Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 20/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR Nr-
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 20
Ședința camerei de consiliu din 27 ianuarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gabriel Adrian Năsui
GREFIER: ---
S-a luat spre examinare conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Turda și Tribunalul Cluj, în soluționarea cererii de emitere a ordonanței de plată formulată de creditoarea COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA prin DIRECȚIA REGIONALĂ DRUMURI ȘI PODURI C împotriva debitorului.
Soluționarea conflictului s-a realizat în camera de consiliu, fără citarea părților, potrivit dispozițiilor art. 22 alin. 5.pr.civ.
Față de actele existente la dosar, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 4.137 din 08 octombrie 2009 pronunțată de Judecătoria Turda în dosarul nr-, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Turda invocată din oficiu de către instanță.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, creditoarea Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri din România prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C-N, a solicitat instanței, în contradictoriu cu debitorul, ca prin hotărârea ce o va da pe calea somației de plată, să dispună obligarea acestuia la plata echivalentului în lei a sumei de 30,00 euro, cu titlu de debit, reprezentând rate eșalonate ale tarifelor de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, rămase restante.
În raport de cele de mai sus, instanța a făcut aplicarea prev. art. 5 alin. 4 din nr.OUG 119/2007, verificând din oficiu competența instanței și procedând conform legii.
Astfel, a apreciat că această taxă nu este datorată în temeiul unor raporturi juridice de drept privat, ci este impusă de lege, având caracter general și obligatoriu. Totodată, în cadrul acestui raport juridic, prin intermediul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri C-N, creditoarea apare ca o autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar respectivul contract este un act administrativ asimilat, conform art. 2 alin. 1 lit. c din același act normativ, derulându-se în vederea exercitării unei activități de interes public (exploatarea rețelei de drumuri naționale din România). Astfel, contractele care au ca obiect plata eșalonată a rovinietelor nu au natură comercială sau civilă, în funcție de calitatea beneficiarului, ci natură administrativă, întrucât au ca obiect plata unui tarif care se percepe pentru exploatarea unor bunuri publice.
Așadar, în temeiul art. 5 alin. 1 din nr.OUG 119/2007 și a prev. art. 2 pct. 1 lit. d pr.civ. instanța a admis excepția de necompetenței materiale invocată din oficiu și, în temeiul art. 159 pct. 1 Cod proc. civ. a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale.
Prin sentința civilă nr. 3.761 din 18 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, a fost admisă excepția de necompetență materială a Tribunalului Cluj.
A fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Turda și a fost sesizată Curtea de APEL CLUJ cu soluționarea conflictului negativ de competență.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că usținerile instanței de fond în sensul că Raf ost constituită ca serviciu public autonom de interes național, conform art. 1 alin. 2 din nr.OUG 84/2003 și prin urmare, desfășoară un serviciu public așa cum este reglementat de prevederile art. 2 al. 1 lit. m din Legea nr. 554/2004 sunt reale, însă doar acest aspect nu este de natură să atragă competența instanței de contencios administrativ.
Potrivit prevederilor art. 8 din Legea nr. 554/2004, se arată care este obiectul acțiunii judiciare intr-un litigiu de contencios administrativ, respectiv anularea unui act administrativ sau asimilat actului administrativ și obligarea autorității competente la luarea măsurilor ce se impun în sensul soluționării cererilor persoanelor interesate și reparării daunelor cauzate.
Dacă ne raportăm la prevederile art. 2 al. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, rezultă că sunt asimilate actelor administrative și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect prestarea serviciilor publice.
În cazul de față, contractul încheiat între părți cu nr. 1.834/2006 nu este un act administrativ asimilat atât timp cât se urmărește încasarea unor tarife care sunt utilizate de această companie care are gestiune economică și autonomie financiară.
Așa fiind, Legea nr. 554/2004 nu reglementează acțiunea judiciară a reclamantei ca fiind una de contencios administrativ pentru că textele legale la care s-a făcut referire nu duc la aceasta calificare, iar art. 10 din Legea nr. 554/2004 poate fi luat în considerare doar după calificarea acțiunii ca fiind de contencios administrativ, întrucât acest articol stabilește competența materială de primă instanță între tribunal și curtea de apel.
De asemenea, nu există vreo lege specială care să stabilească în sarcina instanțelor de contencios administrativ judecarea acestor acțiuni și ca atare obiectul acestei acțiuni judiciare în lipsa unor obligații comerciale poate fi calificat ca unul civil.
Totodată, tribunalul a avut în vedere faptul că, în general, acțiunile în contencios administrativ sunt introduse de persoanele fizice și juridice nemulțumite de actele autorităților publice și cu puține excepții există acțiuni introduse de autorități publice contra unor persoane fizice și juridice tocmai in virtutea faptului că actul administrativ este emis in regim de putere publică putând fi impus unilateral, fără intervenția instanței de judecată.
Toate aceste aspecte atrag competența judecătoriei ca instanța civilă competentă raportat la valoarea obiectului acțiunii conform art. 1 raportat la art. 2 alin. 1 lit. b pr.civ.
În consecință, tribunalul a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului, a declinat in conformitate cu art. 158.pr.civ. competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Turda și existând conflictul negativ de competență, a înaintat potrivit art. 21 și 22.pr.civ. dosarul instanței superioare comune, respectiv Curții de APEL CLUJ pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
Analizând conflictul negativ de competență ivit ca urmare a pronunțării celor două hotărâri mai sus amintite, Curtea reține următoarele:
Judecătoria Turdaa fost sesizată de către creditoarea prin DIRECȚIA REGIONALĂ DRUMURI ȘI PODURI C cu o cerere pentru somație de plată împotriva debitorului solicitând emiterea unei somații conținând obligația și termenul de plată pentru obligarea la achitarea sumei de 30,00 euro cu titlu de debit reprezentând rate eșalonate ale tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România rămase restante; sumei de 42,13 euro reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 30.04.2009, inclusiv, pentru neplata la termenele și în cuantumul stabilit a debitului conform contractului.
Judecătoria a considerat că nu este competentă să analizeze cererea astfel formulată, întrucât a calificat natura litigiului care a dus la pronunțarea ordonanței conținând somația de plată, ca ținând de sfera contenciosului-administrativ, motiv pentru care au fost invocate prev. art. 8 alin. 2 din nr.OG 5/2001, fiind declinată competența în favoarea Tribunalului Cluj.
Conform art. 2 alin. 1 din OG nr. 5/2001, în forma sa inițială, cererile de emitere a unor ordonanțe de somație de plată, indiferent de valoarea obiectului acestora, se depun la judecătorie, în cazul celor formulate în materie civilă și la tribunal în cazul celor formulate în materie comercială.
Acest text a fost modificat de pct. 1 al pct. 12 al <LLNK 12004 195 10 202 0 40>art. I din Legea nr. 195 din 25 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 470 din 26 mai 2004, la momentul introducerii acțiunii, el având următorul conținut: "(1) Cererile privind somația de plată se depun la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță."
La rândul său, art. 8 din același act normativ a prevăzut, în forma anterioară intrării în vigoare la Legii nr. 195/2004, următoarele: " Împotriva ordonanței prev. la art. 6 alin. 2, debitorul poate formula acțiune în anulare care se soluționează de instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță. Acțiunea în anulare se depune la instanța la care funcționează judecătorul care a dat ordonanța. Aceasta, dacă nu constată propria competență, va trimite dosarul instanței competente potrivit alin. 2."
La momentul actual, art. 8 conține următoarele reglementări:
"(1) Împotriva ordonanței prevăzute la art. 6 alin. (2) debitorul poate formula cererea în anulare, în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării acesteia.
(2) Cererea în anulare se soluționează de către instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță", alin. 3 fiind abrogat în totalitate.
Analiza textelor mai sus redate și succesiunea lor în timp, relevă, că la momentul la care a fost formulată cererea pentru emiterea somației de plată, competența de soluționare a unei acțiuni întemeiate pe prev. art. 1 alin. 1 din nr.OG 5/2001 nu mai este partajată într-o manieră care să deroge de la prev. art. 1 pct. 1 și art. 2 pct. 1 lit. a pr.civ. fiind aplicabile, și în această materie, normele dreptului comun referitoare la stabilirea competenței materiale de soluționare a cererilor, în funcție de natura litigiului și de suma ce se pretinde.
În mod corelativ, a suferit modificări și textul art. 8 din nr.OG 5/2001, astfel încât, la momentul actual, dată fiind corelarea existentă între formularea cuprinsă în textul art. 2 alin. 1 și art. 8 alin. 2 din acest act normativ, se apreciază că instanța care a pronunțat ordonanța conținând somația de plată, este competentă să soluționeze și cererea în anulare a acesteia.
Cu alte cuvinte, competența în analiza cererii în anulare este atribuită în funcție de instanța care a emis somația de plată, independent dacă a fost sau nu competentă la momentul la care s-a pronunțat.
În speță, se constată că între părțile în litigiu s-a încheiat un contract comercial, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 51/2006, că reclamanta nu a furnizat pârâtei servicii comunitare de interes public astfel cum acestea sunt enumerate în art. 1 alin 2 din Legea nr. 51/2006, iar litigiul dintre părți este determinat de neîndeplinirea de către debitoare a unei obligații contractuale de natură comercială.
Pentru toate aceste considerente și văzând și prev. art. 22 alin. 2 și 5.pr.civ. se va stabili competența de soluționare a cererii în anulare în favoarea Judecătoriei Turda.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabilește competența de soluționare a cererii de emitere a ordonanței de plată formulată de COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA prin DIRECȚIA REGIONALĂ DRUMURI ȘI PODURI C, cu sediul în C-N,-, jud. C în contradictoriu cu debitorul, domiciliat în Muntele, nr. 22, jud. în favoarea Judecătoriei Turda.
Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 27 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE GREFIER
--- - ---
Red.
Dact. /4 ex./
Președinte:Gabriel Adrian NăsuiJudecători:Gabriel Adrian Năsui
