Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 02/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 02/
Ședința din Cameră de Consiliu de la 18 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -
GREFIER - - -
.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea conflictului negativ de competență ivit în acțiunea comercială având ca obiect anulare act formulată de reclamanta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI T, județul G în contradictoriu cu pârâtele B - FILIALA T, prin lichidator judiciar 2000 G,
La apelul nominal lipsă părțile, nefiind citate.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
CURTEA
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din conținutul actelor și lucrărilor dosarului, rezultă:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Tecuci sub nr- din 16 august 2007, reclamanta Primăria Municipiului T, în temeiul disp. art. 112 din Codul d e procedură civilă și a dispozițiilor Codului fiscal și Codului d e procedură fiscală, a chemat în judecată civilă pârâtele B - Filiala T, prin lichidator 2000 G și T, prin administrator, și a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea vânzării efectuate în baza Actului de Adjudecare încheiat la 01 noiembrie 2006, cu consecința repunerii părților în situația anterioară.
În motivare, reclamanta a susținut că, la data de 01 noiembrie 2006, pârâta Tad epus Declarația de impunere, prin care a solicitat reclamantei înscrierea la rolul fiscal a unui imobil, constând din teren în suprafață de 6063. cu construcții și o suprafață de 2123,38.
S-a prezentat actul de adjudecare și factura fiscală seria - nr. - din 01 noiembrie 2006 din care rezultă că între cele două pârâte a intervenit vânzarea imobilului menționat, pe care Primăria Municipiului Toc onsideră nulă întrucât:
- au fost încălcate disp. art. 254 alin. 7 și art. 259 alin. 6 din Codul fiscal în raport de care înstrăinarea clădirilor și terenurilor prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege nu poate fi efectuată până când titularul dreptului de proprietate nu are stinse creanțele fiscale locale și pentru înstrăinare, contribuabilii trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală, prin care să dovedească că achitarea tuturor obligațiilor fiscale datorate autorităților administrației publice locale.
Prin sentința civilă nr. 2039 pronunțată la 21 septembie 2007, Judecătoria Tecucia declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați - Secția comercială.
S-a reținut că instanța este necompetentă material.
În cauză, se solicită să se constate nulitatea actului de adjudecare încheiat la data de 01.11.2006 de către 2000 G în calitate de lichidator judiciar al B - Filiala T T în favoarea adjudecatarei T, în baza art. 120 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
Litigiul fiind neevaluabil în bani și de natură comercială, conform art. 158 Cod procedură civilă raportat la art. 2 pct. 1 lit. b pr.civ. a fost declinată competența de soluționare în favoarea Tribunalului Galați - secția comercială.
La Tribunalul Galați - secția Comercială, Maritimă și Fluvială și de contencios Administrativ a fost format dosarul civil nr- din 31 octombrie 2007, iar părțile legal citate nu s-au prezentat în instanță și nu au solicitat completarea probatoriilor în dovedirea și, respectiv, combaterea susținerilor din acțiune.
Instanța, având în vedere natura civilă a cauzei, a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale, apreciind că Judecătoria Tecuci este competentă, ca instanță de fond, să soluționeze pricina.
Astfel, s-a considerat că, în temeiul disp. art. 2 pct. 1 lit. a pr.civ. care reglementează competența după materie, în primă instanță, tribunalele judecă procesele și cererile în materie comercială al căror obiect este neevaluabil în bani.
Conform disp. art. 1 alin. 1.pr.civ. judecătoriile judecă în primă instanță toate procesele și cererile în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe.
Reclamanta a solicitat anularea actului de adjudecare încheiat la 01 decembrie 2006 de 2000 G, în calitate de lichidator al B - Filiala T, care a constatat că T, în calitate de adjudecatar, a devenit proprietara imobilului "Fabrica de Alcool" T, situat în Municipiul T,-, vânzarea la licitație având loc la 14 august 2006 și rezultatele au fost consemnate în procesul-verbal de licitație nr. 1653 încheiat la aceeași dată.
S-a considerat că, chiar dacă a fost încheiat între două societăți comerciale, actul de adjudecare menționat este un act civil, nu comercial, în cauză nefiind aplicabile disp. art. 4 Cod comercial, care creează prezumția de comercialitate asupra actelor și operațiunilor unui comerciant, prezumție cu caracter relativ pentru toate obligațiile comerciantului, indiferent de izvorul lor, cu excepțiile expres arătate de lege.
Actul în litigiu, având caracter civil, constituie titlu de proprietate al imobilului "Fabrica de Alcool" T, pentru adjudecatarul T urmare participării acestuia la vânzarea la licitație din 14 august 2006, conform procesului-verbal de licitație nr. 1653 din 14 august 2006.
Tribunalul a admis excepția invocată din oficiu, potrivit disp. art. 137 alin. 1 și art. 158 alin. 1.pr.civ. și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tecuci.
Pentru soluționarea conflictului negativ, dosarul a fost înaintat Curții de APEL GALAȚI.
Curtea de APEL GALAȚI, în conformitate cu disp. art. 22 alin. 2.pr.civ. consideră că a fost legal investită cu soluționarea cauzei.
În cauză, litigiul privește două societăți comerciale.
S-a solicitat să se constate nulitatea actului de adjudecare încheiat la data de 01.11.2006 de către 2000 G, în calitate de lichidator judiciar al B - Filiala T T, în favoarea adjudecatarei T în baza art. 12 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, rezultând că litigiul este de natură comercială, părțile sunt comercianți, obiectul vizează raporturi comerciale din care a rezultat un faliment, actul de adjudecare rezultat din raporturi comerciale nu este un act civil, fiind îndeplinite condițiile art. 7 și art. 56 din Codul comercial.
Procesul-verbal de adjudecare semnat de lichidatorul judiciar a fost întocmit în cadrul procedurii insolvenței reglementate prin Legea nr. 85/2006, art. 120 alin. 2, ceea ce confirmă caracterul comercial al litigiului de față.
Competența materială pentru soluționarea cauzei revine, conform art. 2 pct. 1 lit. b pr.civ. Tribunalului Galați - Secția comercială și de contencios administrativ, căruia urmează a fi trimis dosarul de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Stabilește că competența de soluționare a cauzei revine Secției comerciale din cadrul Tribunalului Galați.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 18 Aprilie 2008.
PREȘEDINTE, dr. |
Grefier,
ST/06.05.2007
/6 ex/13.05.2008
Președinte:Sarmisegetuza TulbureJudecători:Sarmisegetuza Tulbure