Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 2/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- SENTINȚA NR. 2/F-CC

Ședința Camerei de Consiliu din 09 Ianuarie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Gina Achim judecător

Grefier - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, sesizarea Tribunalului Vâlcea - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal privind soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Rm V și Tribunalul Vâlcea, în ceea ce privește competența materială de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta . G (fostă - G ), cu sediul în G,-, județul G, în contradictoriu cu pârâta V, cu sediul în Rm. V,-, județul

La apelul nominal, făcut în Camera de Consiliu, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține pentru pronunțarea regulatorului de competență.

CURTEA

Asupra conflictului negativ de competență, constată:

La data de 30.11.2006, reclamanta - " " G - a investit Judecătoria Rm. V cu acțiunea privind obligarea pârâtei - " V" - Rm. V la plata sumei de 392,36 lei, reprezentând contravaloarea facturii nr.-/28.11.2003, cu termen de scadență la data de 20.12.2003, actualizată în funcție de indicele de inflație și a dobânzii legale aferente, calculată la momentul plății integrale a debitului, pentru a fi obligată, de asemenea, de a-i restitui cantitatea de 77254,5 Kg tablă, ce se află în custodia acesteia, a-i plăti contravaloarea deprecierii valorice a cantității de tablă, în cazul în care se vor face astfel de constatări, iar în cazul în care nu este posibilă restituirea mărfii, să-i fie achitată contravaloarea, în conformitate cu prețul pieței pentru produse similare.

În motivare, reclamanta susține că a livrat pârâtei mai multe sortimente de tablă, în scopul comercializării către consumatorii zonali, pe baza facturii nr.14049/28.11.2003, cu termen scadent la data de 20.12.2003, iar aceasta a refuzat plata în mod nejustificat.

Acest refuz s-a manifestat și cu ocazia concilierii, efectuată în conformitate cu dispozițiile art.7201Cod proc.civilă.

Reclamanta a precizat acțiunea, solicitând ca instanța să dispună obligarea pârâtei la plata contravalorii cantității de marfă, din litigiu, raportat la prețul pieței, estimată la suma de 47.126,27 EURO, la prețurile din luna martie 2007 (157.367,75 lei).

În ședința publică din data de 16.05.2007, pârâta a invocat excepția de necompetență materială a acestei instanțe.

Prin Sentința civilă nr.2876/16.05.2007, Judecătoria Rm. Vaa dmis excepția și și-a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, motivând îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.2 alin.1 pct.a Cod proc.civilă.

Prin Sentința nr.939/C/31.10.2007, Tribunalul Vâlcea, a admis, de asemenea excepția de necompetență materială și și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Rm.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea oricărei proceduri și a înaintat dosarul Curții de Apel Pitești, în vederea soluționării conflictului.

În considerente, a reținut, că acțiunea formulată de reclamantă are mai multe capete de cerere, iar din modul de redactare, acestea sunt evaluabile în bani, cu o valoare situată sub un miliard de lei, existând și un capăt de cerere neevaluabil, respectiv "obligația de a face", fapt ce atrage competența de soluționare a cauzei în primă instanță de către judecătorie, potrivit art.1 Cod proc.civilă.

Faptul că reclamanta a precizat capătul de cerere, în sensul că solicită contravaloarea cantității de 77254,5 Kg tablă, în locul restituirii în natură, este irelevant; instanța investită potrivit dispozițiilor referitoare la competența după valoarea obiectului cererii, (judecătoria), rămâne competentă să judece, chiar dacă ulterior investirii au apărut precizări cu privire la acest capăt de cerere.

Investită cu soluționarea acestui conflict negativ de competență, curtea apreciază că Tribunalul Vâlcea este instanța competentă din punct de vedere material, întrucât chiar în acțiunea introductivă, reclamanta a precizat că solicită contravaloarea cantității de tablă, în situația în care, nu este posibilă restituirea în natură. Pe de altă parte, încadrarea acestui capăt de cerere, se face prin similitudine, cu revendicarea mobiliară, fiind deci capăt de cerere evaluabil. Însumând pretențiile reclamantei, se constată, că în speță se aplică dispozițiile art.2 Cod proc.civilă, motiv pentru care se va stabili competența Tribunalului Vâlcea, pentru soluționarea acțiunii, înaintându-i-se astfel cauza.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Stabilește competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta . G (fostă - G ), cu sediul în G,-, județul G, în contradictoriu cu pârâta V, cu sediul în Rm. V,-, județul V, în sarcina Tribunalului Comercial Vâlcea.

Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 09 ianuarie 2008, la Curtea de Apel Pitești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Președinte, -

Grefier,

Red.

/4 ex/14.01.2008

Președinte:Gina Achim
Judecători:Gina Achim

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 2/2008. Curtea de Apel Pitesti