Conflict de competenta Instante comerciale.
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
HOTĂRÂREA Nr. 11
Ședința DIN CAMERA DE CONSILIU de la 03 Aprilie 2008
PREȘEDINTE: Angela Rădulescu
Grefier
Pe rol, judecarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Dolj - Secția Comercială și Judecătoria Craiova cu privire la soluționarea acțiunilor formulate de reclamantul și reclamanta în contradictoriu cu pârâta SC SA C, înaintat în vederea pronunțării regulatorului de competență prin sentința nr. 321/26.03.2008 din dosarul nr- al Tribunalului Dolj -Secția Comercială.
CURTEA
Asupra conflictului negativ de competență constată următoarele:
Prin sentința nr. 321/26 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj -Secția Comercială în dosarul nr- s-a dispus conexarea dosarului nr- având ca obiect cererea formulată de reclamanta cu dosarul nr- având ca obiect cererea formulată de reclamantul împotriva pârâtei SC SA
S-a constatat natura civilă a cauzei și a fost declinată competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Craiova.
S-a constatat conflict negativ de competență, iar în baza art. 21 Cod Pr. Civilă s-a dispus suspendarea cauzei și înaintarea dosarul Curții de Apel Craiova pentru soluționarea conflictului.
În considerentele sentinței, instanța a constatat faptul că există două acțiuni formulate de doi dintre reclamanții a căror cerere în revendicare a imobilului a fost admisă în mod definitiv și irevocabil în urma derulării a numeroase litigii care s-au finalizat prin recunoașterea drepturilor legale asupra imobilului a moștenitorilor defunctului, respectiv. și
Astfel, prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 7 mai 2007, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 300.000 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului situat în C,- pentru perioada februarie 1997-martie 2007, prejudiciul pe care aceasta l-a cauzat prin degradările aduse imobilului în această perioadă cât și cheltuielile de judecată efectuate de reclamant timp de 10 ani, cât timp s-a judecat cu pârâta în litigiile având ca obiect revendicarea imobilului menționat- evaluate provizoriu la 20.000 lei.
Prin sentința nr. 13496/17.10.2007 a Judecătoriei Craiovas -a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, constatându-se că litigiul este unul comercial, iar valoarea obiectului cererii este peste un miliard lei( ROL)- cauza fiind înregistrată la Tribunalul Dolj sub nr-.
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Craiova la data de 23.03.2007, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta SC SA pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata unei sume provizorii de 40.000 lei reprezentând echivalentul lipsei de folosință pe ultimii 3 ani pentru imobilul din C,-, dobândit prin sentința civilă nr. 9647/4.10.2005.
Judecătoria Craiovaa apreciat că litigiul are natură civilă, iar la data de 12.02.2008 cauza a fost înaintată Tribunalului Dolj pentru a se discuta conexarea la dosarul nr-, fiind înregistrată sub nr-.
Având în vedere că obiectul celor două cauze este parțial identic, respectiv în ambele acțiuni se solicită despăgubiri pentru lipsa de folosință a aceluiași imobil pentru degradări aduse imobilului cât și cheltuieli de judecată avansate în alte litigii ( numai reclamantul ), Tribunalul Dolj, prin sentința nr. 312/26.03.2008 a dispus conexarea dosarului nr- având ca obiect acțiunea formulată de reclamanta cu dosarul - având ca obiect acțiunea formulată de reclamantul.
Referitor la natura litigiului astfel rezultat în urma conexării, Tribunalul Dolj -Secția Comercială a constatat că aceasta este civilă și nu comercială, între părți neexistând raporturi comerciale pe baza cărora reclamanții să își întemeieze acțiunea în justiție, raporturi care ar determina natura comercială a litigiului. Dimpotrivă, s-a constatat că reclamanții își întemeiază cererile pe dispozițiile art. 998 și urm civ. iar acțiunea în revendicare a fost soluționată pe dreptul comun de o instanță civilă, caz în care și acțiunea în despăgubiri pentru lipsa de folosință a acestuia este civilă, dispozițiile art.56 com. nefiind aplicabile în speță deoarece nu există un "act" încheiat între părți în care reclamanții să aibă calitatea de "cocontractant". De asemenea, s-a apreciat că fapta civilă delictuală nu poate fi o faptă de comerț, neputând fi încadrată în categoria celor prevăzute de art.3 com, dar nici în categoria "contractelor și obligațiunilor comerciale" ale unui comerciant, potrivit art. 4.com. De altfel, nu ar fi echitabil ca regulile speciale prevăzute în materie comercială (perimare, dobândă ca mod de calcul și dată de la care se datorează, procedură prealabilă etc.) să fie aplicabile unui necomerciant atâta timp cât nu a încheiat vreun contract comercial cu pârâta.
Mai mult, și cererea în obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată avansate în litigiile civile anterioare dintre părți este una civilă.
Instanța a apreciat astfel că natura cauzei este una civilă, și raportându-se la dispozițiile art. 2 pct.1 lit.b pr.civ. potrivit cărora sunt de competența tribunalului în primă instanță cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei vechi și la valoarea obiectului cererilor, în baza art. 158-159.pr.civ, a declinat competența soluționării cauzei la Judecătoria Craiova și constatând că există conflict negativ de competență, potrivit art. 20.pr.civ, s-a dispus luarea măsurilor prevăzute de art. 21 pr.civ.
În soluționarea conflictului negativ de competență, Curtea apreciază că sunt de natură comercială cererile având ca obiect despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului pentru următoarele considerente:
Astfel, un argument în sprijinul comercialității este că fapta rezultă din ocuparea spațiului, a imobilului situat în C,- de un comerciant, respectiv pârâta SC SA, în exercitarea activității sale comerciale.
Cererile având ca obiect despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosință imobilului rezultă, după cum s-a arătat, dintr-o faptă a unui comerciant.
Ca atare, raportul juridic este mixt, iar în aceste condiții sunt aplicabile dispozițiile art. 56 Cod comerciale, întregul raport juridic fiind supus legii comerciale.
Având în vedere aceste aspecte, Curtea stabilește în favoarea Tribunalului Dolj -Secția Comercială competența de soluționare a cererii având ca obiect despăgubiri în cuantum de 300.000 lei ( reprezentând primul capăt de cerere din cadrul acțiunii formulate de reclamantul ), cât și acțiunea formulată de reclamanta având același obiect, respectiv obligarea pârâtei SC SA la plata sumei provizorii de 40.000 lei reprezentând echivalentul lipsei de folosință pe ultimii 3 ani pentru imobilul situat în C-.
Referitor la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei SC SA la cheltuieli de judecată în cuantum de 20.000 lei efectuate de reclamantul în acțiunile în revendicarea imobilului, Curtea apreciază că această cerere are natură civilă. Astfel, acțiunea în revendicarea imobilului a fost soluționată pe dreptul comun de o instanță civilă, iar în aceste condiții și cererea formulată de reclamantul privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul litigiilor ce s-au derulat în acțiunea în revendicare are tot natură civilă, acest capăt de cerere fiind accesoriu acțiunii în revendicare. Faptul că reclamantul a înțeles să solicite în mod separat cheltuielile de judecată și nu în cadrul litigiilor având ca obiect acțiunea în revendicarea imobilului, nu schimbă natura raporturilor juridice dintre părți, care este de natură civilă.
Ca atare, Curtea stabilește competența de soluționare a capătului de cerere având ca obiect cheltuielile de judecată efectuate în cadrul acțiunii în revendicare( ce constituie cel de-al doilea capăt de cerere din cadrul acțiunii formulate de reclamantul ) în favoarea Judecătoriei Craiova.
Deoarece acțiunea formulată de reclamantul are două capete de cerere care cad în competența de soluționare a unor instanțe diferite, Curtea apreciază că se impune disjungerea acestora. Ca atare, se va dispune disjungerea cererii formulată de reclamantul privind obligarea pârâtei SC SA la contravaloarea lipsei de folosință a imobilului de cel de-al doilea capăt de cerere având ca obiect cheltuielile de judecată efectuate în litigiile privind acțiunea în revendicare. Cele două cereri vor fi înaintate la instanțele competente, respectiv prima cerere având ca obiect contravaloarea lipsei de folosință a imobilului la Tribunalul Dolj -Secția Comercială ( valoarea solicitată este peste un miliard lei ROL), iar cea de-a doua cerere având ca obiect cheltuielile de judecată la Judecătoria Craiova (cuantumul solicitat este sub valoarea de 5 miliarde lei ROL).
De asemenea, va fi înaintată Tribunalului Dolj -Secției Comerciale și acțiunea formulată de reclamanta privind obligarea pârâtei SC SA la plata sumei provizorii de 40.000 lei reprezentând contravaloarea folosinței imobilului, această cerere formând obiectul dosarului nr-, fiind conexată capătului de cerere formulat de având același obiect ( obligarea pârâtei la plata sumei de 300.000 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosință).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Stabilește competența de soluționare cererilor formulate de petenții domiciliat în C,-,.1,. 2, jud. D și domiciliată în B, str. - nr. 9 parter. 2,sector 3, în contradictoriu cu intimata SC SA C cu sediul în C,-, jud. D, având ca obiect despăgubiri privind contravaloarea lipsei de folosință a imobilului situat în C,-, jud. D în favoarea Tribunalului Dolj -Secția Comercială.
Stabilește competența de soluționare a cererii având ca obiect cheltuielile de judecată solicitate de petentul C-tin în cauzele anterioare în revendicarea imobilului în favoarea Judecătoriei Craiova.
Dispune disjungerea cererilor și trimiterea cauzelor la instanțele competente.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Aprilie 2008.
Președinte, |
Grefier, |
03 Aprilie 2008
Jud. red. RA/24.04.2008
Tehnored. VS/4 ex
Președinte:Angela RădulescuJudecători:Angela Rădulescu