Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 13/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința civilă nr.13/COM

Ședința Camerei de Consiliu din data de 9 iunie 2008

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Erol Geli

Grefier - -

Pe rol, soluționareaconflictului negativ de competențăintervenit în acțiunea în pretenții formulată de - SUCURSALA, cu sediul în C,-, în contradictoriu cu pârâtele cu sediul în T,-, județul T și cu sediul în T,- A, județul

Procedura legal îndeplinită, conform disp. art. 22 (5)3Cod procedură civilă.

Instanța constată dosarul în stare de judecată și lasă dosarul în pronunțare.

CURTEA

Asupra conflictului negativ de competență, constată;

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta sub nr- reclamanta Bas olicitat în contradictoriu cu parata T și cu pârâta obligarea pârâtei T la plata sumei de 29.444,23 lei, reprezentând debit neachitat și încetarea protocolului angajament încheiat la data de 06.02.2004 între reclamanta si parate, cu cheltuieli de judecată.

În motivare susține ca a încheiat cu pârâta T un contract de execuție lucrări nr.2236/14.12.2000 prin care s-a obligat la executarea lucrării "montare rețea joasa tensiune și iluminat", iar pârâta s-a obligat la plata contravalorii acestei lucrări. De asemenea, arata ca s-a încheiat între reclamanta și parate un protocol la data de 06.02.2004 prin care pârâta T se obliga sa livreze marfa paratei iar aceasta din urma, să plătească debitul către reclamanta.

Prin sentința nr.11319/06.12.2006 Judecătoria Constantaa admis excepția necompetenței materiale si a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanta - secția comercială.

Pentru a pronunța aceasta hotărâre, instanța a avut în vedere natura comerciala a cauzei, fapt ce rezultă din calitatea de comerciant a parților, cât și din natura raporturilor juridice stabilite prin contractul de prestări servicii si prin protocolul încheiat între părți. Cererea de încetare a protocolului angajament este neevaluabila în bani, acest capăt de cerere neputând fi apreciat ca accesoriu celui referitor la obligarea pârâtei la plata unei sume de bani, astfel ca nu devin aplicabile prevederile art.17 Cod procedură civilă.

Reținând dispozițiile art.2 alin.1 lit.a) Cod procedură civilă potrivit cărora tribunalul judeca in prima instanță procesele si cererile in materie comercială neevaluabile în bani, instanța a admis excepția necompetenței materiale si a declinat competenta de soluționare în favoarea Tribunalului Constanta - secția comercială.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanta la data de 06.06.2007.

La termenul de judecata din data de 05.12.2007 pârâta a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanta, excepția necompetenței teritoriale dedusă din prevederile art.9 raportat la art.2 Cod procedură civilă, sens în care apreciază competentă instanța din raza județului T, precum și excepția inadmisibilității dedusa din prevederile art.7201Cod procedură civilă.

Reclamanta Cas olicitat respingerea excepției necompetenței teritoriale, deoarece potrivit art.10 alin.1 pct.4 Cod procedură civilă competența teritoriala este a instanțelor din județul C, locul efectuării plății fiind contul societății reclamante, iar conform art.12 Cod procedură civilă creditorul are alegerea între instanțe deopotrivă competente.

In ceea ce privește excepția necompetenței materiale reclamanta apreciază ca,competența aparține Judecătoriei Constanta, având în vedere cuantumul pretențiilor, care este sub 100.000 lei. De asemenea, a solicitat respingerea excepției inadmisibilității cererii, întrucât la dosar exista înscrisuri cu care face dovada convocării la conciliere.

Prin sentința civilă nr.205/com/25.01.2008, Tribunalul Constanța - Secția comercială a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

Constatând existența conflictului negativ de competență a dispus înaintarea dosarului la Curtea de Apel Constanta, în vederea soluționării conflictului.

Pentru pronunța în acest sens Tribunalul Constanțaa reținut următoarele:

Prin cererea de chemare in judecata reclamanta a solicitat obligarea paratei la plata sumelor de 29.444,23 lei debit neachitat si 18.835,22 lei dobânda legala, precum si constatarea încetării de drept a protocolului angajament încheiat la 06.02.2004 intre reclamanta si pârâți.

Competența instanțelor judecătorești se determina în funcție de obiectul, valoarea sau natura litigiului dedus judecații potrivit dispozițiilor art.1-4 Cod procedură civilă.

Conform prevederilor art.2 alin.1 lit.a) Cod procedură civilă tribunalul judeca in prima instanța procesele si cererile in materie comerciala al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei -.

In raport de dispozițiile legale sus menționate si față de valoarea totala a pretențiilor invocate de reclamanta, competenta de soluționare revine Judecătoriei Constanta conform art.1 pct.1 Cod procedură civilă.

Cât privește cererea privind constatarea încetarii protocolului angajament încheiat între parți la 06.02.2004, aceasta este accesorie în raport de cererea principală, întrucât numai în măsura obligării pârâtei la plata sumelor solicitate de către reclamanta, acest protocol angajament rămâne fără obiect, putându-se constata încetarea sa, și prin urmare devin aplicabile dispozițiile art. 17 Cod procedură civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL CONSTANȚA sub nr-.

La data de 15 mai 2008, pe rolul Curții de APEL CONSTANȚAs -a înregistrat dosarul nr- privind conflictul negativ de competență.

Procedând la analiza cauzei sub aspectul competenței materiale Curtea reține faptul că obiectul acțiunii deduse judecății constă în obligarea pârâtei la plata sumelor de 29.444,23 lei debit neachitat,18.835,22 lei dobândă legală, precum și constatarea încetării de drept a protocolului angajament încheiat la data de 06.02.2004 între reclamantă și parate.

Într-adevăr potrivit disp. art.2 alin.1 lit.a) Cod procedură civilă tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei,ceea ce nu este cazul în speța dedusă judecății,

Având în vedere faptul că disp.art.1 pct.1 din Codul d e procedură civilă statuează faptul că Judecătoriile judecă în primă instanță, toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe, și cum nu ne aflăm în această ipoteză de excepție expres prevăzută de către legiuitor, urmează ca în conformitate cu disp.art. 22 alin.2 și 5 Cod procedură civilă să se constate competența materială în soluționarea acțiunii în pretenții în favoarea Judecătoriei Constanța,

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În conformitate cu disp. art.22 alin. 2 și 5 Cod procedură civilă.

Constată competența materială în soluționarea acțiunea în pretenții formulată de - Sucursala, cu sediul în C,-, în contradictoriu cu pârâtele, cu sediul în T,-, județul T și, cu sediul în T,-, județul T, în favoarea Judecătoriei Constanța.

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 iunie 2008.

Președinte, Grefier,

- - - -

12 iunie 2008

red.hot./09.07.2008

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI

Dosar nr-

Către,

JUDECĂTORIA CONSTANȚA

Vă înaintăm alăturat dosarul nr-, privind acțiunea în pretenții formulată de - SUCURSALA, cu sediul în C,-, în contradictoriu cu pârâtele, cu sediul în T,-, județul T și, cu sediul în T,- A, județul T, întrucât prin sentința civilă nr.13/COM pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA la data de 9.06.2008, în conformitate cu disp. art.22 alin. 2 și 5 Cod procedură civilă, s-a constatat competența materială în soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

Dosarul conține _____ file iar la acesta se află atașate dosarele: nr- al Tribunalului Constanța ( 35 file) și nr.8031/2006 al Judecătoriei Constanța (46 file).

PREȘEDINTE DE COMPLET,

- -

Grefier,

- -

Președinte:Erol Geli
Judecători:Erol Geli

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 13/2008. Curtea de Apel Constanta