Anulare hotarare aga Spete. Decizia 90/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1558/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 90
Ședința din Camera de Consiliu de la 11 Februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Carmen Mihaela Negulescu
JUDECĂTOR 2: Eugenia Voicheci
GREFIER - -
******************
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelantul reclamant împotriva sentinței comerciale 5424/02.04.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți SC SRL și.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelantul reclamant prin avocat cu împuternicire avocațială depusă la dosar fila 10 și intimata pârâtă SC SRL prin avocat cu împuternicire avocațială depusă la dosar fila 9, lipsind intimatul pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă și acordă cuvântul pe apel.
Apelantul reclamant, prin apărător, solicită admiterea apelului. Astfel, instanța de fond interpretat că apelanta nu poate cere nulitatea hotărârii care privește revocarea sa însă hotărârea AGA privește mai multe aspecte nu numai revocarea apelantului. Nu există dovezi că administratorul societății ar fi refuzat să convoace adunarea. În speță, convocarea adunării s-a făcut de către, acesta neavând calitatea de administrator. Convocarea nu s-a făcut conform legii la sediul societății ci la sediul unui cabinet de avocat și cu prezența unui singur asociat. Potrivit actului constitutiv hotărârea AGA se ia de ambii asociați iar a încercat fraudarea societății. Față de aceste aspecte, solicită admiterea apelului, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Intimata pârâtă SC SRL, prin apărător, solicită respingerea apelului ca nefondat. Potrivit răspunsurilor la interogatoriu, apelantul s-a opus unei convocări și nu a vrut să participe. Pe ordinea de zi a adunării era și înlocuirea administratorului. S-a efectuat convocarea, hotărârea era legal valabilă cu prezența unui singur asociat care deținea 99,9 % acțiuni. Prin atitudinea apelantului se bloca activitatea societății.
Curtea constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra apelului comercial d e față;
Prin sentința comercială nr. 5424/02.04.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, fiind respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții SC SRL și.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul, în calitate de asociat, poate ataca celelalte decizii adoptate prin hotărârea AGA, mai puțin cea care vizează revocarea sa din funcția de administrator. În condițiile în care reclamantul a fost mandatat prin actul constitutiv al societății, înlocuirea sa din această funcție nu are numai caracterul unei revocări, ci reprezintă și o modificare a actului constitutiv.
Conform prevederilor articolului 192 alin.1 Cod procedură civilă pentru hotărârile ce au ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaților afară de cazul când legea sau actul constitutiv prevede altfel.
În speța de față, numirea unui alt administrator, s-a făcut doar prin votul asociatului majoritar care deține 99,99 % din capitalul social al societății.
Tribunalul a apreciat că hotărârea a fost adoptată cu respectarea prevederilor legale, articolul 193 alin 3 din Legea nr.31/1990 stabilind că adunarea convocată din nou poate decide asupra ordinii de zi oricare ar fi numărul de asociați și partea din capitalul social reprezentată de asociații prezenți.
Or, din actele depuse la dosar ( 58-68) coroborate cu răspunsul reclamantului la interogatoriu, rezultă că reclamantul a fost convocat pentru a participa la Adunarea Generală Asociaților din data de 26.06.2008 și reconvocat pentru data de 30.06.2008, însă a refuzat, considerând că este incorectă solicitarea celuilalt asociat privind desfășurarea adunării generale cu ordinea de zi propusă, câtă vreme societatea mergea bine.
Tribunalul reținut motivul de nulitate invocat de reclamant în sensul că procedura de convocare a adunării generale pentru data de 30.06.2008 nu a respectat prevederile legale, având în vedere refuzul evident al reclamantului de a convoca adunarea generală, cu ordinea propusă, cât și prevederile art. 195 alin 2.civ Cod Penal potrivit cărora asociatul care deține cel puțin o pătrime din capitalul social poate cere convocarea adunării generale.
S-a mai apreciat că în ce privește convocarea adunării generale la sediul unei societăți de avocatură și nu la sediul social, nu constituie un motiv de nulitate absolută dat fiind că dispoziția legală privind convocarea adunării generale la sediul social (art. 195 alin 1 din Lege nr. 31/1990) este menită a ocroti un interes particular. Or, nu se poate reține că reclamantul a suferit vreo vătămare, prin convocarea adunării generale în alt loc decât sediul social, câtă vreme a cunoscut locul unde se va ține adunarea generală dar a refuzat să participe.
Tribunalul nu a reținut ca motiv de anulare a hotărârii AGA atacate nici faptul că procesul verbal al ședinței adunării generale, nu este semnat de secretar și președinte având în vedere că nu există nicio prevedere legală în acest sens, iar art. 196 din Legea nr. 31/1990 se referă la aplicarea dispozițiilor prevăzute pentru societățile pe acțiuni doar în ce privește dreptul de a ataca hotărârile adunării generale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termenul legal și motivat, reclamantul care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în motivele de apel urătoarele aspecte:
1. hotărârea AGA a fost luată cu încălcarea dispozițiilor articolului 195 alin. 1 și 2 din Legea nr.31/1990, întrucât convocarea AGA revine administratorilor, iar în speță, convocarea AGA din 30.06.2008 a fost făcută de către asociatul, care nu are calitatea de administrator;
2. au fost încălcate dispozițiile articolului 192 alin. 1 din Legea nr.31/1990, întrucât nu a fost îndeplinită cerința legală care vizează majoritatea absolută a asociaților;
3. în mod eronat, instanța a reținut că reclamantul a refuzat să convoace AGA și să se prezinte la AGA, neexistând nici o probă la dosar în acest sens;
4. în mod greșit instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a asociatului.
În cauză, intimata pârâtă SC SRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Examinând apelul declarat de către reclamantul în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de apel invocate, cu dispozițiile articolelor 294 și 295 Cod procedură civilă, ale Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, și celelalte prevederi legale incidente în speță, Curtea apreciază că acesta este fondat, având în vedere următoarele considerente: primul motiv de apel este întemeiat, întrucât în conformitate cu dispozițiile articolului 195 alin. 1 și 2 din Legea nr.31/1990,administratoriisunt obligați să convoace adunarea asociațilorla sediul social, cel puțin o dată pe an sau de câte ori este necesar.
Un asociat sau un număr de asociați, ce reprezintă cel puțin o pătrime din capitalul social, va putea cere convocarea adunării generale, arătând scopul acestei convocări.
Astfel, deși atribuția de a convoca adunarea generală a asociaților reține administratorului, în speță, convocarea AGA din data de 30.06.2008 a fost făcută nu de către administrator, ci de asociatul (care nu are calitate de administrator), încălcându-se dispozițiile legale ale textului legal mai sus- menționat.
Din nici o probă a dosarului cauzeinu rezultă căreclamantular fi refuzat convocarea adunării generale,apreciindu-se în termeni subiectivi că acesta nu ar fi fost dispus vreodată să convoace o adunare generală, care să aibă pe ordinea de zi și revocarea sa din funcția de administrator.
Din răspunsurile date la interogatoriul luat reclamantului, acesta recunoaște doar faptul că a fost convocat și că a notificat cabinetului de avocatură că nu înțelege ce se întâmplă.
Din interogatoriul luat nu reiese că reclamantul a fost întrebat dacă a refuzat să se prezinte sau dacă a refuzat să convoace adunarea generală și răspunsul dat în acest sens, neprezentarea în urma convocării implicând teoretic și practic mai multe motive, nu numai un refuz, nedovedit în speță.
Curtea reține astfel că hotărârea AGA a fost convocată de către asociatul, care nu este administrator, fără a exista un refuz cert din partea administratorului reclamant de a convoca adunarea generală, astfel că, intimata pârâtă nu se poate prevala de răspunsurile la interogatoriu date de reclamant ulterior convocării și revocării făcute nelegal, nefăcându-se dovada unui refuz expres anterior convocării, din partea reclamantului.
Pe cale de consecință sunt întemeiate și criticile invocate în cel de a-l treilea motiv de apel.
Al doilea motiv de apel care vizează încălcarea dispozițiilor articolului 192 alin. 1 din Legea nr.31/1990, întrucât nu s-a îndeplinit cerința legală care vizează majoritatea absolută a asociaților, este întemeiat.
Potrivit articolului 192 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, adunarea generală decide prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaților și a părților sociale, în afară de cazul când în actul constitutiv se prevede altfel.
În conformitate cu articolul 10 alin. 1 din actul constitutiv al SC SRL, atribuțiile privind conducerea societății date de lege în competența AGA revin potrivit actului constitutiv, asociaților și, iar Hotărârea AGA din 30.06.2008 a fost luată de asociatul.
Motivat de faptul că societatea are doi asociați, respectiv reclamantul și, nu a fost îndeplinită condiția legală care vizează majoritatea absolută a asociaților, nefiind incidente dispozițiile articolului 193 alin. 3 din Legea nr.31/1990, reținute de instanța de fond, întrucât nu ne aflăm în situația în care adunarea legal constituită nu a putut lua o hotărâre valabilă din cauza neîntrunirii majorității cerute, astfel că adunarea convocată din nou să poată decide asupra ordinii de zi, oricare ar fi numărul de asociați și partea din capitalul social reprezentată de asociații prezenți.
Astfel, în speță, din convocatorul depus la dosarul cauzei (filele 58-59 -fond) pentru data de 26.06.2008, reiese din ultimul alineat al acestuia că dacă adunarea legal constituită nu poate lua o hotărâre valabilă din cauza neîntrunirii majorității cerute, adunarea va fi convocată doi nou, îndata de 07.07.2008,cu aceeași ordine de zi.
În cauză, adunarea nu a fost convocată din nou în data de 07.07.2008, ci revocarea s-a făcut pentru termenul din30.06.2008, cu aceeași ordine de zi, când a avut loc și Adunarea Gnerală a Asociaților SC SRL, în care s-a luat Hotărârea AGA atacată.
Pe cale de consecință, nu operează dispozițiile articolului 193 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, fiind încălcate dispozițiile articolului 192 alin. 1 din aceeași lege.
Sub aspectul ultimului motiv de apel, s-a criticat de către apelant că în mod greșit instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a asociatului .
Curtea reține, așa cum s-a menționat și în expozitivul hotărârii atacate, că prin încheierea de ședință din 18.12.2008, prima instanță a admis și excepția mai sus - menționată.
Față de dispozițiile articolului 282 alin. 2 Cod procedură civilă, potrivit cărora împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății (nefiind cazul acestei ultime situații) și având în vedere că apelantul a declarat apel doar împotriva sentinței comerciale nr. 5424/02.04.2009 nu și împotriva încheierii premergătoare din 18.12.2008, prin care s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a asociatului, Curtea nu poate analiza criticile invocate în ultimul motiv de apel.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor articolului 296 Cod procedură civilă, Curtea va admite apelul declarat de către reclamantul,va schimba în parte hotărârea atacată, în sensul că va admite cererea formulată de reclamant, va anula Hotărârea AGA din data de 30.06.2008 a SC SRL și va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Curtea va lua act că apelantul solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelantul reclamant cu domiciliu ales în B, sector 4,-,. 1,. 2, împotriva sentinței comerciale 5424/02.04.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți SC SRL cu sediul în B, sector 5,-,. 1,. 3 și domiciliat în B, sector 3,-, -. 52.
Schimbă în parte hotărârea atacată, în sensul că admite cererea formulată de către reclamantul.
Anulează hotărârea AGA din data de 30.06.2008 a SC SRL.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Ia act că apelantul solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din data de 11 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
-
GREFIER
- -
Red. Jud.
Tehnored.
5 ex.
25.02.2010
.
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Carmen Mihaela NegulescuJudecători:Carmen Mihaela Negulescu, Eugenia Voicheci