încunoștințați prin convocatorul emis în data de 11.03.2004, confirmat ca fiind primit în data de 15.03.2004, cu cel puțin 10 zile înainte așa cum în mod imperativ prevede art.195 al.3 din legea 31/1990.

Instanța analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de apel invocate în scris, apreciază soluția instanței de fond ca temeinică și legală pentru următoarele considerente:

Întrucât reclamanți G și - SRL au solicitat în temeiul articolului 196 și articolului 132 să se constate nulitatea absolută a Hotărârii AGA a - SRL din 24.03.2004, adunare la care nu au fost convocați conform normelor imperative ale legii nr.31/1990 republicată, în cauză sunt aplicabile dispozițiile articolului 195 alineat 3 din legea nr. 31/1990 republicată care prevăd că la societatea cu răspundere limitată "convocarea adunării generale se va face în forma prevăzută de actul constitutiv iar în lipsa unei dispoziții speciale prin scrisoare recomandată cu cel puțin 10 zile înainte de ziua fixată pentru ținerea acesteia, arătându-se ordinea de zi".

Termenul de 10 zile este unul minim, ceea ce înseamnă că termenele pot fi mai lungi, dar nu mai scurte.

Deși legea nu prevede expres, plecând de la rațiunea textului, respectiv aceea de a încunoștința pe asociați cu privire la desfășurarea adunării și hotărârile ce urmează a fi luate, într-un termen util, astfel încât să își poată forma un punct de vedere în cunoștință de cauză, în scopul protejării intereselor fiecărui asociat, ajungem la concluzia că o adunare neconvocată în conformitate cu legea sau actul constitutiv nu poate avea valoarea și puterea unei adunări, respectiv puterea de a delibera și de a hotărî cu privire la ordinea de zi orice hotărâre care s-ar lua cu încălcarea normelor privind convocarea urmează a fi considerată fără efect juridic pentru asociați și societate.

Astfel, deși legea nu prevede expres, se apreciază că termenul de 10 zile prevăzut de articolul 195 alineat 3 curge de la data primirii convocării, față de scopul acestuia - de a încunoștința asociații, și nu de la data expedierii.

De asemenea, legea nu prevede expres nici ce sancțiune se aplică în cazul încălcării normelor privind convocarea adunării.

Apreciem însă că astfel de norme sunt imperative astfel că atrag sancțiunea nulității absolute a actelor întocmite cu încălcarea dispozițiilor legale.

Verificând actele dosarului se constată că s-au efectuat convocări ale adunării generale din 24.03.2004 astfel:

Pentru data primirii convocării a fost 18.03.2004; pentru - SRL a fost 15.03.2004, pentru G comunicarea s-a primit la 15.03.2004 -așadar în mod corect instanța de fond a reținut că nu s-a respectat termenul de 10 zile prevăzut de articolului 195 alineat 3 din Legea nr.31/1990 republicată.

În ceea ce privește susținerea orală potrivit cu care d-na nici nu are calitatea de asociat se constată că acest motiv este invocat în afara motivelor de apel formulate în scris și peste termenul legal, însă rezultă că aceasta este soția supraviețuitoare a defunctului care a deținut 12.5% din capitalul social și care a decedat la 5.11.1999.

Pentru aceste considerente, Curtea urmează să respingă apelul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta pârâtă - SRL, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr.10771/01.10.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, cu sediul în B,- sector 1 și - SRL, cu sediul în B,- sector 1.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 18.01.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

Proces verbal

Pentru d-na judecător aflată în

concediu prenatal, semnează,

PREȘEDINTE SECȚIE

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

5 ex.

6.02.2007

Tribunalul București - Secția a VI a Comercială

Judecător fond:

Președinte:State Ungureanu Ana Maria
Judecători:State Ungureanu Ana Maria, Guranda Georgeta

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Anulare hotarare aga Spete. Decizia 9/2008. Curtea de Apel Bucuresti