Anulare incident plată. Decizia 10/2010. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 10/2010

Ședința publică de la 09 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu

JUDECĂTOR 2: Axente Irinel Andrei

GREFIER: - -

S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta - GRUP SRL împotriva sentinței civile nr. 781 din 23 octombrie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N, în contradictoriu cu intimații BRD - SUCURSALA B, intimat BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI - CENTRALA INCIDENTELOR DE PLĂȚI, având ca obiect anulare incident plată.

La apelul nominal se constată lipsa părților litigante.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Apelul este insuficient timbrat, nefiind achitată taxa judiciară de timbru în valoare de 4 lei, fiind aplicat doar timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 2 februarie 2010 s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimatei Banca Națională a României, prin care se solicită, în ipoteza rejudecării cauzei, respingerea acțiunii față de, pentru lipsa calității procesuale pasive a acesteia.

La data de 8 februarie 2010, întâmpinare din partea intimatei BRD - SA, prin care se solicită, în principal, respingerea cererii de repunere în termenul de formulare a apelului ca neîntemeiat, și în consecință, respingerea apelului. În subsidiar, solicită respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței comerciale atacate, cu cheltuieli de judecată.

Se constată că, apelanta deși legal citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 4 lei, pentru calea de atac promovată, până la acest termen de judecată, aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței.

Curtea, după deliberare, invocă din oficiu excepția insuficientei timbrări a apelului, cu taxa judiciară de timbru în valoare de 4 lei și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 781 din 23 octombrie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta BNR - Centrala Incidentelor de Plăți B, reprezentată de Sucursala

S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta BRD - C

S-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta -. Grup SRL B, în contradictoriu cu pârâta BRD Generale - Sucursala B prin Sucursala C-

În motivare se arată că prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta -. Grup SRL Bac hemat în judecată pârâtele BRD Generale - Sucursala B și Banca Națională A României - Centrala Incidentelor De Plăți solicitând să se dispună anularea incidentului privind refuzul biletului la ordin seria - nr.-, incident înregistrat la 23 aprilie 2009.

Cererea a fost motivată în fapt prin aceea că în dimineața datei în discuție societatea reclamantă avea în cont suma de 784,77 lei, dar că ulterior a depus bani în cont pentru a se putea deconta biletul la ordin cu privire la care s-a constatat incidentul de plăți.

Pârâta BRD Generale - cu sediul în C-N a solicitat să se respingă acțiunea reclamantei invocând lipsa calității procesuale pasive precum și netemeinicia acțiunii. Pârâta a susținut că în data de 23 aprilie 2009 în contul debitoarei exista doar suma de 818,27 lei, astfel că cererea formulată de bancă pentru înscrierea reclamantei în Centrala Incidentelor de Plăți a fost conformă cu prevederile legale, respectiv cu art.2 lit.b și c pct.2 din Regulamentul nr.1/2001 privind organizarea și funcționarea Centralei Incidentelor de Plăți la BNR. S-au mai invocat și disp.art.13 alin.1 din același regulament, precum și obligativitatea băncii de a declara incidentele de plăți conform art.56 alin.1 din regulament.

În ce privește lipsa calității procesuale pasive a BRD, se susține că anularea incidentului de plată trebuie rezolvată în procedură necontencioasă similară celei prevăzute de Legea nr. 58/1934 pentru anularea prin ordonanță a filelor de cec.

Pârâta de rând 2 Banca Națională a României a invocat și ea lipsa calității procesuale pasive, cu motivarea că potrivit competențelor atribuite de Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României, BNR nu este abilitată să intervină în relațiile între băncile comerciale și clienții acestora. Pe de altă parte se susține că CIP este un centru de intermediere care gestionează informația și nu poate anula din proprie inițiativă toate informațiile privind incidentele de plăți, anulare care se poate face numai de persoanele declarante sau la dispoziția instanțelor judecătorești.

Instanța a unit excepțiile invocate de pârâte cu fondul pentru a evita o antepronunțare.

Analizând actele dosarului, tribunalul a constatat că se impune admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta BNR - CIP, întrucât această din urmă entitate are calitatea de a gestiona informația specifică incidentelor de plăți pentru interesul public și nu acela de a avea inițiativă de înscriere a incidentelor sau de anulare a acestora.

Pe de altă parte s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta BRD Generale - C-N, cu motivarea că informațiile privind incidentele de plăți se înscriu din inițiativa organului bancar care a constatat incidentul (în speță Sucursala B - a BRD Generale), iar anularea informațiilor privind incidentele de plăți se poate face la inițiativa persoanelor declarante conform art.36 alin.2 din Regulamentul nr.1/2001 privind organizarea și funcționarea CIP din cadrul BNR.

În ce privește fondul acțiunii, instanța a respins-o ca neîntemeiată, cu motivarea că inițiativa organului bancar de a formula cerere de înscriere a incidentului de plăți pentru societatea reclamantă a fost temeinică și în limitele legii, din moment ce la data de 23 aprilie 2009 în contul societății exista o sumă cu mult inferioară celei înscrise în biletul la ordin seria - nr.- din 23 aprilie 2009.

În consecință, este indiferent pentru speța dedusă judecății faptul că ulterior înregistrării lipsei de disponibil pentru plata biletului la ordin reclamanta a intervenit și a virat băncii suma de bani necesară plății.

Împotriva sentinței formulat apel - SRL, solicitând repunerea în termenul de declarare a apelului și anularea în tot a sentinței, în sensul admiterii cererii de anulare incidentului de plată determinat de refuzul Biletului la Ordin seria - - înregistrat în data de 23.04.2009.

În motivare se arată că repunerea în termen o solicită având în vedere că intrat efectiv în posesia sentinței abia în data de 03.12.2009, pentru că poștașul lăsat acest document în scara blocului în altă cutie poștală, decât a societății, a familiei.

În acea perioadă s-a zugrăvit casa scării și toată corespondența fost bulversată. Termenul de depunere cererii de apel expira la 28.11.2009, astfel că se încadrează în termenul de 15 zile prev. de art. 2 Cod proc.civ.

Solicită repunerea în termen, având în vedere că depunerea cererii de apel a fost împiedicată de un fapt independent de voința reprezentanților societății, apelanta nu a avut acces la acest document.

Instanța a apreciat doar faptul refuzului în sine, fără a aprecia faptul că beneficiara nu a suferit nici un prejudiciu material sau de altă natură, pentru că a achitat în aceeași zi cu ordinul de plată suma care nu a fost achitată cu biletul la ordin.

Apelanta nu a contestat înscrierea în Centrala Incidentelor de Plăți, dar a dorit ca instanța de judecată să aprecieze și să se pronunțe relativ la starea de fapt raportată la prevederile legale legate de înscrierea în Centrala Incidentelor de Plăți, scopul acestei legi - respectiv existența sau inexistența intenției de frauda beneficiarul instrumentului.

Apelanta nu a avut intenția de frauda beneficiarul prin neplata Biletului la ordin, iar existența acestui incident în arhiva Centralei Incidentelor de Plăți va putea influența creditarea bancară, dar și relațiile cu partenerii și potențialii parteneri.

De la data înființării societății din anul 2006 și-a respectat obligațiile de plată cu scrupulozitate, dovada este faptul că acesta este primul incident cu instrumente de plată. Depune formularul Centralei Incidentelor de Plăți cu refuzul Biletului la ordin și cu cecuri.

În conformitate cu art. 1 și 2 din Regulamentul 1/2001, scopul înființării către BNR a Centralei Incidentelor de Plăți este acționarea participanților la circuitul de plăți asupra posibilelor încercări de fraudare, "actele și faptele având potențial fraudulos, litigios și/sau producând riscuri de neplată, inclusiv dintre cele care pot afecta finalitatea decontării", situație care nu se regăsește în acest incident, apelanta a plătit cu promtitudine diferența de bani.

Pentru aceste considerente, apreciază că anularea refuzului Biletului la ordin din Centrala Incidentelor de Plăți este în interesul și beneficiul apelantei, atâta timp cât nu s-a adus nici un prejudiciu beneficiarului și solicită ca instanța să fie de acord cu acest demers juridic.

Prin întâmpinarea formulată Banca Națională a României a solicitat să se constate lipsa calității procesuale pasive a acesteia și pe cale de consecință, respingerea apelului față de ea, ca fiind introdus împotriva unei persoane lipsite de calitate.

Examinând apelul, instanța constată că acesta este netimbrat, urmând fi anulat din următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art.11 din Legea nr.146/1997 s-a stabilit în sarcina apelantei obligația de a achita 4 lei taxă judiciară de timbru, iar in conformitate cu art.1 din OG nr.32/1995 timbru judiciar in sumă de 0,3 lei RON.

Apelul este insuficient timbrat, nefiind achitată taxa judiciară de timbru în valoare de 4 lei, fiind aplicat doar timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.

În temeiul dispozițiilor art.20 alin.2 din Legea nr.146/1997 apelanta a fost înștiințată ca, în termen de 5 zile de la data comunicării înștiințării să achite sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 și art.308 alin.4 pr.civ.

Prin art.1 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.

Constatând că apelul nu a fost timbrat cu suma stabilită, că apelanta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art.308 alin.4 pr.civ, raportat la art.20 alin.1 și 3 din Legea nr.146/1997, respectiv ale art.35 alin.5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și OG nr.32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea apelului ca insuficient timbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează ca insuficient timbrat apelul declarat de către apelanta - GRUP SRL în contradictoriu cu intimatele BRD - SUCURSALA B și BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI - CENTRALA INCIDENTELOR DE PLĂȚI.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 9.02.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - - -

Red. dact. GC

5 ex/17.02.2010

Jud.primă instanță:

Președinte:Danusia Pușcașu
Judecători:Danusia Pușcașu, Axente Irinel Andrei

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Anulare incident plată. Decizia 10/2010. Curtea de Apel Cluj