Completare dispozitiv. Decizia 1034/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

CURTEA DE APEL B-SECTIA A V-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.1034

Sedinta publica din 22.07.2009

Instanta compusa din:

PREȘEDINTE: Mirela Polițeanu

JUDECĂTOR 2: Ana Maria State Ungureanu

Judecător - -

Grefier

Pe rol solutionarea recursului formulat de recurenta pârâtă - SA împotriva sentintei comerciale nr.5805/13.04.2009 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VI - a Comerciala, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL.

La apelul nominal facut în sedinta publică,se prezintă recurenta pârâtă prin consilier juridic care depune delegație la dosar și intimata prin consilier juridic care depune delegație la dosar și prin avocat care depune împuternicire avocațială comună la dosar.

Procedura legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează Curții că intimata a depus prin serviciul registratură întâmpinare.

Recurenta prin consilier juridic depune în ședință publică taxele judiciare de timbru, fiind anulate de către

Intimata prin avocat depune în ședință publică un set de înscrisuri pe care le comunică și recurentei prin apărător, și arată că înțelege să invoce excepția tardivității declarării recursului.

Având în vedere că, odată cu recursul, s-a solicitat repunerea în termenul de declarare a recursului, Curtea urmează a se pronunța pe această cerere, considerând excepția tardivității invocată de intimată ca fiind o apărare pe cererea de repunere în termen, fără a aprecia că există o excepție de sine stătătoare.

Recurenta solicită lăsarea dosarului la a doua strigare pentru a lua cunoștință de înscrisuri.

Intimata arată că nu se opune.

Curtea lasă dosarul la a doua strigare.

La a doua strigare se prezintă recurenta pârâtă prin consilier juridic cu delegație la dosar și intimata prin consilier juridic cu delegație la dosar și prin avocat cu împuternicire avocațială comună la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de repunere în termenul de declarare a recursului.

Recurenta prin apărător arată că nu i s-a comunicat hotărârea pe care astăzi o atacă și a luat cunoștință de aceasta la data de 17.06.2009. Totodată învederează că scopul procedurii de citare este ca partea să ajungă la dosar, să-și formuleze apărări și depune înscrisuri la dosar. Solicită repunerea în termenul de declarare a recursului.

Având cuvântul pe fond recurenta prin apărător solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță și depune concluzii scrise. Cu cheltuieli de judecată și depune chitanța nr.84 din 13.07.2009 în valoare de 2963,50 lei reprezentând onorariu avocat.

Intimata prin consilier juridic solicită respingerea cererii de repunere în termenul de declarare a recursului și arată că hotărârea a fost comunicată prin afișare. Simpla afirmație a recurentei că nu a primit sentința atacată nu este relevantă iar aceasta a luat cunoștință de sentința atacată înainte de data care a precizat- Pe fond solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.

Se precizează că reintegrarea nu s-a făcut prin intermediul executorului judecătoresc ci prin simplul fapt că a luat cheile de la recurentă.

Având cuvântul în replică recurenta prin consilier juridic arată că intimata nu și-a plătit chiria din februarie 2009, aceasta fiind dovada relei credințe a intimatei care nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau din contractul de locațiune și actul adițional încheiat,

Instanța constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 5805 din 13.04.2009 a Tribunalului București - Secția a VI a Comercială, a fost admisă cererea formulată de reclamanta - - SRL în contradictoriu cu pârâta - SA și a fost reintegrată societatea reclamantă în spațiul comercial situat în B,- (fostă- sector 3) până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr- aflat pe rolul Tribunalului București - Secția a VI a Comercială.

Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut că în cauză sunt întrunite cerințele urgenței, vremelniciei și neprejudecării fondului, respectiv sunt întrunite cerințele articolului 581 Cod procedură civilă potrivit cărora se pot ordona măsuri vremelnice în cazuri grabnice pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta - SRL solicitând repunerea în termenul de declarare a recursului și casarea sentinței recurate în conformitate cu dispozițiile articolului 304 punctul 5 Cod procedură civilă.

În motivarea recursului se arată că indicarea adresei pentru citarea la termenul de judecată la care a fost soluționată cererea de ordonanță președințială respectiv 13.04.2009 a fost îndeplinită cu rea credință la o altă adresă decât au convenit în scris părțile.

Astfel, potrivit Actului adițional nr. 01 din 10.04.2009 pârâta recurenta urma să fie citată la adresa din B-.1 sector 3. Se mai arată că prin acest act adițional la articolul 7.9. părțile au declarat în mod expres că renunță la orice acțiune în justiție.

Soluția reținută de instanța de fond în raport de dispozițiile articolului 7.4. din contractul de locațiune excede celor convenite de către părți, astfel că cererea de ordonanță președințială este lipsită de interes pentru că în mod expres și în scris a renunțat la judecată.

Pe de altă parte intimata locatară nu a achitat contravaloarea debitului restant în sumă de 313.209,18 lei reprezentând chirie, utilități și penalități.

În cauză intimata a formulat întâmpinare invocând excepția tardivității declarării recursului, Curtea stabilind că odată ce prin cererea de recurs s-a solicitat repunerea în termen, această excepție urmează a fi considerată drept apărare a intimatei în cererea recurentei de repunere în termen, deci fără aoc onsidera o excepție de sine stătătoare.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:

Prin motivele de recurs se arată că citarea pentru termenul de judecată la care s-a soluționat cererea de ordonanță președințială - 13.04.2009 a fost îndeplinită cu rea credință la o altă adresă decât părțile au convenit în scris.

Intimata la rândul ei arată că procedura de citare a fost legal îndeplinită pe tot parcursul judecății întrucât societatea SA are sediul în- sector 5.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că societatea recurentă are sediul, potrivit înregistrărilor din registrul Comerțului în B- sector 5

Potrivit dispozițiilor articolului 4 din actul adițional nr.01 din 10.04.2009: "corespondența, facturile și orice alte documente referitoare la relațiile contractuale dintre părți sau având legătură cu spațiul închiriat se va transmite la următoarele: adrese B,-.1 sector 3 - pentru - SA și la adresa spațiului comercial închiriat sau al sediului societății respectiv B-.1.2 sector 2 pentru - - SRL".

La dosarul de fond nu există dovada de citare a pârâtei pentru termenul din 13.04.2009.

Așa fiind Curtea nu poate face aprecieri cu privire la adresa la care a fost citată recurenta, din acest punct de vedere odată ce lipsește dovada de îndeplinire a procedurii de citare dezbaterile în fond s-au desfășurat cu lipsă de procedură.

Este adevărat că în practicaua sentinței atacate s-a consemnat că procedura de citare a părților este legal îndeplinită în sensul respectării dispozițiilor articolelor 87 și 92 Cod procedură civilă, însă la dosar există dovada de îndeplinire a procedurii de citare a intimatei - - SRL care poartă ștampila societății (fila 16 dosar fond) precum și citația către aceasta - fila 19 dosar fond.

Din dosar însă lipsește dovada de îndeplinire a procedurii de citare.

Față de prevederile actului adițional încheiat între părți, potrivit principiului pacta sunt servanda Curtea apreciază că citarea și comunicarea corespondenței între părți precum și procedura de citare și comunicare a hotărârii judecătorești "referitoare la relațiile contractuale dintre părți sau având legătură cu spațiul închiriat" trebuia să se facă în conformitate cu voința părților astfel cum a fost exprimată în articolul 4 din actul adițional nr. 01 din 10.04.2009.

Potrivit dovezii de comunicare a hotărârii (fila 33 dosar fond) comunicarea a fost făcută prin afișare fiind subliniat "am afișat actul pe ușa principală a locuinței destinatarului; pe ușa principală a clădirii, hotelului".

Ca atare, Curtea apreciază că nu s-au respectat dispozițiile legale privind citarea și comunicarea hotărârii, respectiv nu s-au îndeplinit cerințele articolului 92 Cod procedură civilă.

Așa fiind, Curtea apreciază că în cauză nu a fost respectat principiul contradictorialității și al dreptului la apărare.

Pe cale de consecință, în cauză sunt incidente dispozițiile articolului 105 alineat 2 Cod procedură civilă și respectiv ale articolului 304 punctul 5 Cod procedură civilă, astfel că instanța urmează să admită cererea de repunere în termenul de declarare a recursului și să admită recursul, să caseze sentința atacată și să trimită cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

La rejudecare instanța va avea în vedere și motivele invocate de recurentă cu privire la lipsa de interes a cererii de ordonanță președințială față de actul adițional încheiat precum și față de cele învederate cu ocazia dezbaterii recursului de către intimată în sensul că reintegrarea nu s-a făcut prin intermediul executorului judecătoresc, ci a luat cheile de la spațiul în litigiu de la recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite cererea de repunere în termenul de declarare a recursului.

Admite recursul declarat de recurenta pârâtă - SA împotriva sentinței comerciale nr.5805/13.04.2009 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VI - a Comerciala, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL.

Casează sentința și trimite cauze spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22.07.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex.

22.07.2009

Tribunalul București - Secția a VI a Comercială

Judecător- fond:

Președinte:Mirela Polițeanu
Judecători:Mirela Polițeanu, Ana Maria State Ungureanu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Completare dispozitiv. Decizia 1034/2009. Curtea de Apel Bucuresti