Anulare licitație. Decizia 338/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 916/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DECIZI A COMERCIALĂ Nr. 338

Ședința publică de la 25 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Roxana Popa

JUDECĂTOR 2: Viorica Trestianu

GREFIER - -

Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta SOCIETATEA NAȚIONALĂ SA împotriva sentinței comerciale nr. 2616 din data de 25.02.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata SC PLUS SRL.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta prin consilier juridic, cu delegație la dosar, lipsind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă apelantei cuvântul pe cererea de apel.

Apelanta prin consilier juridic, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea în tot a sentinței pronunțată de Tribunalul București, în sensul respingerii cererii ca neîntemeiată. Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra apelului de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială sub nr- reclamanta Plus a chemat în judecată pe pârâta Societatea Națională, solicitând instanței să dispună următoarele:

1. anularea licitației cu strigare din data de 12.01.2007, organizată de către pârâtă în vederea vânzării activului "Magazie B" și teren cotă parte indiviză;

2. obligarea pârâtei la reorganizarea licitației pentru vânzarea activului "Magazie B";

3. cheltuieli de judecată.

Prin sentința comercială nr.2616/25.02.2008, pronunțată în dosarul nr- s-a admis cererea formulată de reclamanta Plus și s-a constatat nulitatea absolută a licitației cu strigare organizată de pârâtă la data de 09.01.2007 având ca obiect activul - magazin situat în B,-,.C, compus din teren în cotă parte indiviză în suprafață de 43,99 mp și construcție în suprafață desfășurată de 116,12 mp.

Pârâta a fost obligată la reorganizarea licitației.

Prin încheierea de ședință din data de 17.04.2008 pronunțată în dosarul nr-, instanța în temeiul art.281 Cod procedură civilă a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței comerciale nr.2616/2008 în sensul că data de organizare a licitației a cărei nulitate absolută a fost constatată este 12.01.2007 în loc de 09.01.2007.

În motivarea sentinței instanța a reținut că la data de 12.01.2007 Societatea Națională a organizat licitația deschisă cu strigare pentru vânzarea magazinului situat în B,-,.

Anunțul privind organizarea licitației a fost publicat în cotidianul România Liberă (fila 10) dar anunțul de vânzare și oferta nu au fost publicate și într-un cotidian local de largă circulație conform dispozițiilor legale.

Instanța de fond a apreciat că prin publicarea anunțului de vânzare într-un cotidian național dar nu și într-un cotidian local, o mare parte din potențialii ofertanți au fost eliminați, informația care ar fi ajuns la aceștia prin intermediul ziarului local dovedindu-se în acest fel inaccesibilă.

Prin această modalitate de parcurgere a procedurii de publicitate, licitația a fost organizată în alte condiții decât cele urmărite de legiuitor, nefiind garantată cea mai bună valorificare posibilă a activului scos la vânzare, fapt ce atrage nulitatea absolută a licitației.

Împotriva sentinței comerciale nr.2616/2008 a Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială pronunțată în dosarul nr- a declarat apel pârâta Societatea Națională, apel ce a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială sub număr unic - din 14.05.2008.

În motivarea apelului, apelanta arată că Societatea Națională a luat toate măsurile necesare în vederea asigurării unei publicități de natură a facilita informarea unui număr cât mai m are de potențiali cumpărători.

În mod greșit instanța a reținut că, faptul că anunțul de vânzare și oferta de vânzare au fost publicate doar în cotidianul România Liberă întrucât anunțul a fost publicat și în cotidianul local Monitorul din data de 22.12.2006.

În susținerea apelului, apelanta a depus la dosar acte, respectiv copia cotidianului local Monitorul din data de 22.12.2006.

Analizând sentința apelată prin prisma motivului de apel formulat în limitele stabilite de dispozițiile art.295 Cod procedură civilă și în raport de probatoriul nou administrat în apel d e către apelantă, Curtea constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente:

La data de 12.01.2007 Societatea Națională a organizat licitația deschisă cu strigare pentru vânzarea magazinului situat în B,-,.C, compus din cota parte indiviză în suprafață de 43,99 mp și construcție în suprafață totală de 116,12 mp.

Anunțul privind organizarea licitației a fost publicat în cotidianul România Liberă (fila 10 dosar fond) și în cotidianul local Monitorul (fila 4 dosar apel).

În această situație instanța de fond în mod greșit a reținut că pârâta nu a publicat anunțul de vânzare și oferta de vânzare și într-un ziar local. Este adevărat că părțile au obligația de a administra probe în condițiile art.1169 Cod procedură civilă dar în contextul în care apărătorul pârâtei a adus la cunoștință instanței faptul că s-a efectuat publicația anunțului de vânzare și într-un ziar local, instanța în baza rolului activ prevăzut de art.129 (5) Cod procedură civilă avea îndatorirea să stăruie pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, putând dispune administrarea de dovezi în sensul celor prezentate.

Din probele administrate în apel apelanta a făcut dovada că în cauză au fost respectate dispozițiile Legii nr.137/2002 a Hotărârii nr.577/2002 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență nr.88/1997 privind privatizarea societăților comerciale întrucât anunțul de vânzare și data organizării licitației au fost publicate atât într-un cotidian național - România Liberă, cât și într-un cotidian local - Monitorul.

În consecință, în cauză fiind îndeplinite dispozițiile art.78 din Hotărârea nr.577/2007, Curtea în temeiul art.296 Cod procedură civilă va admite apelul și va schimba în tot sentința apelată în sensul că respinge cererea de chemare în judecată formulată de Plus ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarata de apelanta SOCIETATEA NAȚIONALĂ cu sediul în B, nr.202A,.10, sector 6, împotriva sentinței comerciale nr.2616 din data de 25.02.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata PLUS cu sediul în B,-,.A, parter,.3, județul

Schimbă în tot sentința apelată în sensul că:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Plus în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională, ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 25.06.2008.

Președinte, Judecător,

- - - -

Grefier,

- -

Red.Jud. - 10.07.2008

Tehnored. - 11.07.2008

Nr.ex.: 4

Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială

Președinte:

Președinte:Roxana Popa
Judecători:Roxana Popa, Viorica Trestianu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Anulare licitație. Decizia 338/2008. Curtea de Apel Bucuresti