Anulare incident plată. Decizia 8/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIA NR. 8/
Ședința publică de la 30 ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioan Speianu
JUDECĂTOR 2: Simona Gavrila
Grefier - - -
.-.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de către pârâta SA - Sucursala B, cu sediul în B, nr. 11, județul B împotriva sentinței civile nr. 484//9.10.2007 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă COM SRL B, cu sediul în B, str. -, - județul B, cauza având ca obiect anulare incident plată.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 25 ianuarie 2008, consemnate fiind în încheierea din aceeași dată când, instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea asupra cauzei la 30 ianuarie 2008.
CURTEA
Asupra apelului comercial d e față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința nr. 484/9.10.2007 a Tribunalului Brăila secția comercială și de contencios administrativ, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta Societatea comercială " Com" SRL B, cu sediul în B, str. -, -urn, județul B, în contradictoriu cu pârâta - Sucursala B, nr. 15, județul B și constatând că nu există un incident de plată au fost anulate înregistrările efectuate pe numele reclamantei - " Com" SRL
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Reclamanta - " Com" SRL B în contradictoriu cu pârâta SA - Sucursala Bas olicitat anularea incidentului de plată apărut în data de 8.03.2007 și a interdicției bancare.
În motivarea cererii arată că între aceasta și - "" SA Bai ntervenit contractul nr. MF 749/9.11.2006 potrivit căruia părțile de comun acord au stabilit că plata contravalorii serviciilor prestate urmau să fie achitate de reclamantă în trei rate a câte 5300 euro până la sfârșitul anului 2006.
Reclamanta a lansat ca garanție trei bilete la ordin în alb.
La data de 8.03.2006 - SA Bae mis toate cele trei bilete la ordin depunându-le spre încasare la Bank - Sucursala B, deși reclamanta achitase parte din contravaloarea acestora din luna decembrie 2006. Sumele au fost achitate cu ordinele de plată din data de 12,15,21,29, din decembrie 2006.
Pentru restul de preț de 18.126 lei reclamanta a convenit cu - Sa B să fie achitat numerar fapt care s-a realizat la data de 8.03.2007.
- SA Bar ealizat eroarea făcută și a solicitat băncii Bank - Sucursala B retragerea tuturor biletelor la ordin emise la data de 6.03.2007 pentru suma de 54.378 lei.
Deși a solicitat retragerea biletelor la ordin Bank Post - Sucursala B unde reclamanta avea cont deschis a procedat la declararea în la Centrala Incidentelor de plăți.
În conformitate cu art. 36 alin. 2 din Regulamentul nr. 1/2001 al BNR anularea incidentului de plată înregistrat la CIP se poate face numai de persoanele declarante din proprie inițiativă sau la solicitarea instanțelor judecătorești în baza unei cereri de anulare, cerere prin care reclamanta a solicitat constatarea inexistenței incidentului de plată și anularea interdicției bancare;
Că societatea își respectă obligațiile contractuale iar menținerea în baza de date timp de 7 ani a incidentului de plată cât și imposibilitatea folosirii ca instrument de plată a biletului la ordin cât și a cecului ar perturba grav activitatea societății.
În dovedirea acțiunii au fost depuse acte: contractul de furnizare materiale și montaj, cererea de înscriere a refuzului bancar în nr. 1198/8.03.2007, biletele la ordin în alb, cererea nr. 746/8.03.2007, biletele la ordin cu numerele 713,702, 690,691, 95.
Pârâta a solicitat respingerea cererii motivat de faptul că reclamanta la data prezentării biletelor la ordin nu dispunea de bani în cont, iar instrumentele de plată, bilete la ordin intraseră în circuitul părților interbancare.
Tribunalul reține că acțiunea reclamantei este fondată.
Cele trei bilete la ordin emise de reclamantă pentru sumele de câte 5300 euro nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 104 din Legea asupra cambiei și a biletului la ordin privind arătarea scadenței, numele aceluia căruia sau la ordinul căruia trebuie făcută plata, arătarea datei și locul emiterii pentru a fi putut fi acceptat la plată de bancă.
Nefiind îndeplinite aceste condiții banca trebuia să refuze la plată aceste ordine, părțile având alte căi de acționat în justiție. Dacă banca efectua refuzul la plată nu trebuia înregistrat incidentul și interdicția bancară.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SA - Sucursala B, invocând în esență că instanța de fond, în urma aprecierii eronate a materialului probator constată că nu există un incident de plată și anulează înregistrările efectuate pe numele reclamantei.
Fiind investită de către reclamantă să se constate inexistența incidentului de plată și să se dispună anularea incidentului de plată apărut la data de 8.03.2007 și a interdicției bancare, instanța a depășit limitele investirii și a anulat cele trei bilete la ordin apreciind că nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 104 din Legea 58/1934.
Or, obiectul acțiunii formulate de către reclamantă nu a fost constatarea nulității biletelor la ordin, o astfel de acțiune nu se poate cere decât în condițiile legii speciale 58/1934, prin acțiune cambială sau opoziție la somația de executare, în contradictoriu cu beneficiarul plății, dar reclamanta nu a solicitat așa ceva.
Examinând biletele la ordin intrate în circuitul bancar din perspectiva cerințelor art. 104 din Legea 58/1934, referitoare la arătarea scadenței, numele aceluia căruia sau la ordinul căruia trebuie făcută plata, arătarea datei și locul emiterii, relevă că acestea sunt îndeplinite, mai mult ele au fost avalizate de către administratorul societății.
Potrivit Regulamentului nr. 10/1994 emis de BNR privind compensarea multilaterală a plăților interbancare fără numerar pe suport hârtie, - Bank - Sucursala Bat ransmis cele trei bilete la ordin prin rețeaua interbancară.
SA Sucursala Bar efuzat la compensare cele trei bilete la ordin la data de 09.03.2007.
Potrivit Regulamentului 1/2001 privind organizarea și funcționarea la Banca Națională a României a Centralei Incidentelor de Plăți, SA Sucursala Bar espectat întocmai Regulamentul și ca persoană declarantă, a solicitat înscrierea refuzului bancar a incidentului de plată produs cu bilet la ordin pe numele Com SRL pentru suma de 18.126,000 RON, motivul refuzului la plată fiind "bilet la ordin refuzat din lipsa totală sau parțială de disponibil, în cazul prezentării la plată după expirarea termenului de prezentare".
Cu toate că - SA Bas olicitat unității bancare Bank - Sucursala B, cu adresa 746/08.03.2007 retragerea acestor bilete la ordin, potrivit Regulamentului nr. 10/1994 al BNR privitoare la compensarea multilaterală a plăților interbancare fără numerar, totuși această operațiune nu era posibilă, întrucât instrumentele de plată de debit intraseră deja în circuitul plăților interbancare.
Înscrierea în constituie culpa exclusivă a reclamantei, care nu și-a onorat la scadență obligațiile de plată față de - SA
Apelul a fost înregistrat pe rolul secției comerciale a Curții de APEL GALAȚI cu nr. 1104/113 din data de 13.11.2007, dispunându-se citarea legală a părților.
Procedând la analiza motivelor de critică ale pârâtei pe baza materialelor probatorii aflate la dosarul cauzei și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate, chiar dacă, din punct de vedere procedural hotărârea primei instanțe nu este la adăpost de orice critici.
Într-adevăr, instanța de fond a avut în vedere, în pronunțarea sentinței, condițiile de validitate ale instrumentelor de plată respective, prevăzute de art. 104 din Legea nr. 58/1934, modificată și nu fondul incidentului de plată, fără ca reclamanta să solicite acest lucru, sau ca instanța să pună în discuție, din oficiu, chestiunea respectivă.
Având însă în vedere caracterul devolutiv al apelului, cât și faptul că, față de datele dosarului, chestiunea este lipsită de interes practic pentru apelantă, omisiunile urmează a se complini prin cele ce urmează:
Conform art. 70-71 din Normele cadru nr. 6/1994 privind comerțul cu cambii și bilete la ordin, cambia în alb trebuie să cuprindă cel puțin semnătura trăgătorului, dar, la prezentare la plată, posesorul trebuie să completeze toate mențiunile care lipsesc, așa cum sunt prevăzute în Legea nr. 58/1934. În acest sens apelanta nu a combătut aprecierea primei instanțe privind mențiunile constatate ca fiind lipsă.
Pe fondul acțiunii, se observă că - posesorul - a prezentat spre plată, din eroare, cele trei bilete la ordin, contrar înțelegerii părților ( fiind predate posesorului cu titlu de garanție, pentru ipoteza neexecutării obligației de plată) cât și faptul că debitorul garantat și-a executat obligațiile de plată conform convenției părțile.
Și având în vedere că instrumentele de plată intraseră deja în circuitul bancar, singura rezolvare legală era cea prevăzută de art. 36 (2) din Regulamentul nr. 1/2001 al, anularea incidentului de plată putând fi dispusă de instanța de judecată.
Față de cele mai sus expuse și având în vedere dispozițiile art. 296 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea urmează a dispune respingerea apelului declarat de pârâtă ca nefiind fondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat apelul declarat de către pârâta SA - Sucursala B, cu sediul în B, nr. 11, județul B împotriva sentinței civile nr. 484//9.10.2007 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă COM SRL B, cu sediul în B, str. -, - județul B, cauza având ca obiect anulare incident plată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 30 ianuarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier - |
Red.
Tehnored:
3 ex./ 11 martie 2008
Fond:
Președinte:Ioan SpeianuJudecători:Ioan Speianu, Simona Gavrila