Anulare incident plată. Decizia 48/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 48/A-

Ședința publică din 23 Aprilie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Dumitru judecător

- -, judecător

- -, grefier

S-au luat în examinare, pentru soluționare, apelurile declarate de pârâtele BANK ROMANIA SA - SUCURSALA, cu sediul în Pitești, str. -, -B,.C, județul A și - SA, cu sediul în B,-, sector 6, împotriva sentinței comerciale nr.131/C din 12 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimate fiind reclamanta - FARM 2001 SRL prin administrator și pârâta BANCA NAȚIONALĂ A ROMANIEI - SUCURSALA.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Apelurile sunt legal timbrate, prin anularea timbrelor judiciare în valoare de 0,15 lei, precum și a chitanțelor de la dosar, din care rezultă că s-a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 20,00 lei, aferentă fiecărui apel.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată apelurile în stare de judecată și trece la soluționarea acestora.

CURTEA

Constată că prin sentința nr.131/C/12 februarie 2008 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a - SA și a fost respinsă cererea față de aceasta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a fost respinsă excepția lipsei calității de reprezentant a administratorului reclamantei; a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Banca Națională a României. Totodată pe fond a fost admisă cererea formulată de reclamanta - Farm 2001 SRL, prin administratorul judiciar în contradictoriu cu pârâtele Banca Națională a României - Sucursala Pitești și Bank Romania SA - Sucursala Pitești, și a fost dispusă anularea informațiilor referitoare la incidențele de plăți menționate în CIP pe seama reclamantei cu privire la filele CEC seria - -, în valoare de 1.808,8 lei și seria - - în valoare de 2.159,31 lei emise în favoarea - SA

Pentru a decide astfel tribunalul a constatat că la 22 noiembrie 2007, - Farm 2001 SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Banca Națională a României - Sucursala Pitești și Bank Romania SA - Sucursala Pitești, anularea informațiilor referitoare la incidențele de plăți menționate în CIP pe seama reclamantei cu privire la filele CEC seria - -, în valoare de 1.808,8 lei și seria - - în valoare de 2.159,31 lei emise în favoarea - SA B, sub motiv că în relațiile contractuale cu pârâta - SA reclamanta i-a emis la 10 mai 2007 mai multe cec-uri pe care aceasta le-a introdus la plată în mod abuziv și fără a respecta termenul de scadență, motiv pentru care nu a existat disponibil în contul său bancar aflat la pârâta Bank și din lipsa disponibilităților bancare aceasta din urmă a comunicat la CIP și reclamanta a fost pusă în interdicție bancară; că deși se afla în interdicție bancară pârâta - SA, cunoscând acest fapt a introdus din nou la plată filele cec arătate mai sus și pe care Bank le-a refuzat la plată, generând din nou interdicția bancară pe perioada 26.09.2007 -26.09.2008, respectiv 1.10.2007 -1.10.2008; că pârâta - SA a utilizat cele două cec-uri abuziv, întrucât cunoștea situația reclamantei de interzisă bancar și că cele două file cec erau anulate; că, de asemenea, cele două file cec erau emise cu titlu de garanție și erau anulate chiar de bancă, iar contractul de vânzare-cumpărare, în legătură cu care au fost emise cele două file, era reziliat și, în consecință, nu exista temei pentru un incident de plăți.

Tribunalul a mai constatat că pârâta - SA a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa precum și cea a lipsei calității de reprezentant al administratorului reclamantei, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii reclamantei.

În fine, tribunalul a mai constatat că pârâta Banca Națională a României (BNR) a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa deoarece pârâta nu poate fi decât banca declarantă, respectiv Bank SA - Sucursala Pitești (BL - Sucursala Pitești) iar pe fond solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Examinând excepțiile arătate,tribunalula constatat că pârâta - SA nu poate întreprinde niciun demers la CIP pentru radierea interdicției bancare, iar potrivit art.2 litera c pct.7 și art.36 alin.2 din Regulamentul nr.1 /2001 al BNR, pârâta -ucursala Pitești este singura care ar putea fi obligată să solicite anularea incidentului de plată deoarece aceasta este persoana declarantă. În concluzie,tribunalula decis că este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de - SA și că nu este întemeiată cea invocată de -ucursala Pitești.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de BNR,tribunalula decis că aceasta este neîntemeiată întrucât, potrivit art.46 și art.47 din Regulamentul arătat, BNR este în măsură să sisteze accesul la informațiile conținute în fișierele CIP și ea poate transmite și valorifica datele în legătură cu incidentele de plăți.

În fine, cu privire la lipsa calității de reprezentant a administratorului societății reclamante,tribunalula constatat că prin sentința comercială nr.1017/F/31.10.2007 a fost luată măsura deschiderii procedurii insolvenței însă nu a fost ridicat dreptul de administrare al societății reclamante de către administratorul social, iar pe de altă parte, sentința arătată a fost casată de Curtea de APEL PITEȘTI la 4.02.2008 și, în consecință, excepția a fost considerată neîntemeiată.

Analizând pe fond litigiul,tribunalula constatat că prin adresa nr.36 din 3.08.2007 reclamanta a solicitat pârâtei -ucursala Pitești retragerea din circuitul bancar a filelor CEC seria - - și seria - - emise în favoarea - SA B, sub motiv că relațiile contractuale cu aceasta au încetat prin rezoluțiune și, în consecință, introducerea, de către ultima pârâtă la plată a celor două file CEC de către pârâta -ucursala Pitești, la 22.09.2007 și respectiv la 26.09.2007, și refuzul plății lor nu-i este imputabil reclamantei.Tribunalula mai argumentat că prin anularea celor două file CEC acestea nu mai puteau produce niciun efect juridic, iar pe de altă parte reclamanta fiind în interdicție bancară nu putea efectua operațiuni bancare.

În concluzie, tribunalul a constatat că pentru cele două file CEC, reclamanta nu trebuia să fie declarată în interdicție bancară.

La 11.03.2008, Bank România SA - Sucursala Pitești a declarat apel, criticând soluția primei instanțe ca nelegală deoarece instanța a aplicat greșit legea.

Se susține că cele două file CEC erau plătibile la vedere și, în consecință, ele trebuiau să fie plătite de bancă la data prezentării lor, iar anularea cec-urilor de către emitent nu are nicio valoare.

II. La 20.03.2008 a declarat apel și - SA, criticând soluția primei instanțe ca nelegală pe fond.

Apelul formulat de Bank România SA - Sucursala Pitești este fondat iar cel formulat de - SA este nefondat.

Este fondat apelul declarat de Bank România SA - Sucursala Pitești.

Curtea constată că, în adevăr, instanța de fond a aplicat greșit legea.

Potrivit art.1, art.13 și art.26 din Legea nr.59/1934, CEC-ul este un titlu de credit care are autonomie în raport de cauza în temeiul căreia a fost emisă, altfel spus CEC-ul este un act juridic autonom. În consecință, încetarea contractului de vânzare-cumpărare invocată de reclamantă nu are nicio consecință juridică asupra titlului de credit arătat. De asemenea, trăgătorul nu poate anula unilateral titlul arătat căci este încălcat principiul autonomiei titlului de credit față de raportul fundamental. În acest sens textul art.13 din Legea nr.59/1934 stipulează că orice clauză prin care trăgătorul se descarcă de răspundere pentru plata CEC-ului este considerată nescrisă. Cu atât mai mult trăgătorul nu poate să anuleze unilateral CEC-ul. Odată eliberat acesta a intrat în patrimoniul posesorului ca un bun propriu asupra căruia el are drept de dispoziție și nu trăgătorul. În concluzie, motivul invocat de reclamantă, respectiv anularea celor două cec-uri, nu poate fi luată în considerare și, în consecință, lipsa disponibilităților bănești din contul reclamantei care au făcut imposibilă plata lor de către tras, justifică anunțarea incidențelor de plată de către bancă și înregistrarea acestora în CIP.

În concluzie, instanța de fond a reținut greșit că anularea CEC-urilor de către reclamantă obliga pe tras să refuze plata.

Este greșită și concluzia tribunalului potrivit căreia reclamanta aflându-se în interdicție bancară cele două CEC-uri în discuție nu mai puteau fi plătite de bancă și deci ele nu mai produceau efecte juridice. În realitate, curtea constată că potrivit art.2 litera e din Regulamentul nr.1 al BNR, interdicția bancară antrenează interdicția pentru un titular de cont de a emite CEC-uri pe o perioadă de un an. În consecință, chiar dacă trăgătorul ar fi fost pus sub interdicție bancară, aceasta nu antrenează refuzul la plată al CEC-ului, așa cum greșit a concluzionat tribunalul.

Văzând și dispozițiile art.296 Cod pr.civilă se va admite apelul formulat de Bank România SA - Sucursala Pitești, se va schimba în parte sentința instanței de fond în sensul că se va respinge acțiunea reclamatei - Farm 2001 SRL, ca neîntemeiată, menținând în rest sentința.

II. Nu este întemeiat apelul formulat de - SA.

Curtea constată că prin sentința atacată, respectiv sentința nr.131/C/12.02.2008 ce constituie obiectul prezentei căi de atac a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de apelanta - SA. Cum această excepție a fost invocată de apelanta - SA și cum ea nu a criticat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, curtea constată că apelanta - SA nu poate critica sentința pe fond, căci față de ea a rămas definitivă și irevocabilă sentința prin care a fost declarată lipsită de calitate procesuală pasivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de pârâta BANK ROMANIA SA - SUCURSALA, cu sediul în Pitești, str. -, -B,.C, județul A, împotriva sentinței comerciale nr.131/C din 12 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimate fiind reclamanta - FARM 2001 SRL prin administrator și pârâta BANCA NAȚIONALĂ A ROMANIEI - SUCURSALA.

Schimbă în parte sentința instanței de fond în sensul că respinge acțiunea reclamantei - FARM 2001 SRL, ca neîntemeiată.

Menține în rest sentința.

Respinge apelul formulat de - SA, cu sediul în B,-, sector 6, împotriva aceleiași sentințe.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

Red.

/8 ex/08.05.2008

Jud.fond;

Președinte:Dumitru
Judecători:Dumitru, Ioana Bătrînu, Polixenia Mincă

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Anulare incident plată. Decizia 48/2008. Curtea de Apel Pitesti