Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 150/2008. Curtea de Apel Bucuresti

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DOSAR NR-

SENTINȚA COMERCIALĂ NR.150

Ședința din Camera de Consiliu de la 26 septembrie 2008

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE I -

GREFIER - -

.

Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competență constatat prin sentința comercială nr.8693 din 05.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, între Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială și Judecătoria Sectorului 1 B, în cauza privind reclamanta STAȚIUNEA DE CERCETARE ȘI DEZVOLTARE PENTRU BĂNEASA, în contradictoriu cu pârâta SC SRL, având ca obiect reziliere contract.

Dezbaterile au avut loc la data de 25.09.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 26.09.2008, când în aceeași componență a decis următoarele:

CURTEA

Prin sentința comercială nr.8693/5.09.2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul București Secția a vi a comercială a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Băneasa și pe pârâta SC SRL în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a înaintat dosarul Curții de APEL BUCUREȘTI pentru soluționare, în conformitate cu prevederile art.20 pct.2 șiART.22 2 COD PROC. CIV.

În motivarea sentinței se reține că prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B la data de 6.10.2006 reclamanta Stațiunea de Cercetare pentru Băneasa a chemat în judecată pe pârâta SC SRL pentru a se pronunța o hotărâre prin care să se constate rezilierea de drept a contractului de asociere în participațiune nr.569/2000 și să se dispună evacuarea pârâtei din spațiul ce face obiectul acestui contract. Judecătoria Sectorului 1 Baa dmis excepția de necompetență materială a instanței și prin sentința civilă nr.16873/10.11.2006 și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București - Secția comercială, reținând caracterul comercial și neevaluabil în bani al cererii dedusă judecății, precum și dispozițiile art.2 alin.1 lit.a) teza a 2 proc. civ.

Tribunalul București Secția comercială a invocat din oficiu la data de 5.09.2008 excepția de necompetență materială pe care apreciind-o întemeiată a admis-o cu următoarele considerente:

Valoarea obiectului capătului de cerere referitor la constatarea rezilierii contractului de asociere în participațiune este sub 100.000 lei după estimarea părților, iar evacuarea este o cerere accesorie în raport cu rezilierea, astfel că judecătoriei îi revine competența de soluționare în primă instanță a acestui litigiu având în vedere dezlegarea dată acestei probleme de drept de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.32/9.06.2008 în dosarul nr.75/2007. Prin această decizie s-a admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că "dispozițiile art.1 pct.1, art.2 pct.1 lit.a și b și art.2821alin.1 din codul d e procedură civilă, se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și a căilor de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare.

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, Curtea reține următoarele:

Litigiul are ca obiect constatarea rezilierii de drept a unui contract de asociere în participațiune încheiat între reclamantă și pârâtă ca urmare a neîndeplinirii culpabile a obligațiilor contractuale, precum și evacuarea pârâtei din spațiile ce au făcut obiectul acestui contract.

Potrivit dispozițiilor art.2 alin.1, lit.a) proc.civ. "Tribunalele judecă în primă instanță procesele și cererile în materie comercială al căror obiect este neevaluabil în bani".De asemenea, art.18 proc.civ. prevede că: "În cererile pentru constatarea existenței sau neexistenței vreunui drept, competența instanței se determină după regulile prevăzute pentru cererile având de obiect executarea prestației". Prin sentința civilă nr.16873/10 11 2006 Judecătoria Sectorului 1 B și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București Secția comercială, considerând că cererile deduse judecății sunt neevaluabile în bani și au caracter comercial. De la data de 2.03.2007, când a fost primul termen de judecată în fața Tribunalului - Secția comercială și până la data de 5.09.2008, instanța comercială s-a considerat competentă să judece dosarul, încuviințând și administrând probele apreciate ca necesare. Așadar, Tribunalul a considerat că este de competența sa judecarea acestui litigiu, în condițiile în care prevederile normative ale codului d e procedură civilă nu au suferit modificări în acest interval timp. Tribunalul București secția comercială a apreciat însă că nu mai este competentă să soluționeze cauza abia după pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a deciziei nr.32/9.06.2008 în dosarul nr.75/2007 prin care s-a admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că dispozițiile art.1 pct.1, art.2 pct.1 lit.a și b și art.282 ind.1 alin.1 din codul d e procedură civilă se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și a căilor de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare. Tribunalul a mai considerat că trebuie să-și decline competența în favoarea Judecătoriei în temeiul art.329 alin.3 din codul d e procedură civilă, articol care prevede că "dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe".

În primul rând, conform alin.2 al art.329 proc.civ. deciziile pronunțate în interesul legii se publică în Monitorul Oficial al României, partea I și abia apoi devin obligatorii pentru instanțe, dar numai pentru viitor, nu și în ceea ce privește o chestiune cum este cea a competenței materiale, asupra căreia instanțele se pronunțaseră atât prin sentință de declinare, devenită irevocabilă cât și implicit, prin faptul că la momentul învestirii sale de către Judecătoria Sectorului 1, Tribunalul Bucureștia trecut la cercetarea cauzei și administrarea probelor.

În concluzie, având în vedere caracterul comercial al pricinii, precum și dispozițiile art.2 alin.1 lit.a) din proc.civ. nemodificate, Curtea stabilește competența de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului București, Secția comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Stabilește competența materială de soluționare în primă instanță a cauzei privind pe reclamanta STAȚIUNEA DE CERCETARE ȘI DEZVOLTARE PENTRU BĂNEASA cu sediul în B, B-dul - - de la B, nr.4, sector 1, în contradictoriu cu pârâta SC SRL cu sediul în B, B-dul - - de la B, nr.4, sector 1, în favoarea Tribunalului București - Secția Comercială.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 26.09.2008.

PREȘEDINTE: Iulia Prelipcean

I -

Grefier,

- -

Red.Jud. - 9.10.2008

Nr.ex.: 4

Președinte:Iulia Prelipcean
Judecători:Iulia Prelipcean

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 150/2008. Curtea de Apel Bucuresti