Asigurare dovezi. Decizia 325/2010. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 325
Ședința publică din data de 24 februarie 2010
PREȘEDINTE: Preda Popescu Florentina
JUDECĂTORI: Preda Popescu Florentina, Dinu Florentina Chirica
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul domiciliat în P, Intrarea, nr. 3, -. D,. 50, Cod poștal -, Județ P, împotriva încheierii pronunțată în data de 13.11.2009 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC TOTAL SRL cu sediul în P, nr. 7, Cod poștal -, Județ
Recursul este timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 5 lei, potrivit chitanței nr. 37996/2.02.2010 și timbru judiciar de 0,50 lei, ce au fost anulate și atașate la dosarul cauzei
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul reclamant reprezentat de avocat, din Baroul Prahova, potrivit împuternicirii avocațiale nr. 15 din 02.02.2010, lipsă fiind intimata pârâtă SC Total SRL
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că la dosar s-a depus prin intermediul Compartimentului Registratură de intimata pârâtă SC Total SRL P note scrise.
Avocat pentru recurentul reclamant depune la dosar originalul chitanței nr. 37996 din 02.02.2010 în sumă de 5 lei, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru, timbru judiciar de 0,50 lei, ce au fost atașate și anulate la dosar.
Totodată, având cuvântul declară că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea ia act de declarația recurentului reclamant prin apărător că nu mai are alte cereri de formulat, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat având cuvântul pentru recurentul reclamant dezvoltă oral motivele aflate în scris la dosar, criticând încheierea pronunțată la data de 13.11.2009 de Tribunalului Prahova ca netemeinică și nelegală prin aceea că în mod greșit a respins cererea de asigurare dovezi, reținând că în speță nu se justifică urgența inventarierii bunurilor societății.
Mai arată că cererea de inventariere nu vizează fondul pricinii, nu provoacă niciun fel de prejudicii sau efecte juridice față de intimată, având ca finalitate doar constatarea unui stări de fapt. Mai mult susține că urgența rezidă și din interesul intimatei de a-și diminua patrimonial sau social în detrimentul recurentului.
În acest sens invocă decizia nr. 632/2007 pronunțată de Curtea Constituțională publicată în din 24.08.2007.
În consecință solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii cererii de asigurare dovezi și a se dispune delegarea unui executor judecătoresc care să inventarieze patrimoniul societății intimate.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
În sensul susținerilor depune la dosar scurte concluzii scrise,copia deciziei nr. 632/26 06 2007 pronunțată de Curtea Constituțională.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin cererea înreg. la nr- reclamantul, a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC TOTAL SRL, ca în temeiul art. 236 pr.civ. să se încuviințeze delegarea unui executor judecătoresc care să procedeze la inventarierea patrimoniului societății pârâte.
In motivarea cererii, reclamantul a arătat că urmare a neînțelegerilor apărute între el și fostul asociat, a formulat cererea de retragere din societate, solicitând să se stabilească drepturile cuvenite până la data retragerii, acțiune ce formează obiectul dosarului nr. 8774/2007 al Tribunalului Prahova.
A mai arătat reclamantul, că ceilalți asociați au încercat tergiversarea soluționării cauzei și au refuzat o înțelegere, la data de 13.05.2009 cauza fiind suspendată, așa încât există pericolul evident și iminent ca societatea pârâtă să înstrăineze în parte sau integral patrimoniul, astfel că reclamantul s-a considerat îndreptățit să formuleze cerere de asigurare dovezi la instanța de judecată.
In temeiul art. 115 pr.civ. pârâta SC TOTAL SRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, nefiind îndeplinită condiția urgenței, prev. de art. 235 pr.civ. deoarece societatea are în patrimoniu numai imobile, pentru care s-a notat litigiul în cartea funciară, iar modificarea patrimoniului pârâtei poate interveni independent de voința asociaților, ca urmare a revendicării unor imobile de către foștii proprietari, iar legea societăților comerciale prevede posibilitatea obținerii unor despăgubiri de către asociatul retras și nu a unei părți din patrimoniu.
După administrarea probatoriilor cu înscrisuri,prin încheierea din 13.11.2009, Tribunalul Prahova, a respins cererea reclamantului,constatând că acesta a formulat acțiune în urmă cu aproape 2 ani și a contribuit la suspendarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr-, prin lipsa nejustificată din 27.02.2009, petiționarul făcând demersurile necesare indisponibilizării bunurilor patrimoniale ale societății, așa cum rezultă din sentința nr. 6629/5.06.2009 a Judecătoriei Ploiești, pentru bunurile imobile existând evidențele contabile ale societății.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul,care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că în mod greșit prima instanță a reținut drept argument al respingerii cererii sale împrejurarea că părțile litigante se află în proces de mai bine de 3 ani, deoarece tocmai durata prelungită a procesului și refuzul foștilor asociați din cadrul intimatei, de a-i plăti drepturile legal cuvenite ca urmare a retragerii, au justificat cererea de inventariere a patrimoniului societății.
S-a mai învederat că urgența și necesitatea formulării unei asemenea cereri este justificată tocmai de raporturile juridice litigioase dintre părți, solicitarea recurentului reprezentând singura modalitate procesuală de a cunoaște întinderea obligațiilor legale viitoare ale intimatei, întrucât numai după inventarierea patrimoniului intimatei de către executorul judecătoresc s-ar putea formula o cerere de înființare a unui sechestru asigurator, în cadrul căruia se verifică și urgența unei asemenea măsuri.
S-a susținut că situații juridice obiective au determinat conduita procesuală a recurentului,demersul juridic al acestuia neprejudiciind vreuna dintre părți.
Intimata SC TOTAL SRL a depus la dosar note scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând încheierea criticată, prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, Curtea constată următoarele:
Potrivit disp. art. 239/2 pr.civ. procedura specială a asigurării dovezilor, poate fi urmată de orice persoană care are interes să constate de urgență o anumită stare de fapt, care ar putea să înceteze ori să se schimbe până la administrarea dovezilor, în sensul că va putea cere instanței competente să delege un executor judecătoresc,care să constate la fața locului această stare de fapt.
Urgența menționată în acest text vizează în special modalitatea de administrare a acestei măsuri, care se poate face și în zilele de și în afara orelor legale, cu încuviințarea magistratului, conform art. 240 pr.civ. dar și urgență în constatarea stării de fapt, care riscă să se schimbe, așa cum s-a arătat anterior.
Prima instanță, a apreciat că existența unui litigiu între părți, pendinte de circa 4 ani pe rolul instanțelor, nu mai justifică urgența cerută de textul menționat anterior, pentru admiterea solicitării de asigurare dovezi.
Curtea, consideră însă, că tocmai împrejurarea că între părțile din proces raporturile juridice nu au fost clarificate, recurentul reclamant întârziind să obțină despăgubirile la care este îndreptățit potrivit Legii 31/1990, ca urmare a retragerii sale din societatea administrată în continuare de foștii săi asociați, justifică posibilitatea formulării unei cererii de inventariere a patrimoniului intimatei, oricând existând pericolul înstrăinării unor bunuri din acesta.
Împrejurarea că pentru imobilele deținute de intimată s-a notat litigiul în cartea funciară, iar bunurile imobile figurează în evidențele contabile ale societății, nu reprezintă un argument pentru a se respinge solicitarea recurentului, care vizează tocmai constatarea stării bunurilor din patrimoniul intimatei, la care acesta nu a mai avut acces de cca.3 ani, ca urmare a litigiului cu foștii asociați, în acest sens fiind și motivarea deciziei Curții Constituționale nr. 632/2007.
Nici împrejurarea că recurentul reclamant nu este îndreptățit la obținerea unor bunuri din patrimoniu, în urma retragerii sale din societate, ci numai la despăgubiri,conform art.226(3)din Legea 31/1990 rep. nu reprezintă o justificare a respingerii măsurii de asigurare a dovezilor, deoarece despăgubirile cuvenite acestuia pentru părțile sociale se raportează și la valoarea bunurilor din patrimoniul societății,precum și la profitul acesteia.
De altfel, măsura asigurării dovezilor nu prejudiciază nici una dintre părți, fiind utilă soluționării litigiului de fond dintre aceștia.
Astfel fiind, în temeiul disp. art. 304 pct. 9 pr.civ. Curtea urmează să admită recursul reclamantului, să modifice în tot încheierea și să admită cererea de asigurare dovezi în sensul de a se dispune delegarea unui judecător judecătoresc, care să inventarieze patrimoniul intimatei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul domiciliat în P, Intrarea, nr. 3, -. D,. 50, Cod poștal -, Județ P, împotriva încheierii pronunțată în data de 13.11.2009 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC TOTAL SRL cu sediul în P, nr. 7, Cod poștal -, Județ
Modifică în tot sentința în sensul că admite cererea de asigurare dovezi și dispune delegarea unui executor judecătoresc care să inventarieze patrimoniul intimatei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 24 februarie 2010.
Președinte, JUDECĂTORI: Preda Popescu Florentina, Dinu Florentina Chirica
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Red.
Dact. DD
5 ex/26.02.2010
f- Tribunalul Prahova
Președinte:Preda Popescu FlorentinaJudecători:Preda Popescu Florentina, Dinu Florentina Chirica