Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 2/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
SENTINȚA Nr. 2/COM
Ședința Camerei de Consiliu de la 26 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cipriana Poiană
Grefier - -
S-a luat spre examinare conflictul negativ de competență intervenit între Tribunalul Iași și Judecătoria Iași privind soluționarea cererii formulate de reclamantul - - SRL I în contradictoriu cu - SRL, având ca obiect "obligația de a face".
Cauza se soluționează în camera de consiliu, fără citarea părților, potrivit art. 22 pct. 5 Cod Procedură Civilă.
Cauza a rămas în pronunțare în ședința camerei de consiliu din data de 19.01.2009, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare și văzând și disp. art. 260 Cod Procedură Civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 20.01.2009, când, pentru aceleași motive și în aceeași compunere, instanța a amânat pronunțarea pentru data de astăzi 26.01.2009, când:
INSTANȚA
Asupra conflictului de competență:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr- reclamanta - " -" SRL Iac hemat în judecată pe pârâta - "" SRL I solicitând ca aceasta să fie obligată să-și ridice, pe cheltuiala sa, construcția amplasată pe proprietatea sa, iar în caz de refuz, efectuarea acestor lucrări de către reclamantă pe cheltuiala pârâtei.
Prin sentința civilă nr.9548/12 septembrie 2008 Judecătoria Iașia admis excepția necompetenței materiale și, în consecință:
A declinat competența de soluționare a cererii promovate de către reclamanta - " -" SRL în contradictor cu - "" SRL în favoarea Tribunalului Iași.
Judecătoria Iașia reținut că articolul 4 din Codul comercial prevede o prezumție de comercialitate conform căreia, toate contractele și obligațiunile unui comerciant au o natură comercială.
În sensul art.4 Cod comercial, pentru ca un contract sau o obligație juridică asumată de un comerciant să aibă caracter comercial este necesar ca respectivul contract să nu fie de natură civilă, ori ca părțile raportului obligațional să nu fi stabilit ele însele contrariul.
Prezumția de comercialitate este o prezumție legală, relativă, care poate fi răsturnată, în condițiile art.4 Cod comercial, prin dovedirea caracterului civil al obligației.
Prin acte civile se înțeleg actele de drept privat care, prin structura și funcția lor esențială nu se pot referi la activitatea comercială și care rămân civile, indiferent de persoana care le săvârșește, cum ar fi: testamentul, acceptarea ori renunțarea la moștenire, adopția, recunoașterea unui copil din afara căsătoriei, etc.
În speță, prezumția de comercialitate a obligației pârâtei de a ridica baraca metalică de pe terenul reclamantei, ambele părți fiind societăți comerciale iar bunul ce se intenționează a fi demolat cât și terenul pe care este amplasat aparțin acestor comercianți, nu a fost răsturnată.
Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Iași, Secția comercială, prin sentința nr.3116/com/12 decembrie 2008, declinat în favoarea Judecătoriei Iași, Secția civilă, competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta - " -" SRL I în contradictoriu cu pârâta - "" SRL
Tribunalul a reținut că obiectul prezentului litigiu constă într-o obligație de a face, respectiv obligarea pârâtei să ridice o construcție pe care a edificat-o pe un teren proprietatea reclamantei. O asemenea obligație de a face nu constituie faptă de comerț obiectivă, în sensul art.3 din Codul comercial, neputând fi asimilată nici faptelor de comerț subiective, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.4 din Codul comercial, chiar dacă părțile sunt comercianți, obligația de a face sus-amintită având o natură pur civilă. De altfel, atât doctrina, cât și practica sunt unanime în a stabili că atunci când urmează a se stabili dacă un act este sau nu comercial, trebuie avut în vedere că regula este civilitatea actului, iar comercialitatea excepția.
Pentru aceste considerente, apreciind că litigiul dedus judecății este unul civil, în temeiul dispozițiilor art.158 Cod procedură civilă s-a admis excepția și s-a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Iași - Secția civilă.
Constatând că în cauză s-a ivit un conflict negativ de competență între Tribunalul Iași și Judecătoria Iași, instanța, în baza dispozițiilor art.22 alin.2 coroborat cu art.20 pct.2 și art.21 Cod procedură civilă a înaintat dosarul Curții de Apel Iași în vederea rezolvării acestui conflict.
cu soluționarea conflictului de competență, curtea constată că obligația de a face nu constituie o faptă de comerț în sensul art.3 și 4 din Codul comercial, chiar și atunci când litigiul se poartă între doi comercianți.
Numai atunci când aceste operațiuni intervin asupra unui fond de comerț, din care ar face parte și terenul în litigiu, operațiunea respectivă devine comercială. Aceasta datorită naturii comerciale a acestei operații și nu persoanelor între care a intervenit.
În consecință, în temeiul art.1 alin.1 din Codul d e procedură civilă, competența de soluționare a prezentei cauze aparține Judecătoriei Iași - Secția civilă.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta - " -" SRL I și pârâta - "" SRL având ca obiect obligația "de a face", în favoarea Judecătoriei Iași - Secția civilă.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 26.01.2009.
PREȘEDINTE,
Grefier,
Red.
Tehnored.
04.II.2009.-
2 ex.-
Președinte:Cipriana PoianăJudecători:Cipriana Poiană
