Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 14/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 14/CC
Ședința cameră consiliu din 13 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurelia Saftiuc
Grefier - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare conflictul de competență intervenit între Judecătoria Bacău și Tribunalul Bacău cu privire la soluționarea acțiunii formulate de reclamanta ROMÂNIA în contradictoriu cu pârâta - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în camera de consiliu au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Nemaifiind chestiuni prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra conflictului de competență de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Judecătoriei Bacău, reclamanta, ROMÂNIA (fostă B) a chemat în judecată pârâta, L B, prin lichidatorul judiciar, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligată la plata sumei de 27.331,28 lei, cu titlu de plată nedatorată.
Prin sentința civilă nr. 2181/26 februarie 2009, Judecătoria Bacău, a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtă și declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bacău - Secția Comercială.
Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut că de la data deschiderii procedurii insolvenței, împotriva debitoarei, nu mai pot fi pornite acțiuni pentru recuperarea creanțelor, decât potrivit Legii nr. 85/2006, competența aparținând tribunalului în a cărui rază teritorială își are sediul debitoarea.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 158 din Codul d e procedură civilă fost admisă excepția necompetenței materiale Judecătoriei Bacău și trimisă cauza la Tribunalul Bacău, Secția comercială.
Această instanță, prin sentința civilă nr. 222 din 11 iunie 2009, pronunțată în dosarul nr-, a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului, invocată din oficiu și declinat competența în favoarea Judecătoriei Bacău.
Constatând ivit un conflict negativ de competență, tribunalul a sesizat Curtea de APEL BACĂU, pentru soluționarea conflictului.
Tribunalul a motivat că reclamanta a formulat o acțiune în pretenții, întemeiată pe art. 992 Cod civil, privind plată nedatorată și nu o cerere în cadrul procedurii prevăzută de Legea nr. 85/2006.
Întrucât din conținutul acțiunii rezultă că aceasta are un caracter comercial, iar obiectul cererii este sub l miliard de lei, în temeiul art. 2 pct. l lit. a din Codul d e procedură civilă, tribunalul judecând procesele și cererile în materie comercială, al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard de lei, această instanță a admis excepția necompetenței materiale așa cum s-a arătat mai sus.
Curtea de apel analizând actele și lucrările dosarului, urmează a reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată de societatea - reclamantă, aceasta a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să fie obligată societatea - pârâtă, prin lichidator judiciar, la plata sumei de 27.331,28 lei, cu titlu de plată nedatorată.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 992 Cod civil.
Curtea de apel având în vedere principiul disponibilității, în procesul civil, care înseamnărecunoașterea dreptului părților de a dispune de obiectul procesului și de mijloacele sale procesuale de apărare, urmează a reține că în speță, competența soluționării acțiunii în pretenții, revine Judecătoriei Bacău, potrivit art. 1 pct. l din Codul d e procedură civilă (obiectul cererii fiind de sub 1 miliard lei) și nu Tribunalului Bacău.
Faptul că pârâta se află în insolvență, nu are relevanță în cauza de față, fiind la latitudinea reclamantei dacă uzează de calea dreptului comun, cu riscul aplicării art. 36 din Legea nr. 85/2006 (suspendarea de drept a acțiunilor judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale) ori de dispozițiile legii speciale, invocate mai sus, de a solicita să îi fie înregistrată creanța în tabelul definitiv consolidat de creanțe, potrivit art. 3 pct. 7 și 8 din Legea nr. 85/2006.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 22 (1) al. 5 din Codul d e procedură civilă, curtea de apel urmează a stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Bacău, așa cum de altfel a solicitat reclamanta, prin acțiunea formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău privind conflictul de competență intervenit între Judecătoria Bacău și Tribunalul Bacău privind acțiunea formulată de reclamanta ROMÂNIA cu sediul în Calea M nr. 30H, județul B în contradictoriu cu pârâta - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR cu sediul profesional în B,-,. A,. 2, județul
Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 13 octombrie 2009.
PREȘEDINTE,
Pt. GREFIER,
-
GREFIER SECȚIE
Red.
tehnored. 4 ex.
22 oct.2009
Președinte:Aurelia SaftiucJudecători:Aurelia Saftiuc