Asigurare dovezi. Decizia 1400/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA Nr. 1400

Ședința publică de la 12 2009

PREȘEDINTE: Mariana Moț

JUDECĂTOR 2: Tudora Drăcea

JUDECĂTOR 3: Angela Rădulescu

Grefier -

Pe rol, judecarea recursurilor formulate de pârâta BANK ROMÂNIA SA - SUCURSALA și pârâta LEASING SA împotriva Încheierii din Camera de Consiliu din data de 16 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în contradictoriu cu intimata-reclamantă - SRL și - SRL, având ca obiect asigurare dovezi.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns Av. pentru intimata-reclamantă - SRL, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Av. pentru intimata-reclamantă - SRL depune chitanța CEC nr. -/1 seria - nr. - în valoare de 2.006,00 lei și împuternicirea avocațială nr. 169 din 12 2009.

Având cuvântul, ridică excepția ca insuficient timbrat a recursului formulat de - BANK ROMÂNIA SA - SUCURSALA, considerând că se impunea a fi achitată J din taxa de la fond care a fost achitată de reclamanta - SRL.

Mai solicită și admiterea probei cu înscrisuri depunând în acest sens în copie xerox sentința nr. 1465 din 98 iulie 2009 și adresa nr. 3220 din 10 aprilie 2009 către - SA - D.

Pe fond, arată că există la Tribunalul Dolj și un alt dosar și solicită respingerea execepției lipsei calității procesuale active a - BANK ROMÂNIA SA - SUCURSALA pentru neplata a trei rate neplătite, arătând că aceasta are calitate procesuală activă întrucât la pag. 17 din dosarul de fond au fost notificate pentru cesiune.

Curtea, unind excepțiile cu fondul și constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul asupra recursului părții prezente.

Av. pentru cu intimata-reclamantă - SRL solicită respingerea recursului, menținerea în tot a sentinței pronunțată de Tribunalul Dolj pe care o consideră temeinică și legală. Mai precizează că s- executat hotărârea, acțiunea în reziliere fiind introdusă în aceiași zi cu ordonanța președințială.

CURTEA:

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin încheierea din 16 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în dosarul nr-, a fost admisă cererea reclamantei - SRL împotriva pârâtelor LEASING SA, BANK ROMÂNIA SA și - SRL și a fost numit expertul tehnic pentru a constata că de la data de 26.02.2009 (data la care autoturismul era reparat) și până la 03.07.2009, - SRL nu a putut folosi autoturismul cu numărul de înmatriculare B 70- care se află încă în posesia - SRL, întrucât de la data finalizării reparației, respectiv 26.02.2009 și până în prezent, proprietarul Leasing SA nu a plătit contravaloarea reparației; a fost stabilit un onorariu în sarcina reclamantei în cuantum de 2000 lei.

În considerentele încheierii, instanța de fond a reținut faptul că potrivit dispozițiilor art.235 alin. 1 Cod Procedură Civilă oricine are interes să constate de urgență părerea unui expert, va putea cerere administrarea acestei dovezi dacă este primejdie ca ea să dispară sau să fie greu de administrat în viitor.

În speță, s-a reținut că este vorba despre constatarea unei stări de fapt, respectiv că de la data de 26.02.2009(data la care autoturismul era reparat) și până la data de 03.07.2009, - SRL nu a putut folosi autoturismul cu numărul de înmatriculare B 70- care se află în posesia - SRL, întrucât de la data finalizării reparației, respectiv 26.02.2009 proprietarul Leasing SA nu a plătit contravaloarea reparației, instanța apreciind astfel că este îndeplinită condiția urgenței prev. de art.235 alin. 1 Cod Procedură Civilă, existând pericolul de dispariție a probei și de îngreunarea administrării ei.

Împotriva încheierii 16 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în dosarul nr- au declarat recurs pârâtele BANK ROMÂNIA SA - SUCURSALA și LEASING SA B, criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeinicie.

Criticile recurentei BANK ROMÂNIA SA - SUCURSALA s-au referit la lipsa calității procesuale pasive acesteia în prezenta cauza. În acest sens, recurenta a invocat dispozițiile contractului de leasing încheiat între reclamantă și LEASING SA B, contract care nu face trimitere la BANK ROMÂNIA SA - SUCURSALA, clauzele contractuale producându-și efecte numai între semnatarii contractului, în virtutea principiului conform căruia contractul reprezintă legea părților, astfel încât BANK ROMÂNIA SA este lipsită de calitate procesuală pasivă.

Într-o primă critică recurenta LEASING SA Bai nvocat necompletența materială a tribunalului d e soluționare a cauzei, potrivit dispozițiilor art. 236 pr. civ. competența de soluționare a cererii având ca obiect asigurare a dovezii aparținând judecătoriei.

Pe fondul cauzei, recurenta a susținut faptul că nu a contestat că bunul se află în posesia societății care a efectuat reparațiile autoturismului după accident, însă aceasta se datorează reclamantei care nu și-a mai îndeplinit obligația de a plății polița CASCO. Astfel, potrivit contractului de leasing încheiat între părți, utilizatorul este cel care suportă financiar contravaloarea primelor de asigurare, el fiind beneficiarul real al bunului. În aceste condiții, utilizatorul - SRL a încheiat polița de asigurare seria C nr. - cu -, obligația ce-i revenea din derularea acestui contract fiind aceea de la achita trimestrial, în data de 25 a fiecărei luni, prima de asigurare în cuantum de 529 EUR. Cum utilizatorul nu și-a mai respectat obligația de achita primele de asigurare și prin urmare, asigurătorul refuză să acorde despăgubirea.

O altă critică a recurentei LEASING SA B s-a referit la lipsa calității procesuale active a reclamantei - SRL, contractul de leasing încheiat între păți fiind reziliat prin neplata ratelor de leasing.

În cauză, s-a depus în recurs raportul de expertiză efectuat de expert la data de 22.09.2009.

Curtea va respinge recursurile formulate de cele două recurente având în vedere următoarele considerente:

Astfel, Curtea reține că în speță s- formulat o cerere de asigurare de dovezi, respectiv administrarea unei expertize tehnice în specialitatea auto.

Curtea constată că această probă s-a realizat având în vedere că în recurs s-a depus la data de 22.09.2009 raportul de expertiză tehnică efectuat de desemnat de către instanța de fond.

În condițiile în care proba cu expertiza tehnică s-a și realizat, Curtea apreciază că sunt practic nerelevante criticile celor două recurente menționate în recurs.

Criticile celor două recurente pot constitui apărări ale acestora în litigiul de fond ce se derulează între părți înregistrat la Tribunalul Dolj -Secția Comercială ce are ca obiect cererea reclamantei - SRL privind obligarea pârâtelor LEASING SA B și BANK ROMÂNIA SA - SUCURSALA să permită reclamantei utilizarea autoturismului Jeep - având în vedere certificatul nr. 21897/8.07.2009, depus la instanța de fond.

În cadrul acestui litigiu de fond ce se derulează între părți pe rolul Tribunalului Dolj -Secția Comercială, instanța de fond are posibilitatea legală să aprecieze proba, respectiv expertiza tehnică efectuată de expert în prezenta cauză, solicitată de intimata reclamantă ca asigurare de dovezi.

Având în vedere considerente sus-menționate, în temeiul dispozițiilor art. 312 pr. civ. Curtea va respinge recursurile declarate de BANK ROMÂNIA SA - SUCURSALA și LEASING SA

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECID:

Respinge recursurile formulate de pârâta BANK ROMÂNIA SA - SUCURSALA, cu sediul în B, sector 1,- și pârâta LEASING SA B,--12, bloc parter +.1, împotriva Încheierii din Camera de Consiliu din data de 16 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în contradictoriu cu intimata-reclamantă - SRL, din C,-, -.3,.5, județul D și - SRL, cu sediul în C, nr. 225, județul

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 12 2009.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

13 2009

RED.JUD. AR/8.12.2009

JUD. FOND.

TEHNORED. 3 ex..

Președinte:Mariana Moț
Judecători:Mariana Moț, Tudora Drăcea, Angela Rădulescu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Asigurare dovezi. Decizia 1400/2009. Curtea de Apel Craiova