Anulare incident plată. Decizia 26/2009. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 26/
Ședința publică din 23 Martie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea apelului formulat de reclamanta "RED "SRL, cu sediul în, nr.117, județul H, J/-, împotriva Sentinței civile nr. 2929 din 18 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal răspunde reclamanta apelantă "RED "SRL prin avocat cu delegație la dosar (6), pentru pârâta intimată BANK răspunde consilier juridic, lipsă fiind pârâta intimată
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei constatându-se că apelul este declarat în termen, motivat, în temeiul disp.art. 284, 287 Cod pr.civ. fiind achitată taxa judiciară de timbru în cuantum de 2,oo lei prin chitanța aflată la fila 11 din dosar și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Întrebate fiind părțile prezente declară că nu mai au cereri în probațiune de formulat, împrejurare de care instanța ia act, închide procedura probatorie și acordă cuvântul asupra căii de atac.
Reprezentanta reclamantei apelante "RED "SRL având cuvântul a susținut apelul solicitând admiterea lui, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii formulate, pentru motivele expuse în cuprinsul cererii aflată la dosar. Învederează împrejurarea că nu a contestat Normele Cadru nr.6/1994 ale BNR, care de altfel nu interzic rolul de garanție a biletului la ordin, ci susține faptul că societatea pe care o reprezintă a fost introdusă în centrala Incidentelor de Plăți de Bank fără a avea vreo vină, dintr-o eroare recunoscută în mod corect de SA.
Reprezentantul pârâtei-intimate BANK pune concluzii de respingere a apelului formulat de reclamanta "RED "SRL, învederând că, instanța de fond a pronunțat o hotărâre justă și susține disp. art.2 din Regulamentul BNR nr.1/2001 care preved că:"incidentul de plată este definit ca reprezentând neîndeplinirea întocmai și la timp a obligațiilor participanților, înaintea sau în timpul procesului de decontare a instrumentului, obligații rezultate prin efectul legii și/sau al contractului care le reglementează, a căror neîndeplinire este adusă la cunoștința CIP de către persoanele declarante, pentru apărarea interesului public.
CURTEA,
Prin sentința nr. 2929 din 18 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr- s-a espins cererea formulată de reclamanta RED, în contradictoriu cu pârâții BANK - AGENȚIA M C, prin BANK B și
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Prin contractul de factoring nr.141 R/10.04.2008, încheiat între reclamantă - aderent și pârâta 2- factor, la capitolul "Obligațiile aderentului", respectiv la pct.6.11, s-a prevăzut că reclamantul are obligația de a constitui o garanție de bună execuție a contractului, ce se va plăti prin bilet la ordin avalizat în nume personal de administratorul societății, scadent la 15 zile după data scadenței fiecărei facturi cedate, urmând ca biletul la ordin să fie restituit, după plata facturii cedate.
În speța dedusă judecății, reclamanta a emis la data de 15.04.2008 biletul la ordin pentru suma de 210.630 lei, cu scadență la 11.07.2008 în favoarea pârâtei 2, acesta fiind introdus în circuitul bancar la Agenția M
Drept urmare, potrivit convenției părților, deși biletul la ordin avea de principiu un rol de garanție, acesta s-a transformat în instrument de plată în situația în care reclamanta nu a plătit factura fiscală cedată.
Având în vedere fondurile insuficiente în contul reclamantei, din suma înscrisă pe biletul la ordin a fost acceptată suma de 1236,06 lei, fiind refuzată plata sumei de 209.393,94 lei, pentru lipsă de disponibil.
Instanța a retinut că, odată ce a fost introdus în circuitul bancar, biletul la ordin are un statut corespunzător oricărui instrument de plată, neinteresând scopul pentru care a fost emis, acesta reprezentând un titlu de credit negociabil și un instrument de plată, care constată obligația asumată de către debitor de a plăti la vedere sau la o scadență fixată, beneficiarului sau la ordinul acestuia, o sumă de bani determinată, așa cum prevăd dispozițiile părții 1 pct.2 din Normele Cadru BNR nr.6/1994.
De asemenea, potrivit pct.499 din Normele Cadru nr.6/1994, prin emiterea unui bilet la ordin, emitentul se obligă în mod necondiționat să plătească o sumă de bani, iar introducerea acestuia în circuitul bancar, atrage efectele juridice prevăzute în actele normative în vigoare, astfel, emitentul, în speță reclamanta, neputându-se prevala de argumentul că acesta reprezintă doar o garanție.
Obligația de plată stabilită în sarcina trasului, ca urmare a emiterii biletului la ordin, este independentă de obligațiile rezultate din contractul de factoring, iar împrejurarea că la data de 16.07.2008, s-a achitat pârâtei 2, suma înscrisă în biletul la ordin, nu are nicio relevanță sub aspectul consecințelor care decurg în cazul intervenirii unui incident de plată.
Potrivit art.2 lit.b din Regulamentul BNR nr.1/2001, incidentul de plată, este definit ca reprezentând "neîndeplinirea întocmai și la timp a obligațiilor participanților, înaintea sau în timpul procesului de decontare a instrumentului, obligații rezultate prin efectul legii și/sau al contractului care le reglementează, a căror neîndeplinire este adusă la cunoștință CIP de către persoanele declarante, pentru apărarea interesului public
De vreme ce, pârâta 1 decis refuzul de plată ca urmare a lipsei parțiale de disponibil bănesc, aceasta avea obligația, potrivit art.13 alin.(1) din Regulamentul BNR nr.1/2001, de a transmite aceste incident de plată.
Astfel, pârâta 1 procedat corect în acest caz, fiind transmisă înscrierea incidentului de plată produs de biletul la ordin emis de reclamantă, neexistând vreun motiv de anulare a înscrierii acestui incident de plată. S-a luat act, că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta "RED "SRL solicitând schimbarea în tot a hotărârii în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea cererii de apel se arată că prima instanță a calificat greșit efectele biletului la ordin emis în favoarea SA, acesta nu reprezenta un instrument de plată ci o garanție constituită pentru executarea obligațiilor asumate prin contractul de factoring din data de 10.04.2008. Garanția astfel constituită putea fi executată numai în condițiile prevăzute limitativ la alin.2 al pct.6.12 din contractul de factoring și anume dacă debitorul cedat nu achită contravaloarea facturilor, în cazul nerespectării clauzelor contractuale de către aderent, respectiv în cazul incidentelor de plată de către aderent/debitor cedat. Toate aceste condiții nu erau îndeplinite iar introducerea biletului la ordin spre încasare a fost o eroare din partea SA care prin întâmpinare a recunoscut că suma datorată a fost achitată. Practic la data depunerii biletului la ordin spre încasare la bancă SA a executat garanția constituită conform contractului încheiat, fără să verifice dacă a fost îndeplinită obligația principală, aceea de plată a facturilor aferente contractului de factoring. În condițiile în care obligația principală a fost executată nu se mai putea trece la executarea garanției iar regimul juridic aplicabil biletului la ordin în speță era cel privitor la garanțiile obligațiilor comerciale și numai în subsidiar trebuiau avute în vedere dispozițiile cuprinse în Legea nr.58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin modificată și celelalte norme tehnice bancare. Lipsa parțială de disponibil la data prezentării biletului la ordin se explică prin aceea că în momentul prezentării la plată obligația principală era executată. Acestea sunt motivele care justifică anularea incidentului de plată, motive pe care instanța de fond din eroare nu le-a reținut.
Prezentă în instanță pârâta BANK SA solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea soluției primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel invocate și în limitele efectului devolutiv al apelului reglementat de art.292 - 294.pr.civ. Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Apelanta "RED "SRL a emis în favoarea SA biletul la ordin din 15.04.2004 pentru suma de 210.630 Ron, termenul de scadență fiind stabilit la data de 11.07.2008.
Biletul la ordin prin definiție cuprinde un ordin necondiționat de plată, obligația de plată asumată de emitent fiind de esența titlului.
Odată emis biletul la ordin emitentul are obligația de a asigura fondurile necesare decontării instrumentului de plată emis, iar în caz contrar instrumentul va fi refuzat la plată de către instituția de credit.
În raport de data scadenței creditoarea, la data de 14.07.2008 a prezentat spre plată biletul la ordin, ocazie cu care s-a constatat lipsa disponibilităților bănești.
Incidentul de plată așa cum el este definit de art.2 lit.b din Regulamentul nr.1/23.02.2001 privind organizarea și funcționarea la. a Centralei Incidentelor de Plăți() reprezintă neîndeplinirea întocmai și la timp a obligațiilor participanților înainte sau în timpul procesului de decontare a instrumentului, obligații rezultate prin efectul legii și/sau al contractului care le reglementează.
Odată constatat incidentul de plată în raport de disp.art.13 din același Regulament, banca avea obligația ca cel mai târziu în ziua refuzului să transmită la CIP o cerere de înscriere a refuzului bancar.
Cum, în speță, s-a constatat că în momentul prezentării biletului la ordin la plată emitentul nu avea asigurate fondurile necesare decontării instrumentului de plată, pârâta Bank SA în calitate de tras în mod corect a transmis înscrierea informațiilor de risc bancar, transmiterea și înscrierea fiind făcută în baza unui titlu valabil și în deplină+ concordanță cu dispozițiile legale în materie.
De altfel dacă se analizează motivele de apel cuprinse în cerere se recunoaște de către apelantă că obligația din contractul de factoring a fost onorată abia la data de 16.07.2008, deci după îndeplinirea datei scadenței și chiar dacă biletului la ordin i s-ar fi dat valoarea juridică solicitată de către aceasta, aceea de garanție a îndeplinirii obligațiilor din contract, beneficiarul biletului la ordin era în drept să uzeze de această garanție atâta timp cât termenul de scadență era îndeplinit și obligația principală nu era achitată.
Pe cale de consecință, în baza art.296 pr.civ. instanța va respinge apelul ca nefondat și va menține soluția primei instanțe ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de "RED "SRL, cu sediul în, nr.117, județul H, J/-, împotriva Sentinței civile nr. 2929 din 18 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 Martie 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehn.
5 exemplare
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat