Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 11/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR.11/COM
Ședința din Camera de Consiliu de la 14 ianuarie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Erol Geli
Grefier - -
Pe rol, soluționareaconflictului de competențăintervenit în cauza având ca obiect constatare nulitate absolută contract formulată de reclamanta - SRL T cu sediul în T,-, - 4,. D,.1, județ T,în contradictoriu cu pârâta Banca Transilvania - Sucursala cu sediul în T,-, județ
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 12.01.2009 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu disp. art.260 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea la data de 14 ianuarie 2009, când a pronunțat următoarea hotărâre.
CURTEA
Asupra conflictului de competență, de față;
1. Obiectul și părțile litigiului
Prin cererea adresată Judecătoriei Tulcea și înregistrată la nr-, reclamanta SRL a solicitat să se constate nulitatea absolută a clauzelor penale din contractul de credit nr.98/30.03.2005, încheiat cu Banca Transilvania - Sucursala
În motivare, reclamanta arată că, în baza contractului mai sus menționat a beneficiat de un credit în sumă de 20.000 lei pentru finanțarea activităților comerciale curente, constatând pe măsura rambursării creditului că ratele erau exagerat de mari, în raport cu negocierile anterioare încheierii contractului, iar pârâta a refuzat sistematic să prezinte un punct de vedere cu privire la modul de determinare a obligațiilor de plată și a demarat procedura de executare silită împotriva sa.
În ceea ce privește clauzele pe care le consideră nule absolut, menționează reclamanta că acestea fac referire la dobânda penalizatoare la credit de 30%/an indexabilă, penalitate pentru neplata dobânzii de 30%/an indexabilă, penalitate pentru neplata comisioanelor și spezelor bancare de 30%/an indexabilă, iar semnarea actelor bilaterale a fost determinată prin fraudă.
În drept au fost invocate dispozițiile legii 313/1879.
Judecătoria Tulcea, prin sentința civilă nr.1647/16 iunie 2008, admis excepția de necompetență materială și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea.
Pentru a se pronunța în sensul arătat, Judecătoria Tulceaa reținut că, cererea privind constatarea nulității absolute clauzelor contractului de credit parte din categoria litigiilor comerciale neevaluabile în bani, iar litigiul se situează în materie comercială referindu-se la obligații contractuale ce au luat naștere între două societăți comerciale și cu referire la dispozițiile art. 3 com. Dispozițiile art. 4.com instituie o prezumție de comercialitate pentru toate obligațiile comerciantului, toate aceste obligații, cu excepțiile prevăzute de lege, indiferent de izvorul lor, având caracter comercial. Deci vor fi comerciale nu numai obligațiile contractuale, ci și obligațiile derivând din faptele licite sau cele rezultate din săvârșirea unor fapte ilicite.
S-a concluzionat că, întrucât obiectul cererii este unul de natură comercială, neevaluabil în bani, competența materială de soluționare în primă instanță a cauzei revine Tribunalului Tulcea.
Tribunalul Tulcea, ca instanță în favoarea căreia a fost declinată competența, a solicitat pârâtei să comunice cuantumul sumelor datorate în baza clauzelor penale contestate, prin adresa nr.8469/30.10.2008, învederându-se că suma totală datorată cu acest titlu este de 9.206,87 lei.
La termenul de judecată din 28.11.2008, Tribunalul Tulceaa invocat, la rândul său, excepția de necompetență materială.
2.Hotărârea tribunalului
Prin sentința civilă nr. 2572/28.XI.2008, Tribunalul Tulcea - Secția civilă, comercială și contencios administrativ a admis excepția de necompetență materială; în temeiul art.158 alin.3 cod proc. civ. coroborat cu art.2 pct.1 lit.a cod proc.civ. și art.1 pct.1 cod proc.civ. a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea.
În temeiul art.20 pct.2 cod proc.civ. raportat la art.22 alin.2 cod proc.civ. a constatat intervenit conflictul negativ de competență, sesizând Curtea de Apel Constanța în vederea soluționării acestuia.
Pentru a pronunța în acest sens a reținut următoarele:
Relativ la excepția invocată, este de relevat că, prin decizia nr.32/9 iunie 2008, pronunțată într-un recurs în interesul legii, a stabilit că dispozițiile art.1, art.2 pct.1 lit.a și b și art.2821alin.1 Cod proc.civ. se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și a căilor de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind stabilirea situației anterioare.
În condițiile în care decizia nr.32/2009, obligatorie, califică acțiunile în constatarea nulității absolute, civile sau comerciale, ca fiind evaluabile în bani, Judecătoria Tulcea nu putea să decline competența decât dacă în urma verificării valorii obiectului cererii rezultă că acesta depășește pragul de 100.000 lei, instituit prin art.2 pct.1 lit.a cod proc.civ.
Însă, cum suma datorată în baza clauzelor penale a căror nulitate se invocă este de 9.206,87 lei, se constată, coroborând prevederile art.2 pct.1 lit.a cod proc.civ. și art.1 pct.1 cod proc.civ. că Judecătoriei Tulcea îi revine competența soluționării în primă instanță a litigiului în discuție.
3. Curtea
Prin decizia nr.32/9 iunie 2008, pronunțată într-un recurs în interesul legii, a stabilit că dispozițiile art.1, art.2 pct.1 lit.a și b și art.2821alin.1 prin decizia nr.32/9 iunie 2008, pronunțată într-un recurs în interesul legii, a stabilit că dispozițiile art.1, art.2 pct.1 lit.a și b și art.2821alin.1 Cod procedură civilă se vor interpreta în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și a căilor de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind stabilirea situației anterioare.
Cum în cauza dedusă judecății obiectul litigiului este în sumă de 9.206,87 lei se va reține că potrivit disp.art.2 pct.1 lit.a Cod procedură civilă și art.1 pct.1 Cod procedură civilă competența de soluționare în primă instanță a cauzei deduse judecății aparține Judecătoriei Tulcea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată competența Judecătoriei Tulcea în soluționarea cauzei având ca obiect nulitate absolută contract formulată de reclamanta - SRL T cu sediul în T,-, - 4,. D,.1, județ T, prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență, cu sediul în C, B-dul 1Mai nr.3, -0,.A,.7,.31, județ C, în contradictoriu cu pârâta Banca Transilvania - Sucursala cu sediul în T,-, județ
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2009.
Președinte, - - |
Grefier, - - |
16 ianuarie 2009
jud.fond.
Red.hot.jud.
4ex/26.01.2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Către,
JUDECĂTORIA TULCEA
Vă înaintăm alăturat dosarul nr-, privind pe reclamanta - SRL T cu sediul în T,-, - 4,. D,.1, județ T, prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență, cu sediul în C, B-dul 1Mai nr.3, -0,.A,.7,.31, județ C și pârâta Banca Transilvania - Sucursala cu sediul în T,-, județ T, pentru a vă conforma sentinței civile nr.11/COM pronunțată de Curtea de Apel Constanța la data de 14.01.2009.
Dosarul conține ______ file iar la acesta se află atașat dosarul nr- al Tribunalului Tulcea (28 file) și nr. 1754/2008 al Judecătoriei Tulcea (35 file).
PREȘEDINTE DE COMPLET,
- -
Grefier,
- -
Președinte:Erol GeliJudecători:Erol Geli