Atragerea răspunderii administratorilor. Decizia 33/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 33
Ședința publică de la 15 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicolae Durbacă
JUDECĂTOR 2: Marius Irimie
JUDECĂTOR 3: Mircea Noșlăcan
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de AVAS B împotriva Sentinței nr. 947/C/18.06.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Sibiu.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că la dosar s-a înregistrat întâmpinare din partea pârâtului intimat.
Instanța, având în vedere actele dosarului și împrejurarea că s-a solicitat judecare și în lipsă, conform art. 242 alin. 2.pr.civ. lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față,
Constată că prin Sentința civilă nr.947/C/2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Sibius -au respins cererile de antrenare a răspunderii formulate de creditorii ANAF - B, AVAS B, Primăria Municipiului S în contradictoriu cu pârâtul.
Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 124 alin.1 lit. c din Legea nr. 64/1995 reluate de dispozițiile art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de organele de conducere care au cauzat starea de insolvență a debitorului prin aceea că au dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți.
Din probele administrate cauzei nu rezulta însă că pârâtul se face vinovat de săvârșirea faptelor prevăzute de aceste dispoziții legale.
Ca atare, față de starea de fapt expusă mai sus, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
În drept sunt aplicabile dispozițiile art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006.
În ce privește cererea reconvențională, judecătorul-sindic a constatat că nici aceasta nu este dovedită.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea AVAS B solicitând modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a fostelor organe de conducere ale debitoarei.
În dezvoltarea motivelor de recurs AVAS susține că, potrivit art. 374.com. mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, iar în speța de față intimatul pârât nu face dovada contrarie, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului (administratorului) se apreciază cu mai multă rigurozitate.
Se arată că activitatea a continuat cu orice preț, prin orice mijloace, chiar dacă acestea erau vădit ruinătoare pentru societate și nu puteau decât să întârzie încetarea de plăți, fără a duce la evitarea ei.
Apreciază că neachitarea obligațiilor financiare ale societății, în condițiile pasivității în procurarea de lichidități, pe fondul contractării unor credite ce nu puteau fi restituite, reprezintă un mijloc ruinător de a procura societății fonduri.
Pârâtul nu a făcut demersuri pentru a stopa funcționarea SC SA pe pierderi, cu toate că atribuțiunile derivate din mandatul de administrator impuneau acest lucru. Ca administrator avea chiar posibilitatea de a cere aplicarea procedurii insolvenței, atâta timp cât pasivul era mai mic și creditorii aveau astfel, posibilități mai mari de îndestulare, însă, contrar acestor obligații, pârâtul a preferat ca sursă de finanțare arieratele bugetare și creditele neperformante obținute cu scopul de a întârzia încetarea de plăți.
Fiind pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa pârâtului era prezumată, potrivit art. 1082.civ. raportat la art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Parte din creanța AVAS reprezintă contribuția personală a angajaților societății, în calitate de asigurați, pe care, potrivit prevederilor art. 55 din OUG nr. 150/2002 modificată, pârâții aveau obligația să o vireze lunar către Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, utilizarea în alte scopuri sau nevirarea la fond a contribuției reținute de la asigurați constituind infracțiunea de deturnare de fonduri, care se pedepsește conform prevederilor art. 3021.pen. Aceste debite au generat dobânzi, penalități de întârziere, respectiv penalități stopaj la sursă.
membri ai organelor de conducere ai falitei au încercat prin mijloace frauduloase, pe de o parte să ascundă creditorilor situația patrimonială a societății, iar pe de altă parte, au dispus continuarea unei activități care ducea în mod evident societatea la încetare de plăți, fapte prevăzute de art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006 și pentru care poate fi atrasă răspunderea patrimonială a administratorilor.
Se susține că, în calitate de administrator, pârâtul a încălcat, din culpă (neglijență) sau cu intenție, normele de drept care îi impuneau să înceteze activitatea și să solicite tribunalului deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, astfel că se face vinovat de încălcarea legii, situație care a determinat prejudicierea creditorilor. Prejudiciul produs există, acesta având un caracter cert și care nu a fost reparat.
În drept s-au invocat prevederile Legii nr. 85/2006, coroborate cu art. 299 -316.pr.civ.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de creditoarea AVAS, raportat la probele dosarului și dispozițiile legale aplicabile în cauză curtea de apel constată că recursul este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Creditoarea AVAS nu a dovedit că activitatea debitoarei a continuat în pierdere pentru satisfacerea unui interes personal al pârâtului. Reclamanta nici nu a arătat care ar fi acest interes pentru a se putea administra probe în dovedirea susținerilor AVAS.
Nu s-a probat care au fost mijloacele ruinătoare utilizate de pârât pentru asigurarea continuării activității debitoarei. AVAS s-a limitat la a afirma că dobânzile și penalitățile accesorii creanțelor bugetare au fost de natură să conducă la încetarea plăților de către debitoare, fiind ruinătoare. Singura concluzie care se poate trage din afirmațiile AVAS este aceea că accesoriile la creanțele bugetare sunt atât de mari încât pot fi considerate ca ruinătoare pentru debitoare. Nu s-a indicat care era partea din creanțe neacoperită, reprezentată de contribuțiile angajaților la fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și nici dacă s-a formulat plângere penală legată de nevirarea de către debitoare a acestor sume.
În speță nu s-a făcut dovada că pârâtul se face vinovat de săvârșirea vreuneia dintre faptele prevăzute de art. 138 lit. c și f din Legea nr. 85/2006.
Raportat la aceste considerente, curtea de apel constată că sentința atacată este legală și temeinică, la adăpost de criticile formulate de creditoare, urmând ca în baza art.312 pr.civ. să fie respins recursul declarat de AVAS
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul AVAS B declarat împotriva Sentinței nr. 947/C/18.06.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Sibiu.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15.01.2010.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
Red.
Th.
Ex. 4/10.02.2010
Jud.sindic:
Președinte:Nicolae DurbacăJudecători:Nicolae Durbacă, Marius Irimie, Mircea Noșlăcan
